ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 441/2017
Asupra conflictului de competență
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de
26.08.2016,
executorul
judecătoresc A. a solicitat acordarea cheltuielilor de executare de către
Ministerul Justiției, respectiv suma de 1.357,20 lei.
În motivarea cererii se arată
că, având în vedere dosarul de executare silită nr. x/2015 deschis la
cererea Ministerului Justiției, prin Camera executorilor judecătorești
București, pentru creditoarea (minoră) B., cu domiciliul în Slovacia,
în baza sentinței civile emisă de către Judecătoria Județului
Partizan din Republica Slovacia la data de 21.02.2011, în Dosarul SP/1/2010, atestată
prin certificat de titlu european de către Tribunalul orașului Partizan
- Republica Slovacia, pentru minora în cauză nu s-au putut recupera sumele
datorate de către tatăl acesteia C., cu domiciliul în comuna Felnac, jud.
Arad.
Având în vedere că persoana
menționată beneficiază de ajutor public judiciar acordat de Statul
Român, prin încheierea din 17.05.2016, de stabilire a cheltuielilor de executare,
petentul a calculat și stabilit cheltuielile de executare În cuantum de 1.357,20
lei, arătând că în dosar s-au întreprins următoarele activități
procedurale; adrese de înființare a popririi la mai multe unități
bancare, adrese la A.N.A.F. pentru verificare conturi bancare; adresă a I.T.M.
Arad; adresă la taxe și impozite locale; adresă la Direcția
Penitenciare.
Petentul arată că toate
aceste demersuri au avut rezultat negativ și nu s-au putut recupera sumele
datorate, în consecință dosarul de executare urmează a fi închis
și a se restitui titlul executoriu.
Dată fiind această situație
de fapt, petentul solicită că să se dispună efectuarea de către
Ministerul Justiției, prin Direcția de asistență și
cooperare juridică internațională, a plății cheltuielilor
de executare în sumă de 1.357,20 lei.
Prin sentința civilă
nr. 1664 din 12.12.2016, pronunțată de Tribunalul București
s-a admis excepția de necompetență
materială a instanței și s-a declinat competența de soluționare
a cererii în favoarea Judecătoriei Arad.
În considerentele hotărârii,
s-au reținut următoarele:
Prin sentința nr. 1104
din 02 octombrie 2014, Tribunalul București a admis cererea și a încuviințat
executarea silită pe teritoriul României a sentinței nr. 5P/1/2010-64
pronunțată de Judecătoria Partizan în dosarul soluționat la
data de 21.02.2011.
Prin încheierea din 12.06.2014
a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar în favoarea petentei
minore și s-a încuviințat acordarea ajutorului public judiciar pentru
procedura de executare în România a sentinței menționate anterior în formele
prev. de art. 6 lit. a) și c) din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv asistență
prin avocat și plata onorariului executorului judecătoresc,
Prin cererea din data de 26.08.2016,
executorul judecătoresc a arătat că au fost efectuate și alte
cheltuieli de executare, iar dosarul urmează să fie închis pentru că
nu s-au identificat conturi sau bunuri ale debitorului, solicitând totodată
instanței să se pronunțe asupra cheltuielilor de executare în cuantum
total de 1.357,20 lei.
Cu privire la aceste cheltuieli,
tribunalul a apreciat că acestea cad în competența de soluționare
a instanței de executare, conform art. 651 C. proc. civ.
Învestită prin declinare,
Judecătoria Arad a pronunțat sentința nr. 62 din 04 ianuarie 2017,
prin care, la rândul
său, a constatat necompetență materială și teritorială
a instanței în soluționarea cererii. A declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictul negativ
de competență, în baza art. 133 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului
către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării
conflictului.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța a reținut următoarele:
Judecătoria a apreciat ca
în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 651 C. proc. civ., iar cererea
formulată de către executorul judecătoresc se grefează pe dispozițiile
art. 26-27 din O.U.G. nr. 51/2008.
Astfel, potrivit art. 26 din O.U.G.
nr. 51/2008, în cazul încuviințării cererii de ajutor public judiciar
sub forma plății onorariului executorului judecătoresc, prin încheierea
de încuviințare a asistenței se stabilește și onorariul provizoriu
cuvenit executorului judecătoresc, în funcție de complexitatea dosarului
la acea dată.
