ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 367/2017
Asupra cauzei
de față, reține următoarele:
Obiectul
cererii de sesizare a instanței.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 6
aprilie 2016, contestatorul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 243
din 20 ianuarie 2016 pronunțată de aceeași instanță.
La termenul
stabilit pentru 14 iulie 2016, Curtea de Apel București a dispus
suspendarea judecății cererii de revizuire, în raport de
dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă.
Judecata în
recurs. Completul de filtru.
Împotriva
încheierii de suspendare, reclamantul A. a formulat recurs.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă la data de 12 septembrie 2016 și
repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).
Cererea de
recurs a fost comunicată intimatei Casa de Pensii a Municipiului
București, la data de 19 septembrie 2016, conform dovezii aflate la fila
13, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la
comunicare.
Intimata nu a
depus întâmpinare.
Raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților la data de 28 noiembrie 2016, conform dovezilor aflate la
filele 24 - 26 din dosar, care nu au depus puncte de vedere Ia raport.
Prin
încheierea din data de 18 ianuarie 2017, a fost admis în principiu recursul
exercitat de contestatorul A. împotriva încheierii din 14 iulie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale
Prin cererea
de recurs, revizuentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii
recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.
În motivarea
căii de atac, a arătat că prin cererea de revizuire a invocat
dispozițiile art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă potrivit cărora oricare dintre părți
poate cere, în scris, ca soluționarea căii de atac să se
facă în lipsa sa, pe baza probatoriului aflat la dosar.
Pe cale de
consecință, a susținut că devin incidente dispozițiile
art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în
conformitate cu care cauza se poate judeca dacă reclamantul sau pârâtul au
solicitat în scris judecata în lipsă.
Asupra
recursului de față, Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea
de recurs, recurentul revizuent A. a criticat încheierea din 14 iulie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din
perspectiva în care, în mod greșit, instanța a dispus suspendarea judecății
cauzei pentru lipsa părților, deși revizuentul, prin cererea de
sesizare a instanței, a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Prin urmare,
nemulțumirea recurentului A. privește soluția curții de
apel de suspendare a judecății cererii de revizuire, în contextul în
care și-a manifestat acordul pentru judecarea cauzei în lipsă.
Recurentul nu
a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ
prevăzute de art, 488 C. proc. civ. Cu toate acestea, în virtutea
dispozițiilor art. 489 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, și față de conținutul criticilor formulate,
Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în motivul de
recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, caracterul fondat sau
nefondat al recursului urmând a fi analizat din perspectiva acestor
dispoziții legale.
Înalta Curte,
analizând conținutul cererii de revizuire, a cărui judecată a
fost suspendată prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de
atac, constata că revizuentul A. a făcut trimitere, printre alte
texte legale, la dispozițiile art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă.
Analizând
textul art. 583 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, se constată că acesta reglementează judecarea
cauzei în lipsa părților, în cadrul procedurii arbitrale.
Potrivit
dispozițiilor art. 411 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, ''Judecătorul va suspenda judecata: 1. când
amândouă părțile o cer; 2. când niciuna dintre părți,
legal citate, nu se înfățișează ia strigarea cauzei Cu
toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerat
în scris judecarea în lipsă".
Rațiunea
acestei dispoziții legale este aceea de a respecta principiile
disponibilității, contradictorialității și dreptul la
apărare al părților care guvernează procesul civil și
care împiedică instanța de judecată să procedeze la
judecata cauzei în absența părților, în condițiile în care
niciuna nu a cerut soluționarea în lipsă.
Voința
legiuitorului în edictarea acestei norme a fost aceea de a sancționa cu
întreruperea judecății cauzei prin suspendare conduita
procesuală a părților, constând în nepreocuparea efectivă
pentru cursul judecății, lipsa de diligență pentru
continuarea procesului.
Pe de
altă parte, pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art.
