ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2504/2015

Decizia nr. 2504/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 407 din 18 iulie 2013 a C.N.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea mai sus-amintitei decizii și exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3.644 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susținut, în esență, că motivarea sentinței nu conține argumente temeinice în ceea ce privește caracterul de ficțiune al emisiunii.

Instanța de fond a reținut anumite circumstanțe din cadrul emisiunii, anumite fapte și susțineri ale participanților la emisiune și a concluzionat că acestea erau lipsite de conținut real, erau neconforme realității, astfel încât emisiunea nu putea avea decât caracter de ficțiune.

Recurenta a arătat că o astfel de interpretare nu este conformă noțiunii de ficțiune, sinceritatea sau nesinceritatea unor participanți la emisiune, intențiile acestora și modul de manifestare nefiind aspecte care să izvorască din activitatea creatoare a realizatorului emisiunii.

În măsura în care intervine abaterea de la realitate prin vorbe sau fapte ale invitaților, nu se poate susține în mod pertinent că ceea ce se difuzează este o ficțiune. Neadevărurile asumate și exprimate de invitați - chiar având complicitatea realizatorului - nu transformă programul într-o ficțiune.

A mai susținut recurenta ca fiind criticabile și concluziile pe care instanța le-a tras din existența contractului de cesiune a drepturilor de autor încheiat între reclamantă și invitata B.

Faptul că, în vederea justificării plății în condiții de legalitate a remunerației d-nei B. aferentă participării la emisiune, a fost încheiată cu aceasta un astfel de contract de cesiune nu poate determina concluzia ca participarea la emisiune a d-nei B. a fost o reprezentație artistică și nici un caz nu a transformat programul într-unul de ficțiune.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii cu amenda în cuantum de 20.000 RON, instanța de fond a ignorat complet dispozițiile art. 91 din Legea nr. 504/2002, recurenta aflându-se pentru prima data în situația în care intimatul C.N.A. constată în ceea ce o privește încălcarea obligației reglementate de art. 14, alin. (1

1

) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011.

În consecință, ordinea legală de aplicare a sancțiunilor impunea ca mai întâi să le fie adresată o somație publică de intrare în legalitate, urmând ca în viitor, în măsura în care ar fi săvârșit din nou o încălcare a aceluiași text de lege, să le fie aplicată sancțiunea amenzii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare formulat și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune respingerea căii de atac pentru considerentele care urmează.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 93 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Decizia nr. 407 din 18 iulie 2013 a C.N.A., prin care, în calitate de titulară a licenței audiovizuale și a deciziei de autorizare pentru postul de televiziune, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1

1

) din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Curtea de Apel a analizat detaliat situația de fapt relevată de raportul de monitorizare al emisiunii "...", ajungând la concluzia că sancțiunea aplicată este legală.

Concluzia Curții de Apel este corectă, fiind însușită de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002:

"(2) Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

(3) Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate revine, în condițiile legii, radiodifuzorului, realizatorului sau autorului, după caz."

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1

1

) din Decizia nr. 220/2011:

"(1

1

) Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situații reale din viața unor persoane, conținând însă și elemente de ficțiune, se semnalează, la început și la sfârșit, precum și la reluarea după pauze publicitare, prin mențiunea "Acest program este o ficțiune", afișată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiție standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiție, și pentru o durată de minimum 10 secunde."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în sarcina recurentei-reclamante s-a reținut faptul că emisiunea "..." a avut la bază un scenariu plecând de la o pretinsă faptă reală, fără a informa telespectatorii că, în fapt, conținutul acesteia reprezintă o ficțiune.

Cu referire la temeiul juridic al aplicării sancțiunii a cărei legalitate este contestată de recurenta reclamantă, și anume încălcarea de către aceasta a obligației prevăzute de art. 14

1

din Legea audiovizualului, instanța de control judiciar constată că nu pentru abateri de la realitate prin vorbe sau fapte ale invitaților i s-a aplicat sancțiunea contravențională, ci pentru difuzarea fără a fi semnalizate ca atare a unor elemente de ficțiune.

În legătură cu individualizarea sancțiunii aplicate, în conținutul deciziei contestate în speță, s-a reținut că la stabilirea cuantumului amenzii, Consiliul a ținut cont de criteriile de individualizare a sancțiunii reglementate de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, cuantumul de 20.000 RON, situat spre minimum, fiind judicios aplicat.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 3.644 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 iunie 2015.

Procesat de GGC - N