ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 la data de 13.07.2017, reclamantul A. a solicitat anularea, ca netemeinică și nelegală, a Hotărârii Comisiei de Jurisdicție Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 50/25.05.2017 în dosarul nr. x/2017; anularea Deciziei de imputare nr. 121152/25.01.2017, emisă de Inspectoratul General al Politiei Romane, cu consecința exonerării de la plata sumei dispuse prin aceasta.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 297 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, și Hotărârea nr. 50/25.05.2017 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor și Internelor, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor și Internelor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. 3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost acesta formulat, casarea sentinței civile atacate, cu respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Motivarea instanței de fond în sensul că, în cauză, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu poate fi primită, după cum nu pot fi reținute nici susținerile instanței privind inaplicabilitatea procedurii reglementate de O.G. nr. 121/1998. Astfel, la baza Deciziei de imputare nr. 121152/25.01.2017 au stat dispozițiile O.G. nr. 121/1998, ale Instrucțiunilor nr. 114/22.07.2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.A.I., precum și cele ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, doamna B. luliana - C. a avut calitatea de funcționar public cu statut special, fiindu-i aplicabilă astfel legislația specifică ce reglementează răspunderea materială a acestei categorii socio-profesionale. Deși la momentul rezoluționării Notei Raport nr. x/03.11.2015, doamna B. Iuliana - C. nu mai avea statut de polițist, O.G. nr. 121/1998 rămâne aplicabilă în cauză în absența unei abrogări exprese, neexistând nicio justificare, în aceste condiții, să se apeleze la legislație care reglementează o altă categorie socio-profesională, la legislația muncii sau civilă. Potrivit art. 3 din O.G. nr. 121/1998 privind răpunderea materială a militarilor "militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar". Totodată, potrivit art. 7 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, răspunderea materială a personalului se poate stabili dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții: există un prejudiciu; există o faptă cu caracter ilicit săvârșită de personalul M.A.I. cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ori prin neexecutarea obligațiilor de serviciu care îi revin din statute, regulamente sau, după caz, fișa postului; încălcarea dispozițiilor legale ori neexecutarea obligațiilor de serviciu s-a produs cu vinovăție; între fapta cu caracter ilicit și paguba materială produsă există un raport de cauzalitate, adică paguba s-a produs nemijlocit (direct) ca urmare a faptei ilicite a personalului M.A.I.; cel vinovat s-a aflat în raporturi de muncă/serviciu cu M.A.l. ori cu structurile din cadrul/subordinea/coordonarea acestuia, în momentul în care s-a produs paguba. Or, răspunderea putea fi stabilită în sarcina doamnei B. Iuliana - C., având la bază atât dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002, care stabilesc în sarcina polițistului care a absolvit instituții de învățământ din cadrul M.A.I. și care nu a lucrat timp de 10 ani în aceste structuri, să plătească cheltuielile astfel efectuate, în mod proporțional, cât și Angajamentul nr. 900/91 semnat de aceasta la data de 05.09.2009 prin care se obligă, în esență, să îndeplinească condițiile impuse de legea amintită și să-și îndeplinească serviciul timp de 10 ani în unitățile și garnizoanele ministerului, în caz contrar urmând să achite cheltuielile efectuate cu pregătirea sa. De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din același act "constituie pagube, în senul prezentelor instrucțiuni, contravaloarea: (...) i) cotei - părți din cheltuielile de școlarizare suportate de M.A.L, în cazul elevilor și studenților instituțiilor de învățământ ori în cazul personalului trimis la cursuri de pregătire sau perfecționare, în țară și în străinătate, care nu au respectat contractul - angajament". In condițiile în care raporturile de serviciu au încetat din inițiativa persoanei menționate, inițiativă ce nu are drept temei rațiuni absolut obiective și străine de voința acesteia, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 51 din O.G. nr. 121/1998, astfel că obligația de plată a cheltuielilor de școlarizare nu poate fi calificată decât ca fimdu-i imputabilă. Așadar, în considerarea dispozițiilor legale anterior menționate, contrar celor reținute de instanța de fond, existau premisele unei angajări a răspunderii materiale a In contextul celor menționate, angajarea răspunderii materiale a intimatului reclamant a avut loc ca efect al nerespectării