ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2868/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2868/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată sub nr.

1525 din 30 mai 2003, P.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe

infracțiunilor de corupție, a solicitat, în temeiul art. 155, art. 156 și art.

160 C. proc. pen., prelungirea cu 30 zile a duratei măsurii arestării

preventive a inculpaților S.M. și B.M.

Inculpații s-au opus acestei

prelungiri, invocând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 155 și urm.

C. proc. pen., în sensul că cererea P.N.A. nu este motivată și că, în mod

inadmisibil, a fost făcută, în cadrul actelor premergătoare ce se efectuează cu

privire la inculpați și că, oricum, aceasta nu se justifică, pe de o parte,

pentru că, nu sunt probe că inculpatul S.M. l-ar fi ajutat ori favorizat, pe

numitul T.S. să părăsească țara, iar pe de altă parte, pentru că nici

inculpatul B.M. nu este vinovat, neputându-se conchide că, punerea lui în

libertate, ar conduce la distrugerea sau alterarea probelor.

Inculpații au susținut că de la data

arestării nu au mai fost audiați, ceea ce infirmă necesitatea ținerii lor în

stare de arest.

În sfârșit, inculpatul B.M. a

susținut că este cercetat doar pentru complicitate la dare de mită și mărturie

mincinoasă, fapte ce nu au legătură cu extinderea urmăririi penale, împotriva

inculpatului S.M., astfel că se poate disjunge cauza, pentru a fi respectate dispozițiile

art. 5 și art. 6 din Convenția pentru drepturile omului.

Examinând sesizarea P.N.A. și actele

de urmărire penală, Curtea de apel a constatat că apărările inculpaților nu pot

fi primite, pentru următoarele considerente:

I. Inculpatul S.M. este cercetat,

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, dare de mită, luare de

mită, primire de foloase necuvenite, fals intelectual și favorizarea

infractorului, fapte prevăzute de art. 257 și art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen., cu referire la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 289

și art. 264 C. pen.

S-a reținut că, la 1 martie 2003, în

calitatea sa de comisar șef la I.P.J. Suceava și de șef al Departamentului

Poliției pentru Intervenție Rapidă, a intervenit la Postul de Poliție Vicovul

de Sus, județul Suceava, dispunând restituirea unui permis de conducere,

aparținând numitului H.V. Acestuia, îi fusese ridicat permisul, pentru că a

fost depistat, în ziua de 28 februarie 2003, circulând, cu un autovehicul

neînmatriculat și cu un număr fals de înmatriculare.

În intervenția sa, la Postul de

Poliție, inculpatul a afirmat că vorbește în numele conducerii I.P.J. Suceava,

respectiv, al generalului N. și a ordonat ca dosarul privind pe H.V. să nu fie

înregistrat, în registrul penal și să nu i se dea, astfel, cursul legal.

Față de această intervenție a

inculpatului, în condițiile și sensul arătat, Postul de Poliție, nu a

înregistrat lucrarea.

Pentru această intervenție,

inculpatului S.M. i s-a făcut promisiunea unor foloase din partea numitului

J.V.

La 30 martie 2003, inculpatul S.M. a

încercat să influențeze pe învinuitul V.V. să-și schimbe declarația, prin care

recunoaște că a acceptat primirea drept mită a unui bun în valoare de 3

milioane lei, oferit de S.M.

În data de 10 aprilie 2003, s-a

consemnat într-un proces verbal și denunțul numitului C.R., prin care reclama

că, în cursul anului 2001, inculpatul S.M. i-a pretins drept taxă de protecție,

suma de 500 dolari SUA, pe lună, spre a nu-l mai sancționa contravențional,

pentru practicarea ilegală a traficului de valută.

Față de inculpatul S.M., s-a dispus

arestarea preventivă pentru 30 de zile, de la 10 aprilie 2003, la 9 mai 2003,

în temeiul art. 148 lit. h) și d) C. proc. pen., infracțiunile fiind săvârșite

de el în calitate de comisar șef al I.P.J. Suceava, ceea ce reprezintă un grav

pericol, pentru ordinea publică.

Prin încheierea din 9 mai 2003,

Curtea de Apel București, secția I penală, a prelungit, în raport de cele

reținute mai sus, cu încă 30 de zile, durata arestării preventive a inculpatului

S.M., respectiv, de la 10 mai 2003, la 8 iunie 2003.

La 23 aprilie 2003, s-a prezentat

numitul P.V., arătând că la 17 decembrie 2002, nepotul inculpatului B.M. a fost

implicat într-un accident de circulație, în urma căruia P.V. a suferit leziuni,

ce au necesitat 140-150 de zile îngrijiri medicale.

Dosarul nu a fost soluționat nici

până la 23 aprilie 2003, P.V. fiind convins că această tergiversare se

datorează intervenției inculpatului S.M., aflat în relații de prietenie cu

inculpatul B.M.

Inculpatul B.M. este cercetat pentru

mărturie mincinoasă, în legătură cu traficul de influență comis de inculpatul

S.M. și complicitatea la dare de mită, reținută în sarcina aceluiași S.M.

Ca urmare, inculpatul B.M. a fost

arestat pe 30 de zile, de la 16 aprilie 2003, la 15 mai 2003, în temeiul art.

148 lit. h) C. proc. pen.

Prin aceeași încheiere, din 9 mai

2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a prelungit, cu încă 30 de

zile, arestarea preventivă a inculpatului B.M., respectiv, de la 16 mai 2003,

la 14 iunie 2003.

II. P.N.A., printr-o nouă sesizare,

a solicitat prelungirea, cu încă 30 de zile, a arestării preventive a

inculpaților, în principal, pentru:

- examinarea dosarului de urmărire,

privind accidentul rutier produs de nepotul lui B.M., audierea persoanelor

implicate în accident, a martorilor și eventuale confruntări;

- au fost audiați valutiștii din

Municipiul Suceava și lucrătorii de poliție din cadrul D.P.I.R. Suceava, dar se

impune și audierea altor persoane, ca și eventuale confruntări, privind

denunțul numitului C.R., împotriva inculpatului S.M.;

- prin Ordonanța din 23 aprilie

2003, s-a dispus extinderea cercetării penale și începerea urmăririi penale

față de inculpatul S.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea

infractorului și trafic de influență, urmând ca el să fie audiat în acest sens,

precum și alți ofițeri de poliție, ceea ce creează și posibilitatea și

oportunitatea efectuării de confruntări.

Pe lângă motivele de mai sus, P.N.A.

a arătat și că:

- față de inculpatul S.M. se

efectuează deocamdată, doar acte premergătoare, privind infracțiunea de

favorizare a infractorului, în legătură cu cazul notoriu al numitului T.S.,

care se sustrage de la urmărirea penală și a fugit din țară, sens în care se

fac verificări pentru identificarea unor persoane, care au cunoștință despre

implicarea inculpatului S.M.;

- din cercetările efectuate până în

prezent rezultă date și indicii că inculpatul B.M. a săvârșit, sub diferite

forme de participație și alte fapte în legătură cu activitatea infracțională a

inculpatului S.M., sens în care, sunt necesare ample cercetări.

Prin urmare, Curtea are a se

pronunța numai asupra aspectelor invocate de P.N.A., principale, comune ambilor

inculpați, pentru faptele ce au determinat temeiurile arestării preventive și

pentru care se impune justificat, prelungirea arestării preventive, în vederea

efectuării unor acte de urmărire penală, absolut necesare, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 155 și urm. C. proc. pen.

În ce privește celelalte aspecte

referitoare la implicarea ambilor inculpați și în săvârșirea altor fapte, ele

nu fac obiectul analizei cererii P.N.A., fiind atributul acestuia, să extindă

sau să disjungă urmărirea penală, astfel încât apărările inculpaților, nu pot

fi primite, ca motive de respingere a sesizării.

De asemenea, Curtea nu are a analiza

nici aspectele invocate, ce exced cauzei de față, referitoare la condițiile de

deținere și starea de sănătate a inculpaților, aceste aspecte putând face

obiectul unor alte cereri și sesizări, la organele abilitate, cu dovezile

aferente, ceea ce, ei nu au făcut până în prezent.

În raport cu cele arătate, Curtea de

Apel București, secția I penală, prin încheierea din 4 iunie 2003 a admis

sesizarea P.N.A. și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului

S.M., pe timp de 30 de zile, de la 9 iunie 2003, până la 8 iulie 2003 și pentru

inculpatul B.M., pe timp de 24 de zile, de la 15 iunie 2003, până la 8 iulie

2003.

S-a dispus comunicarea încheierii,

la locul de deținere a inculpaților.

Împotriva acestei din urmă

încheieri, în termen legal, au declarat recursuri, inculpații.

Inculpatul S.M. a solicitat

admiterea recursului și punerea sa în libertate, deoarece: 1) în ziua de 14

aprilie 2003, când inculpatul a fost arestat în dosarul cauzei, nu existau

probe irefutabile de vinovăție, pentru infracțiunile, în legătură cu care s-a

dispus începerea urmăririi penale și, ulterior, punerea în mișcare a acțiunii

penale; 2) deși, nu urmărește discutarea fondului, cu care instanțele n-au fost

investite, remarcă faptul că art. 148 lit. h) C. proc. pen., folosește sintagma

„pericol pentru ordinea publică”, fără a menționa elemente ce țin de această

noțiune, ceea ce face ca dispoziția acestui text de lege să fie foarte

aleatorie în conținut și să deschidă larg poarta aprecierilor subiective, din

partea celor care pot dispune nediscriminatoriu măsura restrângerii libertății

individuale, fără a fi obligați să dovedească necesitatea ei; deși, cauzele

deduse judecării, nu sunt identice și rareori, pot fi considerate similare,

relevă că, în cazul A.C., instanța investită cu o cerere de prelungire a

duratei arestării preventive, a socotit, firesc și legal, că într-un astfel de

caz, prevalează probele de vinovăție pentru faptele penale, ce au impus

restrângerea libertății individuale, este măsura arestării preventive.

