ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2378/2015

Decizia nr. 2378/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 august 2013, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroului Vâlcea, UNBR, INPPA și Centrului Teritorial Craiova al INPPA, suspendarea executării Hotărârii Consiliului Baroului Vâlcea din 23 august 2013 referitoare la validarea dosarelor de înscriere la examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2013 și dispunerea admiterii înscrierii sale la examen.

Prin Sentința nr. 339 din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, obligându-l pe reclamant la plata către pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România a sumei de 250 lei și către pârâtul Centrul Teritorial INPPA Craiova a sumei de 250 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, pentru următoarele motive de casare:

Hotărârea este contrară legii și vădit nefondată, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

Se menționează în hotărâre că cererea privind suspendarea executării actului administrativ a rămas fără obiect și urmează sa fie respinsă ca atare, dar în dispozitiv se arată doar faptul că acțiunea reclamantului se respinge, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.

A subliniat recurentul reclamant faptul că nu el se face vinovat pentru chemarea în judecată a pârâților. Deși hotărârea Comisiei Permanente și cea a Comisiei Naționale de Examen erau din 06 septembrie 2013, i s-a comunicat răspunsul (numai prin e-mail) în 11 septembrie 2013, iar aceste hotărâri, împreuna cu soluția finală după primirea răspunsului de la MEN, au fost publicate pe site-ul UNBR abia în 12 septembrie 2013, adică doar cu o zi lucrătoare înainte de examen, la aproape 3 săptămâni de la formularea contestației.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 (4), 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483, 488 C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât Baroul Vâlcea a formulat întâmpinare, solicitând, cu prioritate, anularea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu este semnat de recurent, precum și pentru neîndeplinirea obligației de a timbra, solicitam anularea recursului ca netimbrat, potrivit art. 486 alin. (2) teza a doua din Cod.

În subsidiar, dacă nu sunt incidente primele două excepții, a solicitat anularea recursului în baza art. 489 alin. (1), (2) raportat la art. 488 C. proc. civ., deoarece criticile nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Cod, iar potrivit art. 483 alin. (3), "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea Sentinței civile nr. 339 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, ca fiind legală și temeinică.

În cauză a formulat întâmpinare și intimata pârâtă UNBR, invocând nerespectarea cerințelor de formă prevăzute sub sancțiunea nulității: nesemnarea recursului și neindicarea vreunui motiv de nelegalitate în înțelesul limitativ al art. 488 C. proc. civ.

A arătat că singura critică din recurs se referă la dezlegarea în fond a pricinii cu consecința acordării cheltuielilor de judecată în sumă de 250 de lei pentru fiecare pârât.

Prin Încheierea de ședință din 31 martie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii invocată de intimații pârâți UNBR și Baroul Vâlcea este nefondată, întrucât la dosar se află cererea de recurs semnată în original de către recurentul reclamant.

Tot astfel, se reține că, prin Încheierea din Camera de consiliu de la 31 martie 2015, Înalta Curte a constatat deja că recursul îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, inclusiv cea referitoare la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., intimații pârâți nerelevând împrejurări noi, de natură să justifice repunerea în discuție a acestui aspect și, cu atât mai puțin, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nici invocarea excepției netimbrării de către intimatul pârât Baroul Vâlcea nu se justifică, având în vedere faptul că, prin Încheierea din Camera de consiliu de la 04 februarie 2014, recurentului reclamant i-a fost încuviințat ajutor public judiciar sub forma scutirii integrale de plata taxei judiciare de timbru.

Examinând motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că invocarea acestuia de către recurentul reclamant nu este justificată.

Astfel, recurentul reclamant încearcă să inducă ideea unei motivări contradictorii, citând trunchiat și dând o interpretare proprie considerentelor sentinței primei instanțe.

