ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2017

HOTĂRÂRE
19.10.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1608/2017

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea

dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea

de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca

și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin cererea

depusă la data de 7 iulie 2017, reclamantul A. a declarat recurs împotriva

încheierii de ședință din data de 28 iunie 2017, prin care

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a suspendat

judecata cererii de apel, în temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 2 C. proc.

civ.

În cuprinsul

cererii de recurs, reclamantul a arătat că din eroare nu a depus

odată cu cererea de apel și cerere de judecare a cauzei în

lipsă, considerând ca fiind evident faptul că dorește

continuarea judecății.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 13 iulie 2017 și

repartizat aleatoriu spre soluționare completului de judecată CF 5.

În aplicarea

dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet

de filtru la data de 18 septembrie 2017, dispunându-se comunicarea acestuia

către părțile din cauză.

Conform

dovezilor de înmânare aflate la dosar, raportul a fost comunicat

părților la data de 20 septembrie 2017.

La data de 3

octombrie 2017 intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a depus punct de vedere la raport, arătând că își

însușește cele expuse în conținutul raportului.

Constatându-se

încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5)

19 octombrie 2017, în complet de filtru, fără citarea

părților.

Examinând

recursul, a priori sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de

dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. sub sancțiunea

nulității, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispoziției imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,

după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea

unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate

limitativ prevăzute.

În ceea ce

privește cererea de recurs formulată de reclamantul A., se

constată că aceasta nu conține precizări care să

reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de

nelegalitate, recurentul arătând doar că din eroare nu a depus

odată cu cererea de apel și cerere de judecare a cauzei în

lipsă.

Conform

prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a

fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care

motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la

art. 488 C. proc. civ.

Condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea

greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în

motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc.

civ.

Examinând

cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată

că aspectele invocate în cuprinsul acesteia, respectiv faptul că din

propria culpă partea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu se

pot constitui într-o critică de nelegalitate care să poată fi

încadrată în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de

dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În aceste

condiții, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în

cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi

ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează

a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea

căii de atac.

Anulează

recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de

ședință din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1610/2017
Decizia nr. 1610/2017 Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recur
ÎCCJ 2017-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1764/2017
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai mo
ÎCCJ 2018-04-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1379/2018
Analizând recursul în condițiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se
ÎCCJ 2017-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2017
judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., E., C., G., D. și H.. Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, iar pârâții D., H. au declarat apel incident, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curți
ÎCCJ 2016-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 490/2017
Decizia nr. 490/2017 Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprin
Sursă