ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2572/2015

Decizia nr. 2572/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1354 din 18 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a Respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 904 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, față de cadrul normativ aplicabil dar și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C. proc. civ. a reținut că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite motivele de recurs înfățișate, în considerarea celor în continuare expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte a arătat că examinarea motivelor de recurs se realizează numai cu privire la cele cuprinse în cererea inițială de recurs, depusă cu respectarea termenului legal de motivare a recursului care este un termen imperativ astfel încât sancțiunea nerespectării lui, conform art. 103 C. proc. civ., este decăderea.

Criticile noi inserate în notele scrise nu sunt motive de recurs de ordine publică și întrucât au fost invocate în afara termenului imperativ prevăzut de art. 303 alin. (1) și (2), cu referire la art. 301 C. proc. civ., pentru motivarea recursului, nu pot fi primite și analizate.

Totodată, față de declarația expresă a recurentului-reclamant făcută cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, de care s-a luat act conform art. 246 C. proc. civ., urmează ca Înalta Curte să analizeze și să răspundă punctual doar motivelor de recurs înfățișate cu referire la fondul cauzei.

Din această perspectivă se reține că recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Dispoziției zilnice a rectorului Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” nr. S/183 din 19 septembrie 2011, prin care a fost exmatriculat pentru nepromovarea anului I de studiu (în anul universitar 2010/2011) la Facultatea de Poliție, specializarea „Ordine și siguranță publică”, din motive imputabile, constând în nepromovarea examenelor la două din cele 21 discipline.

O primă critică a recurentului-reclamant, circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează netemeinicia hotărârii primei instanțe, raportat la prevederile art. 34 și 35 din Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție, în sensul că examenele au fost planificate cu încălcarea acestor norme.

Reverificând textele din Regulamentul evocat la care reclamantul-recurent face trimitere, Înalta Curte reține că nu este fondată critica înfățișată.

Astfel, conform art. 35 din Regulament, „în perioada sesiunilor de examene, programarea examenelor se face în așa fel încât să se asigure un interval de cel puțin două zile între examene", iar potrivit art. 36 din același act „în sesiunea destinată restanțelor și reexaminărilor, studentul nu poate susține, în aceeași zi, două examene la discipline diferite".

Articolul 35 din Regulament privește examenele organizate în timpul sesiunii obișnuite (între care trebuie „să se asigure cel puțin două zile"), iar art. 36 privește sesiunile de restanțe și reexaminări. Reclamantul-recurent a invocat încălcarea dispozițiilor regulamentare numai în ce privește programarea sesiunii de restanțe, iar singurele examene ce ar încălca normele din regulament referitoare la restanțe/reexaminări ar fi cele organizate în zilele de 4 și 5 septembrie 2011.

Astfel cum rezultă din prevederile Regulamentului (fiind de asemenea și de notorietate), „ziua” este unitatea temporală ce începe la ora 00:00 și se sfârșește la ora 24:00, iar dispozițiile art. 42 alin. (1) și (3) din același Regulament prevăd sancțiunea exmatriculării pentru două sau mai multe examene nepromovate după sesiunea de restanțe, reexaminarea fiind posibilă numai pentru cei care nu au promovat examenul la o singură disciplină. Or, reclamantul-recurent a susținut două examene în sesiunea de restanțe, după cum el însuși recunoaște, astfel că instanța de fond a apreciat și aplicat corect textele din Regulament la situația sa concretă.

Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte a reținut așadar că nu au fost încălcate prevederile regulamentare în planificarea examenelor la care s-a făcut referire și cum reclamantul-recurent nu a promovat anul de studiu, s-a aplicat corect sancțiunea prevăzută de art. 57 lit. b) din Regulament, aceea a exmatriculării.

Înalta Curte a arătat totodată că actul atacat a respectat și prevederea cuprinsă în art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007, privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, potrivit cu care „studenții Academiei nu pot repeta anii de studii în situația nepromovării acestora din motive imputabile lor”.

Nefondate au fost în aprecierea Înaltei Curți și criticile referitoare la pretinsa încălcare de către autoritatea pârâtă a prevederilor legale în materie de credite transferabile, în sensul neaplicării sistemului european de credite de studii transferabile, statuând în mod greșit că pentru promovarea anului de studiu era necesar ca reclamantul să acumuleze numărul maxim de credite.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, Senatul Universității a stabilit numărul minim de credite necesare promovării anului la 60. Faptul că acest număr reprezintă numărul maxim de credite la care face referire Sistemul european de credite de studii transferabile, nu înseamnă că nu s-ar fi respectat art. 15 din Legea nr. 288/2004 potrivit cu care: „aplicarea de către toate universitățile a Sistemului European de Credite Transferabile este obligatorie”.

Totodată, art. 148 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale prevede că: „numărul minim de credite necesar promovării anului universitar se stabilește de Senatul universității”.

Regulamentul privind activitatea profesională a studenților la Academia de Poliție, a stabilit la art. 41 că promovarea unui an de studiu este condiționată de realizarea unui număr de 60 de puncte - credit.

Înalta Curte a constatat, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că pârâta-intimată a evaluat situația recurentului-reclamant în raport de propriul Regulament adoptat în baza autonomiei universitare (art. 35 alin. (5) din Constituția României) pe care reclamantul l-a cunoscut și în baza căruia și-a dat toate examenele, inclusiv pe cele la care acesta nu a promovat.

