ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1740/54/2013 pe rolul Curții de Apel Craiova  - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 12 noiembrie 2013, precizata la data de 15.04.2014, reclamanta A a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 258668/09.05.2013 emisa in soluționarea contestație formulate si anularea deciziei nr. 256778/27.03.2013 privind atragerea răspunderii solidare pentru obligațiile fiscale de plata restante ale debitorului SC LCD „B” SRL.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 224/2014 din 17 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova  - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta  A, împotriva pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; respingând  acțiunea formulată de aceeași reclamantă A, împotriva pârâtei AJFP Dolj, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut de prima instanță că, în ceea ce privește calitatea procesual pasiva, raportat la actele in litigiu, au fost emise de AFP Craiova, care, urmare ca reorganizării ANAF începând cu 01.08.2013, a deveniți AJFP Dolj, astfel încât in speță calitate procesual pasiva are AJFP Dolj, in calitate de emitent al actelor si nu DGRFP Craiova.

În consecință, excepția lipsei calității procesual pasive a DGRFP Craiova este întemeiata si urmează a fi admisa, iar acțiunea formulata de reclamanta împotriva acestei parate urmează a fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Pe fond, instanța de fond a reținut că art. 27 alin 2 lit. c si d  din OG nr.92/2003 prevede condițiile în care se poate antrena răspunderea solidară a administratorului cu debitorul declarat insolvabil, pentru obligațiile de plată ale acestuia din urma.

Astfel, potrivit  art. 27 alin 2 lit. c si d  din OG nr.92/2003,  pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;

Instanța de fond a constatat că reclamanta a avut calitatea de administrator al SC LCD „B” SRL   iar prin procura autentificata sub nr. 83/20.01.2010, reclamanta a împuternicit pe numita Ristea Niculina ca in numele si pentru reclamantă  să conducă, să administreze și să gestioneze  SC LCD „B” SRL.

Această împuternicire nu a fost înregistrată în Registrul Comerțului, așa cum impun dispozițiile art.21 lit.a si b și art.22 din Legea nr. 26/1990, astfel încât nu este opozabilă organului fiscal conform art.5 din aceeași lege.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art.72 și 73 din Legea nr.31/1990, și a regulilor aplicabile mandatului, reclamanta, în calitate de mandatar al societății, răspunde solidar cu persoana pe care și-a substituit-o,  față de societate, de actele și faptele încheiate de aceasta din urma în numele sau, iar societatea răspunde față de terți.

În consecință, față de organele fiscale, reclamanta, în calitate de administrator, răspunde alături de societate de modul în care   și-a îndeplinit obligațiile legale în materie fiscală și pe cele ce țin de procedura insolventei.

În speță, în ceea ce privește antrenarea răspunderii în baza art. art. 27 alin 2 lit.  d  din OG nr.92/2003,  a constatat prima instanță că, potrivit art.22  din OG nr.92/2003, contribuabilul are obligația de a declara, calcula și înregistra în evidențele contabile și fiscale și de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.

De asemenea, conform art.82 alin.3 din OG nr.92/2003, contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.

Conform constatărilor organului fiscal, constatări necontestate de reclamanta, SC LCD „B” SRL nu a depus declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul statului conform vectorului fiscal pentru anul 2008 si anume a depus lunar si nu trimestrial , nu a depus declarațiile pentru trimestrele III si IV ale anului 2011, trimestrele I, II, III ale anului 2012 pentru impozitul pe profit, nu a depus declarațiile pentru trimestrele II, III, IV ale anului 2007 lunile iulie, octombrie 2010, iunie-septembrie 2011 pentru obligațiile de plata la bugetul asigurărilor sociale de stat si nu a achitat obligațiile de plata aferente declarațiilor depuse.

De asemenea, s-a constatat că societatea a declarat fictiv achiziții de mărfuri prin deconturile de TVA prin care si-a exercitat dreptul de deducere TVA in scopul majorării artificiale a TVA deductibil, pentru care s-a stabilit TVA de plata in suma de 50488 lei si majorări de întârziere de 55541 lei prin Decizia de impunere nr. 659/20.062011 necontestata.