dispozițiilor legale anterior menționate, dispoziții legale care stabileau, în mod clar și neechivoc procedura de urmat în situația care a generat paguba, deci raportul litigios. In motivarea soluției de admitere a acțiunii reclamantului, instanța de fond, dând o interpretare eronată atât situației de fapt, cât și dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998, a reținut faptul că prin decizia de imputare i s-a reproșat reclamantului neîndeplinirea unei obligații imposibil de realizat, constând în faptul că acesta nu a făcut demersurile necesare obținerii angajamentului de plată de la doamna B. Iuliana C. pentru paguba constând în contravaloarea cheltuielilor de școlarizare. Astfel, așa cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, efectuarea cercetării administrative este obligatorie în toate cazurile în care se constată o pagubă produsă patrimoniului unității, cercetare care trebuie să fie făcută, iar actul de cercetare să fie înregistrat în termenul de 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștința de producerea pagubei prevăzut de art. 23 alin. (1) din același act normativ. Așadar, ceea ce i s-a reținut intimatului reclamant prin Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017 nu este faptul că nu a obținut angajamentul de plată de la doamna B. Iuliana C., angajament care nici nu putea fi obținut fără efectuarea unei cercetări administrative, așa cum rezultă din dispozițiile art. 79 alin. (3) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, ci faptul că nu a întreprins demersurile necesare declanșării cercetării administrative în termenul prevăzut de lege și care să se finalizeze prin dispunerea de către comandantul unității a uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 70 din Instrucțiunile MAI nr. 114/2013. Tocmai nedeclanșarea cercetării administrative și nefinalizarea acesteia în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, a condus la admiterea plângerii doamnei B. Iuliana C. de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. Așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, obligația intimatului-reclamant de a întreprinde măsurile necesare recuperării pagubei, în condițiile în care acesta a luat cunoștință de conținutul Ordinului M.A.I. nr. 11/4015/16.10.2015 prin dispoziția rezolutivă a șefului I.P.J. Caras Severin reiese din faptul că, printre îndatoririle înscrise în fișa postului se numără și luarea de măsuri pentru obținerea titlurilor executorii și punerea acestora în executare, în vederea realizării creanțelor și a altor drepturi patrimoniale; Decizia de imputare și Angajamentul de plată constituie titluri executorii, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2), respectiv art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998. Prin urmare, ceea ce i s-a imputat intimatului-reclamant a fost pasivitatea de a efectua demersurile necesare dispunerii de către comandantul unității și efectuării în termen a cercetării administrative, unitatea la nivelul căreia s-a produs paguba, I.P.J. Caraș-Severin pierzând dreptul de a obține recuperarea acesteia pe calea deciziei de imputare ori pe calea angajamentului de plată, în situația în care acea persoana care a produs paguba ar fi acceptat asumarea unui asemenea angajament. De asemenea, cele reținute de instanță referitoare la inutilitatea sarcinii trasate în ceea ce privește obținerea angajamentului de plată, întrucât raportul de serviciu al doamnei B. luliana C. era deja încetat începând cu 20.10.2015, sunt eronate, având în vedere că tocmai încetarea raportului de serviciu al acesteia din motive imputabile a fost faptul juridic care a stat la baza producerii pagubei, pagubă ce izvorăște din contractul-angajament încheiat de aceasta cu Ministerul Afacerilor Interne. Prin urmare, este evident că obligația de plată a doamnei B. luliana C. a cheltuielior școlarizare nu se putea naște decât în momentul încetării din motive imputabile a raporturilor de serviciu, iar recuperarea acesteia în mod firesc se va fi realizat ulterior încetării acestor raporturi. Insă acest fapt nu poate conduce la concluzia că față de aceasta nu se mai putea obține angajament de plată sau emite decizie de imputare, conform dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 121/1998. Legătura de cauzalitate dintre paguba produsă și fapta ilicită omisivă constă în neluarea măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative în termen, cu consecința stingerii dreptului unității de a stabili răspunderea materială în sarcina autorului faptei ilicite care a avut ca urmare directă (nemijlocită) paguba produsă, este stabilită de lege. În același sens, prevederile art. 7 alin. (1) pct. 3 din Instrucțiuni stabilesc că, în cazurile în care răspunderea materială se stabilește în subsidiar, prejudiciul poate fi și indirect (nu a fost cauzat unității nemijlocit