ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2015

Decizia nr. 2165/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 martie 2013, sub nr. 2.226/2/2013, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 156/CJ 926/2012 din data de 12 decembrie 2012.

La data de 27 mai 2013, reclamantul a completat acțiunea, solicitând și suspendarea executării deciziei contestate, în condițiile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii de suspendare, a arătat că se creează un prejudiciu iminent, viitor și previzibil prin reținerea debitelor imputate, iar actul care se execută nu este unul valabil, din cauza deciziei de imputare nule care l-a precedat.

Prin Încheierea de ședință din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 156/CJ926 din 12 decembrie 2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care, la rândul său, se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare prin prisma dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, existența pe rolul instanței a unei acțiuni în anulare, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Prima condiție este îndeplinită, decizia fiind, în mod indiscutabil, un act administrativ unilateral cu caracter individual, în raport de conținutul său.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se constată, de asemenea, că este îndeplinită, întrucât cererea de suspendare a fost formulată în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul prezentei acțiuni în anulare a actului administrativ.

Referitor la existența unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cercetând "aparența de legalitate" a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, instanța a constatat că nu există un caz bine justificat, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aparența de nelegalitate trebuie să rezulte în urma unei analize sumare a împrejurărilor în care a fost emis actul, fără a fi prejudecat fondul, or, toate argumentele invocate de reclamant sunt în realitate critici de nelegalitate a Deciziei nr. 156/CJ 926/2012 din data de 12 decembrie 2012 care nu sunt evidente la o cercetare aparentă, ci presupun, în mod obligatoriu, administrarea unor probe pe fondul cauzei, ceea ce excedează obiectului prezentei cereri.

Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în "indicii de nelegalitate" și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.

Aparent, Decizia nr. 156/CJ 926/2012 din data de 12 decembrie 2012 a fost emisă în forma prevăzută de lege, de autoritatea competentă, cu indicarea temeiurilor de drept.

Or, argumentele invocate de reclamant nu permit instanței, în lipsa administrării unor dovezi pe fondul cauzei, să rețină eventuale indicii de nelegalitate.

Având în vedere că această cerință de admisibilitate nu este îndeplinită și că, pentru a dispune suspendarea unui act administrativ, condițiile prevăzute de art. 14 și 15 Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie îndeplinite cumulativ, instanța a apreciat că este de prisos să se mai analizeze cerința constând în necesitatea prevenirii unei pagube iminente, întrucât, chiar dacă aceasta ar fi îndeplinită, nu ar fi suficientă pentru se dispune măsura suspendării, în lipsa unui caz bine justificat.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul A., susținând că hotărârea atacată este nelegala pentru următoarele motive de casare:

Actul care se execută nu este unul valabil datorită deciziei de imputare nule, ceea ce însemna că numai poate fi considerat un titlu executoriu. Astfel, hotărârea de respingere a suspendării actului administrativ este nelegală.

- persoana vătămata poate cere suspendarea actului pentru prevenirea unei pagube iminente;

- instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În speță, se creează un prejudiciu iminent, viitor și previzibil prin reținerea debitelor prevăzute de actul administrativ atacată, având în vedere că este vorba de suma de 17.559 lei.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din 20 ianuarie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul critică soluția primei instanțe, invocând greșita aplicare a prevederilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", respectiv, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, dacă cererea de suspendare se formulează o dată cu acțiunea principală sau prin acțiune separată, după sesizarea instanței cu o acțiune în anularea actului administrativ.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/ 2004, prin "caz bine justificat" se înțeleg împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, întrucât în cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Or, în speță, recurentul reclamant s-a referit la declararea nulității unei decizii de imputare (nr. A173 din 19 ianuarie 2012) anterioară deciziei a cărei suspendare a solicitat-o și prin care s-a dispus repunerea autorității intimate în termen pentru cercetarea administrativă, tocmai ca urmare a desființării respectivului act, astfel că nu se poate considera îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Cât privește "paguba iminentă", a doua condiție ce trebuie întrunită pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ, aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea fi recuperat, în timp ce recurentul reclamant afirmă că prejudiciul material previzibil ar consta în suma de 17.559 lei reținută ca debit în decizia de imputare nr. A173 din 19 ianuarie 2012.

Înalta Curte reține, însă, că această decizie a fost desființată, iar prin decizia a cărei suspendare s-a cerut s-a dispus repunerea în termen pentru efectuarea cercetării administrative, al cărei rezultat final nu se poate prefigura la acest moment, astfel că nu se poate vorbi de pagubă iminentă.

În consecință, criticile recurentului pârât, subordonate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va menține ca legală și temeinică încheierea recurată, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2015.

Procesat de GGC - ED