ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1917/2015

Decizia nr. 1917/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 februarie 2013 sub nr. x/2/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Interne, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, obligarea acestora la plata sumelor reprezentând echivalentul premiului anual corespunzător anului 2010, la care să se adauge dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 19 februarie 2013 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea depusă la data de 5 mai 2014, reclamantul A. a învederat că temeiul de drept al cererii sale este art. 21 din anexa IV la Legea nr. 330/2009; că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul ei, în raport de art. 1 (3), art. 1 (5) și art. 16 din Constituție, a dispozițiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul ei, în raport de art. 1 (3), art. 1 (5) și art. 16 din Constituție, precum și a art. 1, coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20, art. 124 și art. 126 alin. (3) din Constituție.

Prin Sentința civilă nr. 4631 din 20 iunie 2014, Tribunalul București a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în raport de art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție și a excepției de neconstituționalitate a art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în raport de art. 20, art. 124 și art. 126 alin. (3) din Constituție, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Ministrul Administrației și Internelor și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia și a respins, în rest, acțiunea în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 5 iunie 2014 a declarat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 1355 din 6 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă,

- a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință de la data de 5 iunie 2014 și împotriva Sentinței civile nr. 4631 din 20 iunie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministrul Afacerilor Interne, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând numai soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost pronunțată la data de 6 martie 2015, iar recursul a fost formulat la data de 10 martie 2015 ora 1550 (dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 48 ore prevăzut de textele legale sus citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Cum în cauză recurentul nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1355 din 6 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - CL