de intimatul reclamant). Așadar, omisiunea intimatului-reclamant de a-și exercita atribuțiile de serviciu stabilite în considerarea calității sale de consilier juridic și de a întreprinde demersurile necesare în termen pentru efectuarea cercetării administrative în vederea recuperării pagubei constituie, în concret, o modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a faptei ilicite, din moment ce posibilitatea valorificării dreptului la despăgubiri pentru cauzarea de prejudicii, prin angajarea răspunderii materiale în sarcina autorului direct al pagubei, este subordonată, legalmente, efectuării cercetării administrative, iar neefectuarea acesteia în termenul legal are drept consecință pierderea dreptului la despăgubiri anterior menționat. Faptele și actele inspectorului șef al I.P.J. Caras Severin care, în opinia instanței de fond au fost menite a împiedica efectuarea cercetării administrative, au fost analizate și au antrenat și răspunderea comandantului unității în solidar cu intimatul reclamant, fără ca acestea să poată exclude culpa acestuia care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu. In acest sens, suma imputată intimatului-reclamant, reprezentând cotă - parte din totalul pagubei este pe deplin justificată. Recurentul nu a indicat temeiul în drept al cererii sale de recurs. 3.2. Recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Cercetarea administrativă finalizată cu emiterea Deciziei de imputare nr. 121 152/25.01.2017 s-a efectuat sub aspectul punerii în aplicare a măsurii prevăzute la punctul 4 din Hotărârea nr. 97/19.08.2016 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă M.A.I. Așa cum rezultă din cuprinsul Hotărârii sus-menționate, motivul care a stat la baza admiterii plângerii numitei B. Iuliana C. a fost faptul că termenul de efectuare a cercetării administrative la nivelul I.PJ. Caraș-Severin nu a fost respectat, comisia reținând că "având în vedere data constatării producerii pagubei (cel mai târziu data de 20.10.2015), respectiv data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă (29.03.2016), prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, rezultă că termenul de efectuare a cercetării administrative nu a fost respectat, devenind astfel aplicabile prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998. Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998 coroborate cu prevederile art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, efectuarea cercetării administrative este obligatorie în toate cazurile în care se constată o pagubă produsă patrimoniului unității, cercetare care trebuie să fie făcută, iar actul de cercetare să fie înregistrat în termenul de 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștința de producerea pagubei prevăzut de art. 23 alin. (1) din același act normativ. Totodată, contrar celor reținute de instanța de fond, în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile O.G. nr. 121/1998, ale I.M.A.I. nr. 114/2013, și ale O. M.A.I. nr. 1122/2006, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, având în vedere calitatea numitei B. Iuliana C. de personal al Ministerului Afacerilor Interne, calitate în legătură cu care s-a produs paguba, cât și calitatea acestor acte normative de legi speciale în raport cu Legea nr. 188y'1999 privind Statutul funcționarilor publici. Mai mult decât atât, întrucât Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017 a fost întemeiată pe dispozițiile actelor normative sus-menționate, consideră că legalitatea și temeinicia acesteia trebuia analizată prin prisma acestor dispoziții, însă instanța de fond în mod eronat a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Prin urmare, Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române în sarcina reclamantului este legală și temeinică.

Apărările formulate în cauză Reclamantul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea celor două recursului depuse de pârâte. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: 4.1. Referitor la cererea de recurs formulata de recurentul Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generala Juridica Pe cale de excepție, a invocat tardivitatea recursului formulat pentru depășirea de către parata a termenului legal in promovarea caii de atac. Prin cererea de recurs, parata a invocat faptul că instanța de fond a făcut o analiza superficiala a cauzei si a aplicat in mod greșit dispozițiile legale incidente, constatând ca instanța de fond a constatat in mod nelegal ca in cauza sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Or, instanța de fond a făcut doar o raportare la dispozițiile Legii nr. 188/1999, intemeindu-si soluția adoptata pe prevederile O.G. nr. 121/1998, drept pentru care apărările formulate in acest sens de recurenta sunt neîntemeiate. Astfel, instanța de fond a aplicat legea speciala existenta in cauza, iar