ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2017

Decizia nr. 449/2017 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Cererea de recurs Prin recursul declarat la data de 9 noiembrie 2016 împotriva deciziei civile nr. 687/A din 6 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a invocat caracterul nelegal al deciziei atacate, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1309 din 02 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-intimat Inspectoratul General al Poliției Române.

Intimatul a arătat că a depus probe și a arătat prin întâmpinare textele de lege din care rezultă subordonarea atât a Inspectoratului Poliției Județene Brăila, ca unitate teritorială de poliție, cât și a tuturor polițiștilor față de pârâtul-intimat I.G.P.R., ca unitate centrală a Poliției Române și competența teritorială generală a acestei instituții, respectiv pe tot teritoriul țării. A arătat recurentul că raportul de prepușenie nu se oprește doar la raportul dintre I.P.J. Brăila și polițiștii acestuia, ci și dintre I.P.J. Brăila și I.G.P.R., precum și dintre polițiști și I.G.P.R., având în vedere faptul că I.P.J. Brăila este o unitate teritorială a I.G.P.R. Pe emblema pe care o poartă fiecare polițist nu scrie „Poliția Brăila”, ci „Poliția Română”, drept dovadă a faptului că I.G.P.R.

este de drept coordonatorul Poliției Române și răspunde de fiecare angajat al I.G.P.R. de pe tot teritoriul României. A mai susținut reclamantul că, din probele pe care le depune, rezultă faptul că I.G.P.R. este complice la uciderea fiului său în accidentul din 07 octombrie 2011 pe DJ 212 la km 38+515, pe podul ce traversează râul Călmățui, jud. Brăila. Astfel, a arătat că a solicitat să i se comunice, conform schiței și planșelor foto care se află la dosar, restricția pe podul Călmățui de pe DJ 212 km 68+515 jud. Brăila, răspunsul fiindu-i comunicat prin adresa din 25.04.2013. A susținut că, potrivit O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, sectorul de drum pe care s-a produs accidentul, așa cum rezultă din schița depusă și planșele foto, se încadrează la art. 123 lit. b) și f) din O.U.G.

nr. 195/2002, conducătorul de vehicul având obligația să ruleze cu o viteză de 30 km în localitate și 50 km în afara localității. Conform art. 124 din O.U.G. nr. 195/2002, administratorul de drumuri are obligația să asigure indicatoare de semnalizare și presemnalizare rutieră care să determine conducătorii de vehicule să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol. A mai arătat reclamantul că a solicitat să i se comunice pe ce distanță este valabilă restricția dată de indicatorul rutier fără să fie însoțit de un panou adițional care specifică lungimea sectorului la care se referă indicatorul. Prin adresa din 17 septembrie 2013 i s-a comunicat că parcurgerea unei distanțe de 1.000 m de la locul de amplasare a unui indicator rutier, fără ca acesta să fie însoțit de un panou adițional care să specifice lungimea sectorului de drum Ia care se referă, nu atrage încetarea semnificației indicatorului rutier în cauză.

Recurentul a susținut că s-a încercat ascunderea infracțiunii săvârșite prin adresa din 30 ianuarie 2013, comunicată Judecătoriei Însurăței, adresele din 12 martie 2013 și din 29 septembrie 2013 ce conțin falsuri intelectuale și uz de fals, prin abuz în serviciu fiind apărați infractorii. Astfel, răspunsurile inițiale, comunicate prin adresele din 25.04.2013 și din 17 septembrie 2013, sunt contrazise prin adresele din 03 noiembrie 2015 si din 25 noiembrie 2016, întocmite ca să corespundă celor susținute de comisarii din Brăila. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 noiembrie 2016 și repartizat completului C2. Prin rezoluția din data de 21 noiembrie 2016, Înalta Curte a dispus comunicarea recursului către intimatul Inspectoratul General al Poliției Române, fiind comunicat la data de 25 noiembrie 2016, conform dovezilor de la dosarul instanței de recurs.

La data de 20 decembrie 2016, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 486 C. proc. civ., precum și la dispozițiile art. 487 și ale art. 489 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 28 decembrie 2016, conform înscrisului aflat la dosarul Înaltei Curți. Prin răspunsul la întâmpinare, depus prin poștă la data de 30 decembrie 2016, recurentul a invocat, în sinteză, faptul că, în temeiul art. 1373 C. civ., comitent este Inspectoratul General al Poliției Române, iar presupușii sunt Inspectoratul Poliției Județene Brăila și cei doi polițiști menționați în plângere.

