ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2906/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2906/2015 Dosar nr.

1056/59/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Obiectul

cererii

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.

și B. în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad au solicitat anularea Deciziilor

pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal: din 30 noiembrie 2006, din 5 decembrie 2006, din

29 decembrie 2006, din 10 ianuarie 2007, din 12 ianuarie 2007, din 17 ianuarie

2007, din 24 ianuarie 2007, din 29 ianuarie 2007, din 6 februarie 2007, din 7

februarie 2007, din 24 aprilie 2007, din 19 iulie 2007, din 23 iulie 2007,

emise de Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Arad, prin care s-au stabilit în sarcina SC C. SRL

(fostă D. SRL) taxe vamale suplimentare în sumă de 1.627.645 RON cu

majorări de întârziere aferente și anularea Deciziei nr. 1066 din 18

iulie 2012, emisă de D.G.F.P. a jud. Arad.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că, prin deciziile pentru regularizarea situației privind

obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal enumerate mai sus,

au fost stabilite taxe vamale suplimentare în sumă de 1.627.645 RON cu

majorări de întârziere aferente, ca urmare a închiderii din oficiu a

importurilor temporare pentru mașinile și utilajele utilizate în

leasing de SC C. SRL, după expirarea termenelor de închidere acordate de

B.V. Arad. În baza acelorași decizii pentru regularizarea situației

privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal,

Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Arad s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/108/2006 pentru

suma de 1.345.458 RON, reprezentând taxe vamale și majorări de

întârziere aferente.

De asemenea, s-a arătat ca

reclamanta E. are calitatea de parte responsabilă civilmente în dosarul

penal menționat, iar reclamantul B. are calitatea de inculpat în dosarul

penal menționat, astfel încât prin Sentința penală nr. 37 din 27

ianuarie 2010, instanța a dispus obligarea acestora în solidar la plata

despăgubirilor civile.

Ca atare, au formulat contestație

împotriva deciziilor pentru regularizarea situației privind

obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, iar Biroul

Soluționare Contestații din cadrul D.G.F.P. a jud. Arad a respins

contestația împotriva Deciziilor pentru regularizarea situației

privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal atacate,

deoarece a apreciat că nu au calitatea să le conteste.

Împotriva Deciziei de soluționare

a contestației nr. 1170 din 18 iunie 2010 a formulat acțiune în

contencios administrativ soluționată irevocabil prin Decizia

civilă nr. 5531 din 22 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr.

x/59/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, care a admis cererea, a anulat Decizia

nr. 1170 din 18 iunie 2010 emisă de D.G.F.P. Arad și a obligat

această autoritate să soluționeze în fond contestația

administrativă formulată împotriva deciziilor de regularizare

menționate în cuprinsul Deciziei 1170/2010.

Decizia nr. 1066 din 18 iulie 2012 a

D.G.F.P. a jud. Arad a fost emisă în soluționarea pe fond

contestației, însă, D.G.F.P. a jud. Arad nu a soluționat

contestația pe fond, ci a respins-o ridicând excepția puterii de

lucru judecat a Sentinței penale nr. 37 din 27 ianuarie 2010 din dosarul

nr. x/108/2008 a Tribunalului Arad, care, în opinia D.G.F.P. a jud. Arad,

"face imperativ interzisă abordarea fondului litigiului fiscal".

Referitor la excepția puterii de

lucru judecat, s-a arătat că prin Decizia de soluționare a

contestației, nr. 1066 din 18 iulie 2012, D.G.F.P. a jud. Arad

contestă autoritatea Deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 5531 din 22 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul

nr. x/59/2010, prin care a dispus obligarea pârâtei la soluționarea pe

fond a contestației.

În al doilea rând, deși Decizia

de soluționare a contestației este confuză, în esență

s-a susținut excepția puterii de lucru judecat a hotărârii

instanței penale cu privire la soluționarea laturii civile,

întemeiată pe prevederile art. 163 C. proc. civ.

