ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1054/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 martie 2015 (10 martie 2012 data poștei) sub nr. 101711/2015 , revizuenta SC O.M.V. P. SA a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 128 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pioiești, secția I civilă, în Dosar nr. 5837/105/2009*. În motivare, revizuenta a arătat, în principal, că decizia a cărei revizuire se solicită este contrară Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014 pronunțată de aceeași instanță în Dosar nr. 5837/105/2009* (art. 322 pct. 7 C. proc. civ.), iar în subsidiar, în cazul respingerii motivului de revizuire ce atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia a cărei revizuire se solicită instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 322 pct. 2 C. proc.

civ.), ipoteză în care urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. Referitor la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de Dosar nr. 5837/105/2009, reclamanții A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C., G.T., O.G., P.N., S.M.C., I.T., D.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V. P. SA și SC P. SA Constanța, obligarea acestora la plata în procent de 100% a orelor suplimentare efectuate peste regimul normal al lunii, la plata orelor efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, raportat la salariul tarifar recalculat, pe perioada 22 decembrie 2005 - 22 decembrie 2008, precum și actualizarea în raport de indicele de inflație a drepturilor salariale solicitate, până la plata efectivă, și obligarea Ia dobânda legală.

Prin sentința nr. 255 din 24 ianuarie 2014 Tribunalul Prahova a respins acțiunea cu privire la pretențiile aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie 2006, ca fiind prescrisă și ca neîntemeiată pentru restul perioadei.

Prin Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel a admis recursul reclamanților împotriva sentinței sus menționate, pe care a casat-o, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru a se pronunța asupra fondului drepturilor aferente intervalului 22 decembrie 2005-3 decembrie 2006, apreciindu-se că prima instanță, soluționând excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 22 decembrie 2005-3 decembrie 2006, a omis să constate faptul că data introducerii cererii de chemare în judecată, în raport de care se apreciază termenul de prescripție aplicabil în speță, nu e aceea de 03 decembrie 2009, la care a fost înregistrată cauza ta această instanță ca urmare a declinării de competență teritorială prin sentința civilă nr. 371 din 20 martie 2009 a Tribunalului Constanța, ci data când aceasta a fost înregistrată la instanța inițial investită - Tribunalul Constanța, respectiv 22 decembrie 2008. S-a arătat prin aceeași decizie de casare că, întrucât prima instanță nu a soluționat fondul cauzei pentru perioada 22 decembrie 2005 - 3 decembrie 2006, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., se impune casarea hotărârii de primă instanță cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova pentru a se pronunța asupra fondului drepturilor aferente acestei perioade, soluție față de care urmează a nu mai fi analizate și celelalte critici din cuprinsul cererii de recurs care vizează tocmai fondul acestor pretenții, dar aferente unei alte perioade. Prin sentința nr. 2244 din 08 octombrie 2014 pronunțată în rejudecare, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 128 din 10 februarie 2015 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul reclamanților împotriva sentinței anterior arătate, pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea precizată și a obligat intimata să plătească recurenților diferențele salariale aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie 2008, conform raportului de expertiză N.C.

Revizuenta susține că Decizie nr. 128 din 08 octombrie 2015 nu se pronunță cu privire la motivul de recurs invocat de reclamanți ce privește necesitatea analizei întregii perioade, ci analizează pe fond, din nou, cererea de chemare în judecată, pe care o admite pe baza unor probe administrate în primul ciclu procesual, soluție ce contravine instanței de recurs din primul ciclu procesual care dispusese rejudeearea numai cu privire la anul 2006, celelalte considerente ale sentinței nr. 255 din 24 ianuarie 2014 din primul ciclu procesual intrând în puterea lucrului judecat. De asemenea, instanța de recurs din al doilea ciclu procesual, familiarizatizată cu pronunțarea deciziei a cărei anulare pe calea revizuirii se solicită, nu s-a pronunțat cu privire la excepția puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014 cu privire la perioada 2007-2008 invocată de către revizuentă în calitate de intimată.

Referitor la art 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentă arată că, deși reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată acoperirea orelor suplimentare lucrate peste regimul normal al lunii cu un spor de 100%, instanța de judecata a recunoscut compensarea celor 4 ore suplimentare cu timp liber plătit, prin aplicarea regimului de tură, acordând, în același timp, un spor de100% pentru aceleași ore, adică acordând ceea ce nu s-a cerut. Aceasta în condițiile în. care reclamanții nu au solicitat dubla compensare, atât prin timp liber, cât și prin aplicarea sporului de 100% pentru ore suplimentare. Analizând cererea, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la cererea de revizuire întemeiata pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 323 alin. (1) din același cod, „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere". Cum, în cauză, Hotărârea nr. 128 din 10 februarie 2015 obiect al căii extraordinare de atac este pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, având în vedere textul legal anterior citat, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. aparține acestei instanțe, sens în care Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire având acest temei și va declina competența sa de soluționare în favoarea instanțe arătate. Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., singurul caz de analiză care, în raport cu temeiurile care se invocă și cu hotărârile pretins contrare, intră în competența de analiză a Înaltei Curți de Casație și justiție, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., se rețin următoarele: Având în vedere că decizia supusă revizuirii a fost pronunțată la data de 10 februarie 2015 iar cererea de revizuire a fost formulată, potrivit dovezilor existente Ia dosar, la data de 10 martie 2015, în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată excepția de tardivitate a cererii invocată prin întâmpinare, urmând a aprecia calea extraordinara de atac ca fiind exercitată în termenul legal. Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rezultă ca revizuirea, întemeiată pe textul legal anterior citat, este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Întrucât, aparent, condițiile relative la existența unor hotărâri judecătorești definitive, între care să se regăsească tripla identitate de părți, obiect și cauză sunt întrunite cu referire Ia cele două decizii ale Curții de Apel Ploiești, se apreciază că cererea de revizuire nu poate fi privită ca inadmisibilă, după cum au susținut intimații prin întâmpinarea formulată, urmând a fi supus analizei în ce măsură hotărârile judecătorești în discuție sunt și potrivnice, după cum a susținut revizuenta prin cererea sa 5 aspect care ține de verificarea temeiniciei, așadar a caracterului fondat al acesteia.

Cu referire la acest aspect, se are în vedere că revizuenta susține că Decizia nr. 128 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 5837/105/2009* este contrară Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 5837/105/2009, în sensul în care a doua decizie analizează fondul pretențiilor reclamanților pe întreaga perioadă vizată de aceștia, respectiv 22 decembrie 2005-22 decembrie 2008, contrar dezlegărilor irevocabile ale primeia, care a casat și trimis spre rejudecare drepturile aferente exclusiv perioadei pentru care, inițial, acțiunea reclamanților fusese respinsă ca prescrisă. Or, prin Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014 a fost admis recursul reclamanților persoane fizice împotriva sentinței nr. 255 din 24 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Considerentele care au condus instanța de recurs la adoptarea acestei soluții au vizat greșita soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 22 decembrie 2005-3 decembrie 2006, cu omiterea reținerii In calculul termenului de prescripție a datei reale inițiale a introducerii cererii de chemare în judecată. S-a constatat că, întrucât soluționarea prin admiterea greșită a excepției de prescripție în privința drepturilor reclamanților aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie 2006, a condus prima instanță la o necercetare a fondului cauzei pentru intervalul de timp arătat, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ,, se impune casarea hotărârii de primă instanță cu trimiterea cauzei spre rejudecare ia Tribunalul Prahova pentru a se pronunța asupra fondului drepturilor aferente acestei perioade, soluție față de care nu au mai fost analizate și celelalte critici din cuprinsul cererii de recurs care vizau tocmai fondul acestor pretenții, dar aferente unei alte perioade. În rejudecare, prin sentința nr. 2244 din 08 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată și cu privire la perioada 22 decembrie 2005-22 decembrie 2006, pentru care a rețmut că a fost învestită a analiza fondul pretențiilor, ca efect al deciziei de casare, în timp ce prin Decizia de recurs nr. 128 din 10 februarie 2015 a Curții Ploiești a fost admis recursul acestora împotriva sentinței anterior arătate, care a fost modificată în sensul obligării intimatei SC O.M.V.

P. SA la plata, în favoarea reclamanților, a diferențelor salariate aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie 2008, conform raportului de expertiza N.C.

