ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2868/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea înregistrată sub nr. 1525 din 30 mai 2003, P.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a solicitat, în temeiul art. 155, art. 156 și art. 160 C. proc. pen., prelungirea cu 30 zile a duratei măsurii arestării preventive a inculpaților S.M. și B.M. Inculpații s-au opus acestei prelungiri, invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 155 și urm. C. proc. pen., în sensul că cererea P.N.A. nu este motivată și că, în mod inadmisibil, a fost făcută, în cadrul actelor premergătoare ce se efectuează cu privire la inculpați și că, oricum, aceasta nu se justifică, pe de o parte, pentru că, nu sunt probe că inculpatul S.M.

l-ar fi ajutat ori favorizat, pe numitul T.S. să părăsească țara, iar pe de altă parte, pentru că nici inculpatul B.M. nu este vinovat, neputându-se conchide că, punerea lui în libertate, ar conduce la distrugerea sau alterarea probelor. Inculpații au susținut că de la data arestării nu au mai fost audiați, ceea ce infirmă necesitatea ținerii lor în stare de arest. În sfârșit, inculpatul B.M. a susținut că este cercetat doar pentru complicitate la dare de mită și mărturie mincinoasă, fapte ce nu au legătură cu extinderea urmăririi penale, împotriva inculpatului S.M., astfel că se poate disjunge cauza, pentru a fi respectate dispozițiile art. 5 și art. 6 din Convenția pentru drepturile omului.

Examinând sesizarea P.N.A. și actele de urmărire penală, Curtea de apel a constatat că apărările inculpaților nu pot fi primite, pentru următoarele considerente: I. Inculpatul S.M. este cercetat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, dare de mită, luare de mită, primire de foloase necuvenite, fals intelectual și favorizarea infractorului, fapte prevăzute de art. 257 și art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 și art. 264 C. pen. S-a reținut că, la 1 martie 2003, în calitatea sa de comisar șef la I.P.J. Suceava și de șef al Departamentului Poliției pentru Intervenție Rapidă, a intervenit la Postul de Poliție Vicovul de Sus, județul Suceava, dispunând restituirea unui permis de conducere, aparținând numitului H.V.

Acestuia, îi fusese ridicat permisul, pentru că a fost depistat, în ziua de 28 februarie 2003, circulând, cu un autovehicul neînmatriculat și cu un număr fals de înmatriculare. În intervenția sa, la Postul de Poliție, inculpatul a afirmat că vorbește în numele conducerii I.P.J. Suceava, respectiv, al generalului N. și a ordonat ca dosarul privind pe H.V. să nu fie înregistrat, în registrul penal și să nu i se dea, astfel, cursul legal. Față de această intervenție a inculpatului, în condițiile și sensul arătat, Postul de Poliție, nu a înregistrat lucrarea. Pentru această intervenție, inculpatului S.M. i s-a făcut promisiunea unor foloase din partea numitului J.V. La 30 martie 2003, inculpatul S.M.

a încercat să influențeze pe învinuitul V.V. să-și schimbe declarația, prin care recunoaște că a acceptat primirea drept mită a unui bun în valoare de 3 milioane lei, oferit de S.M. În data de 10 aprilie 2003, s-a consemnat într-un proces verbal și denunțul numitului C.R., prin care reclama că, în cursul anului 2001, inculpatul S.M. i-a pretins drept taxă de protecție, suma de 500 dolari SUA, pe lună, spre a nu-l mai sancționa contravențional, pentru practicarea ilegală a traficului de valută. Față de inculpatul S.M., s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, de la 10 aprilie 2003, la 9 mai 2003, în temeiul art. 148 lit. h) și d) C. proc. pen., infracțiunile fiind săvârșite de el în calitate de comisar șef al I.P.J.

Suceava, ceea ce reprezintă un grav pericol, pentru ordinea publică. Prin încheierea din 9 mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a prelungit, în raport de cele reținute mai sus, cu încă 30 de zile, durata arestării preventive a inculpatului S.M., respectiv, de la 10 mai 2003, la 8 iunie 2003. La 23 aprilie 2003, s-a prezentat numitul P.V., arătând că la 17 decembrie 2002, nepotul inculpatului B.M. a fost implicat într-un accident de circulație, în urma căruia P.V. a suferit leziuni, ce au necesitat 140-150 de zile îngrijiri medicale. Dosarul nu a fost soluționat nici până la 23 aprilie 2003, P.V. fiind convins că această tergiversare se datorează intervenției inculpatului S.M., aflat în relații de prietenie cu inculpatul B.M.

