ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2015

Decizia nr. 3055/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 noiembrie 2013, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 596 din 31 octombrie 2013 cu consecința exonerării de la sancțiunea amenzii aplicate prin aceasta.

Prin sentința civilă nr. 498 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs reclamanta SC A. SA, în condițiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării deciziei de sancționare nr. 596 din 31 octombrie 2013 emise de Consiliul Național al Audiovizualului.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurentul a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, susținând că hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

2.2. Principalele argumente invocate

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că afirmațiile jurnalistului B., din cadrul emisiunii C. de la ora 14.00, din data de 02.09.2013, difuzate pe postul D., referitoare la termenul de „muiere” în ceea ce le privește pe doamnele E. și F., nu sunt de natură a contraveni dispozițiilor legale cu privire la discriminare, cum greșit a reținut instanța de fond, neputând fi încadrate în prevederile art. 47 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Astfel, afirmațiile nereferindu-se la femei în general, individualizarea făcută în cauză este de natură a contrazice prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, domnul B. voind să sublinieze faptul că cele două persoane nu fac altceva decât să critice fără a aduce argumente în susținerea punctelor lor de vedere, discriminarea neavând nicio legătură cu situația expusă.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut încălcarea prevederilor din legislația audiovizuală care reglementează interzicerea discriminării, prin raportare și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează interdicția discriminării.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 13 mai 2015, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul reclamantei SC A. SA ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate

Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența niciuneia dintre ipotezele textului de lege invocat, respectiv că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, considerentele sentinței recurate îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează faptul că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea reclamantei este neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ competentă, conform art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, decizia nr. 596 din 31 octombrie 2013 emisă de intimatul-pârât C.N.A., prin care a fost sancționată cu 10.000 lei amendă.

Prin decizia contestată s-a reținut că postul D. a difuzat, în data de 02.09.2013, emisiunea C., în cadrul căreia, printre subiectele discutate, a fost și cel referitor la protestele generate de Proiectul Roșia Montană, comentat, telefonic, de jurnalistul B., care a făcut anumite afirmații cu caracter discriminatoriu la adresa a două persoane publice, respectiv E. și F., numindu-le „cele două dive”, „una blondă și una brunetă”, „niște muieri care ar trebui să-și vadă liniștite de orice altceva decât de a mai critica fad, lipsit de consistență”, iar moderatorul emisiunii nu a luat o poziție fermă de delimitare ori de respingere.

Sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea art. 47 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare, potrivit căruia este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.

În raport de acest obiect, judecătorul fondului a avut a analiza dacă s-a făcut dovada încălcării dispozițiilor legale reținute drept temei legal prin decizia contestată, pentru aplicarea sancțiunii.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Nu se poate reține susținerea reclamantei, reiterată și în cererea de recurs, că termenul „muiere” nu are nimic peiorativ prin definiție, în raport cu definiția din Dicționarul Explicativ al Limbii române, și că jurnalistul nu ar fi avut intenția de a jigni în vreun fel.

Afirmațiile jurnalistului, făcute în cadrul emisiunii la adresa celor două persoane de sex feminin, au avut caracter discriminatoriu, în raport de circumstanțele în care au fost emise, cu referire la probleme din domeniul politic și social. De asemenea, moderatorul emisiunii nu a avut o atitudine de delimitare față de comentariile telefonice ale invitatului sau de respingere a acestora.

Astfel, dispozițiile art. 47 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006, menținută de prima instanță, au fost corect interpretate de Consiliul Național al Audiovizualului, în sensul că afirmațiile jurnalistului din emisiunea C., difuzată pe postul D. la data de 02.09.2013, au fost discriminatorii în înțelesul prevăzut de lege, acela al instituirii unui tratament diferențiat pe baza criteriului de sex, tratament care are ca efect înlăturarea exercitării în condițiile de egalitate a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, social sau în orice alte domenii ale vieții publice, de natură a contraveni principiului egalității de șanse.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, reținând și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar, statuat de Curtea Europeană de Justiție, a constatat în mod justificat că reclamanta, prin emisiunea menționată, nu a respectat prevederile din legislația audiovizuală care reglementează obligațiile moderatorilor de programe audiovizuale, în mod special cele care privesc respectarea principiului imparțialității, precum și manifestarea unei atitudini echilibrate, încălcând dispozițiile art. 47 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

4.2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 498 din 12 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.