apărările pe care se bazează întreaga cerere de recurs, conform cărora a fost aplicata legea generala in detrimentul celei speciale sunt lipsite de suport legal. S-a motivat de către parata ca in cauza nu sunt incidente prevederile art. 51 din O.G. nr. 121/1998, prin aceea ca numita B. luliana C. are obligația de plata a cheltuielilor de școlarizare. Or, acest fapt este de necontestat, iar Inspectoratul de Politie al Județului Caras-Severin nu a pierdut dreptul de stabilire a răspunderii materiale in sarcina persoanei vinovate de producerea pagubei, având in vedere ca unitatea păgubita a formulat acțiune in răspundere contractuala pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare privind pe numita B. luliana C.. De asemenea, parata susține vinovația reclamantului, a subsemnatului, cu privire la stingerea dreptului unității de a recupera prejudiciul cauzat de către numita B. luliana C.. Reclamantul a arătat că nu este dovedita in nici un mod nerespectarea atribuțiilor de serviciu. 4.2. Referitor la cererea de recurs formulata de recurentul Inspectoratul General al Politiei Romane Reclamantul a arătat că in cauza nu sunt îndeplinite prevederile art. 7 din Instrucțiunile MAI 114/2013 privind angajarea răspunderii materiale, întrucât drepturile și obligațiile numitei B. luliana C., născute prin contractul încheiat după admiterea la Academia de Poliție, reprezintă drepturi și obligații de natură civila, supuse dreptului comun, motive ce nu au fost combătute in nici un mod de către parați. Inspectoratul de Politie al Județului Caras-Severin nu a pierdut dreptul de stabilire a răspunderii materiale in sarcina persoanei vinovate de producerea pagubei, având in vedere ca Inspectoratul de Politie al Județului Caras-Severin a formulat acțiune in răspundere contractuala pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare privind pe numita B. luliana C.. In cazul de față, drepturile și obligațiile contestatoarei s-au născut printr-un contract încheiat în anul 2009, după admiterea în Academia de Poliție. Drepturile contestatoarei constau în a i se asigura întreținere pe timpul școlarizării, iar obligația corelativă consta în prestarea unei activități salariate în cadrul Ministerului Internelor, timp de 10 ani după absolvire. Raportul juridic astfel născut în anul 2009 este unul de drept civil, drepturile și obligațiile se alcătuiesc conținutul acesteia putând fi valorificate în condițiile dreptului comun. Astfel, răspunderea materială, așa cum este prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, act normativ ce conține norme speciale în materia răspunderii militarilor, reprezintă o formă a răspunderii juridice care constă în obligația celor încadrați și, respectiv, a militarilor de a repara, în condițiile și limitele prevăzute de lege, prejudiciul cauzat unității din vina și în legătură cu munca lor, fiind o răspundere contractuală bazată pe culpă, cu caracter reparator, cel obligat la acoperirea pagubei având calitatea de salariat/miliar. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 prevăd un regim special de stabilire a răspunderii materiale a militarilor, care este angajată, potrivit art. 2, atunci când militarii au provocat, din vina lor, pagube în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, precum și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu; este o răspundere contractuală bazată pe culpă, cu caracter reparator, cel obligat la acoperirea pagubei având calitatea de salariat/militar. Deosebirile dintre aceste două forme de răspundere juridică rezidă numai în aceea că răspunderea materială este o răspundere limitată, privind doar daunele efective, nu și foloasele nerealizate. Potrivit art. 7 din O.G. nr. 121/1998 se stabilește semnificația termenului "militar", în sensul acestei ordonanțe, și anume: militari în termen, militari cu termen redus, rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare. Prin raportare la dispozițiile art. 12-17 din O.G. nr. 121/1998, care detaliază condițiile angajării răspunderii materiale și categoriile de militari cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, răspunderea contestatoarei nu este angajată în temeiul acestui act normativ. În alte situații decât cele special prevăzute de O.G. nr. 121/1998, devin incidente dispozițiile art. 51 din Ordonanță, conform cărora: "În situațiile neprevăzute de prezența ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și legislației civile".

