ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1201/2016

Decizia nr.

1201/2016

Asupra conflictului

negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești,

la data de 22 decembrie 2015, creditorul A. IFN SA a solicitat, în contradictoriu

cu debitoarea B. și terțul poprit SC C. SRL să se dispună validarea

popriri înființate în dosarul de executare nr. x/2015 al B.E.J. D., până

la concurența sumei de 1.734,04 RON.

Prin sentința

civilă nr. 524 din data de 29 februarie 2016, Judecătoria Băilești

a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Timișoara, ca instanță în a cărei circumscripție se află

sediul debitoarei.

În motivare, a

reținut incidența art. 790 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 651

alin. (1) C. proc. civ., precum și împrejurarea că domiciliul debitoarei

a fost, la data sesizării organului de executare, în Timișoara, așa

cum rezulta din actele depuse la dosar.

Învestită

prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința civilă

nr. 4367 din 21 aprilie 2016, prin care a admis excepția necompetenței

teritoriale, a constat ivit conflictul negativ de competență și a

înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului de competență.

În motivare, a

reținut că prin notele scrise, depuse la data de 13 aprilie 2016 de către

terțul poprit SC C. SRL, s-a arătat că debitoarea locuiește

în municipiul Băilești, jud. Dolj, atașând în acest sens copie de

pe cartea de identitate a debitoarei. Terțul poprit a menționat că

în mod greșit s-a declinat competența de soluționare în favoarea

Judecătoriei Timișoara, apreciind că Judecătoria Băilești

este competentă teritorial.

S-a constatat

că domiciliul debitoarei este în localitatea Băilești încă din

data de 10 mai 2011, potrivit mențiunilor din cartea de identitate. Cum cererea

de executare silită a fost formulată la 4 august 2015, instanța a

apreciat că la data sesizării organului de executare debitorul avea domiciliul

în localitatea Băilești, iar instanța competenta teritorial să

soluționeze cauza este Judecătoria Băilești.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost

legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată

în cauza pendinte, s-a solicitat validarea popririi în dosarul de executare nr.

x/2015 al B.E.J. D., privind pe debitoarea B.

Potrivit dispozițiilor

art. 790 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește

obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care,

în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit,

creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen

de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze

sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța

de executare, în vederea validării popririi”.

Prin urmare, potrivit

textului de lege sus-menționat, competența de soluționare a unei

cereri privind validarea popririi, cum este cazul în speța de față,

aparține instanței de executare.

În acest sens,

devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd

că „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție

se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după

caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.”

Ca atare, dacă

nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la

competența stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă

că judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul

debitorului, la data sesizării organului de executare, este instanța competentă

să soluționeze cererea de validare poprire.

Înalta Curte constată

că la data încheierii contractului de credit debitoarea B. avea domiciliul

în județul Timiș, municipiul Timișoara, conform cărții

de identitate aflată la dosarul Judecătoriei Băilești.

Ulterior însă,

la data de 10 mai 2015, debitoarea B. și-a schimbat domiciliul, eliberându-i-se

o nouă carte de identitate pentru acest motiv.

Or, Înalta Curte

constată că la data sesizării organului de executare, respectiv data

de 4 august 2015, domiciliul debitoarei B. se afla în jud. Dolj, municipiul Băilești,

cum rezultă din copia cărții de identitate valabilă în perioada

10 mai 2015 - 5 octombrie 2021 și aflată la dosarul Judecătoriei

Băilești.

Așadar, în

cauză, pentru stabilirea competenței de soluționare a cererii pendinte,

nu prezintă relevanță domiciliul debitoarei la data încheierii contractului

de credit, ci domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 790 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența teritorială

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băilești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băilești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.