Or, motivarea contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate se referă la situația în care hotărârea cuprinde, atât motive care susțin soluția de respingere a acțiunii, cât și motive care justifică soluția contrară, precum și la situația în care considerentele hotărârii sunt în vădită contradicție cu soluția pronunțată prin dispozitiv, ceea ce - în mod evident - nu este cazul în speță, instanța de fond analizând și motivând, în fapt și în drept, soluția, potrivit propriei sale convingeri, chiar dacă recurentul reclamant nu este de acord cu această motivare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte constată, pe baza dispozițiilor legale aplicabile, că acesta este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A., s-a înscris la examenul de primire în profesia de avocat, sesiunea septembrie 2013.

Prin Hotărârea nr. 79 din 23 august 2013 a Baroului Vâlcea, la art. 3, s-a validat cererea de înscriere a reclamantului la examen, condiționat de depunerea cu cel mult 5 zile înainte de data examenului a documentelor de studii prevăzute de art. 7 alin. (8) din Regulamentul-cadru, respectiv diploma de licență și foaia matricolă eliberată de facultatea absolvită, în copie legalizată, în vederea "validării finale".

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat, la data de 28 august 2013, contestație, potrivit art. 7 alin. (11) din Regulamentul-cadru, iar la data de 29 august 2013 a introdus prezenta cerere de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Baroului Vâlcea nr. 79 din 23 august 2013.

Ulterior formulării cererii de suspendare, contestația administrativă a fost soluționată, recurentului reclamant comunicându-i-se prin e-mail răspunsul la data de 11 septembrie 2013, motiv pentru care instanța de fond a constatat că acțiunea a rămas fără obiect.

Totodată, considerând că recurentul reclamant a pierdut procesul, l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. către intimații pârâți Uniunea Națională a Barourilor din România și Centrul Teritorial Craiova INPPA.

Recurentul reclamant nu a criticat soluția de respingere a cererii de suspendare, pe motiv că a rămas fără obiect, urmare a împrejurării că, după sesizarea instanței de judecată, s-ar fi soluționat contestația administrativă, ci este nemulțumit de faptul că în dispozitiv nu s-a făcut mențiune completă cu privire la această soluție, ceea ce ar fi condus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată (inclusiv către un pârât care nu le solicitase), ca și când ar fi căzut în pretenții.

Înalta Curte constată că recurentul reclamant este în eroare atunci când afirmă că intimatului pârât Centrul teritorial Craiova al INPPA i s-au acordat cheltuieli de judecată nesolicitate.

Astfel, cheltuielile de judecată au fost cerute de pârâții UNBR și Centrul teritorial Craiova al INPPA în ședința publică de la 30 septembrie 2013 și dovedite cu chitanțele de la dosar fond (împuterniciri avocațiale nr. 316985 din 12 septembrie 2013 - și nr. 316986 din 21 septembrie 2013).

Criticile recurentului reclamant privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. sunt însă întemeiate.

Astfel, instanța de fond avea îndatorirea de a aplica art. 453 C. proc. civ. nu numai în litera, ci și în spiritul său, ceea ce ar fi condus la soluția legală a respingerii cererii de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, din economia art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 454 C. proc. civ. și cu art. 1522 alin. (5) C. civ. (la care se face trimitere expresă), precum și în considerarea art. 1523 alin. (2) lit. a) C. civ., rezultă că în speță nu este vorba de o pierdere a procesului de către reclamant (situație de excepție în care acesta poate fi obligat la cheltuieli), ci de intervenirea unei împrejurări ulterioare sesizării instanței, independentă de voința reclamantului și, deci, neimputabilă acestuia, ci intimatului pârât emitent al actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

În același context, Înalta Curte apreciază și că apărarea intimatei pârâte UNBR legată de culpa procesuală a reclamantului, care nu ar fi așteptat soluționarea contestației administrative, este vădit neîntemeiată, în condițiile în care - potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. (...)"

Prin urmare, contrar susținerii intimatei pârâte, legea impune condiția de a se fi formulat contestația administrativă la data depunerii cererii de suspendare, iar nu de a se fi soluționat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 483 alin. (3) coroborate cu art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa în parte sentința recurată, respingând cererea pârâților Uniunea Națională a Barourilor din România și Centrul Teritorial Craiova al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și menținând în rest hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 339 din 30 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Respinge cererea pârâților Uniunea Națională a Barourilor din România și Centrul Teritorial Craiova al Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN