ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2015

Decizia

nr. 3764/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.09.2013, sub nr. x/54/2013, reclamantul A. SA în contradictoriu cu pârâtă Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună suspendarea executării deciziei nr. 23 din 16 iulie 2013 emisă de către pârâtă, anularea încheierii nr. 103 din 13 septembrie 2013 și anularea parțială a deciziei nr. 23 din 16 iulie 2013 emisă de Curtea de Conturi a României, precum și a raportului nr. 9200 din 14 iunie 2013 și a procesului-verbal de constatare nr. 9200 din 14 iunie 2013, cu privire la abaterile consemnate.

În motivarea cererii de suspendare, reclamantul arată că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții de admisibilitate impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

În ceea ce privește cazul bine justificat, acesta este reprezentat de faptul că procedura de verificare a legalității și temeiniciei nu a fost finalizată, faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei actului administrativ, reprezintă un motiv întemeiat pentru a se dispune suspendarea executării sale.

Chiar dacă actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind ele însăși titluri executorii, principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități, să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, ia legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât se află în proces de evaluare, acesta să nu-și producă efecte asupra celor vizați.

Referitor la cea de-a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, arată că aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 și susținută prin art. 14 din acest act administrativ, ca fiind prejudiciu viitor și previzibil, după caz, cu perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori unui serviciu public.

Arată că, în condițiile în care, societatea nu va proceda la executarea măsurilor dispuse la pct. I.1, II.4 și II.5 din decizia nr. 23 din 16 iulie 2013, împotriva sa pot fi aplicate sancțiuni, conform legii, sancțiuni care constituie un prejudiciu viitor, previzibil. De asemenea și plata sumelor reprezentând accesorii așa cum au fost calculate de către auditorii publici externi reprezintă tot un prejudiciu viitor și previzibil, dat fiind faptul că sumele sunt nedatorate.

La data de 01.11.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de suspendare ca fiind neîntemeiată, apreciind că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, arată pârâta, prin măsurile dispuse se urmărește înlăturarea unor nereguli de către entitatea controlată, care nu pot justifica o acțiune de suspendare, iar reclamantul nici nu motivează îndeplinirea acestei condiții.

În interpretarea reclamantului, toate măsurile cuprinse în deciziile Curții de Conturi și care au fost atacate la instanțele de judecată ar trebui în mod obligatoriu suspendate, iar o astfel de interpretare ar putea duce la blocarea activității instituției.

Cât privește paguba iminentă, pârâta arată că reclamantul nu face dovada producerii unui prejudiciu important în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, decizia atacată fiind emisă în urma efectuării unui control prin care s-au propus măsuri în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate și regularitate săvârșite de reclamant în calitate de entitate controlată.

Prin sentința nr. 458 din 6 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul A. SA în contradictoriu cu pârâtă Curtea de Conturi a României.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., pe lângă cerința privind plata cauțiunii stabilită de instanța de judecată, pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ fiscal trebuie întrunite două condiții: existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, suspendarea executării actului este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cazul bine justificat, a constatat că motivele invocate de reclamant nu sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actelor administrative a căror suspendare se solicită, reclamantul rezumându-se la a invoca faptul că procedura de verificare a legalității și temeiniciei nu a fost finalizată, instanța nepronunțându-se asupra legalității și temeiniciei actului administrativ contestat.

Referitor la cea de-a doua condiție, a apreciat că afirmațiile reclamantului referitoare la prejudiciul pe care l-ar încerca reclamantul prin executarea măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărei suspendare se solicită, măsuri care vizează intrarea în legalitate cu privire la modul de sponsorizare a unor persoane juridice fără scop lucrativ, cheltuielile de personal și acordarea drepturilor de natură salariale cuvenite directorului general, nu sunt în măsură să contureze pericolul producerii unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A. SA, invocând drept unic motiv de casare art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în mod greșit prima instanță a considerat că în cauză nu s-a dovedit întrunirea niciuneia dintre cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării.

În ceea ce privește cazul bine justificat, arătat că acesta este reprezentat de însuși faptul că procedura de verificare a legalității și temeiniciei actului administrativ de către instanța de fond nu a fost finalizată.