Însă, chiar dacă ar exista o

sentință penală irevocabilă în dosarul nr. x/108/2008, nu

se poate invoca puterea de lucru judecat a hotărârii instanței penale

de soluționare a laturii civile, deoarece nu există identitate de

cauză și obiect: instanța penală soluționează o

cerere de despăgubiri, întemeiată pe prevederile art. 15 C. proc.

pen., în timp ce organul de soluționare a contestației, respectiv

instanța de contencios administrativ, se pronunță asupra

legalității sumelor stabilite de organul de control din punct de

vedere al legislației fiscale, ca efect al contestației formulate în

temeiul art. 205 C. proc. fisc.

Reclamanții au învederat că

pretențiile Direcției vamale au fost diminuate de instanța

penală datorită faptului că expertul numit în cauză a

calculat o altă sumă decât cea pretinsă de Direcția

vamală, însă, deși în probațiune au fost administrate

expertize, iar printre obiectivele acestor expertize au existat obiective prin

care s-a contestat legalitatea actelor administrative, instanța

penală nu a reținut aceste aspecte și nu s-a pronunțat

asupra legalității actelor administrative fiscale.

Referitor la nelegalitatea deciziilor

pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal atacate se arată că deciziile de

regularizare atacate au fost emise ca efect al faptului că SC D. SRL

(ulterior C. SRL) nu a respectat termenul pentru închiderea operațiunilor

de admitere temporară pentru utilajele și mașinile preluate în

leasing și enumerate în anexa la prezenta, astfel încât autoritatea

vamală, bazându-se pe dispozițiile art. 95 alin. (2) C. vam. (Legea

nr. 141/1997), a închis din oficiu regimurile vamale suspensive.

Însă, chiar dacă autoritatea

vamală a avut temei legal pentru a închide regimurile vamale suspensive,

autoritatea vamală trebuia să calculeze taxele vamale datorate în

conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 51/1997 și să aplice dispozițiile

art. 122 alin. (2) C. vam.

S-a menționat că bunurile

cuprinse în lista anexă au fost plasate în regim de admitere

temporară cu exonerare de la plata taxelor vamale, deoarece erau utilizate

de societate în baza contractelor de leasing nr. x/1999, y/1999, z/2000 încheiate

cu A. Însă, anterior încheierii contractelor de leasing, bunurile au

făcut obiectul contractului de închiriere încheiat în data de 1 martie

1997 cu E. Germania și au fost plasate în regim de admitere temporară

cu exonerarea parțială de taxe vamale. În cazul acestui tip de regim

vamal, conform art. 121 alin. (1) C. vam., SC D. SRL avea obligația de a

achita lunar taxe vamale în cuantum de 3% din suma care s-ar fi datorat

dacă mărfurile ar fi fost importate.

Ca atare, SC D. SRL a achitat lunar 3%

din taxele vamale datorate la import pentru toate bunurile.

Ulterior, SC D. SRL a schimbat regimul

vamal al bunurilor, ca efect al încheierii contractelor de leasing. Astfel, în

baza art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de

leasing și societățile de leasing, bunurile au fost plasate în

regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligația

de plată aferentă drepturilor de import. Până la expirarea

termenului acordat de autoritatea vamală pentru închiderea fiecărei

operațiuni, societatea nu a mai achitat taxe vamale.

La expirarea termenului pentru

închiderea regimului vamal, autoritatea vamală trebuia să

stabilească taxele vamale raportat la valoarea reziduală a bunului

(20% din valoarea de intrare a bunului), în conformitate cu dispozițiile art.

27 din O.G. nr. 51/1997, și să aplice dispozițiile art. 122

alin. (2) C. vam. Potrivit art. 122 alin. (2) C. vam., în cazul bunurilor care

au fost plasate în regim de admitere temporară cu exonerare

parțială de drepturi de import și care, ulterior, se

importă, cuantumul constă în diferența dintre sumele încasate

lunar reprezentând 3% din valoarea taxelor vamale și taxele vamale la data

înregistrării declarației vamale de import.