Inculpatul recurent, a conchis că,

în speță nu există temeiuri serioase pentru menținerea măsurii arestării

preventive, întrucât nici faptele penale nu sunt pe deplin dovedite, iar

inculpatul S.M., fost comisar de poliție, nu poate prezenta pericol public, în

sensul art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Inculpatul B.M. a solicitat oral, în

recursul său, pe care nu l-a motivat în scris, să se constate că referatul

P.N.A., pentru prelungirea arestării preventive, nu este motivat. Nu se arată

concret, ce probe ar putea fi sustrase sau alterate. Ceva mai mult, toate

probele care vizează activitatea sa, au fost deja administrate încât, nu sunt

motive temeinice pentru menținerea stării sale de arest. Totodată, inculpatul recurent

a arătat că, prin menținerea sa în stare de arest, se încalcă flagrant

legislația, privind drepturile omului.

Examinând recursurile declarate de

inculpați, în raport de criticile formulate la adresa încheierii atacate și de

actele și probele dosarului, se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, recursul inculpatului S.M.

nu poate fi primit, legea necerând ca, pentru luarea măsurii arestării

preventive, să existe probe irefutabile de vinovăție, în legătură cu

infracțiunile, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și, ulterior,

punerea în mișcare a acțiunii penale ci numai „probe sau indicii temeinice că a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală” (art. 143 C. proc. pen.).

Ori, actele dosarului arată nu numai

existența indiciilor temeinice referitoare la faptele ce i se imputau în

momentul luării măsurii privative de libertate, dar și suspiciuni că ar fi

comis și alte fapte, prevăzute de legea penală, ceea ce a determinat ca prin

Ordonanța din 23 mai 2003, să se dispună extinderea cercetării penale și

începerea urmăririi penale față de inculpatul S.M., pentru comiterea

infracțiunilor de favorizarea infractorului și trafic de influență.

Faptul că, deocamdată, cu privire la

aceste fapte se fac doar acte premergătoare, nu poate fi interpretat nici el ca

un motiv de admitere a recursului inculpatului și punere a sa în libertate,

atât timp cât, inculpatul nu este arestat pentru învinuirea comiterii acestor

fapte ci a altor fapte, prevăzute de legea penală, pentru care sunt îndeplinite

condițiile, prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

Nici critica adusă art. 148 lit. h)

C. proc. pen., nu poate duce la admiterea recursului inculpatului S.M.,

sintagma „pericol pentru ordinea publică”, nefiind chiar nedeterminată, cum

lasă să se creadă recurentul, ci, dimpotrivă, având un conținut, în cazul

infracțiunilor, pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 2 ani,

determinat de o serie de elemente concrete, printre care se impune a fi avute

în vedere și profesia celui ce a comis infracțiunea, natura infracțiunii de

care este învinuit, modul ei de receptare de către opinia publică, etc. Din

acest punct de vedere, este indubitabil că lăsarea în libertate a recurentului,

învinuit de comiterea unor infracțiuni grave, cu încălcarea deontologiei de

apărător al legii, ar putea crea în opinia publică un sentiment de

insecuritate, de revoltă, punând în pericol ordinea publică.

De asemenea, nu se poate invoca

pentru punerea în libertate a inculpatului, soluția pronunțată în dosarul A.C.,

nu numai pentru că cele două dosare nu sunt similare dar, și pentru că, din

motivarea soluției privind pe judecătoare rezultă că motivarea acesteia, are la

bază nu lipsa probelor de vinovăție ci, în actuala fază a anchetei, lipsa

oricăror indicii temeinice, ceea ce face ca situațiile din cele 2 dosare să nu

fie comparabile.

În raport cu cele arătate, privind

recursul inculpatului S.M., care apare ca nefondat, urmează a se observa că

aceeași soluție se impune și în ce privește recursul inculpatului B.M.,

indiciile temeinice privind comiterea de către acela a infracțiunii de luare de

mită, subzistând și în cazul recurentului B.M., cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor de mărturie mincinoasă, în legătură directă cu traficul de

influență imputat lui S.M. și pentru complicitate la dare de mită, imputată, la

fel, inculpatului S.M.

Așa stând lucrurile, Curtea va

trebui să privească recursurile declarate de inculpații S.M. și B.M., împotriva

încheierii de ședință din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I

penală, ca nefondate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., menținând, astfel, încheierea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.M. și B.M. împotriva încheierii de ședință din 4

iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe fiecare inculpat la plata

sumei de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iunie 2003.