22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Dispozițiile
procedurale ale art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă nu pot fi cantonate doar la principiul adevărului și la
rolul judecătorului în cadrul probațiunii judiciare, ele având
implicații și cu privire la legalitatea procedurii judiciare, ia
respectarea dreptului la apărare și la disponibilitatea
procesuală.
Astfel,
potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, judecătorul soluționează litigiul
conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile, regulă ce este de
resortul principiului legalității.
Legea
procesual civilă conține dispoziții privitoare la „calificarea
juridică a actelor și faptelor deduse judecății", sau
la „denumirea sau temeiul juridic". Or, aceste texte nu fac referire
expresă la denumirea sau temeiul juridic al acțiunii. Așa fiind,
înțelesul care trebui conferit acestor expresii juridice este unul referitor
la toate „actele sau faptele deduse judecății", indiferent
dacă acestea reprezintă suportul juridic ai unei acțiuni, cereri
reconvenționale, a unei cereri de chemare în garanție, a unei
intervenții în interes propriu etc.
Cu toate
acestea, pentru aplicarea corectă a legii, judecătorul va trebui
să țină seama de circumstanțele concrete în care suni:
invocate anumite dispoziții legale.
Rolul activ
al judecătorului trebuie exercitat indiferent dacă partea este sau nu
asistata de către un avocat.
Ultimul alineat
al art. 22 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
îl obligă pe judecător ca, în toate cazurile în care legea îi
rezervă „puterea de apreciere" sau îi cere să țină
seama de toate „circumstanțele cauzei", să judece cu luarea în
considerare a principiilor generale ale dreptului, a cerințelor
echității și bunei-credințe.
În cauza de
față, se reține că, la termenul din 14 iulie 2016, curtea
de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
dispozițiile art. 41.1 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, respectiv că părțile,
deși legal citate, nu au răspuns la apelul nominal și nu au
solicitat judecata cauzei în lipsa, situație în care nu poate purcede la
judecata pricinii.
Or, așa
cum s-a reținut în considerentele mai sus expuse, în conținutul
cererii de revizuire, revizuentul a invocat dispozițiile art. 583 din
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Împrejurarea
că aceste dispoziții legale se regăsesc în cuprinsul
Cărții a IV- a, intitulată Despre arbitraj din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, nu poate justifica, din
perspectiva legalității măsurii, suspendarea judecății
cauzei pentru lipsa părților. Aceasta întrucât judecătorul, în
aplicarea principiului rolului activ, precum și față de
îndatorirea acestuia de a dispune toate măsurile permise de lege pentru a
asigura desfășurarea cu celeritate a judecății, respectiv
soluționarea procesului în mod echitabil și într-un. termen optim
și previzibil, trebuia să dea prioritate principiului intenției
reale a părții, care viza solicitarea de judecată a cererii de
revizuire și în lipsa sa, independent că aceste dispoziții erau
cuprinse în reglementările privind arbitrajul.
Este
adevărat că acuratețea care trebuie să caracterizeze
cererile adresate instanțelor de judecată, formulate de persoane care
au o pregătire juridica și cărora legiuitorul le acordă
prezumția de cunoscători ai legii, cum sunt avocații, recurentul
petent A. beneficiind de asistență juridică prin apărător
ales B., conform dovezii aflate la Dosarul nr. x/2/2016 ai Curții de apel
București, impunea ca textele legale invocate să vizeze
reglementările aplicabile cauzei,
Pe de
altă parte, nu se poate reține în sarcina recurentului-revizuent A.
lipsă de diligență pentru continuarea procesului, pentru a fi
aplicată sancțiunea suspendării judecății cererii de
revizuire, atâta vreme cât, prin actul cu care a sesizat instanța s-a
prevalat de dispozițiile legale care reglementează posibilitatea
instanței de a purcede la judecarea cauzei, în lipsa părților.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de contestatorul A.
împotriva încheierii din 14 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, va casa încheierea recurată
și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea
judecății.
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 14 iulie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Casează
încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe,
pentru continuarea judecății.
Decizia este
definitivă și se va comunica părților, conform
dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedura civilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 februarie 2017.
Procesat de