Rezultă astfel, ca în ceea ce privește fapta ilicită, reclamanta, în calitate de administrator al SC LCD „B” SRL, a încălcat dispozitiile legale sus arătate, în modalitățile descrise mai sus.

În ceea ce privește antrenarea răspunderii în baza art. art. 27 alin 2 lit. c  din OG nr.92/2003,  instanța de fond a constatat că, potrivit disp. art. 27 din Legea nr.85/2006, debitorul aflat în stare de insolventa este  obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolventa.

În speță, starea de insolvență a SC LCD „B” SRL  apărut la data de 25.07.2009, când s-au născut datoriile către bugetul consolidat al statului, așa cum rezultă din fișa sintetică pe plătitor, însă societatea nu a solicitat instanței deschiderea procedurii insolventei.

Rezultă astfel că, in ceea ce privește fapta ilicita, reclamanta, în calitate de administrator al SC LCD „B” SRL, a încălcat dispozitiile legale sus arătate prin aceea că nu a solicitat  deschiderea procedurii insolventei în termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolventa.

În privința vinovăției, instanța de fond a constatat că administratorul societății trebuie sa manifeste o conduita ,, bonus vir" in îndeplinirea obligațiilor legale, respectiv să îndeplinească aceste obligații cu buna credință și diligența unui bun proprietar.

În speță, reclamanta nu a manifestat o astfel de conduita, nu a precizat care sunt motivele ce au determinat-o sa nu își îndeplinească obligațiile legale, nu a prezentat documentele solicitate de organul fiscal, deși prin Nota explicativa din 28.01.2011 s-a angajat in acest sens, a realizat operațiuni nereale efectuând achiziții de la societăți neplătitoare de TVA la momentul declarării achizițiilor exercitând nereal dreptul de deducere a TVA, așa cum rezulta din Decizia de impunere nr. 659/20.062011 necontestata.

A apreciat prima instanță că, invocarea de către reclamantă a puterii de lucru judecat a sentinței penale pronunțate de Tribunalul Dolj in dosarul nr.17772/63/2011 este nefondata, dosarul având ca obiect plângerea formulata de DGRFP Dolj, actual DGRFP Craiova, împotriva rezoluției nr.498/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj  prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de reclamanta pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.9 lit.f din Lg nr. 241/2005 prin aceea ca ar fi declarat fictiv sediul SC LCD „B” SRL, deci pentru alte fapte decât cele reținute in decizia de antrenare a răspunderii solidare.

In consecință, instanța de fond a constatat ca in speță reclamanta a actionat cu rea credință,  fiind îndeplinită si cea de a doua condiție cumulativa ceruta pentru antrenarea răspunderii solidare.

În privința prejudiciului, starea de insolvabilitate este dovedită și, de altfel, necontestată, fiind îndeplinită această condiție  a răspunderii civile delictuale.

In ceea ce privește legătură de cauzalitate dintre faptele ilicite si prejudiciu, s-a constatat că obligațiile fiscale restante si starea de insolvabilitate sunt consecință directa a faptelor săvârșite de reclamanta in modalitățile descrise mai sus,  fiind îndeplinita și această condiție cumulativa.

Fata de cele relevate mai sus, Curtea a constatat că actele în litigiu sunt temeinice si legale, criticile formulate de reclamanta fiind nefondate, motiv pentru care acțiunea formulata de reclamanta împotriva paratei AJFP Dolj a fost respinsa în consecință.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A

,

solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește fondul cauzei și rejudecând cauza în fond, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenta a arătat că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alineat 1 pct. 8 C.pr.civ.; hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material,  respectiv dispozițiile art. 27 alin. (2) din OG 92/2003 raportate la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990

mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al României. Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel.

În consecință, susține recurenta – reclamantă, legiuitorul nu prevede ineficacitatea actului juridic încheiat si nepublicat in Registrul Comerțului ci doar inopozabilitatea sa fata de către terți, efectele acesteia producându-se atât în planul raporturilor comerciale ale societății, cât și în planul răspunderii personale, iar retragerea din funcția de administrator sau exercitarea acestei funcții produce efecte de la data manifestării de voință unilaterală și nu de la data înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului, întrucât, potrivit art. 5

din Legea nr. 26/1990

"persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților faptele ori actele neînregistrate. în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia".

