ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2554/2018

HOTĂRÂRE

19.06.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2554/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 4 București la data de 23 octombrie 2017, sub nr. x/2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea B., debitorul C. și terțul poprit S.C. D. S.R.L., validarea popririi înființate prin adresa din 14 septembrie 2017 în Dosarul de executare nr. x/2016, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2552 din 16 iuie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2016, asupra cotei de 1/3 din drepturile salariale prezente și viitoare datorate de terțul poprit S.C. D. S.R.L. debitorului C., până la concurența sumei de 2.609,97 RON pentru care s-a înființat poprirea, la care se vor adăuga penalitățile calculate până la data plății efective, precum și cheltuielile de executare stabilite până la această dată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 15720 din 19 decembrie 2017, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria sectorului 4 București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile care îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărită a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.

A constatat că prevederile art. 651 alin. (2) din același act normativ stipulează în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

judecătoria sectorului 4 București a constatat că domiciliul debitorului este în municipiul Focșani, astfel cum reiese din procesul-verbal de verificare a evidențelor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, precum și din actele de executare.

Ca atare, a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile debitorului conform cărora Judecătoria sectorului 4 București este instanța de executare, întrucât a încuviințat executarea silită.

Instanța a reținut că dovada domiciliului unei persoane se face conform art. 91 alin. (1) C. civ., cu mențiunile înscrise în cartea de identitate, reședința tund considerată domiciliu numai atunci când acesta nu este cunoscut, astfel cum prevede art. 90 alin. (1) din același act normativ.

Totodată, judecătoria sectorului 4 București a constatat că, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa unde are locuința secundară. Ca atare, presupusul domiciliu în fapt al unei persoane este în realitate reședința acesteia, unde locuiește mai mult de 15 zile pe an, pe care are obligația să o declare autorităților publice, conform alin. (2) al aceluiași articol.

Astfel, instanța a apreciat că stabilirea instanței de executare urmează a se realiza în raport de domiciliul înscris în cartea de identitate a debitorului, iar nu de domiciliul în fapt al acestuia, fața de efectele pe care le produce asupra executării silite încuviințarea executării de o instanță necompetentă, anume nulitatea executării silite necondiționată de existența vreunei vătămări conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Judecătoria sectorului 4 București a considerat că legiuitorul a prevăzut la art. 108 C. proc. civ. că, în cazul în care domiciliul pârâtului nu este cunoscut, cererea se poate introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința acestuia, reședința fiind locul unde o persoană locuiește în mod efectiv. A reținut, astfel, că această normă se aplică prin analogie și în faza executării silite, când nu se poate stabili domiciliul debitorului, conform art. 5 alin. (3) din actul normativ menționat.

Instanța a constatat că la data declanșării executării silite, debitorul avea domiciliul în municipiul Focșani și reședința în municipiul București, sector 3, contrar susținerilor debitorului care a arătat că de 10 ani locuiește în sectorul 4 al municipiului București.

Față de aceste considerente, Judecătoria sectorului 4 București a apreciat că Judecătoria Focșani este instanța competentă să soluționeze cererea de validare a popririi.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 16 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3555 din 25 aprilie 2013, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de debitor si de terțul poprit si a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Constatând ivii conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Focșani a reținut că, potrivit prevederilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmărită a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi, iar conform art. 651 alin. (1) din același act normativ, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a se stabili cărei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei, Judecătoria Focșani a apreciat că se impune calificarea noțiunii "domiciliul debitorului", precum și a se verifica unde se afla acesta la data sesizării organului de executare.

Cât privește noțiunea "domiciliul debitorului" instanța a apreciat că legiuitorul a avut în vedere domiciliul în fapt al acestuia, respectiv locui unde locuiește și muncește, iar nu cel în drept, menționat în actul de identitate. A reținut că scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, în sens procesual, este ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a se da eficiență dreptului la apărare.

A apreciat că aceste aspecte se aplică și în materia executării silite, atât pentru asigurarea înștiințării părții cu privire la procedura care se demarează împotriva sa, cât și pentru faptul că la domiciliul în fapt există o mai mare posibilitate ca debitorul sa aibă bunuri care pot fi supuse executării,

Judecătoria Focșani a constatat că din înscrisurile dosarului de executare rezultă că executarea silită a început la data de 25 noiembrie 2016. Din verificările efectuate la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date reiese că la acel moment debitorul avea domiciliul legal în jud. Vrancea.

