ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1928/2015

Decizia nr. 1928/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/33/2013, reclamanta SC A. SA - Societate în Reorganizare Judiciară, sub B., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație și Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- anularea adresei din 26 martie 2013, emisă de Direcția de Migrație;

- anularea adresei din 17 aprilie 2013, emisă de Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj;

- recunoașterea dreptului reclamantei de a fi îndeplinit la data respectivă condițiile necesare eliberării autorizațiilor de muncă;

- obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului suferit de SC A. SA în urma încheierii procesului-verbal de contravenție din 10 iunie 2013 al Oficiului Român de Imigrări Cluj, în cuantum de 6.000 lei și la radierea oricăror înscrieri din bazele de date ale pârâților, care ar putea avea consecințe viitoare privind posibile interdicții aplicate reclamantei;

- obligarea pârâților în solidar la plata de daune - interese în cuantum de 12.900 euro, evaluate prin raportarea la drepturile salariale ale jucătorilor străini pentru care reclamanta nu a putut obține eliberarea autorizației de muncă.

Prin completarea cererii de chemare în judecată, formulată la primul termen de judecată în condițiile dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., reclamanta a solicitat:

- să se ia act de renunțarea la judecată a capătului de cerere privind obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului suferit;

- completarea acțiunii cu următoarele capete de cerere: de a dispune înfățișarea și depunerea la dosarul cauzei, de către pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj, a răspunsului emis și transmis acestuia la data de 20 martie 2013, prin luarea în considerare a faptului că prin întâmpinare acest pârât face referire la înscris, el fiind în același timp comun părților și, prin urmare, se impune anularea și a acestui răspuns.

- constatarea, în contradictoriu cu ambele pârâte, a dreptului reclamantei de a nu i se refuza eliberarea de autorizații de muncă pe perioada în care aceasta se află în reorganizare judiciară, pe motivul neachitării creanțelor bugetare născute anterior datei deschiderii procedurii insolvenței și, pe cale de consecință, anularea adresei din 1 iulie 2013 emisă de Inspectoratul General pentru Emigrări a Județului Cluj și a adresei din 18 iulie 2013, emisă de Inspectoratul General pentru Emigrări.

Prin Sentința civilă nr. 550/2013 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație în ceea ce privește anularea adresei din 17 aprilie 2013 emisă de Serviciul de Imigrări Cluj.

- a respins excepția lipsei de interes în formularea cererii, invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune;

- a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei din 26 martie 2013 emisă de Direcția Migrație,

- a respins ca neîntemeiată cererea formulată astfel cum a fost precizată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație și Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj, având ca obiect refuzul nejustificat al autorității,

- a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind plata daunelor interese.

Împotriva Sentinței civile nr. 550 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanțe:

• sentința atacată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția, existând contrarietate între considerente și dispozitivul acesteia, în sensul că instanța de fond a recalificat răspunsurile și adresele atacate, iar prin dispozitiv a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect refuzul nejustificat al autorității, deși prin considerentele hotărârii se motivează în sensul lipsei caracterului de act administrativ al documentelor în discuție;

• prin considerentele hotărârii recurate, instanța de fond, în măsura în care considera că pe perioada de observație creanțele născute anterior datei de 6 februarie 2013 ( deschiderea procedurii) erau exigibile (după cum reiese din cuprinsul sentinței), trebuia să motiveze în fapt și în drept de ce ulterior confirmării planului consideră atitudinea autorității publice temeinică și legală în condițiile în care se precizează că: "... situația este alta, odată cu aprobarea de către judecătorul sindic al planului de reorganizare, etapă distinctă a procedurii insolvenței, și moment de la care orice plată trebuie efectuată conform planului de reorganizare, așa încât de la această dată analiza trebuie raportată la dispozițiile art. 102 și următoarele din Legea nr. 85/2006."

• sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire la prevederile Legii nr. 85/2006 și respectiv ale O.G. nr. 56/2007;

• constatările instanței de fond cu referire la descrierea procedurii insolvenței nu sunt decât parțial corecte:

• interpretarea corectă a prevederilor art. 102 din Legea nr. 85/2006 ar fi fost în sensul că legiuitorul a fixat documentul și condițiile sale de aprobare și conformare, care constituie temeiul stabilirii cuantumului și termenelor plății creanțelor acceptate și nicidecum aceea că pe perioada de observație acestea își păstrează caracterul cert, lichid și exigibil rezultat din actele juridice care le-au dat naștere;

• instanța de fond a ignorat împrejurarea că societatea reclamantă nu avea nici abilitatea legală și nici aprobarea judecătorului sindic de a efectua plata creanței bugetare în discuție, fiind total nesocotite atât litera cât și spiritul legii.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune a fost invocată excepția inadmisibilității recursului privind capătul 2 de cerere, al cărui obiect îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat de a elibera societății autorizații de muncă pentru cetățenii străini extracomunitari pentru perioada 29 mai 2013 - 30 septembrie 2013.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj a fost invocată excepția lipsei de interes a recursului și excepția inadmisibilității celui de-al doilea petit al recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4).

Prin încheierea din 25 martie 2015 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, față de probatoriul administrat și prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă motivele de casare arătate, în considerarea și pentru cel în continuare arătate.

6.1. Cu prioritate, Înalta Curte va examina excepțiile invocate de autoritățile intimate pârâte.

Se reține astfel că intimatul Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj a invocat prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă, excepția lipsei de interes a recursului ca și excepția inadmisibilității celui de-al doilea petit al recursului, respectiv cel ce vizează omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra capătului de cerere al cărui obiect l-a reprezentat anularea adreselor din 1 iulie 2013 și din 18 iulie 2013.

Această din urmă excepție a fost invocată și de către intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrațiune, și pentru aceleași argumente.

Cu referire la excepția lipsei de interes invocată, cu motivarea că pe parcursul procesului Direcția Migrațiune din Inspectoratul General pentru Imigrări i-ar fi recunoscut societății reclamante posibilitatea legală de a angaja cetățeni străini, Înalta Curte reține că nu este întemeiată întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada celor susținute, iar pe de altă parte pentru că, în cazul concret al cauzei, obiectul cererii reclamantei-recurente a fost diferit formulat, neputând fi redus, în mod simplist, la aserțiunea pârâtei intimate, ceea ce face ca interesul recurentei-reclamante să continue a fi și actual, contrar celor afirmate de pârâtul-intimat.

Cât privește excepția de inadmisibilitate invocată de ambii intimați, Înalta Curte constată, raportat la argumentele pe care aceasta se sprijină că, în realitate, nu se poate vorbi despre o veritabilă excepție, ci de apărări de fond, raportat la conținutul cererii de recurs și mai cu seamă la capetele de cerere reiterate în ipoteza admiterii recursului, a casării hotărârii și admiterii acțiunii precizate a reclamantei-recurente.

Drept urmare, susținerile pârâților intimați pe acest aspect vor fi avute în vedere în contextul analizei propriu-zise a motivelor de casare cu care a fost investită instanța de control judiciar.

6.2. Recurenta-reclamantă a invocat printr-un prim motiv de nelegalitate, întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 Noul C. proc. civ., motivarea contradictorie realizată de prima instanță prin sentința atacată ca și pretinsa contradicție dintre dispozitiv și considerente.

În opinia Înaltei Curți, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește în cauză, în ceea ce privește considerentele hotărârii primei instanțe. Astfel cum o demonstrează de altfel chiar conținutul hotărârii dar și dispozitivul acesteia inadmisibilitatea cererii recurentei pe considerentul naturii juridice a actului a fost reținută numai cu privire la adresa din 26 martie 2013, apreciată cu justețe ca nefiind un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la adresa din 17 aprilie 2013 s-a reținut netemeinicia cererii de anulare, nu pe considerentul unui pretins refuz de soluționare, ci, urmare a aprecierii și analizei conținutului adresei, pornind tocmai de la examinarea prevederilor art. 15 alin. (10) și (13) din O.U.G. nr. 56 din 20 iunie 2007 și ale Legii nr. 85/2006.