Prin închiderea regimului suspensiv,

autoritatea vamală a emis decizie de regularizare și a calculat

taxele vamale aferente importului raportat la întreaga valoare a bunului (cu

încălcarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 51/1997) și

fără să deducă, așa cum prevede art. 122 alin. (2) C.

vam., taxele vamale plătite de societate în perioada în care bunul a fost

plasat în regim de admitere temporară cu exonerarea parțială de

taxe vamale.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Arad, a formulat întâmpinare prin care

a solicitat respingerea acțiunii reclamantei formulate împotriva Deciziei

de soluționare a contestației nr. 1066 din 18 iulie 2012, pe calea de

excepție a autorității lucrului judecat.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 342 din 8

decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamanții A., reprezentată prin B., și B. în

contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Arad și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.

1066 din 18 iulie 2012, pârâta a respins contestația formulată de

către reclamanți, constatând incidenta autorității de lucru

judecat.

Curtea de apel a reținut ca

pârâta a statuat prin deciziile contestate, în sarcina petenților, o

datorie vamală în cuantum de 1.627.645 lei, însă pricina supusă

soluționării face obiectul dosarului penal nr. x/108/2006.

Câtă vreme în cadrul procesului

penal s-au analizat atât latura penală, cât și latura civilă a litigiului,

DGFP Arad și DRAOV Timișoara constituindu-se părți civile

în dosarul penal nr. x/108/2006 al Tribunalului Arad pentru sume stabilite prin

deciziile de regularizare menționate în petitul acțiunii de

față, ca urmare a închiderii din oficiu a regimurilor temporare

aferente importurilor de mașini și utilaje utilizate în leasing de SC

C. SRL după expirarea termenelor de închidere acordate de Biroul Vamal

Arad, instanța de fond a constatat că nu s-ar putea ca drepturile sau

obligațiile stabilite în favoarea, respectiv în sarcina unor

părți prin hotărârea penală, sa fie contrazise printr-o

alta hotărâre pronunțata ulterior într-un alt litigiu.

Raportat la această situație

de fapt, Curtea a analizat legalitatea reținerii de către organele

fiscale a excepției autorității de lucru judecat.

Instanța de fond a reținut

că în acord cu dispozițiile art. 22 din Codul de procedura

penală, republicat, "hotărârea definitivă a instanței

penale are autoritate de lucru judecat în față instanței civile

care judecă acțiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a

persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției

acesteia."

Așadar, elementele privitoare la

faptul ilicit săvârșit și la persoana vinovată vor produce

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.

În speță, Curtea a apreciat

că există această identitate de părți, și anume

contribuabilii - SC E. și B. - în sarcina cărora s-au stabilit taxe

vamale, comision, taxa pe valoarea adăugată și majorări de întârziere,

- iar pe de altă parte, Agenția Națională de Administrare

Fiscală.

În privința identității

de obiect, Curtea a constatat că prin contestația formulată de

către reclamanți în cadrul procedurii administrative aceștia au

solicitat anularea Deciziilor pentru regularizarea situației privind

obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 noiembrie

2006, din 5 decembrie 2006, din 29 decembrie 2006, din 10 ianuarie 2007, din 12

ianuarie 2007, din 17 ianuarie 2007, din 24 ianuarie 2007, din 29 ianuarie

2007, din 6 februarie 2007, din 7 februarie 2007, din 24 aprilie 2007, din 19

iulie 2007, din 23 iulie 2007, emise de Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, prin care s-au stabilit în

sarcina SC C. SRL (fostă D. SRL) taxe vamale suplimentare în sumă de

1.627.645 RON cu majorări de întârziere aferente.

S-a mai reținut că în cadrul

dosarului penal DGFP Arad și DRAOV Timișoara s-au constituit

părți civile în dosarul penal nr. x/108/2006 al Tribunalului Arad

tocmai pentru sumele statuate prin deciziile de regularizare menționate în

petitul acțiunii de față, care fac și obiectul analizării

pe calea contestației administrative.

