ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1054/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1054/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 martie 2015 (10

martie 2012 data poștei) sub nr. 101711/2015

, revizuenta SC O.M.V. P. SA a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 128 din

10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pioiești, secția I civilă, în Dosar

nr. 5837/105/2009*.

În motivare,

revizuenta a arătat, în principal, că decizia a cărei revizuire se solicită

este contrară Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014 pronunțată de aceeași

instanță în Dosar nr. 5837/105/2009* (art. 322 pct. 7 C. proc. civ.), iar în

subsidiar, în cazul respingerii motivului de revizuire ce atrage competența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin decizia a cărei revizuire se solicită

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 322 pct. 2 C. proc. civ.),

ipoteză în care urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Ploiești.

Referitor

la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuenta

a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr

de Dosar nr. 5837/105/2009, reclamanții A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și

L.M.C., G.T., O.G., P.N., S.M.C., I.T., D.V. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele SC O.M.V. P. SA și SC P. SA Constanța, obligarea acestora la plata în

procent de 100% a orelor suplimentare efectuate peste regimul normal al lunii,

la plata orelor efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, raportat la

salariul tarifar recalculat, pe perioada 22 decembrie 2005 - 22 decembrie 2008,

precum și actualizarea în raport de indicele de inflație a drepturilor

salariale solicitate, până la plata efectivă, și obligarea Ia dobânda legală.

Prin sentința nr.

255 din 24 ianuarie 2014 Tribunalul Prahova a respins acțiunea cu privire la

pretențiile aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie 2006, ca fiind

prescrisă și ca neîntemeiată pentru restul perioadei.

Prin Decizia

nr. 1581 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel a admis recursul reclamanților

împotriva sentinței sus menționate, pe care a casat-o, cu trimitere spre

rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru a se pronunța asupra fondului

drepturilor aferente intervalului 22 decembrie 2005-3 decembrie 2006,

apreciindu-se că prima instanță, soluționând excepția prescripției dreptului la

acțiune a reclamanților pentru perioada 22 decembrie 2005-3 decembrie 2006, a

omis să constate faptul că data introducerii cererii de chemare în judecată, în

raport de care se apreciază termenul de prescripție aplicabil în speță, nu e

aceea de 03 decembrie 2009, la care a fost înregistrată cauza ta această

instanță ca urmare a declinării de competență teritorială prin sentința civilă nr.

371 din 20 martie 2009 a Tribunalului Constanța, ci data când aceasta a fost

înregistrată la instanța inițial investită - Tribunalul Constanța, respectiv 22

decembrie 2008.

S-a arătat

prin aceeași decizie de casare că, întrucât prima instanță nu a soluționat

fondul cauzei pentru perioada 22 decembrie 2005 - 3 decembrie 2006, în temeiul art.

312 alin. (5) C. proc. civ., se impune casarea hotărârii de primă instanță cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova pentru a se pronunța

asupra fondului drepturilor aferente acestei perioade, soluție față de care

urmează a nu mai fi analizate și celelalte critici din cuprinsul cererii de

recurs care vizează tocmai fondul acestor pretenții, dar aferente unei alte

perioade.

Prin

sentința nr. 2244 din 08 octombrie 2014 pronunțată în rejudecare, Tribunalul

Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin Decizia

nr. 128 din 10 februarie 2015 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul

reclamanților împotriva sentinței anterior arătate, pe care a modificat-o în

sensul că a admis acțiunea precizată și a obligat intimata să plătească

recurenților diferențele salariale aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie

2008, conform raportului de expertiză N.C.

Revizuenta

susține că Decizie nr. 128 din 08 octombrie 2015 nu se pronunță cu privire la

motivul de recurs invocat de reclamanți ce privește necesitatea analizei

întregii perioade, ci analizează pe fond, din nou, cererea de chemare în

judecată, pe care o admite pe baza unor probe administrate în primul ciclu

procesual, soluție ce contravine instanței de recurs din primul ciclu procesual

care dispusese rejudeearea numai cu privire la anul 2006, celelalte considerente

ale sentinței nr. 255 din 24 ianuarie 2014 din primul ciclu procesual intrând

în puterea lucrului judecat.

De asemenea,

instanța de recurs din al doilea ciclu procesual, familiarizatizată cu

pronunțarea deciziei a cărei anulare pe calea revizuirii se solicită, nu s-a

pronunțat cu privire la excepția puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1581

din 12 iunie 2014 cu privire la perioada 2007-2008 invocată de către revizuentă

în calitate de intimată.

Referitor

la art 322 pct. 2 C. proc. civ.,

revizuentă

arată că, deși reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată

acoperirea orelor suplimentare lucrate peste regimul normal al lunii cu un spor

de 100%, instanța de judecata a recunoscut compensarea celor 4 ore suplimentare

cu timp liber plătit, prin aplicarea regimului de tură, acordând, în același

timp, un spor de100% pentru aceleași ore, adică acordând ceea ce nu s-a cerut.