Potrivit art. 27 din O.U.G.
nr. 51/2008: „după îndeplinirea atribuțiilor pe care legea și statutul
le prevăd în sarcina executorului judecătoresc, instanța va stabili,
la cererea executorului judecătoresc, onorariul definitiv, în funcție
de complexitatea cauzei și de volumul activității desfășurate,
în limitele onorariilor stabilite potrivit legii. încheierea pronunțată
de instanță cu privire la onorariul provizoriu și, după caz,
la sumele ce reprezintă diferența dintre onorariul provizoriu și
cel definitiv constituie titlu executoriu, fără îndeplinirea vreunei alte
condiții sau formalități.”
Cum ajutorul public judiciar sub
forma plății onorariului executorului judecătoresc în cuantum provizoriu
de 246,813 lei a fost acordat de Tribunalul București, instanța apreciază
că cererea de majorare, respectiv de stabilire a cheltuielilor definitive,
revine Tribunalului București.
Cu privire Ia conflictul negativ
de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată
în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
reține următoarele:
Tribunalul București, prin
sentința nr. 1104 din 02 octombrie 2014, a admis cererea formulată de
reclamantul Baroul București, în numele minorei B. și a încuviințat
executarea silită pe teritoriul României a sentinței nr. 5P/1/2010-64
pronunțată de Judecătoria Partizan în dosarul soluționat la
data de 21.02.2011.
În cadrul soluționării
cererii de încuviințare a executării silite pe teritoriul României a sentinței
nr. 5P/1/2010-64 pronunțată de Judecătoria Partizan, prin încheierea
din 12.06.2014, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar în favoarea
petentei minore și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar pentru procedura
de executare în România a sentinței menționate anterior în formele prev.
de art. 6 lit. a) și c) din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv asistență
prin avocat și plata onorariului executorului judecătoresc.
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului București la data de 26.08.2016, executorul judecătoresc
a arătat că au fost efectuate și alte cheltuieli de executare, iar
dosarul urmează să fie închis pentru că nu s-au identificat conturi
sau bunuri ale debitorului, solicitând, totodată, instanței să se
pronunțe asupra cheltuielilor de executare în cuantum total de 1.357,20 lei.
Cele două instanțe aflate
în conflict deduc judecății problema dacă, potrivit legii, obiectul
cererii deduse judecății atrage competența de soluționare a
instanței de executare, conform art. 651 C. proc. civ. sau a instanței
care a admis cererea de ajutor public judiciar în favoarea petentei minore, potrivit
dispozițiilor art. 26-27 din O.U.G. nr. 51/2008.
Codul de procedură civila
face o distincție clară între instanțele competente în faza procesului
de fond propriu-zis, acestea urmând a fi determinate potrivit regulilor prevăzute
de art. 94-128 C. proc. civ., și instanța competentă să controleze
faza executări: silite, aceasta din urma fiind instanța de executare potrivit
dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, art. 651 alin. (3) C.
proc. civ. prevede: „Instanța de executare soluționează cererile
de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare,
precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite,
cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Se observă că, în ceea
ce privește competența materială, instanțele care realizează
judecata procesului pe fond se determină în funcție de obiectul cererii
și în funcție de valoarea acestui obiect, în timp ce instanța de
executare este aceeași, respectiv „judecătoria în a cărei circumscripție
se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, indiferent
de obiectul sau valoarea pricinii.
De asemenea, se observă că
legiuitorul a conferit instanței de executare o competență generală,
ce acoperă toată faza executării silite, urmând a soluționa
„contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute
în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența
altor instanțe sau organe”.
Legiuitorul nu definește categoria
de „orice alte incidente” ce pot apărea în cadrul executării silite, fiind
vizate toate posibilele cereri legate de această fază a procesului civil,
indiferent dacă aceste cereri sunt menționate în Codul de procedură
civilă sau în legi speciale.
Ca atare, vor intra în categoria
„oricăror alte incidente” și cererile prevăzute de art. 26-27 din
O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, acestea
urmând a fi soluționate de instanța de executare, așadar de judecătorie.
Tribunalul București nu are
competența de a soluționa cererea formulată de executorul judecătoresc
A., prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de executare, întrucât această
instanță s-a dezînvestit prin pronunțarea sentinței nr.
1104 din 02 octombrie 2014 de încuviințare a executării silite pe teritoriul
României a sentinței nr. 5P/1/2010-64 pronunțată de Judecătoria
Partizan.
Concluzionând, se reține că,
în ceea ce privește determinarea instanței competente, au incidență
în cauză prevederile art. 651 C. proc civ. în ceea ce privește competența
materială, instanța competentă fiind instanța de executare,
respectiv judecătoria.
În considerarea celor ce preced,
competența soluționării cererii revine Judecătoriei Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 14 martie 2017.