Astfel, alin. (2) al art. 1373 prevede că este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia. Totodată, s-a arătat că, potrivit Legilor nr. 218/2002 și nr. 360/2002, este evident că Inspectoratul General al Poliției Române are competența teritorială generală pe tot teritoriul țării, deci și asupra unităților teritoriale de poliție și a polițiștilor din județul Brăila.

Conform art. 5 din Legea nr. 218/2002, structura organizatorică a Poliției Române este alcătuită din Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale din subordinea Inspectoratul General al Poliției Române - în plus, Legea nr. 218/2002 precizează în art. 7 că Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate, iar potrivit art. 10 din aceeași lege, Inspectoratul General al Poliției Române emite dispoziții obligatorii pentru personalul din subordine. De asemenea, polițiștii nu sunt simpli angajați, ci sunt funcționari publici conform art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Totodată, în conformitatea cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002, Poliția Rutieră are atribuții exclusive în ceea ce privește avizarea instalării indicatoarelor rutiere și aplicarea marcajelor pe drumurile publice, orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice putând fi dispusă numai cu avizul politiei rutiere. Prin raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2017, raport ale cărui constatări sunt avute în vedere de prezenta hotărâre, s-a făcut istoricul cauzei, reținându-se că instanța urmează să se pronunțe asupra caracterului admisibil al recursului, precum și asupra încadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În baza rezoluției din data de 25 ianuarie 2017, raportul a fost comunicat părților, dovezile de comunicare aflându-se la dosarul acestei instanțe.

Prin punctul de vedere la raport depus la data de 10 februarie 2017, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a reiterate excepția nulității recursului și a solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Prin punctul de vedere depus la data de 8 februarie 2017, recurentul A. a arătat că recursul este admisibil, fiind nefondată soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului prin raportare la temeiul juridic al acțiunii, răspundere civilă delictuală, precum și la dispozițiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și ale Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, depunând înscrisuri privind existența condițiilor răspunderii civile delictuale.

Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum și ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., încadrarea motivelor recursului declarat în prevederile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegaiitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegaiitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nu! dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegaiitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc.

civ. În speță, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de curtea de apel vizând respingerea, ca nefondat, a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1309 din 2 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și a fost respinsă acțiunea pentru acest motiv. Astfel, recurentul nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Fără să combată în vreun fel raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul s-a raportat, prin cererea de recurs, numai la probele reținute de instanță în legătură cu caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată. Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă, care sunt de strictă interpretare. Astfel recurentul-reclamant nu a reușit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raționament juridic, întemeiat pe dispoziții legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv care sunt textele de lege încălcate prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

În acest context, în ipoteza în care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (3) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), așa cum s-a sugerat prin răspunsul la întâmpinarea intimatului, precum și prin punctul de vedere la raport, în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și să indice în mod expres care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate în mod greșit, Înalta Curte reține că indicarea de către recurent, prin răspunsul la întâmpinare și punctul de vedere la raport, a dispozițiilor legale pe care le apreciază ca fiind încălcate sau greșit interpretate de instanța de apel, nu este de natură a duce la aprecierea caracterului motivat al recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 485 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, respectiv în termenul de recurs de 30 de zile ce curge de la data comunicării hotărârii. În cauză, cum decizia atacată a fost comunicată reclamantului la data de 14 octombrie 2016, termenul de recurs, dar și de formulare a motivelor de recurs expiră la data de 14 noiembrie 2016, o zi de luni. În consecință, indicarea, prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 30 decembrie 2016, precum și prin punctul de vedere la raport, formulat la data de 7 februarie 2017, a unor texte de lege ce ar fi fost încălcate prin soluția reținută de instanțele de judecată, privind lipsa calității procesuale pasive a intimatului, nu pot fi apreciate ca reprezentând motivele de nelegatitate ale cererii de recurs, fiind tardiv formulate.

Prin urmare, indicarea implicită, ca temei juridic, a dispozițiilor Codului de procedură civilă ce vizează încălcarea sau interpretarea greșită a legii, nu poate fi apreciată decât ca o întemeiere formală a recursului pe aceste dispoziții, câtă vreme acest motiv nu este dezvoltat și nu se susține de către recurent prin motivele de recurs depus în termen, în baza unei argumentații juridice raportate la dispoziții legale. În realitate, prin motivele de recurs se invocă, în esență, interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, privind existența condițiilor răspunderii civile delictuale, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanța de recurs.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 687/A din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 martie 2017.