Aceasta

în condițiile în. care reclamanții nu au solicitat dubla compensare, atât prin

timp liber, cât și prin aplicarea sporului de 100% pentru ore suplimentare.

Analizând

cererea, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor

la cererea de revizuire întemeiata pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ.,

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 323 alin. (1) din același cod, „cererea de revizuire se

îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei

revizuire se cere".

Cum, în

cauză, Hotărârea nr. 128 din 10 februarie 2015 obiect al căii extraordinare de

atac este pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, având în vedere textul

legal anterior citat, competența de soluționare a cererii de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. aparține acestei

instanțe, sens în care Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire având acest

temei și va declina competența sa de soluționare în favoarea instanțe arătate.

Referitor

la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.,

singurul caz de

analiză care, în raport cu temeiurile care se invocă și cu hotărârile pretins

contrare, intră în competența de analiză a Înaltei Curți de Casație și

justiție, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., se rețin următoarele:

Având în

vedere că decizia supusă revizuirii a fost pronunțată la data de 10 februarie 2015

iar cererea de revizuire a fost formulată, potrivit dovezilor existente Ia

dosar, la data de 10 martie 2015, în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) C.

proc. civ., este nefondată excepția de tardivitate a cererii invocată prin

întâmpinare, urmând a aprecia calea extraordinara de atac ca fiind exercitată

în termenul legal.

Revizuirea

reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea

retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită

în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea

unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și

pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea

reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de

altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru

înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre

judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Motivele

de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru

fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a

cererii de revizuire, în lipsa cărora cererea nu poate fi primită.

Potrivit

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Rezultă

ca revizuirea, întemeiată pe textul legal anterior citat, este admisibilă doar

dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri

judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice

și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Întrucât,

aparent, condițiile relative la existența unor hotărâri judecătorești

definitive, între care să se regăsească tripla identitate de părți, obiect și

cauză sunt întrunite cu referire Ia cele două decizii ale Curții de Apel

Ploiești, se apreciază că cererea de revizuire nu poate fi privită ca inadmisibilă,

după cum au susținut intimații prin întâmpinarea formulată, urmând a fi supus

analizei în ce măsură hotărârile judecătorești în discuție sunt și potrivnice,

după cum a susținut revizuenta prin cererea sa

5

aspect care ține de

verificarea temeiniciei, așadar a caracterului fondat al acesteia.

Cu

referire la acest aspect, se are în vedere că revizuenta susține că Decizia nr.

128 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 5837/105/2009*

este contrară Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014 pronunțată de aceeași

instanță în Dosarul nr. 5837/105/2009, în sensul în care a doua decizie

analizează fondul pretențiilor reclamanților pe întreaga perioadă vizată de

aceștia, respectiv 22 decembrie 2005-22 decembrie 2008, contrar dezlegărilor

irevocabile ale primeia, care a casat și trimis spre rejudecare drepturile

aferente exclusiv perioadei pentru care, inițial, acțiunea reclamanților fusese

respinsă ca prescrisă.

Or, prin Decizia

nr. 1581 din 12 iunie 2014 a fost admis recursul reclamanților persoane fizice

împotriva sentinței nr. 255 din 24 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova, care a

fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Considerentele care au condus instanța de recurs la adoptarea acestei soluții

au vizat greșita soluționare de către prima instanță a excepției prescripției

dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 22 decembrie 2005-3

decembrie 2006, cu omiterea reținerii In calculul termenului de prescripție a

datei reale inițiale a introducerii cererii de chemare în judecată. S-a

constatat că, întrucât soluționarea prin admiterea greșită a excepției de

prescripție în privința drepturilor reclamanților aferente perioadei 22

decembrie 2005-22 decembrie 2006, a condus prima instanță la o necercetare a

fondului cauzei pentru intervalul de timp arătat, în temeiul art. 312 alin. (5)

C. proc. civ,, se impune casarea hotărârii de primă instanță cu trimiterea

cauzei spre rejudecare ia Tribunalul Prahova pentru a se pronunța asupra fondului

drepturilor aferente acestei perioade, soluție față de care nu au mai fost

analizate și celelalte critici din cuprinsul cererii de recurs care vizau

tocmai fondul acestor pretenții, dar aferente unei alte perioade.

În rejudecare,

prin sentința nr. 2244 din 08 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a respins

acțiunea reclamanților ca neîntemeiată și cu privire la perioada 22 decembrie 2005-22

decembrie 2006, pentru care a rețmut că a fost învestită a analiza fondul

pretențiilor, ca efect al deciziei de casare, în timp ce prin Decizia de recurs

nr. 128 din 10 februarie 2015 a Curții Ploiești a fost admis recursul acestora

împotriva sentinței anterior arătate, care a fost modificată în sensul

obligării intimatei SC O.M.V. P. SA la plata, în favoarea reclamanților, a

diferențelor salariate aferente perioadei 22 decembrie 2005-22 decembrie 2008,

conform raportului de expertiza N.C.