Concluzionând pe acest aspect Înalta Curte reține așadar netemeinicia susținerilor recurentei-reclamante circumscrise și fundamentate pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este adevărat că instanța de fond, a omis să se pronunțe asupra capătului de acțiune din cererea precizatoare, vizând anularea adreselor din 1 iulie 2013 și din 18 iulie 2013.

Înalta Curte constată însă, pe de o parte, că recurenta-reclamantă nu a formulat critici efective pe acest aspect, iar pe de altă parte învederează că remediul procesual ce s-ar fi impus a fi urmat într-o atare ipoteză îl reprezintă, conform art. 444 Noul C. proc. civ. procedura obligatorie a completării hotărârii.

Întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres că părțile nu au deschisă calea apelului sau recursului pentru motivul omisiunii instanței de a soluționa un capăt de cerere, reiese că instanța de recurs nu ar fi putut examina o atare solicitare.

6.3. În ceea ce privește criticile și alegațiile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte reține deopotrivă netemeinicia acestora apreciind, contrar susținerilor recurentei, că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod corect prevederile Legii nr. 85/2006 și respectiv pe cele ale O.G. nr. 56/2007, în contextul factual specific al cauzei, dat de stadiul, necontestat, al procedurii insolvenței.

Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea adresei din 17 aprilie 2013 și Înalta Curte reține că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acest capăt de cerere, constatând că recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condiției legale privind achitarea obligațiilor față de bugetul de stat conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. e) și art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007, privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Susținerile reclamantei recurente în sensul că "singurul moment procedural în care se analizează certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanțelor este acela la care acestea sunt analizate de către administratorul judiciar în urma și numai sub condiția formulării de către creditorul legal notificat a unei declarații de creanță" nu pot fi primite întrucât exigibilitatea creanțelor este dată de actele juridice care i-au dat naștere sau obligațiile impuse de lege și nu de momentul la care acestea sunt stabilite și incluse într-o anumită ordine de plată în tabelul de creanțe supus aprobării instanței de judecată de către administratorul judiciar.

Ori, susținerea faptului că o creanță constatată în mod legal de organele abilitate ale statului nu era exigibilă întrucât societatea fiind în insolvență nu avea planul de reorganizare aprobat de către instanța de judecată, nu are nici un fundament juridic.

Într-adevăr, societatea nu putea fi urmărită și executată pentru creanțele certe, lichide și exigibile, starea de insolvență operand ca un termen suspensiv de drept, prevăzut de o lege specială dar nu ca o cauză care face creanța inexistentă. Scopul prevederilor cuprinse în Legea nr. 85/2006 este protejarea creditorilor societății aflată în insolvență și nu poate fi deturnat în vederea eludării altor dispoziții legale speciale din domeniul angajării forței de muncă străine, care acordă beneficiu angajării cetățenilor străini doar societăților ce au un anumit comportament fiscal în sensul că nu au înregistrate datorii la bugetul de stat.

De altfel, recurenta recunoaște că nu a susținut nici un moment faptul că nu mai are datorii (pagina 6, parag. 2 din cererea de recurs) aspect care confirmă neîndeplinirea condiției pozitive stipulată de art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 56/2007, conform căreia străinii pot fi încadrați în muncă la angajatori români doar dacă "angajatorii au achitate obligațiile către bugetul de stat".

Concluzionând așadar în sensul netemeiniciei criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, Înalta Curte va respinge ca nefondat și recursul promovat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SA, societate în reorganizare judiciară, sub supravegherea B., împotriva Sentinței civile nr. 550 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - CL