A precizat că existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ este dată de subzistența dreptului de deducere din impozitul pe profit a sumei de 5.477.644 lei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (4) C. fisc., de faptul că și cheltuielile cu salariile înregistrate de către B. SA au avut și au bază legală, inclusiv pentru suma de 4.651.155 lei, precum și de faptul că acele comisii înființate prin ordinul nr. 1418 din 29 iulie 2010 al Ministerului Economiei comerțului și Mediului de Afaceri nu se aflau sub incidența prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 3/2011.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente a arătat recurentul că, în cazul în care nu va proceda la executarea măsurilor dispuse la pct. I.1, pct. II.4 și pct. II.5 din decizia nr. 23 din 16 iulie 2013, împotriva sa pot fi aplicate sancțiuni conform legii, acestea constituind un prejudiciu viitor previzibil.

De asemenea, și plata sumelor reprezentând accesorii așa cum au fost calculate de către auditorii publici externi reprezintă tot un prejudiciu în viitor și previzibil, câtă vreme debitele principale sunt nedatorate.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, a precizând că în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendare.

În ședința publică din 17 noiembrie 2015, intimata a invocat excepția lipsei de interes a recursului față de aspectul că între timp instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii în parte a acțiunii în anularea deciziei nr. 23/2013.

Prin încheierea de ședință din 9.06.2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursului, invocată de reprezentanta intimatei pârâte, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că cererea de suspendare a executării a fost formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar până în prezent litigiul dintre părți nu a fost soluționat în mod definitiv, sentința nr. 226 din 18 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/54/2013 având ca obiect anularea actului administrativ, fiind susceptibilă de recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat, urmează a fi analizat modul de aplicare a dispozițiilor de drept material incidente de către instanța de fond.

În acest sens se reține că, din economia prevederilor art. 14 și 15 ale Legii contenciosului administrativ, rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea proceda la suspendarea executării unui act administrativ este existența unui caz bine justificat, noțiune definită la art. 2 lit. t) din lege, ca împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în cuprinsul capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei nr. 23/2013, din contestația formulată împotriva acestei decizii, au fost invocate - de către recurentul reclamant - împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat încă asupra legalității și temeiniciei actului administrativ contestat și faptul că starea de fapt care se încadrează în condiția cazului bine justificat rezultă din coroborarea argumentelor juridice invocate în contestație cu înscrisurile depuse în probațiune.

Aspectele susținute de recurentul reclamant în cuprinsul contestației constituie însă, în opinia Înaltei Curți, împrejurări care impun analiza pe fond a probatoriului (acte constitutive, contracte de sponsorizare, note de fundamentare, documente contabile etc.) și a corectei aplicări a legii de către autoritatea pârâtă la situația de fapt ce rezultă din acesta, ceea ce nu se poate realiza în procedura sumară a suspendării executării.

Referitor la îndeplinirea celei de-a doua condiții privind prevenirea unei pagube iminente, în sensul prevederilor art. 2 lit. ș), Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale definesc această noțiune ca referindu-se la „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.”

Cum prin decizia contestată recurentul reclamant nu i s-au stabilit în sarcină obligații de plată, cei de verificare și înregistrare în contabilitate, precum și de recuperare a unor sume de bani, este evident că nu se pune problema blocării conturilor acesteia și, deci, a unei perturbări grave a activității.

Așa cum corect arată intimata pârâtă, prin măsurile dispuse s-a urmărit recuperarea unor sume de bani considerate a fi fost cheltuite fără bază legală, iar aducerea la îndeplinire a acestor măsuri ar reîntregi bugetul societății.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 lit. d) și art. 33 C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.

În baza dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. SA.

Având în vedere solicitarea formulată de reprezentantul recurentului reclamant în ședința publică din 17 noiembrie 2015, precum și soluția de respingere definitivă a cererii de suspendare pentru care a fost achitată cauțiunea de 2.000 lei, Înalta Curte urmează să dispună din oficiu, conform art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., și restituirea cauțiunii consemnate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. SA împotriva sentinței nr. 458 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea către recurentul-reclamant A. SA a cauțiunii în valoare de 2.000 lei consemnată conform recipisei nr. 1252764/1 din 25 noiembrie 2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2015.