Așadar, înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu poate fi percepută ca o condiție necesară producerii efectelor mandatului în planul răspunderii personale a titularului ei sau în planul raporturilor comerciale ale societății comerciale, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act unilateral de voință față de terți, astfel că mandatul acordat de către reclamant în ceea ce privește funcția de administrator al SC LCD „B” SRL a devenit efectivă de la data de 20.01.2010 când a intervenit procura speciala autentificat sub nr. 83, așa cum în mod corect a constatat și atât judecătorul sindic, cat si lichidatorul judiciar al SC LCD „B” SRL. precum si organele de cercetare penala.

În acest context, apreciază recurenta - reclamantă că, în mod eronat instanța de fond a apreciat ca procura speciala isi produce efecte doar in cazul in care este făcuta publica.

-Mai mult decât atât, în ceea ce privește dispozițiile art. 27 din OG 92/2003 instanța de fond nu a analizat dispozițiile altenative ale acestui text de lege, legiuitorul stabilind că răspunderea solidară cu debitorul insolvabil aparține administratorilor sau oricăror alte persoane, în ceea ce privește incidența literei d).

Ori, atât timp cât starea de insolvabilitate s-a constat în anul 2011 prin emiterea procesului - verbal de insolvabilitate nr. 101005/27.12.2011, deci după producerea efectelor procurii speciale nr. 83/20.01.2010, apreciază recurenta că nu se află în culpă pentru nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, prin urmare nu sunt îndeplinite  condițiile generale ale răspunderii delictuale.

Mai mult decât atât, susține în continuare recurenta – reclamantă, instanța de fond, în mod eronat apreciază ca exista rea-credință, forma de vinovăție cerută în mod expres de legiuitor în vederea atragerii răspunderii solidare, atât timp cât nu este cea care  nu a îndeplinit obligațiile legale, ci persoana împuternicită în mod expres în acest sens.

-De altfel, în acest sens, apreciază că, interpretând eronat dispozițiile legale în materie, instanța de fond, în mod greșit a respins cererea de suspendare a soluționării prezentei cauze pana la soluționarea dosarului penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sub nr. 570/P/2011 dosar unde  are calitatea de suspect privind infracțiunile de evaziune fiscala prevăzute si pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Susține în continuare recurenta – reclamantă că, analizând infracțiunea prevăzuta de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv

"constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) evidențierea, in actele cantabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive",

rezulta că subiectul activ al infracțiunii este necircumstanțiat, deci acesta poate fi orice persoana, textul de lege neimpunând ca subiectul activ sa fie contribuabilul; acțiunea putând fi săvârșită atât in folos propriu, cat si in folosul altei persoane.

In ceea ce privește elementul material al laturii obiective acesta se poate realiza doar printr-o acțiune,

In ceea ce privește latura subiectiva a infracțiunii, aceasta este intenția directa, caracterizata prin scopul urmărit de făptuitor, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în speța fiind reprezentat de decizia contribuabilului de a diminua sursa impozabila - acțiunea ce poate fi inclusiv, nedeclararea obligațiilor fiscale.

Ori,  neanalizând niciunul din aceste elemente, instanța de fond nu poate aprecia ca faptele penale pentru care s-a început urmărirea penala in cauza nu influențează deciziile fiscale in ceea ce privește faptele, vinovăția persoanelor care le-au săvârșit si prejudiciul cauzat astfel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alineat 1 pct. 8 C.pr.civ.

Apărările intimaților

Intimatele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj

nu au formulat întâmpinări, în combaterea susținerilor recurentei – reclamante, din cuprinsul cererii de recurs.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin.(2) și (3) din Codul de procedură civilă, republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din  data de 29 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art.493 alin.(4) din Codul de procedură civilă, republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2016

s-a admis in principiu recursul declarat de reclamanta A  împotriva Sentinței nr. 224 /2014 din  17 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova – Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține:

În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 27 din O.G. nr. 92/2003, art. 5 din Legea  nr. 26/1996

.

Nu se poate reține că reclamanta avea doar calitatea formală de administrator fără a realiza în fapt acte de administrare.

