ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2017

Decizia nr. 386/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 31 octombrie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubirile materiale constând în cheltuieli medicale și de transport, 10.000 lei reprezentând o parte din despăgubirile cu titlu de daune morale urmare a evenimentului din 02 septembrie 2012, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamantul a arătat că la data de 02 septembrie 2012 se afla în calitate de pasager, în autocarul ce aparținea societății de transport C. SRL cu nr. de înmatriculare D., călătorind dinspre Spania spre România.

În jurul orelor 09:30 AM, în timp ce traversa teritoriul francez, pe Autostrada A8, autocarul a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul unui copil de un an și jumătate, precum și rănirea gravă a mai multor persoane, inclusiv a reclamantului. Având în vedere că răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate pentru producerea accidentului, reglementată de art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., era acoperită printr-un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă încheiat cu societatea pârâtă (atestat de Polița de asigurare RCA, emisă de B. SA cu valabilitate de la data de 01 ianuarie 2012 și până la 31 decembrie 2012) s-a demarat procedura de recuperare a prejudiciului suferit de reclamant.

Ca urmare a evenimentului rutier reclamantul a necesitat 15 zile de îngrijiri medicale conform documentelor medicale anexate (Certificatul Medico-Legal eliberat de către Serviciul de Medicină Legală Suceava sub nr. 1175/E din data de 28 septembrie 2012), iar, în cauză, a fost deschis Dosarul de urmărire penală cu nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care reclamantul s-a constituit parte civilă. La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2016, Judecătoria Bistrița a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, prin Sentința civilă nr. 4056 din 15 decembrie 2016, în motivare reținând că pârâta are calitatea de asigurător RCA, iar nu CASCO, motiv pentru care,, în ceea ce privește competența teritorială, nu sunt incidente dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc.

civ. Totodată, s-a reținut că Judecătoria Bistrița nu este competentă nici prin raportare la dispozițiile art. 115 alin. (3) C. proc. civ., domiciliul reclamantului fiind în județul Suceava. Instanța a apreciat că este incidentă regula de drept comun stabilită prin art. 107 C. proc. civ. și că, fiind ordonanță președințială, raportat la art. 998 C. proc. civ., competența este de ordine publică, putând fi invocată și din oficiu. Prin Sentința civilă nr. 738 din data de 26 ianuarie 2017, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița și, constatând ivit un conflict negativ de competență.

A dispus înaintarea dosarului la instanța supremă, în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea acestei sentințe s-a reținut că prin dispozițiile art. 997 C. proc. civ. legiuitorul trimite la competența materială, însă determinarea competenței teritoriale se realizează conform procedurii de drept comun cu care normele speciale se completează. În determinarea competenței, față de cererea formulată și dreptul dedus judecății, ce permite stabilirea instanței competente a dispune cu privire la fondul acestuia, norma de competență are caracter de ordine privată prin raportare la dispozițiile legale privind competența soluționării fondului dreptului, fiind vorba despre un caz de competență teritorială relativă.

Interpretând prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța a constatat că, întrucât pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Bistrița trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, invocarea excepției necompetenței teritoriale relative fiind lăsată la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Se constată că, în cauza de față, instanța a fost învestită cu soluționarea unei ordonanțe președințiale, prin care reclamantul a solicitat instanței să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubirile materiale constând în cheltuieli medicale și de transport și 10.000 lei reprezentând o parte din despăgubirile cu titlu de daune morale urmare a evenimentului rutier din 02 septembrie 2012. Înalta Curte constată că în speță este incidentă norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia" Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel", precum și cea cuprinsă în dispozițiile art. 115 C. proc.

civ., dat fiind faptul că se solicită despăgubiri în materie de asigurare. Față de prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) pct. (3) C. proc. civ., rezultă că numai în cazurile prevăzute la art. 117 - 121 C. proc. civ., competența teritorială este exclusivă, per a contrario, în alte cazuri competența teritorială având caracter relativ, de ordine privată. Cum, în speță, este vorba despre o ordonanță președințială prin care se solicită despăgubiri urmare a unui accident rutier, ce nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de dispozițiile art. 117 - 121 C. proc. civ., ci dispozițiilor art. 107 și 115 C. proc. civ., norma de competență teritorială aplicabilă litigiului de față are caracter de ordine privată.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. respectiv doar prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Înalta Curte reține că, în cauză, a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița de instanța de judecată, din oficiu, la primul termen de judecată acordat în cauză, din 15 decembrie 2016, iar nu de pârâtă în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, cum pârâta nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat, invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Bistrița nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Pe cale de consecință, competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță aparține Judecătoriei Bistrița, ca instanță inițial sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2017. Procesat de GGC - GV