Înalta Curte apreciază că cele două hotărâri indicate prin cererea revizuentei nu sunt contrare, în sensul în care dezleagă chestiuni cie drept total diferite, cea dintâi dintre acestea - Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014 - analizează legalitatea dezlegărilor date de prima instanță problemei prescripției dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 22 decembrie 2005-22 decembrie 2006, fără a se pronunța și asupra criticilor vizând fondul drepturilor aferente restului perioadei indicate prin cerere, și trimite la rejudecare asupra fondului drepturilor din această perioadă (rămas necercetat prin efectul admiterii excepției de prescripție), în timp ce a doua - Decizia nr. 128 din 10 februarie 2015 -evaluează temeinicia pretențiilor reclamanților deduse judecății prin cererea lor de chemare în judecată pe întreaga durată vizată de aceștia.

Încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014, cu referire la perioada de timp pentru care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, nu poate ft reținută, avându-se în vedere, pe de o parte, împrejurarea că sentința civilă nr. 255 din 24 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova a fost casată integral prin decizia de recurs anterior menționată, iar pe de altă parte întrucât neevaluarea în recurs a criticilor vizând fondul pretențiilor reclamanților, aferente restului perioadei (pentru care bene fie iaseră deja de o evaluare pe fond în primă instanță) a fost un act deliberat al instanței ce a pronunțat Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014, care a apreciat că cercetarea acestora nu se mai impune în condițiile necercetării integrale a fondului cauzei deduse judecații.

A admite teza revizuenîei, ar msemna să se admită că ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat, cu referire la pretențiile deduse judecății pentru perioada de timp 22 decembrie 2006-22 decembrie 2008 potrivit Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014, este chiar necercetarea temeiniciei acestora, care a scăpat, în acest fel, în mod definitiv evaluării instanțelor judecătorești. Înalta Curte reține că argumentele care stau la baza prezentei cereri de revizuire se regăsesc în viziunea proprie a titularei acesteia asupra a ceea ce se consideră intrat în puterea lucrului judecat din ceea ce s-a dezlegat prin Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014, afirmațiile revizuenîei putând, eventual, avea susținere în ipoteza în care judecata asupra temeiniciei pretențiilor reclamanților aferente perioadei 22 decembrie 2006-22 decembrie 2008 ar fi fost finalizată, inclusiv prin evaluarea lor în recurs, prin chiar decizia de casare arătată.

Or, acest lucru nu s-a întâmplat tocmai întrucât, văzând în necercetarea integrală, de către tribunal, a fondului pretențiilor reclamanților, un impediment de a evalua, la rândul său, temeinicia acestor drepturi, instanța de casare a admis recursul, a casat (în tot) sentința și a trimis cauza spre rejudecare în vederea judecării și a fondului drepturilor aferente intervalului pentru care cererea fusese respinsă ca prescrisă (22 decembrie 2005-22 decembrie 2006). Neexistând nicîun impediment legal de rejudecare și a restului pretențiilor care, de aceeași natură fiind, trebuiau chiar tratate unitar, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea revizuentei care a invocat caracterul contrar al Deciziilor nr. 1581 din 12 iunie 2014 și nr. 128 din 10 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.

În consecință și pentru motivele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată. În cauză, au fost solicitate prin întâmpinare și dovedite cheltuieli de judecată în cuantum de către intimații A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C. Având însă în vedere durata și complexitatea cauzei, faptul că aceasta a fost soluționată la primul termen de judecată, termen la care intimații ce au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată nu s-au prezentat pentru a susține oral, în fața instanței, apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cuantumului sumei solicitate la 1.500 lei, În raport cu cele dezlegate prin prezenta decizie, Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. formulata de revizuenta SC O.M.V. P. SA împotriva Deciziei nr. 128 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și va declina competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel Ploiești; va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. formulata împotriva aceleiași decizii și va obliga revizuenta la plata, către intimații A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C., a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Disjunge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. formulată de revizuenta SC O.M.V. P. SA împotriva Deciziei nr. 128 clin 10 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și declină competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel Ploiești. Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. formulată împotriva aceleiași decizii. Obligă revizuenta la plata, către intimații A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C., a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2015.