ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr.

513

/20

17

Asupra cauzei de față,

constată următoarele;

Prin încheierea de ședință

din data de 9 septembrie 201

5,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 412

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de apel formulată

de apelantul-reclamant A. - decedat, prin mandatar Asociația Europeană

B. - Secțiunea Națională Română, reprezentată de C. împotriva

sentinței civile nr. 1082 din data de 10 septembrie 2014 pronunțată

de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2013,

în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs recurenta Asociația Europeană B. - Secțiunea Națională

Română, reprezentată prin prof. univ. dr. C., în calitate de președinte

al Asociației, care, la rândul său, l-a împuternicit pe secretarul general

al Asociației, conf. univ, dr. E., să o reprezinte în fața instanțelor

de judecată.

Recurenta a solicitat admiterea

recursului, desființarea încheierii din data de 9 septembrie 2015 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a dispus suspendarea

judecării cererii de apel în Dosarul nr. x/3/2013 și restituirea cauzei

în vederea continuării judecății apelului.

Învestit, prin repartizare aleatorie,

cu soluționarea recursului, completul de filtru nr. 7 a dispus comunicarea

cererii motivate de recurs către intimata-pârâtă D.

Cererea de recurs a fost comunicată

intimatei-pârâte la data de 10 noiembrie 2016, potrivit dovezilor de comunicare

aflate Ia dosar, iar, la data de 29 noiembrie 2016, în termen legal, aceasta a depus

întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

În

cuprinsul întâmpinării formulate,

intimata-pârâtă a invocat: nulitatea recursului pentru neîndeplinirea cerinței

prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., raportat la dispozițiile

art. 486 alin. (3) C. proc. civ.; excepția lipsei capacității procesuale

de folosință a Asociației Europene B. - Secțiunea Națională

Română; excepția lipsei calității procesuale active a Asociației

Europene B. - Secțiunea Națională Română; excepția lipsei

calității de reprezentant al Asociației Europene B. - Secțiunea

Națională Română a lui C.; excepția lipsei calității

de reprezentant a lui E.; excepția tardivității introducerii recursului.

Pe fondul recursului, intimata-pârâtă

a apreciat că motivele de recurs nu privesc încheierea de suspendare recurată

și, prin urmare, înțelege să solicite respingerea recursului ca nemotivat

în drept și nefondat, precum și obligarea persoanei responsabile de introducerea

prezentei căi de atac la plata cheltuielilor de judecată, constând în

onorariul de avocat.

La data de 21 decembrie 2016, recurenta

a depus răspuns la întâmpinare, prin care, combătând susținerile

intimateî-pârâte, a solicitat respingerea întâmpinării ca neîntemeiată

și nelegală, recunoașterea calității procesuale active

în speță a Asociației Europene B. - Secțiunea Națională

Română, admiterea recursului declarat și restituirea cauzei în vederea

continuării judecății apelului.

Prin rezoluția din data de

9 ianuarie 2017, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu

a recursului, având în vedere că, în cauză, a fost a fost parcursă

procedura comunicărilor prevăzute de normele de procedură civilă.

La data de 20 ianuarie 2017, a

fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile

acestuia arătându-se că prezenta cale de atac este legal timbrată,

recurenta îndeplinind obligația de a face dovada achitării taxei judiciare

de timbru și, de asemenea, aceasta a complinit lipsa semnăturii de pe

cererea de recurs, prin depunerea exemplarului semnat de către prof. univ.

dr. C.

De asemenea, au fost reținute

cele susținute de către recurentă prin motivele de recurs și

prin răspunsul la întâmpinare, precum și excepțiile invocate prin

întâmpinare de către intimata-pârâtă.

În aceiași raport, s-a constatat

că, prin adresa înregistrată la dosar la data de 15 noiembrie 2016 șl,

respectiv, prin întâmpinarea formulată, atât recurenta, cât și intimata-pârâtă

și-au exprimat acordul ca, în situația în care recursul este admisibil

în principiu, acesta să fie soluționat de către completul de filtru.

Analizând recursul declarat in

cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele

ce succed:

Hotărârea judecătorească,

raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor

de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Potrivit dispozițiilor

art. 458 C. proc. civ., „Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile

aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care,

potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane.

Prin urmare, în analiza admisibilității

unei căi de atac, instanța de control judiciar trebuie să aibă

în vedere și aspectele ce țin de aptitudinea celui care a promovat calea

de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispozițiilor legale

anterior enunțate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoașterea

acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părți în

cauza supusă judecății.

Având în vedere dispozițiile

art. 435 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea este obligatorie

și produce efecte și pentru succesorii părților și, în

aplicarea art. 38 și art. 39, rezultă că exercițiul căii

de atac este deschis și avânzilor-cauză.

În

principiu, hotărârea judecătorească

are putere de lucru judecat numai între părțile litigante, cu consecința

că dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre aparține numai

acestora și succesorilor lor în drepturi.

Art. 458 teza finală C.

proc. civ. prevede că dreptul de a uza de exercițiul căilor de atac

poate aparține și altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este,

de exemplu, cazul procurorului care, deși nu este parte în procesul civil,

fiind străin de raportul juridic soluționat prin hotărârea judecătorească,

poate exercita calea de atac, în condițiile prevăzute de art. 92

alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă,

precum și atunci când a participat la judecată în condițiile legii.

Dat fiind principiul relativității

efectelor hotărârii judecătorești, rezultă că hotărârea

judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații

decât față de părțile din proces; ca atare, și procedura

judiciară, în toate etapele sale se derulează doar între părțile

cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă

uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare (situațiile

de excepție neintrând în discuție în cauză - procuror, succesori

universali, cu titlu universal sau chiar cu titlu particular etc.).