Din cererea privind începerea executării silite, precum și din încheierea de încuviințare a executării silite din Dosarul de executare nr. x/2016 rezultă că domiciliul în fapt al debitorului la acea dată era în București, aspect care a reiese și din sentința civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cornetu (punctul 3 din acordul de mediere).

În aceste condiții, a apreciat că Judecătoria sectorului 4 București este competentă să soluționeze cauza.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei sectorului 4 București, în considerarea dispozițiilor legale incidente și a următoarelor argumente:

Prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 25 noiembrie 2011, sub nr. x/2016, creditoarea B. a solicitat executarea silită a debitorului C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2016, în sensul respectării programului de vizitare a minorului E., astfel cum a fost stabilit de părți prin acordul de mediere din 19 mai 2016.

În cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a arătat că minorul locuiește cu debitorul în municipiul București.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria sectorului 4 București a admis cererea de încuviințare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A. privind pe creditoarea B. și pe debitorul C.; a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2552 din 16 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu; a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligației stabilite în sarcina debitorului prin titlul executoriu menționat, corelativă dreptului creditoarei de a avea legături personale cu minorul, în modalitatea prevăzută de lege pentru executarea silită a obligațiilor de a face.

La data de 14 septembrie 2017, în Dosarul de executare nr. x/2016, a fost înființată poprirea asupra cotei de 1/3 din drepturile salariale prezente și viitoare cuvenite debitorului C. de la terții popriți S.C. F. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 23 octombrie 2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat validarea popririi înființate prin adresa din 14 septembrie 2017 în Dosarul de executare nr. x/2016, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2552 din 16 iulie 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2016 asupra cotei de 1/3 din drepturile salariale prezente și viitoare datorate de terțul poprit S.C. D. S.R.L. debitorului C., până la concurența sumei de 2.609,97 RON pentru care s-a înființat poprirea, cerere care face obiectul cauzei de față.

În raport de situația de fapt mai sus expusă, precum și de dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora; "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început la data de 25 noiembrie 2011, data sesizării organului de executare cu cererea de deschidere a procedurii de creditoarea B.

Conform prevederilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult. o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi".

Dispozițiile art. 651 alin. (1) din aceiași act normativ stipulează în sensul că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, dacă nu se constată incidența unei dispoziții derogatorii de la competența stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, este competentă să soluționeze cererea de validare poprire.

Înalta Curte constată că, din verificările efectuate de Judecătoria Focșani la data de 27 octombrie 2017, la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că domiciliul debitorului C. era în jud. Vrancea.

Însă, în cererea de executare silită, creditoarea a menționat că debitorul locuiește în fapt în municipiul București.

Acest aspect rezultă și din cuprinsul titlului executoriu în care s-a menționat că locuința minorului va fi alternativă, respectiv o săptămână la domiciliul mamei și o săptămână la domiciliul tatălui, în municipiul București.

În acest sunt și argumentele debitorului C., invocate în susținerea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Focșani privind soluționarea cererii de validare a popririi, care a arătat că locuiește în fapt, de aproximativ 10 ani, în municipiul București, chiar dacă, în mod formal, în cartea de identitate figurează cu domiciliul în jud. Vrancea. De asemenea, acesta a precizat că, la data de 5 octombrie 2016 și la 4 mai 2017, a învestit Judecătoria sectorului 4 București eu soluționarea unei cereri de chemare în judecată și a unei ordonanțe președințiale având ca obiect "stabilire domiciliu minor", această instanță declarându-se competentă să judece cauzele în considerarea domiciliului în fapt al debitorului.

Prin raportare la aspectele mai sus menționate, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Scopul acestei reglementări, în sens procesual, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a se da eficiență dreptului lor la apărare,

Prin urmare, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, relevanță având nu atât locuința statornică sau principală a debitorului, ci adresa unde acesta locuiește efectiv.

Cum, în cauză, la data sesizării organului de executare debitorul domicilia In fapt în municipiul București, Înalta Curte constată că instanța de executare, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria sectorului 4 București, aceasta fiind instanța care, de altfel, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.