ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 485/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65 din data de 1 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. x/285/2015, printre altele, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, prev. de art. 270 alin. (3) combinat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 75 alin. (2), lit. b) și art. 76 C. pen., la pedeapsa de 3 (ani) și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., raportat la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a dispus confiscarea:

- cantității de 900 pachete cu țigări, marca „...”, ridicate de la inculpat și predată la Camera de Corpuri a STPF Suceava, conform dovezii din data de 27 mai 2014, bunuri ce au fost produse prin săvârșirea infracțiunii;

- autoturismului marca B. cu numărul de înmatriculare ..., serie șasiu ..., proprietatea inculpatului C., aflat în custodia SPF Brodina, bun ce a fost folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 19, 20, 23, 25 și art. 393 alin. (3) și 397 din Noul C. proc. pen., raportat la art. 1357 și 1382 C. civ., s-a admis acțiunea civilă a părții civile ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, și în consecință, au fost obligați în solidar, inculpații C. și A., să plătească părții civile ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, suma de 10.940 RON reprezentând contravaloarea taxelor vamale și fiscale, respectiv contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta sa, precum și accesoriile fiscale aferente conform art. 120 C. proc. fisc. de la data comiterii faptei și până la achitarea efectivă a acestora.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, printre alții, a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 457 din 09 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefundat, apelul formulat, printre alții, de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 65 din 1 februarie 2016 a Judecătoriei Rădăuți.

Împotriva Deciziei penale nr. 457 din 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 18 iulie 2016.

Prin Încheierea nr. 379/RC din 30 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 457 din data de 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dispus trimis cauza completului care judecă recursul în casație, respectiv C10, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 457 din 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

Din examinarea cererii de recurs în casație, Înalta Curte a reținut că rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, datele de identificare ale apărătorului ales, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia, precum și semnătura apărătorului care a exercitat calea de atac.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a arătat, în esență, că instanțele inferioare au pronunțat soluții de condamnare nelegale, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului A. a fost încadrată în dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010.

În acest sens, recurentul a arătat că, chiar dacă ar fi rezultat din probatoriul administrat în cauză că acesta ar fi avut cunoștință de existența cantității de țigarete din portbagajul autoturismului respectiv, încadrarea juridică s-ar fi putut face sub forma complicității față de forma simplă a infracțiunii, respectiv art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și nu ar fi trebuit automat ca aceasta să îmbrace forma calificată, respectiv art. 274 din Legea nr. 86/2006, reținându-se că fapta ar fi fost săvârșită de două sau mai multe persoane.

De asemenea, s-a susținut că prin simplul fapt că recurentul inculpat a avut cunoștință despre fapta de contrabandă fără însă a contribui cu ceva în sensul realizării elementului material al laturii obiective față de această infracțiune (deținere, transport, comercializare) nu duce automat la calificarea infracțiunii, schimbând astfel limitele de pedeapsă în 5 - 15 ani raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, iar consecința celor expuse are ca efect aplicarea unor pedepse în afara limitelor stabilite de lege, întrucât pentru forma simplă a infracțiunii, legea prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 457 din data de 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., și a dispus admiterea, în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea analiza și netemeinicia deciziei atacate.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, inculpatul nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticile invocate de recurentul inculpat A. în sensul că fapta a fost încadrată în dispozițiile art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, iar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că acesta ar fi avut cunoștință de existența cantității de țigarete din portbagajul autoturismului respectiv, încadrarea juridică s-ar fi putut face sub forma complicității față de forma simplă a infracțiunii, respectiv art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, schimbându-se astfel limitele de pedeapsă în 5 - 15 ani raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, nu se circumscriu cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Aceste aspecte constituie o critică a modului în care instanța de apel a soluționat, pe fond, cauza. În procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică și circumstanțele reținute, în mod definitiv, de instanța care a judecat apelul.

Prin urmare, referirea la o eventuală pedeapsă ce s-ar fi putut aplica în raport de încadrarea juridică susținută de recurent, excede, în mod evident, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Se constată că motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.

Așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege,

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, chiar dacă soluția dispusă conduce la satisfacerea intereselor inculpatului.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 457 din 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/285/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar raportat la alin. (6), onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 457 din 9 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/285/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - LM