Răspunsul la întâmpinare Recurentul Ministerul Afacerilor Interne a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de reclamantul intimat A., prin care a solicitat respingerea excepției tardivității recursului și înlăturarea celorlalte apărări. Cu privire la excepția tardivității recursului, recurentul a arătat că sentința a fost înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne cu nr. x din 23.11.2017. Prin raportare la dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul pentru formularea recursului de 15 zile de la comunicare se împlinește în data de 11 decembrie 2017. Recursul a fost transmis Curții de Apel Timișoara, recomandat, prin poștă în data de 7 decembrie 2017 (data poștei), potrivit Borderoului pentru obiectele de corespondență. Pe fondul apărărilor, s-a arătat că ceea ce i s-a reținut prin Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017 nu privește neobținerea angajamentului de plată de la doamna B. Iuliana C., angajament care nici nu putea fi obținut fără efectuarea unei cercetări administrative, așa cum rezultă din dispozițiile art. 79 alin. (3) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, ci, faptul că nu a întreprins demersurile necesare declanșării cercetării administrative în termenul prevăzut de lege, care să se finalizeze prin dispunerea de către comandantul unității a uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 70 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013. Contrar susținerilor din întâmpinare, potrivit cărora nu este dovedită nerespectarea atribuțiilor de serviciu, obligația intimatului reclamant de a întreprinde măsurile necesare recuperării pagubei, în condițiile în care acesta a luat cunoștință de conținutul Ordinului M.A.I. nr. 11/4015/16.10.2015 prin dispoziția rezolutivă a șefului I.P.J., reiese din faptul că printre îndatoririle înscrise în fișa postului se numără și luarea de măsuri pentru obținerea titlurilor executorii și punerea acestora în executare, în vederea realizării creanțelor și a altor drepturi patrimoniale. Prin urmare, ceea ce i s-a imputat intimatului reclamant a fost pasivitatea de a efectua demersurile necesare dispunerii și efectuării în termen a cercetării administrative, unitatea la nivelul căreia s-a produs paguba, I.P.J. Caraș-Severin pierzând dreptul de a obține recuperarea acesteia pe calea deciziei de imputare ori pe calea angajamentului de plată, în situația în care acea persoana care a produs paguba ar fi acceptat asumarea unui asemenea angajament.

Procedura de soluționare a recursului 6.1. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 mai 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În cauză, au mai fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen de judecată a recursului, la data de 12 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților. 6.2. Intervenirea suspendării de drept a cauzei Ca urmare dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepția celor de urgență deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare, și corelației acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgență deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 17 martie 2020. In raport de dispozițiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecății la data de 29 septembrie 2020. 6.3. Alte aspecte procesuale 6.3.1. Petenta B. IULIANA C. a formulat cerere de intervenție accesorie în vederea susținerii apărărilor formulate de către recurenți Ministerul Afacerilor Interne si Inspectoratul General al Politiei Romane, prin care a solicitat admiterea in principiu a cererii de intervenție accesorie; admiterea cererii de recurs; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu, in temeiul art. 453 din C. proc. civ. În motivarea cererii de intervenție, s-au arătat următoarele: In prezenta speța, sunt pe deplin îndeplinite condițiile instituite de sediul materiei (art. 63 - art. 67 din C. proc. civ., fiind in mod cert justificat interesul deținut de intervenientă pentru a susține apărările formulate de către recurenți. Astfel, având in vedere considerentele eronate reținute de către instanța de fond prin hotărârea recurata, interesul său este justificat prin evitarea consecințelor negative pe care le-ar avea menținerea unei astfel de hotărâri nelegale asupra litigiului aflat pe rolul Tribunalului Caras Severin, sub nr. de dosar x/2017 Motivul pentru care Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulata de A. si a anulat dispoziția de imputare nr. 121152/25.01.2017 este reprezentat de faptul ca răspunderea intimatului ar fi una subsidiara, aratandu-se (in mod nelegal) faptul ca IPJ Caras Severin are deschisa calea acțiunii de drept comun impotriva sa. Pe fondul recursului, se arată că hotărârea supusă recursului a fost data cu incalcarea si interpretarea greșita a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Aspectele reținute de către instanța de fond nu pot fi primite, dat fiind ca legea care reglementează in mod expres procedura de recuperare a sumei de bani datorate ca urmare a încetării raporturilor de serviciu anterior împlinirii celor 10 ani este, in mod cert, Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, si nu Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici sau C. civ. Militarii răspund