ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.05.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2015

HOTĂRÂRE
07.05.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1916/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 mai 2013 sub nr. dosar x/2/2013 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anulare Hotărârii nr. 26 din 22 ianuarie 2013 emisă de pârât și obligarea pârâtului să emisă o hotărâre de recunoaștere a calității soțului său, B. de fost cadru militar activ îndepărtat abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3651 din 20 noiembrie 2013 s-a respins acțiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Recursul.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta A..

Recursul nu a fost motivat, indicându-se că motivele de recurs vor fi depuse ulterior.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. b) și d) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Nu s-a indicat denumirea și sediul paratului.

Recursul nu a fost motivat, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 487 C. proc. civ., nu a fost încadrat de către recurent în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Considerentele și soluția instanței de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu ale cererii de recurs.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în condițiile în care cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

De asemenea, se constată că cererea de recurs nu a fost legal timbrată deși întrucât dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, recurentului i se pune în vedere, în cazul recursului, în condițiile art. XV alin. (2) raportat la dispozițiile art. XVIII alin. (2) și (3) din Legea nr. 2/2013, obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Deși prin rezoluția din data de 1 aprilie 2014, s-a solicitat recurentei, sub sancțiunea nulității, modificarea/completarea cererii, în termenul legal, de 10 zile de la comunicare, inclusiv sub aspectul indicării temeiului de drept și al depunerii taxei judiciare de timbru, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în lipsa acestor mențiuni Înalta Curte neputând exercita controlul judiciar.

De asemenea, se reține că, nici în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu au fost identificate din oficiu motive de casare.

Văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3651 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2015
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. Astfel, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, sentința a fost comunicată reclamantului la data de 24.04.2014, iar acesta a declarat recurs la data de
ÎCCJ 2015-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1900/2015
Decizia nr. 1900/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios admin
ÎCCJ 2018-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
ÎCCJ 2016-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2016
Decizia nr. 1913/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cl
ÎCCJ 2015-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3148/2015
ul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a adus sentinței atacate vreo critică ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea
Sursă