ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1027/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții V.D. și V.A. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin primar general, Statul Român prin M.F.P. și SC A.V.L. B. SA, solicitând obligarea pârâților la plata prețului de piață al imobilului situat în București, sector 4, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 53 din 16 ianuarie 2013, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general și SC A.V.L. B. SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții V.D.

și V.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P.; a fost obligat pârâtul Statul Român prin M.F.P. la plata către reclamanți a prețului de 14.127.775 lei, achitat pentru imobilul situat în București, sector 4, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 17 iunie 1997, actualizat cu rata inflației pe perioada cuprinsă între data plății la zi, a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata prețului de piață al imobilului situat în București, sector 4, ca neîntemeiată și a respins și a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții V.D.

și V.A., precum și pârâtul Statul Român prin M.F.P. Apelanții - reclamanți V.D. și V.A. au criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând acordarea prețului de piață. Apelantul - pârât Statul Român prin M.F.P. a arătat că hotărârea apelată este în parte netemeinică și nelegala, susținând că nu are calitate procesuală pasivă și că se aplică dispozițiile legale privind evicțiunea de drept comun. Prin Decizia civilă nr. 4/A din 13 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții - reclamanți V.A. și V.D. și de apelantul - pârât Statul Român prin M.F.P., împotriva sentinței civile nr. 53 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți Municipiul București prin primarul general și SC A.V.L.

B. SA. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că apelantul a ignorat faptul că prima instanță a dat eficiență prevederilor legii speciale - art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 care instituie o derogare de la principiul și normele menționate anterior - ce sunt specifice dreptului comun, derogare ce conduce la înlăturarea aplicării acestor din urmă, potrivit cu principiul general de drept specialia generalibus derogant. În condițiile în care pretențiile deduse judecății de către reclamanți au vizat restituirea prețului de piață pentru imobilul pe care aceștia l-au dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, care a devenit ineficace ca urmare a evingerii cumpărătorilor de un terț devin incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 constituie norme de drept material nu este de natură a conduce la concluzia lipsei calității procesual pasive a M.F.P., ci, dimpotrivă, ele determină o concluzie în sens contrar atâta vreme cât raportul juridic de drept substanțial pe care îl reglementează este unul în care această entitate publică are obligația de a proceda la restituirea prețului în situațiile prevăzute la art. 50 alin. (2) și (2) 1 din același act normativ (corelativ dreptului cumpărătorilor de a beneficia de restituire). Cât privește jurisprudența prin prisma căreia apelantul susține lipsa legitimării sale procesuale, Curtea a constatat că este vădit lipsită de relevanță în speță pentru că aceasta datează dintr-o perioadă anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceste din urmă dispoziții fiind edictate în anul 2009 - prin efectul adoptării Legii nr. 1/2009.

Argumentele prin care apelantul pârât a susținut că, în măsura în care se primește interpretarea dată de prima instanță prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, sunt fundamentate tot pe dispozițiile de drept comun care reglementează această din urmă instituție juridică, astfel că sunt formulate tot cu neobservarea caracterului special la Legii nr. 10/2001 și al efectului derogatoriu pe care aceasta îl are prin prisma principiului general de drept specialia generalibus derogant. Acest din urmă principiu impune a se da eficiență prevederilor legale cu caracter special, care sunt lipsite de echivoc în ce privește debitorul obligației de restituire a prețului imobilelor ce intră în sfera lor de aplicare, fără a fi necesar ca instanța să procedeze la verificarea unor alte condiții stabilite prin reglementările proprii dreptului comun.

Curtea a notat că semnificația acestui principiu general de drept este tocmai acela că dispozițiile legale ce au natură specială derogă de la legea generală (dreptul comun), astfel că afirmația apelantului - cu referire la prevederile art. 1337 C. civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiunea din partea unui terț - în sensul că „această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziție contrară” este în mod vădit lipsită de fundament. În consecință, nu există temei spre a se constata că, în speță, se justifică antrenarea răspunderii contractuale pentru evicțiune a vânzătorului Municipiul București. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P., D.G.R.F.P.

București criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a arătat că în mod greșit instanța a menținut obligarea Statului Român prin M.F.P. la plata sumei de 14.127.775 lei, achitat pentru imobilul situat în București, sector 4, conform contractului de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 17 iunie 1997, actualizat cu rata inflației. Prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Stabilirea calității procesuale pasive implică, în speță, clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații.

Sub acest aspect, deși în practica instanțelor și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plată ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (în acest sens invocă Decizia civilă nr. 4929 din 29 oct. 2001 a C.S.J.), în condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 și următoarele C. civ. Aceasta, întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată numai pe principiile efectelor nulității actelor juridice și anume al retroactivității. S-a susținut că părțile raportului juridic trebuiau să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la bază și regula îmbogățirii fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat, conform art. 970 C. civ.

Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță Municipiul București, prin mandatar SC A.V.L. SA Berceni), nicidecum M.F.P., atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul litigiului, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Această tulburare de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul București, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.

Intimata-reclamantă V.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Recursul este nefondat. Examinând susținerile pârâtului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă. Criticile privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului sunt neîntemeiate, de vreme ce acesta este parte în raportul juridic dedus judecății, ca efect al legii care prevede în sarcina sa obligația de plată a prețului reactualizat. Astfel potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001: "Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2) 1 se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare". Potrivit art. 13 pct. 6 lit. a) din Legea nr. 112/1995, la dispoziția M.F.P.

s-a constituit fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor legale, care trebuia alimentat din sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor. În consecință, prețul imobilului vândut către reclamanți a intrat în conturile M.F.P., unde s-a constituit un fond extrabugetar a cărui destinație a fost stabilită, prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ca fiind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În această situație devine nerelevantă invocarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru litigiile deduse judecății, înainte de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009. Legea specială conține reglementări pentru ipoteza în care contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în sensul că cei care aveau calitatea de chiriași-cumpărători au dreptul la despăgubiri la nivelul prețului pe care l-au achitat în baza respectivului contract, valoare actualizată, iar reclamanților le-a și fost stabilit, prin sentința pronunțată de instanța de fond, dreptul de a primi despăgubiri în aceste condiții. Aceste prevederi legale stabilesc, atât cine are dreptul la despăgubiri, dar și cine va fi obligat la plată, normele având caracter special și derogând, astfel, conform principiilor generale de drept, de la reglementarea de drept comun a evicțiunii C. civ.

de la 1864. În acest context, sunt nefondate susținerile pârâtei că instanțele trebuiau să aplice dispozițiile art. 1337 și art. 1344 C. civ., de vreme ce în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., D.G.R.F.P. București, împotriva Deciziei nr. 4/A din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.