În

litigiul pendinte, astfel cum rezultă

din cererea de chemare în judecată, precum și completarea depusă

la data de 21 iunie 2013, acțiunea a fost introdusă de către „prof.

univ. dr. A. prin mandatar, Asociația Europeană B. - Secțiunea națională

Română, reprezentată legal prin prof. univ. dr. C. - președintele

asociației”.

În

raport de cele arătate anterior, Înalta

Curte reține că A. este cel care are calitatea de reclamant în cauză,

Asociația Europeană B. - Secțiunea Națională Română

acționând, în calitate de mandatar al reclamantului, astfel cum rezultă

fără dubiu din sintagma „prin mandatar”.

Așa fiind, se observă

și că prima instanță a pronunțat sentința cu privire

la reclamantul A. și la pârâta D., iar apelul a fost exercitat de către

reclamantul A., prin mandatar Asociația Europeană B. - Secțiunea

Națională Română.

Încheierea atacată prin prezentul

recurs suspendă judecata cererii de apel formulată de apelantul-reclamant

A. - decedat, prin mandatar Asociația Europeană B. - Secțiunea Națională

Română, împotriva sentinței civile nr. 1082 din 10 septembrie 2014, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosar nr. x/3/2013,

în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.

În

cuprinsul aceleiași încheieri, s-a

consemnat și că avocatul apelantului-reelamant a arătat că au

fost contactați moștenitorii reclamantului care, deși cunosc despre

existența dosarului, nu au înțeles să își manifeste nici opțiunea

de a continua judecata, dar nici opțiunea de retragere a mandatului.

Totodată, din modul de redactare

a cererii de recurs, rezultă că prezenta cale extraordinară de atac

a fost declarată Asociația Europeană B. - Secțiunea Națională

Română, fără a se menționa că acționează în calitate

de mandatar, astfel încât se constată că aceasta a promovat recursul în

nume propriu.

În

aceste condiții, recursul nu poate

fi interpretat de către instanță în sensul în care recurenta ar fi

acționat ca reprezentant legal al unei persoane care are calitate de parte

în proces, aceasta cu atât mai mult cu cât, în dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta arată că instanța de apel a suspendat cauza omițând

faptul că la dosar există cererea sa prin care a arătat că înțelege

ca în nume propriu să continue acțiunile prevăzute de lege contra

actelor de plagiat, inclusiv și cu privire la întimata-pârâtă D., aspect

de natură a prezuma intenția recurentei de a continua procesul în nume

propriu, prin declararea prezentei căi de atac.

Astfel, Înalta Curte constată

că entitatea care a promovat prezentul recurs nu a dobândit calitatea de parte

în cauza de față, ceea ce rezultă din observarea cadrului procesual

constituit la prima instanță (cerere principală completată,

tară a fi formulate cereri incidentale), după cum nici în apel nu a operat

vreo modificare a acestuia în vreuna dintre modalitățile permise de lege

- intervenție principală cu acordul părții adverse [art 62

alin. (3) C. proc. civ.], ori o cerere de intervenție accesorie (art. 63 C.

proc. civ.).

Prin urmare, Înalta Curte reține

că recurenta Asociația Europeană B. - Secțiunea Națională

Română are calitatea de terț față de cauza pendinte și,

ca regulă, legea nu recunoaște dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească

pronunțată într-un proces decât părților cărora le este

opozabil, iar, pe de altă parte, constată că nu este incidentă

vreo situație dintre cele de excepție exemplificate anterior, după

cum nici nu există vreo prevedere a legii speciale care să dispună

în acest sens (posibilitatea exercitării căii de atac de alte entități

decât părțile procesului).

De asemenea, Înalta Curte apreciază

că nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că a acționat

în cauză și în nume propriu, având calitate procesuală activă,

iar indiferent de poziția inactivă a moștenitorilor, poate continua

acțiunea civila privind înlăturarea consecințelor civile în cauză

care sunt de ordine publică.

Trimiterile pe care recurenta le

face la prevederile propriul statut și la mai multe dispoziții legale

vizând dreptul de promovare a unei acțiuni pentru apărarea intereselor

membrilor săi sau a interesului general față de încălcarea legii

prin plagiere, apreciind că are calitate procesuală activă, nu pot

fi reținute, întrucât dispozițiile procesuale reglementează dreptul

de exercițiul al căii de atac în mod distinct de dreptul ce ar putea fi

recunoscut recurentei cu privire la formularea unei cereri introductive de instanță

în nume propriu, pentru apărarea sau valorificarea aceluiași drept cu

cel dedus judecății în prezenta cauză de către reclamantul A.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

Raportat la soluția ce urmează

a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără

a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea

de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și

analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune

analiza criticilor formulate prin cererea de recurs. De asemenea, nici aspectele

invocate de către intimata-pârâtă, prin întâmpinare nu vor mai supuse

analizei instanței de control judiciar, având în vedere în admisibilitatea

prezentei căi de atac care face de prisos cercetarea oricărei alte excepții.

Reținând prevederile art.

453 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată,

la cererea părții care a câștigat, să îi plătească

acesteia cheltuieli de judecată, având în vedere soluția ce urmează

a fi pronunțată, respectiv aceea de respingere a recursului, ca inadmisibil,

va obliga recurenta la plata către intimata-pârâtă a sumei de 600 lei,

cu titlu de cheituieii de judecată, astfel cum au fost dovedite prin factura

fiscală din data de 15 noiembrie 2016 și chitanța din data de 15

noiembrie 2016, aflate, în copii conforme cu originalul, la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurenta Asociația Europeană B. - Secțiunea Națională

Română împotriva încheierii de ședință pronunțată

la data de 9 septembrie 2015 de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Obliga pe recurentă la plata

sumei, de 600 lei către intimata-pârâtă D., cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Fără cale de atac.