ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2015

Decizia nr. 2906/2015 Dosar nr. 1056/59/2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad au solicitat anularea Deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal: din 30 noiembrie 2006, din 5 decembrie 2006, din 29 decembrie 2006, din 10 ianuarie 2007, din 12 ianuarie 2007, din 17 ianuarie 2007, din 24 ianuarie 2007, din 29 ianuarie 2007, din 6 februarie 2007, din 7 februarie 2007, din 24 aprilie 2007, din 19 iulie 2007, din 23 iulie 2007, emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, prin care s-au stabilit în sarcina SC C. SRL (fostă D. SRL) taxe vamale suplimentare în sumă de 1.627.645 RON cu majorări de întârziere aferente și anularea Deciziei nr. 1066 din 18 iulie 2012, emisă de D.G.F.P.

a jud. Arad. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin deciziile pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal enumerate mai sus, au fost stabilite taxe vamale suplimentare în sumă de 1.627.645 RON cu majorări de întârziere aferente, ca urmare a închiderii din oficiu a importurilor temporare pentru mașinile și utilajele utilizate în leasing de SC C. SRL, după expirarea termenelor de închidere acordate de B.V. Arad. În baza acelorași decizii pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/108/2006 pentru suma de 1.345.458 RON, reprezentând taxe vamale și majorări de întârziere aferente.

De asemenea, s-a arătat ca reclamanta E. are calitatea de parte responsabilă civilmente în dosarul penal menționat, iar reclamantul B. are calitatea de inculpat în dosarul penal menționat, astfel încât prin Sentința penală nr. 37 din 27 ianuarie 2010, instanța a dispus obligarea acestora în solidar la plata despăgubirilor civile. Ca atare, au formulat contestație împotriva deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, iar Biroul Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P. a jud. Arad a respins contestația împotriva Deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal atacate, deoarece a apreciat că nu au calitatea să le conteste.

Împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 1170 din 18 iunie 2010 a formulat acțiune în contencios administrativ soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 5531 din 22 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/59/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a admis cererea, a anulat Decizia nr. 1170 din 18 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Arad și a obligat această autoritate să soluționeze în fond contestația administrativă formulată împotriva deciziilor de regularizare menționate în cuprinsul Deciziei 1170/2010. Decizia nr. 1066 din 18 iulie 2012 a D.G.F.P. a jud. Arad a fost emisă în soluționarea pe fond contestației, însă, D.G.F.P.

a jud. Arad nu a soluționat contestația pe fond, ci a respins-o ridicând excepția puterii de lucru judecat a Sentinței penale nr. 37 din 27 ianuarie 2010 din dosarul nr. x/108/2008 a Tribunalului Arad, care, în opinia D.G.F.P. a jud. Arad, "face imperativ interzisă abordarea fondului litigiului fiscal". Referitor la excepția puterii de lucru judecat, s-a arătat că prin Decizia de soluționare a contestației, nr. 1066 din 18 iulie 2012, D.G.F.P. a jud. Arad contestă autoritatea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5531 din 22 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. x/59/2010, prin care a dispus obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației. În al doilea rând, deși Decizia de soluționare a contestației este confuză, în esență s-a susținut excepția puterii de lucru judecat a hotărârii instanței penale cu privire la soluționarea laturii civile, întemeiată pe prevederile art. 163 C. proc.

civ. Însă, chiar dacă ar exista o sentință penală irevocabilă în dosarul nr. x/108/2008, nu se poate invoca puterea de lucru judecat a hotărârii instanței penale de soluționare a laturii civile, deoarece nu există identitate de cauză și obiect: instanța penală soluționează o cerere de despăgubiri, întemeiată pe prevederile art. 15 C. proc. pen., în timp ce organul de soluționare a contestației, respectiv instanța de contencios administrativ, se pronunță asupra legalității sumelor stabilite de organul de control din punct de vedere al legislației fiscale, ca efect al contestației formulate în temeiul art. 205 C. proc. fisc.

Reclamanții au învederat că pretențiile Direcției vamale au fost diminuate de instanța penală datorită faptului că expertul numit în cauză a calculat o altă sumă decât cea pretinsă de Direcția vamală, însă, deși în probațiune au fost administrate expertize, iar printre obiectivele acestor expertize au existat obiective prin care s-a contestat legalitatea actelor administrative, instanța penală nu a reținut aceste aspecte și nu s-a pronunțat asupra legalității actelor administrative fiscale.