Inculpatul B.M. este cercetat pentru mărturie mincinoasă, în legătură cu traficul de influență comis de inculpatul S.M. și complicitatea la dare de mită, reținută în sarcina aceluiași S.M. Ca urmare, inculpatul B.M. a fost arestat pe 30 de zile, de la 16 aprilie 2003, la 15 mai 2003, în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen. Prin aceeași încheiere, din 9 mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a prelungit, cu încă 30 de zile, arestarea preventivă a inculpatului B.M., respectiv, de la 16 mai 2003, la 14 iunie 2003. II. P.N.A., printr-o nouă sesizare, a solicitat prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestării preventive a inculpaților, în principal, pentru: - examinarea dosarului de urmărire, privind accidentul rutier produs de nepotul lui B.M., audierea persoanelor implicate în accident, a martorilor și eventuale confruntări; - au fost audiați valutiștii din Municipiul Suceava și lucrătorii de poliție din cadrul D.P.I.R.

Suceava, dar se impune și audierea altor persoane, ca și eventuale confruntări, privind denunțul numitului C.R., împotriva inculpatului S.M.; - prin Ordonanța din 23 aprilie 2003, s-a dispus extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale față de inculpatul S.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului și trafic de influență, urmând ca el să fie audiat în acest sens, precum și alți ofițeri de poliție, ceea ce creează și posibilitatea și oportunitatea efectuării de confruntări. Pe lângă motivele de mai sus, P.N.A. a arătat și că: - față de inculpatul S.M.

se efectuează deocamdată, doar acte premergătoare, privind infracțiunea de favorizare a infractorului, în legătură cu cazul notoriu al numitului T.S., care se sustrage de la urmărirea penală și a fugit din țară, sens în care se fac verificări pentru identificarea unor persoane, care au cunoștință despre implicarea inculpatului S.M.; - din cercetările efectuate până în prezent rezultă date și indicii că inculpatul B.M. a săvârșit, sub diferite forme de participație și alte fapte în legătură cu activitatea infracțională a inculpatului S.M., sens în care, sunt necesare ample cercetări.

Prin urmare, Curtea are a se pronunța numai asupra aspectelor invocate de P.N.A., principale, comune ambilor inculpați, pentru faptele ce au determinat temeiurile arestării preventive și pentru care se impune justificat, prelungirea arestării preventive, în vederea efectuării unor acte de urmărire penală, absolut necesare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 și urm. C. proc. pen. În ce privește celelalte aspecte referitoare la implicarea ambilor inculpați și în săvârșirea altor fapte, ele nu fac obiectul analizei cererii P.N.A., fiind atributul acestuia, să extindă sau să disjungă urmărirea penală, astfel încât apărările inculpaților, nu pot fi primite, ca motive de respingere a sesizării.

De asemenea, Curtea nu are a analiza nici aspectele invocate, ce exced cauzei de față, referitoare la condițiile de deținere și starea de sănătate a inculpaților, aceste aspecte putând face obiectul unor alte cereri și sesizări, la organele abilitate, cu dovezile aferente, ceea ce, ei nu au făcut până în prezent. În raport cu cele arătate, Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 4 iunie 2003 a admis sesizarea P.N.A. și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S.M., pe timp de 30 de zile, de la 9 iunie 2003, până la 8 iulie 2003 și pentru inculpatul B.M., pe timp de 24 de zile, de la 15 iunie 2003, până la 8 iulie 2003. S-a dispus comunicarea încheierii, la locul de deținere a inculpaților.

Împotriva acestei din urmă încheieri, în termen legal, au declarat recursuri, inculpații. Inculpatul S.M. a solicitat admiterea recursului și punerea sa în libertate, deoarece: 1) în ziua de 14 aprilie 2003, când inculpatul a fost arestat în dosarul cauzei, nu existau probe irefutabile de vinovăție, pentru infracțiunile, în legătură cu care s-a dispus începerea urmăririi penale și, ulterior, punerea în mișcare a acțiunii penale; 2) deși, nu urmărește discutarea fondului, cu care instanțele n-au fost investite, remarcă faptul că art. 148 lit. h) C. proc.

pen., folosește sintagma „pericol pentru ordinea publică”, fără a menționa elemente ce țin de această noțiune, ceea ce face ca dispoziția acestui text de lege să fie foarte aleatorie în conținut și să deschidă larg poarta aprecierilor subiective, din partea celor care pot dispune nediscriminatoriu măsura restrângerii libertății individuale, fără a fi obligați să dovedească necesitatea ei; deși, cauzele deduse judecării, nu sunt identice și rareori, pot fi considerate similare, relevă că, în cazul A.C., instanța investită cu o cerere de prelungire a duratei arestării preventive, a socotit, firesc și legal, că într-un astfel de caz, prevalează probele de vinovăție pentru faptele penale, ce au impus restrângerea libertății individuale, este măsura arestării preventive.