material, indiferent daca, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar (in speța, polițist). Ceea ce retine eronat instanța de fond este modalitatea in care fostul polițist răspunde militar, aratandu-se in sentința recurata faptul ca răspunderea materiala a persoanelor care nu mai au calitatea de militar/polițist s-ar angaja in temeiul art. 84, lit. a) din Legea 188/1999 din interpretarea căruia rezulta ca decizia de impunere nu are caracter executoriu decât in cazul unui funcționar public. Mai mult decât atât, prima instanță se prevalează in mod eronat de practica referitoare la modalitatea de recuperare a sumelor de bani de la persoanele care răspund in temeiul O.G. nr. 121/1998. De altfel, practica judiciara este constanta la nivel național: se emit decizii de imputare impotriva persoanelor care nu mai au calitatea de polițist. Mai mult decât atât, IPJ Caras - Severin a urmat procedura angajării răspunderii materiale prevăzuta de O.G. nr. 121/1998, sens in care a si emis o decizie de imputare impotriva sa. 6.3.2. La termenul de astăzi, 29 septembrie 2020, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului formulat de recurentul-pârât MAI, excepție invocată de intimatul-reclamant, pentru considerentele reținute în practicaua prezentei decizii. 6.3.3. La același termen, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de B. Iuliana C., în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1. Situația de fapt reținută de prima instanță Prin Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017, emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, s-a decis imputarea pe seama reclamantului a sumei de 3.116,4 RON, reproșându-se acestuia că ar fi rămas în pasivitate în privința recuperării pagubei produse de un alt polițist (20.015,74 RON), respectiv doamna B. Iuliana-C., care și-a încetat raporturile de serviciu prin demisie și cu nerespectarea angajamentului de restituire a cheltuielilor de școlarizare, născute prin contractul încheiat după admiterea la Academia de Poliție. În concret, reclamantului i se reproșează împrejurarea că, în calitate de consilier juridic, nu a întreprins demersurile legale în vederea recuperării pagubei produse de doamna B. Iuliana-C., potrivit rezoluției conducerii înscrise pe adresa nr. x/03.11.2015, respectiv nu a solicitat semnarea de către persoana menționată a angajamentului de plată, așa cum s-a dispus prin rezoluția amintită. Împotriva deciziei de imputare, reclamantul a formulat contestație, care însă a fost respinsă prin Hotărârea nr. 50/25.05.2017 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor și Internelor, pe considerentul că reclamantul nu a dat curs rezoluției conducerii și nici nu a anunțat despre imposibilitatea executării ordinului. S-a reținut astfel că, prin inacțiunea reclamantului de sesizare în vederea declanșării măsurilor legale de recuperare a pagubei, termenul de efectuare a cercetării administrative prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 nu a mai putut fi respectat, astfel încât prin Hotărârea nr. 97/19.08.2016 cercetarea administrativă efectuată în privința doamnei B. Iuliana-C. a fost constatată tardivă. 7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenții-pârâți, a susținerilor intervenientei accesorii și a apărărilor formulate de intimatul-reclamant Ca o primă precizare, deși recurentul MAI nu a încadrat în drept cererea sa de recurs, din lecturarea acestora, Înalta Curte constată că acesta poate fi încadrat în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Apoi, Înalta Curte constată că o serie de argumente invocate de către recurenții-pârâți sunt corecte și vor determina înlocuirea unei părți a considerentelor sentinței primei instanțe, dar fără ca în final să ducă la admiterea recursurilor, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că argumentul legat de inaplicabilitatea procedurii reglementate de O.G. nr. 121/1998 în cazul intervenientei accesorii, este eronat. În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că argumentul determinant reținut de prima instanță, conform căruia nu mai poate fi angajată răspunderea materială a funcționarului public statutar pe calea procedurii administrative prevăzute de Capitolul III din O.G. nr. 121/1998, după încetarea raportului de serviciu, reflectă încălcarea normelor de drept material aplicabile cauzei, reprezentate prin dispozițiile ordonanței de guvern anterior citate, precum și a dispozițiilor Instrucțiunii M.A.I. nr. 114/2003 și ale Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006. Instituind o procedură administrativă pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de militari, elementele obiective și subiective ale răspunderii materiale fiind verificate în cadrul cercetării administrative obligatorii, conform art. 22-23 din O.U.G. nr. 121/1998, ce se finalizează, după caz, prin