Referitor la nelegalitatea deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal atacate se arată că deciziile de regularizare atacate au fost emise ca efect al faptului că SC D. SRL (ulterior C. SRL) nu a respectat termenul pentru închiderea operațiunilor de admitere temporară pentru utilajele și mașinile preluate în leasing și enumerate în anexa la prezenta, astfel încât autoritatea vamală, bazându-se pe dispozițiile art. 95 alin. (2) C. vam. (Legea nr. 141/1997), a închis din oficiu regimurile vamale suspensive. Însă, chiar dacă autoritatea vamală a avut temei legal pentru a închide regimurile vamale suspensive, autoritatea vamală trebuia să calculeze taxele vamale datorate în conformitate cu art. 27 din O.G.

nr. 51/1997 și să aplice dispozițiile art. 122 alin. (2) C. vam. S-a menționat că bunurile cuprinse în lista anexă au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerare de la plata taxelor vamale, deoarece erau utilizate de societate în baza contractelor de leasing nr. x/1999, y/1999, z/2000 încheiate cu A. Însă, anterior încheierii contractelor de leasing, bunurile au făcut obiectul contractului de închiriere încheiat în data de 1 martie 1997 cu E. Germania și au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de taxe vamale. În cazul acestui tip de regim vamal, conform art. 121 alin. (1) C. vam., SC D. SRL avea obligația de a achita lunar taxe vamale în cuantum de 3% din suma care s-ar fi datorat dacă mărfurile ar fi fost importate.

Ca atare, SC D. SRL a achitat lunar 3% din taxele vamale datorate la import pentru toate bunurile. Ulterior, SC D. SRL a schimbat regimul vamal al bunurilor, ca efect al încheierii contractelor de leasing. Astfel, în baza art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, bunurile au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligația de plată aferentă drepturilor de import. Până la expirarea termenului acordat de autoritatea vamală pentru închiderea fiecărei operațiuni, societatea nu a mai achitat taxe vamale. La expirarea termenului pentru închiderea regimului vamal, autoritatea vamală trebuia să stabilească taxele vamale raportat la valoarea reziduală a bunului (20% din valoarea de intrare a bunului), în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.G.

nr. 51/1997, și să aplice dispozițiile art. 122 alin. (2) C. vam. Potrivit art. 122 alin. (2) C. vam., în cazul bunurilor care au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi de import și care, ulterior, se importă, cuantumul constă în diferența dintre sumele încasate lunar reprezentând 3% din valoarea taxelor vamale și taxele vamale la data înregistrării declarației vamale de import. Prin închiderea regimului suspensiv, autoritatea vamală a emis decizie de regularizare și a calculat taxele vamale aferente importului raportat la întreaga valoare a bunului (cu încălcarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 51/1997) și fără să deducă, așa cum prevede art. 122 alin. (2) C. vam., taxele vamale plătite de societate în perioada în care bunul a fost plasat în regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de taxe vamale.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei formulate împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 1066 din 18 iulie 2012, pe calea de excepție a autorității lucrului judecat. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 342 din 8 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A., reprezentată prin B., și B. în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 1066 din 18 iulie 2012, pârâta a respins contestația formulată de către reclamanți, constatând incidenta autorității de lucru judecat.

Curtea de apel a reținut ca pârâta a statuat prin deciziile contestate, în sarcina petenților, o datorie vamală în cuantum de 1.627.645 lei, însă pricina supusă soluționării face obiectul dosarului penal nr. x/108/2006. Câtă vreme în cadrul procesului penal s-au analizat atât latura penală, cât și latura civilă a litigiului, DGFP Arad și DRAOV Timișoara constituindu-se părți civile în dosarul penal nr. x/108/2006 al Tribunalului Arad pentru sume stabilite prin deciziile de regularizare menționate în petitul acțiunii de față, ca urmare a închiderii din oficiu a regimurilor temporare aferente importurilor de mașini și utilaje utilizate în leasing de SC C. SRL după expirarea termenelor de închidere acordate de Biroul Vamal Arad, instanța de fond a constatat că nu s-ar putea ca drepturile sau obligațiile stabilite în favoarea, respectiv în sarcina unor părți prin hotărârea penală, sa fie contrazise printr-o alta hotărâre pronunțata ulterior într-un alt litigiu.