Inculpatul recurent, a conchis că, în speță nu există temeiuri serioase pentru menținerea măsurii arestării preventive, întrucât nici faptele penale nu sunt pe deplin dovedite, iar inculpatul S.M., fost comisar de poliție, nu poate prezenta pericol public, în sensul art. 148 lit. h) C. proc. pen. Inculpatul B.M. a solicitat oral, în recursul său, pe care nu l-a motivat în scris, să se constate că referatul P.N.A., pentru prelungirea arestării preventive, nu este motivat. Nu se arată concret, ce probe ar putea fi sustrase sau alterate. Ceva mai mult, toate probele care vizează activitatea sa, au fost deja administrate încât, nu sunt motive temeinice pentru menținerea stării sale de arest. Totodată, inculpatul recurent a arătat că, prin menținerea sa în stare de arest, se încalcă flagrant legislația, privind drepturile omului.

Examinând recursurile declarate de inculpați, în raport de criticile formulate la adresa încheierii atacate și de actele și probele dosarului, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, recursul inculpatului S.M. nu poate fi primit, legea necerând ca, pentru luarea măsurii arestării preventive, să existe probe irefutabile de vinovăție, în legătură cu infracțiunile, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și, ulterior, punerea în mișcare a acțiunii penale ci numai „probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală” (art. 143 C. proc. pen.).

Ori, actele dosarului arată nu numai existența indiciilor temeinice referitoare la faptele ce i se imputau în momentul luării măsurii privative de libertate, dar și suspiciuni că ar fi comis și alte fapte, prevăzute de legea penală, ceea ce a determinat ca prin Ordonanța din 23 mai 2003, să se dispună extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale față de inculpatul S.M., pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea infractorului și trafic de influență. Faptul că, deocamdată, cu privire la aceste fapte se fac doar acte premergătoare, nu poate fi interpretat nici el ca un motiv de admitere a recursului inculpatului și punere a sa în libertate, atât timp cât, inculpatul nu este arestat pentru învinuirea comiterii acestor fapte ci a altor fapte, prevăzute de legea penală, pentru care sunt îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. Nici critica adusă art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu poate duce la admiterea recursului inculpatului S.M., sintagma „pericol pentru ordinea publică”, nefiind chiar nedeterminată, cum lasă să se creadă recurentul, ci, dimpotrivă, având un conținut, în cazul infracțiunilor, pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 2 ani, determinat de o serie de elemente concrete, printre care se impune a fi avute în vedere și profesia celui ce a comis infracțiunea, natura infracțiunii de care este învinuit, modul ei de receptare de către opinia publică, etc. Din acest punct de vedere, este indubitabil că lăsarea în libertate a recurentului, învinuit de comiterea unor infracțiuni grave, cu încălcarea deontologiei de apărător al legii, ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, de revoltă, punând în pericol ordinea publică.

De asemenea, nu se poate invoca pentru punerea în libertate a inculpatului, soluția pronunțată în dosarul A.C., nu numai pentru că cele două dosare nu sunt similare dar, și pentru că, din motivarea soluției privind pe judecătoare rezultă că motivarea acesteia, are la bază nu lipsa probelor de vinovăție ci, în actuala fază a anchetei, lipsa oricăror indicii temeinice, ceea ce face ca situațiile din cele 2 dosare să nu fie comparabile. În raport cu cele arătate, privind recursul inculpatului S.M., care apare ca nefondat, urmează a se observa că aceeași soluție se impune și în ce privește recursul inculpatului B.M., indiciile temeinice privind comiterea de către acela a infracțiunii de luare de mită, subzistând și în cazul recurentului B.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, în legătură directă cu traficul de influență imputat lui S.M.

și pentru complicitate la dare de mită, imputată, la fel, inculpatului S.M. Așa stând lucrurile, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpații S.M. și B.M., împotriva încheierii de ședință din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, încheierea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M. și B.M. împotriva încheierii de ședință din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2003.