Debitul stabilit prin deciziile pentru

regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal care fac obiectul contestației reprezintă prejudiciul

rezultat ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune

fiscală, bancrută frauduloasă, în legătură cu

contractele de leasing și cu regimurile vamale aferente acestora, vizate

de deciziile de regularizare care fac obiectul contestației.

Prima instanță a constatat

că pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu

se impune ca obiectul să fie formulat în același mod, în cadrul celor

doua acțiuni, fiind suficient ca din modul de concepere al celor două

acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este

același în ambele acțiuni.

La soluționarea laturii civile,

instanța penală a avut în vedere întreaga sumă pentru care

statul prin organele vamale s-a constituit parte civilă, datoria

vamală fiind stabilită prin deciziile pentru regularizarea

situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul

vamal mai sus enumerate.

În plus, în cadrul procesului penal,

în vederea analizării laturii civile, părțile au avut

posibilitatea să propună probe, să își susțină

punctul de vedere, fiind administrată, de altfel, și proba cu

expertiză financiar-contabilă.

Câtă vreme instanța

penală a stabilit pe baza probatoriului suma reprezentând prejudiciul

cauzat statului, statuând asupra despăgubirilor ce se cuvin

părții civile, soluționarea pe fond a cauzei în fața

instanței de contencios administrativ, prin analizarea

legalității dispozițiilor care deja au fost analizate de

instanța penală, ar reprezenta o reluare a faptelor care au

făcut obiectul judecății laturii civile din cadrul procesului

penal.

În ceea ce privește identitatea

de cauză, Curtea a constatat că aceasta este reprezentat de

fundamentul raportului juridic. În ambele procese, atât cel penal, cât și

cel de contencios administrativ este analizată legalitatea obligațiilor

stabilite în sarcina reclamanților, respectiv inculpat și parte

responsabilă civilmente, obligații statuate prin deciziile pentru

regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal.

Astfel fiind, instanța

penală a soluționat latura civilă ținând seama de

prevederile incidente în materie fiscală și de concluziile raportului

de expertiză contabilă întocmit în cauză, SC E., având calitatea

de parte responsabilă civilmente și B., inculpat în aceeași

cauză, fiind obligați în solidar la plata unor despăgubiri

civile pentru acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin

săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală, bancrută

frauduloasă, în legătură cu contractele de leasing și cu

regimurile vamale aferente acestora, vizate de deciziile de regularizare care

fac obiectul contestației introdusă de reclamanți pe cale

administrativă.

Mai mult, instanța de fond a

constatat că pârâta a procedat la radierea debitului evidențiat în

deciziile ce fac obiectul prezentei acțiuni, câtă vreme s-a luat în

debit suma statuată de instanța penală în mod definitiv în

sarcina reclamanților.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta-reclamantă a susținut că sentința

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este nelegală,

instanța reținând în mod greșit incidența în cauză a

autorității de lucru judecat și constatând existența unei

triple identități de părți, obiect și cauză între

o acțiune penală, în care s-a rezolvat și o acțiune

civilă, și acțiunea în contencios administrativ prin care a

solicitat anularea Deciziilor pentru regularizarea situației privind

obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal.

În ceea ce privește identitatea

părților, recurenta a susținut că, chiar dacă atât în

procesul penal, cât și în procesul de contencios administrativ au figurat

ca părți ANAF - AFP Arad și A. și B., trebuia să se

aibă în vedere faptul că pozițiile procesuale sunt diferite.

Referitor la identitatea de obiect, a

arătat recurenta că obiectul acțiunii civile din cadrul

procesului penal îl reprezintă repararea unui prejudiciu civil, care nu

include nici majorări de întârziere, nici penalități, pe când

obiectul acțiunii în contencios îl reprezintă anularea unui act

administrativ.