Raportat la această situație de fapt, Curtea a analizat legalitatea reținerii de către organele fiscale a excepției autorității de lucru judecat. Instanța de fond a reținut că în acord cu dispozițiile art. 22 din Codul de procedura penală, republicat, "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în față instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia." Așadar, elementele privitoare la faptul ilicit săvârșit și la persoana vinovată vor produce autoritate de lucru judecat în fața instanței civile. În speță, Curtea a apreciat că există această identitate de părți, și anume contribuabilii - SC E. și B. - în sarcina cărora s-au stabilit taxe vamale, comision, taxa pe valoarea adăugată și majorări de întârziere, - iar pe de altă parte, Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În privința identității de obiect, Curtea a constatat că prin contestația formulată de către reclamanți în cadrul procedurii administrative aceștia au solicitat anularea Deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 noiembrie 2006, din 5 decembrie 2006, din 29 decembrie 2006, din 10 ianuarie 2007, din 12 ianuarie 2007, din 17 ianuarie 2007, din 24 ianuarie 2007, din 29 ianuarie 2007, din 6 februarie 2007, din 7 februarie 2007, din 24 aprilie 2007, din 19 iulie 2007, din 23 iulie 2007, emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, prin care s-au stabilit în sarcina SC C. SRL (fostă D. SRL) taxe vamale suplimentare în sumă de 1.627.645 RON cu majorări de întârziere aferente.

S-a mai reținut că în cadrul dosarului penal DGFP Arad și DRAOV Timișoara s-au constituit părți civile în dosarul penal nr. x/108/2006 al Tribunalului Arad tocmai pentru sumele statuate prin deciziile de regularizare menționate în petitul acțiunii de față, care fac și obiectul analizării pe calea contestației administrative. Debitul stabilit prin deciziile pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal care fac obiectul contestației reprezintă prejudiciul rezultat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă, în legătură cu contractele de leasing și cu regimurile vamale aferente acestora, vizate de deciziile de regularizare care fac obiectul contestației.

Prima instanță a constatat că pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu se impune ca obiectul să fie formulat în același mod, în cadrul celor doua acțiuni, fiind suficient ca din modul de concepere al celor două acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni. La soluționarea laturii civile, instanța penală a avut în vedere întreaga sumă pentru care statul prin organele vamale s-a constituit parte civilă, datoria vamală fiind stabilită prin deciziile pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal mai sus enumerate. În plus, în cadrul procesului penal, în vederea analizării laturii civile, părțile au avut posibilitatea să propună probe, să își susțină punctul de vedere, fiind administrată, de altfel, și proba cu expertiză financiar-contabilă.

Câtă vreme instanța penală a stabilit pe baza probatoriului suma reprezentând prejudiciul cauzat statului, statuând asupra despăgubirilor ce se cuvin părții civile, soluționarea pe fond a cauzei în fața instanței de contencios administrativ, prin analizarea legalității dispozițiilor care deja au fost analizate de instanța penală, ar reprezenta o reluare a faptelor care au făcut obiectul judecății laturii civile din cadrul procesului penal. În ceea ce privește identitatea de cauză, Curtea a constatat că aceasta este reprezentat de fundamentul raportului juridic. În ambele procese, atât cel penal, cât și cel de contencios administrativ este analizată legalitatea obligațiilor stabilite în sarcina reclamanților, respectiv inculpat și parte responsabilă civilmente, obligații statuate prin deciziile pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal.

Astfel fiind, instanța penală a soluționat latura civilă ținând seama de prevederile incidente în materie fiscală și de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, SC E., având calitatea de parte responsabilă civilmente și B., inculpat în aceeași cauză, fiind obligați în solidar la plata unor despăgubiri civile pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă, în legătură cu contractele de leasing și cu regimurile vamale aferente acestora, vizate de deciziile de regularizare care fac obiectul contestației introdusă de reclamanți pe cale administrativă.