Pentru a interveni răspunderea solidară cu caracter special, este necesar a fi îndeplinite condițiile cumulative generale ale răspunderii civile, privind existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și existența formei de vinovăție.

În ceea ce privește prejudiciul, este evident că acesta există și a fost cauzat ca urmare a neachitării creanțelor fiscale de către debitoare.

Fapta ilicită este reglementată de norma specială sub forma celor două modalități, înstrăinarea  sau  ascunderea  bunurilor,  atât timp  cât  acestea  conduc  la insolvabilitatea persoanei juridice.

Totodată,  fapta  ilicită este  condiționată de  existența  calității  de  asociat, funcționar, administrator sau orice altă persoană fizică ce desfășoară o activitate în interesul persoanei juridice, iar această activitate are ca rezultat starea de insolvabilitate.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este reglementat de dispozițiile art.27 Cod procedură fiscală în sensul că înstrăinarea bunurilor a provocat starea de insolvabilitate a persoanei juridice.

Hotărârea de predare a mandatului de către administratorul A nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, în consecință nu s-a făcut publicitatea necesară pentru a crea opozabilitate fata de terți respectiv creditorul AFPM Craiova

Conform art.131 alin 4 din Legea nr.31/1990: „Pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Conform art. 143(2) alin.5 din Legea nr. 31/1990 "Consiliul de administrație înregistrează la registrul comerțului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menționând dacă ele acționează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerțului specimene de semnătură" .

Conform art. 144(2) alin 2 din Legea 1/1990 "Administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcției lor.

-

Cu privire la cel de-al doilea motiv al antrenării răspunderii solidare

și anume că aceasta deși cunoscând starea de insolvabilitate a societății, nu a sesizat instanța în vederea numirii unui lichidator judiciar în temeiul Legii nr. 85/2006,  starea de insolvență a societății apărând la o dată anterioară pronunțării dizolvării și anume 25.07.2009, perioadă în care petenta avea competență în materia demarării insolventei.

În ceea ce privește reaua credință a administratorului aceasta deși a fost invitată cu documentele contabile ale societății și i s-a adus la cunoștință acest lucru prin confirmarea invitației de către aceasta, fapt consemnat și în Nota explicativă din data de 28.01.2011 dată de către A în calitate de administrator și în care precizează că „se angajează să depună toate diligentele pentru a pune la dispoziție documentele solicitate în termenul prevăzut de lege „acesta nu a dat curs invitației la termenul comunicat și nu a prezentat documentele solicitate. De asemenea reaua credință este dovedită și din faptul că așa cum rezultă din decizia de impunere, societatea a realizat operațiuni nereale efectuând achiziții de la societăți neplătitoare de TVA la momentul declarării achizițiilor de către aceasta exercitându-și nelegal dreptul de deducere a TVA, prejudiciind astfel bugetul statului.

Având în vedere că potrivit datelor înregistrate la Oficiul Comerțului și în actele constitutive ale societății rezultă că unic administrator cu putere deplină al S.C. LCD „B” SRL este reclamanta A, sunt incidente prevederile art. 27 din O.G. nr. 92/2003 pentru că în calitate de administrator a  împuternicit pe Ristea Niculina să o reprezinte în ce privește administrarea societății fără să o supravegheze, deci cu încălcarea și a prevederilor art. 72, art. 144 din Legea  nr. 31/1990.

În temeiul art. 73 lit. e) din Legea nr. 31/1990 administratorul societății rămâne în continuare obligat la stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun.

-

În ceea ce privește invocarea de către reclamantă a  impactului soluționării laturii penale, respectiv, sentința penală pronunțată în dosarul nr. 17772/63/2011

Se constată că plângerea penală a fost soluționată având în vedere fapta de declarare fictivă a sediului S.C. LCD „B” SRL, administrată de reclamantă (art. 9 lit. f din Legea  nr. 241/2005). Soluția de neîncepere a urmăririi penale nu are deci legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală (art. 9 lit. c) invocată în recurs pentru că reclamanta să se poată prevala de prevederile art. 22 Cod procedură penală (fila 14 – 17 dosar fond).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de  reclamanta A  împotriva Sentinței nr. 224 /2014 din  17 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.