De asemenea, faptul că la

întinderea prejudiciului stabilit de instanța penală a fost

avută în vedere datoria fiscală stabilită prin decizia de

impunere nu conduce la concluzia că cele două acțiuni au avut

același obiect.

Cât privește identitatea de

cauză, recurenta a susținut că instanța de fond nu a

stabilit identitatea dintre cele două acțiuni pe care le-a luat în

considerare, făcând doar referire la faptul că în cadrul procesului

penal ar fi avut la îndemână aceleași mijloace pentru a contesta

legalitatea actului de impunere pe care le-ar fi avut și în cadrul

procesului de contencios administrativ.

A mai susținut recurenta că

instanța de fond a calificat greșit relația juridică dintre

acțiunea penală și acțiunea în contencios administrativ,

încălcând astfel dreptul de acces la un tribunal, drept garantat de art. 6

alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Procedura derulată în fața

instanței de recurs

Intimata-pârâtă Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală

și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Recursul este nefondat.

Analizând sentința atacată

prin prisma criticilor ce i-au fost aduse dar și a apărărilor

formulate în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 ind. 1

C. proc. civ. și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a

atrage fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanței,

față de cele în continuare prezentate.

Recurenții-reclamanți au

susținut că în mod eronat prima instanță a apreciat ca

fiind legală Decizia nr. 1066 din 18 iulie 2012, reținând că la

adoptarea acesteia în mod corect DGFP Arad a dat eficiență

excepției puterii de lucru judecat a Sentinței penale nr. 37 din 27

ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. x/108/2008 a Tribunalului

Arad.

Înalta Curte observă că, în

jurisprudență, s-a reținut că autoritatea de lucru judecat

nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub

forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al

lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță

să nu fie contrazis de cea ulterioară, iar, potrivit prezumției

lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.),

o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice

dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi

vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al

prezumției.

Prin contestația

înregistrată la DGFP a județului Hunedoara sub nr. x din 15 noiembrie

2006, recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.

382 din 25 septembrie 2006 pentru sumele de 247.903 lei impozit pe profit cu

majorări de întârziere și penalități aferente și

205.176 lei TVA cu majorări de întârziere și penalități

aferente.

Prin Sentința penală nr. 37

din 27 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. x/108/2006 a

Tribunalului Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 321 din 29

ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

instanța penală a admis acțiunea civilă exercitată de

partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală cu consecința obligării în solidar a inculpaților

B., F. și G. și în solidar cu partea responsabilă civilmente A.

să plătească acesteia suma de 974.879 lei cu titlu de

despăgubiri civile, întinderea prejudiciului stabilit de

instanță cuprinzând creanța bugetară în cuantum de

1.627.645 lei, înscrisă în Deciziile pentru regularizarea situației

privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 30 noiembrie

2006, din 5 decembrie 2006, din 29 decembrie 2006, din 10 ianuarie 2007, din 12

ianuarie 2007, din 17 ianuarie 2007, din 24 ianuarie 2007, din 29 ianuarie

2007, din 6 februarie 2007, din 7 februarie 2007, din 24 aprilie 2007, din 19

iulie 2007, din 23 iulie 2007, emise de Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, pretinsă de autoritatea

fiscală pe calea acțiunii civile în dosarul penal.

Astfel, prejudiciul spre a cărui

reparare se tinde în cadrul acțiunii civile din procesul penal include

tocmai debitele fiscale stabilite în sarcina societății, pentru care

s-a angajat răspunderea civilă a acesteia, ca parte responsabilă

civilmente, prin sentința penală.

În atare condiții, este evident

că analizarea legalității acelorași acte administrative

fiscale ar fi de natură să încalce puterea de lucru judecat a

hotărârii din procesul penal.

Prin urmare, Înalta Curte

apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.

și B. împotriva Sentinței nr. 342 din 8 decembrie 2014 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2015.

Procesat

de GGC - CL