Decizia nr. 1983/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 311/2015 a Curții de Apel Galați

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 21.07.2015 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. x din 23.02.2015 emisă de pârâtul IGPR.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 311 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâți ca nefondate. A admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române și a anulat Decizia de imputare nr. x emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române. A obligat autoritățile pârâte la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Cererile de recurs Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au formulat recurs pârâții Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române. Pârâtul IGPR a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a invocat ca temei al cererii de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât IGPR a depus la dosar întâmpinare la data de 15.06.2016 la recursul MAI; Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinări la cererile de recurs comunicate la data de 21.06.2016; Recurenții nu au înțeles să formuleze răspuns la întâmpinările comunicate.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 2 aprilie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul -reclamant și, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Motivele de fapt și de drept relevante MAI a invocat în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. greșita respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a MAI. A arătat în dezvoltarea argumentelor sale faptul că Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila este unitate cu personalitate juridică potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite. Se reține că ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite, acesta stabilind, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite. Actul administrativ care se presupune că a vătămat drepturile și interesele intimatei-reclamante, fiind Decizia de imputare a I.G.P.R. nr. x/23.02.2015, la momentul emiterii acesteia între intimata-reclamantă și Ministerul Afacerilor Interne nu s-a născut vreun raport juridic de drept administrativ întrucât această instituție nu a emis actul. În această situație, participarea M.A.I. în litigiu nu se justifică nici prin prisma faptului că I.G.P.R. este o unitate din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne. întrucât, la momentul emiterii actului administrativ contestat, nu a fost necesară aprobarea sau avizarea acestuia de către instituția recurentă. De asemenea, în ce privește Inspectoratul General al Poliției Române, ca emitent al actului administrativ presupus vătămător, se constată că în raport cu prevederile an. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, "Inspectoratul General al Poliției Romane este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală... ". În realitate cum de altfel a reținut și instanța de fond, tocmai calitatea de ordonator terțiar de credite a IPJ Brăila, de ordonator principal secundar a pârâtului-recurent IGPR și cea de ordonator principal al M.A.I. astfel că bugetul afectat este cel al MAI, care mai apoi este defalcat ordonatorilor de grade inferioare pe verticală, determină necesitatea ca recurenta să stea în litigiu ca parte procesuală. De altfel, cercetarea administrativă s-a realizat în baza dispozițiilor pct. 79 lit. b), alin. (2) pct. 85 din Instrucțiunile MAI nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare, cu raportare la prevederile art. 150 din Instrucțiunile nr. 114 din 22.07.2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI, și mai mult procedura prealabilă administrativă prevede că împotriva Deciziei de imputare, să se formuleze plângere la Comisia de soluționare a Contestațiilor din cadrul MAI și ulterior plângere împotriva răspunsului acesteia la "Comisia de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI", precum în cauza de față acesta din urmă soluționând pe fond plângerea . Cât privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât MAI cât și IGPR au prezentat susțineri identice în sensul că paguba creată patrimoniului I.P.J. Brăila, prin plata unor drepturi salariale peste cele prevăzute de actele normative in vigoare unui număr de patru polițiști mutați în interesul serviciului, în valoare de 8.920 RON, a fost produsă ca urmare a tardivității efectuării cercetării administrative de către comisia numită în baza Dispoziției I.P.J. Brăila nr. 415/03.10.2013, în lipsa unei solicitări de aprobare a prelungirii termenului, conform prev. art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 sau a formulării unei cereri de repunere în termen, conform prev. art. 33 din același act normativ. Cercetarea administrativă trebuia să fie finalizată pană cel târziu la data de 27.07.2013. respectiv în 60 de zile, conform prev. art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, fapt care a condus în final la tardivitatea efectuării cercetării administrative de către membrii numiți prin Dispoziția zilnică a F.P.J. Brăila nr. 415 din 03.10.2013, situație în care au devenit aplicabile dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. S-a pretins că situația a fost posibilă urmare a interpretării eronate a prevederilor legale privind constatarea și recuperarea pagubelor produse patrimoniului M.A.I. de către intimata-reclamantă. care în mod greșit a raportat inspectorului șef al I.P.J. Brăila, comisar-șef de poliție B., faptul că drepturile salariale acordate necuvenit unui număr de patru polițiști nu constituie pagubă și a solicitat "reanalizarea elementelor salariale acordate celor 4 polițiști ca urmare a mutării în interesul serviciului la Compartimentul Proximitate...", contrar prevederilor art. 2 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 4, 5 alin. (2) lit. a) din MAI nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare. În realitate după cum rezultă din succesiunea înscrisurilor administrate, chiar în condițiile pretinse de către recurentă în raport de data întocmirii procesului-verbal de control reciproc nr. x/29.05.2013 Raportul recurentei nr. x/3.07.2013 a fost întocmit în interiorul intervalului de 60 de zile pentru realizarea cercetării administrative (după 36 de zile), pentru restul perioadei nepuntându-se imputa vreo tergiversare. Este evidentă, din interpretarea înscrisurilor, existența unor prevederi normative interpretabile care au cauzat de altfel și anularea primei cercetări administrative. În lipsa unor elemente care să vădească neechivoc culpa reclamantei soluția instanței de anulare a Deciziei de imputare apare ca temeinică și legală. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Cum în raport de motivele invocate recursurile nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și nici în pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. urmează a le respinge ca nefondate.