Înalta Curte

apreciază că cele două hotărâri indicate prin cererea revizuentei nu sunt

contrare, în sensul în care dezleagă chestiuni cie drept total diferite, cea

dintâi dintre acestea - Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014 - analizează

legalitatea dezlegărilor date de prima instanță problemei prescripției

dreptului la acțiune a reclamanților pentru perioada 22 decembrie 2005-22

decembrie 2006, fără a se pronunța și asupra criticilor vizând fondul

drepturilor aferente restului perioadei indicate prin cerere, și trimite la

rejudecare asupra fondului drepturilor din această perioadă (rămas necercetat

prin efectul admiterii excepției de prescripție), în timp ce a doua - Decizia

nr. 128 din 10 februarie 2015 -evaluează temeinicia pretențiilor reclamanților

deduse judecății prin cererea lor de chemare în judecată pe întreaga durată

vizată de aceștia.

Încălcarea

autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1581 din 12 iunie 2014, cu referire

la perioada de timp pentru care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare,

nu poate ft reținută, avându-se în vedere, pe de o parte, împrejurarea că

sentința civilă nr. 255 din 24 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova a fost

casată integral prin decizia de recurs anterior menționată, iar pe de altă

parte întrucât neevaluarea în recurs a criticilor vizând fondul pretențiilor

reclamanților, aferente restului perioadei (pentru care bene fie iaseră deja de

o evaluare pe fond în primă instanță) a fost un act deliberat al instanței ce a

pronunțat Decizia nr. 1581 din 12 iunie 2014, care a apreciat că cercetarea

acestora nu se mai impune în condițiile necercetării integrale a fondului

cauzei deduse judecații. A admite teza revizuenîei, ar msemna să se admită că

ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat, cu referire la pretențiile deduse

judecății pentru perioada de timp 22 decembrie 2006-22 decembrie 2008 potrivit Deciziei

nr. 1581 din 12 iunie 2014, este chiar necercetarea temeiniciei acestora, care

a scăpat, în acest fel, în mod definitiv evaluării instanțelor judecătorești.

Înalta Curte

reține că argumentele care stau la baza prezentei cereri de revizuire se

regăsesc în viziunea proprie a titularei acesteia asupra a ceea ce se consideră

intrat în puterea lucrului judecat din ceea ce s-a dezlegat prin Decizia nr.

1581 din 12 iunie 2014, afirmațiile revizuenîei putând, eventual, avea

susținere în ipoteza în care judecata asupra temeiniciei pretențiilor

reclamanților aferente perioadei 22 decembrie 2006-22 decembrie 2008 ar fi fost

finalizată, inclusiv prin evaluarea lor în recurs, prin chiar decizia de casare

arătată. Or, acest lucru nu s-a întâmplat tocmai întrucât, văzând în

necercetarea integrală, de către tribunal, a fondului pretențiilor

reclamanților, un impediment de a evalua, la rândul său, temeinicia acestor

drepturi, instanța de casare a admis recursul, a casat (în tot) sentința și a

trimis cauza spre rejudecare în vederea judecării și a fondului drepturilor

aferente intervalului pentru care cererea fusese respinsă ca prescrisă (22

decembrie 2005-22 decembrie 2006). Neexistând nicîun impediment legal de

rejudecare și a restului pretențiilor care, de aceeași natură fiind, trebuiau

chiar tratate unitar, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea

revizuentei care a invocat caracterul contrar al Deciziilor nr. 1581 din 12

iunie 2014 și nr. 128 din 10 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel

Ploiești.

În consecință

și pentru motivele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de

revizuire formulată.

În cauză,

au fost solicitate prin întâmpinare și dovedite cheltuieli de judecată în

cuantum de către intimații A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C.

Având însă în

vedere durata și complexitatea cauzei, faptul că aceasta a fost soluționată la

primul termen de judecată, termen la care intimații ce au solicitat acordarea

cheltuielilor de judecată nu s-au prezentat pentru a susține oral, în fața

instanței, apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte va face aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii cuantumului

sumei solicitate la 1.500 lei,

În raport

cu cele dezlegate prin prezenta decizie, Înalta Curte va disjunge cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. formulata de

revizuenta SC O.M.V. P. SA împotriva Deciziei nr. 128 din 10 februarie 2015 a Curții

de Apel Ploiești, secția I civilă, și va declina competența soluționării

acesteia în favoarea Curții de Apel Ploiești; va respinge, ca nefondată,

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

formulata împotriva aceleiași decizii și va obliga revizuenta la plata, către

intimații A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C., a sumei de 1.500 lei

cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

formulată de revizuenta SC O.M.V. P. SA împotriva Deciziei nr. 128 clin 10

februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și declină

competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Respinge, ca

nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. formulată împotriva aceleiași decizii.

Obligă

revizuenta la plata, către intimații A.Ș.P., D.I.V., D.S., F.C., G.N. și L.M.C.,

a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2015.