emiterea titlului executoriu reprezentat de decizia de imputare ori angajamentul de plată asumat de către debitorul obligației, legiuitorul prevede, fără nicio altă condiționare, că dispozițiile O.G. nr. 121/1998 se aplică indiferent dacă persoanele care au cauzat paguba mai au sau nu calitatea de militar. Astfel, prevederile art. 3 din O.G. nr. 121/1998 arată că militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar, iar potrivit art. 47 din același act normativ, când militarii sunt trecuți în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajați încetează ori când personalul civil nu mai este încadrat în unități militare, unitățile militare care au în evidență debite din imputații definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare în raza cărora domiciliază debitorii. Confirmarea de către aceste organe a primirii titlului executoriu constituie actul pe baza căruia creanța se scade din evidența contabilă a unității care a transmis titlul executoriu. Înalta Curte constată că O.G. nr. 121/1998 a fost edictată în scopul reglementării obligației de reparare a prejudiciilor cauzate de militari instituțiilor prevăzute la art. 2 din actul normativ, entități ce au calitatea de instituții publice, și, prin urmare, obligația de acoperire a prejudiciului cauzat patrimoniului instituției publice are caracter imperativ, astfel că instituirea unei proceduri administrative de acoperire a prejudiciului are în vedere facilitarea apărării unui interes public, nefiind edictată în folosul debitorului; de aceea, pierderea calității de militar activ în persoana debitorului obligației de dezdăunare nu este relevantă pentru formele juridice de angajare a răspunderii patrimoniale și, evident, nu are efect extinctiv în privința obligației de acoperire a prejudiciului. De altfel, așa cum au arătat recurentele pârâte, tocmai încetarea calității de militar din motive imputabile antrenează răspunderea materială în cauza dedusă judecății, context în care, declanșarea cercetării administrative nu poate avea loc înainte de încetarea raportului militarului pentru că nu există faptul generator al obligației de restituire a cheltuielilor de școlarizare. Suplimentar considerentelor anterioare, dezvoltate în legătură cu normele de principiu prevăzute prin ordonanța de guvern analizată, Înalta Curte constată că obligația de parcurgere a procedurii administrative în vederea recuperării cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării privind cadrele militare trecute în rezervă, polițiștii și funcționarii publici care au încetat raporturile de serviciu înainte de împlinirea termenului prevăzut de angajament, este consfințită și prin acte infralegale și în acest sens este de menționat Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate. Înalta Curte mai reține că, în motivarea soluției de admitere a acțiunii reclamantului, instanța de fond a reținut faptul că prin decizia de imputare i s-a reproșat reclamantului neîndeplinirea unei obligații imposibil de realizat, constând în faptul că acesta nu a făcut demersurile necesare obținerii angajamentului de plată de la doamna B. Iuliana C. pentru paguba constând în contravaloarea cheltuielilor de școlarizare. Or, așa cum în mod corect susțin recurenții, ceea ce i s-a reținut intimatului reclamant prin Decizia de imputare nr. 121152/25.01.2017 nu este faptul că nu a obținut angajamentul de plată de la doamna B. Iuliana C., angajament care nici nu putea fi obținut fără efectuarea unei cercetări administrative, așa cum rezultă din dispozițiile art. 79 alin. (3) din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, ci faptul că nu a întreprins demersurile necesare declanșării cercetării administrative în termenul prevăzut de lege, care să se finalizeze prin dispunerea de către comandantul unității a uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 70 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013. Astfel, faptul reproșat de către pârâți reclamantului a fost tocmai nedeclanșarea cercetării administrative și nefinalizarea acesteia în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, aceea ce a condus la admiterea plângerii doamnei B. Iuliana C. de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. Așadar, înlăturând aceste aspecte din considerentele sentinței, Înalta Curte va proceda în continuare la verificarea legalității soluției sub aspectul deciziei de imputare emise reclamantului, respectiv al îndeplinirii condițiilor pentru tragerea la răspundere a acestuia. In primul rând, se reține că cercetarea administrativă finalizată cu emiterea Deciziei de imputare nr. 121152/25.01.2017 în sarcina intimatului-reclamant s-a efectuat sub aspectul punerii în aplicare a măsurii prevăzute la punctul 4 din Hotărârea nr. 97/19.08.2016 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă M.A.I. Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii menționate, motivul care a stat la baza admiterii plângerii doamnei B. Iuliana C. a fost faptul că termenul de efectuare a cercetării administrative la nivelul I.P.J. Caraș-Severin nu a fost respectat, comisia reținând că "având în vedere data constatării producerii pagubei (cel mai târziu data de 20.10.2015), respectiv data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă (29.03.2016), prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, rezultă că termenul de efectuare a cercetării administrative nu a fost respectat, devenind astfel aplicabile prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998". Înalta Curte mai reține că simpla depășire a termenului de efectuare a cercetării administrative nu duce la atragerea automată a răspunderii celor însărcinați cu această cercetare, trebuind să fie îndeplinite condițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998: "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen." Astfel, așa cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, efectuarea cercetării administrative este obligatorie în toate cazurile în care se constată o pagubă produsă patrimoniului unității, cercetare care trebuie să fie făcută, iar actul de cercetare să fie înregistrat în termenul de 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei prevăzut de art. 23 alin. (1) din același act normativ. Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține că au fost îndeplinite condițiile enunțate în cuprinsul art. 34 din O.G. nr. 121/1998, respectiv vinovăția reclamantului pentru neefectuarea cercetării administrative și pentru neemiterea deciziei de imputare. Astfel, conform prev. art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, "comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative." Or, așa cum reiese din cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 03.02.2017, viza pusă de comandant a fost următoarea: "S.Financiar și comp. Juridic-rog cf. procedurii, angajament de plată în momentul în care se prezintă cu fișa de lichidare." Este incontestabil că despre această rezoluție reclamantul a luat cunoștință la data de 3.11.2015 și de asemenea, că la momentul emiterii acestei rezoluții, intervenienta solicitase acordarea de timp pentru a se prezenta în vederea semnării angajamentului de plată și a fișei de lichidare, împrejurări de fapt care nu s-au produs, fără vreo justificare din partea acesteia. Dincolo de aspectul dacă angajamentul de plată putea fi semnat numai în cadrul unei proceduri de cercetare administrativă deja declanșate sau se putea lua act de acesta și în afara unei asemenea proceduri, se constată că în mod cert, la data de 3.11.2015, comandantul nu emisese o rezoluție clară și indubitabilă de declanșare a cercetării administrative. Or, reclamantul nu avea asemenea atribuții, în cadrul compartimentului juridic unde funcționa ca și consilier juridic având doar atribuțiile de punere în executare a unei asemenea dispoziții, dacă aceasta ar fi existat în mod clar. Aceasta a fost și apărarea reclamantului, în fața comisiilor care l-au cercetat administrativ, în sensul că nu a efectuat niciun act de cercetare administrativă cu privire la intervenientă, deoarece nu fusese declanșată o asemenea cercetare. Ca urmare, dincolo de aspectul incontestabil al depășirii termenului de 60 zile în care se putea efectua cercetarea administrativă în cazul intervenientei, nu se poate reține existența unei fapte ilicite și nici vinovăția reclamantului pentru o asemenea depășire. Pe cale de consecință, nici legătura de cauzalitate nu poate fi analizată. Așadar, nu poate fi reținută omisiunea intimatului-reclamant de a-și exercita atribuțiile de serviciu stabilite în considerarea calității sale de consilier juridic și de a întreprinde demersurile necesare în termen pentru efectuarea cercetării administrative în vederea recuperării pagubei, cât timp nu fusese declanșată printr-o dispoziție clară și evidentă de către persoana competentă potrivit legii cercetarea administrativă împotriva intervenientei. Ca urmare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantului. Față de cele reținute, nu vor mai fi analizate aspectele legate de caracterul subsidiar al răspunderii reclamantului, fiind lipsite de folos practic. Cu privire la cererea de intervenție accesorie, față de considerarea ca nefondate a criticilor aduse prin cererile de recurs, se impune respingerea acesteia ca nefondată, niciuna din susținerile intervenientei nefiind de natură să ducă la admiterea recursurilor și la atragerea răspunderii militarului în cauză. 7.3. Temeiul procesual al soluției date Pentru aceste motive și cu schimbarea considerentelor sentinței recurate, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate; în temeiul art. 67 din C. proc. civ., va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D., ca nefondată.