Mai mult, instanța de fond a constatat că pârâta a procedat la radierea debitului evidențiat în deciziile ce fac obiectul prezentei acțiuni, câtă vreme s-a luat în debit suma statuată de instanța penală în mod definitiv în sarcina reclamanților. Recursul Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este nelegală, instanța reținând în mod greșit incidența în cauză a autorității de lucru judecat și constatând existența unei triple identități de părți, obiect și cauză între o acțiune penală, în care s-a rezolvat și o acțiune civilă, și acțiunea în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziilor pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal.

În ceea ce privește identitatea părților, recurenta a susținut că, chiar dacă atât în procesul penal, cât și în procesul de contencios administrativ au figurat ca părți ANAF - AFP Arad și A. și B., trebuia să se aibă în vedere faptul că pozițiile procesuale sunt diferite. Referitor la identitatea de obiect, a arătat recurenta că obiectul acțiunii civile din cadrul procesului penal îl reprezintă repararea unui prejudiciu civil, care nu include nici majorări de întârziere, nici penalități, pe când obiectul acțiunii în contencios îl reprezintă anularea unui act administrativ. De asemenea, faptul că la întinderea prejudiciului stabilit de instanța penală a fost avută în vedere datoria fiscală stabilită prin decizia de impunere nu conduce la concluzia că cele două acțiuni au avut același obiect.

Cât privește identitatea de cauză, recurenta a susținut că instanța de fond nu a stabilit identitatea dintre cele două acțiuni pe care le-a luat în considerare, făcând doar referire la faptul că în cadrul procesului penal ar fi avut la îndemână aceleași mijloace pentru a contesta legalitatea actului de impunere pe care le-ar fi avut și în cadrul procesului de contencios administrativ. A mai susținut recurenta că instanța de fond a calificat greșit relația juridică dintre acțiunea penală și acțiunea în contencios administrativ, încălcând astfel dreptul de acces la un tribunal, drept garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Procedura derulată în fața instanței de recurs Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Recursul este nefondat. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse dar și a apărărilor formulate în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 ind. 1 C. proc. civ. și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanței, față de cele în continuare prezentate.

Recurenții-reclamanți au susținut că în mod eronat prima instanță a apreciat ca fiind legală Decizia nr. 1066 din 18 iulie 2012, reținând că la adoptarea acesteia în mod corect DGFP Arad a dat eficiență excepției puterii de lucru judecat a Sentinței penale nr. 37 din 27 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/108/2008 a Tribunalului Arad. Înalta Curte observă că, în jurisprudență, s-a reținut că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară, iar, potrivit prezumției lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

Prin contestația înregistrată la DGFP a județului Hunedoara sub nr. x din 15 noiembrie 2006, recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 382 din 25 septembrie 2006 pentru sumele de 247.903 lei impozit pe profit cu majorări de întârziere și penalități aferente și 205.176 lei TVA cu majorări de întârziere și penalități aferente.

Prin Sentința penală nr. 37 din 27 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. x/108/2006 a Tribunalului Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 321 din 29 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța penală a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală cu consecința obligării în solidar a inculpaților B., F. și G. și în solidar cu partea responsabilă civilmente A. să plătească acesteia suma de 974.879 lei cu titlu de despăgubiri civile, întinderea prejudiciului stabilit de instanță cuprinzând creanța bugetară în cuantum de 1.627.645 lei, înscrisă în Deciziile pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 noiembrie 2006, din 5 decembrie 2006, din 29 decembrie 2006, din 10 ianuarie 2007, din 12 ianuarie 2007, din 17 ianuarie 2007, din 24 ianuarie 2007, din 29 ianuarie 2007, din 6 februarie 2007, din 7 februarie 2007, din 24 aprilie 2007, din 19 iulie 2007, din 23 iulie 2007, emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, pretinsă de autoritatea fiscală pe calea acțiunii civile în dosarul penal.

Astfel, prejudiciul spre a cărui reparare se tinde în cadrul acțiunii civile din procesul penal include tocmai debitele fiscale stabilite în sarcina societății, pentru care s-a angajat răspunderea civilă a acesteia, ca parte responsabilă civilmente, prin sentința penală. În atare condiții, este evident că analizarea legalității acelorași acte administrative fiscale ar fi de natură să încalce puterea de lucru judecat a hotărârii din procesul penal. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 342 din 8 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2015. Procesat de GGC - CL