Instanța de fond, în mod corect a ținut cont de prevederile cuprinse în Regulamentul propriu al intimatului-pârât, câtă vreme nu s-a solicitat înlăturarea lor pe calea excepției de nelegalitate, sau printr-o cerere distinctă în anulare.

În condițiile în care aplicabilitatea Regulamentului Academiei, nu a fost în mod legal înlăturată, nu există motive pentru a nu recunoaște incidența acestuia la întreaga activitate profesională. Acest Regulament are în mod prioritar reglementări derivând din rațiuni legate de bugetul asigurat pentru cheltuielile cu școlarizarea studenților care trebuie în mod necesar raportate la o rigoare și o calitate a învățământului foarte ridicate, cunoscute de către studenții care semnează un angajament în acest sens, fiind reflectat și în art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007.

Înalta Curte a constatat că nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 nu poate fi primit.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că hotărârea atacată nu este motivată în fapt și în drept este în mod evident nefondată și infirmată de chiar conținutul considerentelor expuse de judecătorul fondului în argumentarea soluției adoptate.

Concluzionând și pe acest aspect, Înalta Curte a arătat că prima instanță, în redactarea sentinței recurate, a respectat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspunzând motivat și temeinic argumentat cererilor și susținerilor cuprinse în acțiunea de chemare în judecată.

Împotriva Deciziei nr. 1354 din 18 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare se arată că instanța de recurs s-a aflat într-o evidentă eroare cu privire la motivele de recurs formulate de către reclamant, neobservând faptul că în cadrul acestora au fost invocate și motive de ordine publică.

Astfel, întemeindu-și soluția pe această eroare materială instanța a respins recursul cercetând numai o parte din motivele formulate, respectiv cele din cererea inițială.

Ori, tocmai în criticile suplimentare de recurs s-au arătat aspectele de ordine publică, criticile aduse fiind în sensul că instanța de fond a omis să analizeze o serie de motive care atrăgeau nulitatea Dispoziției zilnice a rectorului Academiei de Poliție Alexandu Ioan Cuza nr. S/183 din 19 septembrie 2011, respectiv:

- în aceasta nu s-a prevăzut termenul în care putea fi atacată și nici instanța competentă așa cum în mod imperativ era prevăzut în art. 115, lit. e) și lit. f) din Regulamentul privind activitatea profesionala a studenților din Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza nr. 3727284 din 15 iunie 2011. Mențiunea că decizia se putea ataca în justiție în condițiile și termenele prevăzute de Legea 554/2004 nu era de natură să îndeplinească cerințele impuse negreșit de lege;

- exmatricularea reclamantului nu a fost aprobată în Senatul Academiei așa cum în mod imperativ era prevăzut în art. 114, pct. 11 din același Regulament. Este evident că o asemenea măsură se impunea a fi supusă aprobării Senatul Academiei, fapt care însă nu s-a îndeplinit. S-a arătat că interpretarea prevederilor regulamentare se face în mod unitar, astfel că o asemenea cerință trebuia îndeplinită.

Se mai susține că nu a fost convocat, în scris, cu mențiunea obiectului, datei, orei și locului întrevederii în vederea cercetării disciplinare prealabile așa cum era prevăzut în art. 114, pct. 2 din Regulament. În aceste condiții, este limpede că a fost în imposibilitate de a-și formula și "susține apărări, de a oferi probele și motivațiile pe care le consideră necesare.

În acest contest nulitatea intervine și pentru că procesul-verbal de ședință nu a fost comunicat și implicit semnat de reclamant.

O altă cauză ce atrăgea nulitatea Dispoziției zilnice S/183 din 19 septembrie 2011 a Rectorului Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza era determinată de prevederile art. 211 din Legea educației naționale nr. 1/2011 având în vedere ca Rectorul Academiei nu a fost confirmat printr-un ordin al Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și în consecință nu putea semna acte oficiale.

Ca atare, pornind de la o simplă eroare materială, instanța a eliminat din analiza sa aspecte hotărâtoare în dezlegarea cauzei care priveau legalitatea hotărârii pronunțate în fond și a ajuns să pronunțe la rândul său o soluție nelegală necercetând toate motivele de recurs invocate.

Este evident că în cadrul recursului, motivele invocate de reclamant puteau fi puse în discuția părților și nu respinse de principiu.

De asemenea, a fost invocată lipsa de concordanță dintre dispozițiile Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Sistemul European de Credite de Studiu Transferabile, Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 36147/2005 și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților din Academia de Poliție „Al. I. Cuza" nr. 3727284 din 15 iunie 2011.

Așadar, autoritatea pârâtă a prevăzut că numărul minim de credite obținut pentru promovare este numărul maxim de credite pentru un an de studii.

Ori, stabilirea numărului de credite minim pentru promovare care să fie egal cu numărul maxim de credite de studiu transferabile pentru un an de studiu nu înseamnă respectarea dispozițiilor art 15, alin. (1) din Legea nr. 288/2004, nefiind nici în spiritul acestor dispoziții și nici al celor privind Sistemul European de Credite de Studiu Transferabile.

Din punct de vedere logic și fizic, numărul minim și maxim de credite nu poate să coincidă.

Faptul că nu a fost în intenția legiuitorului să impună un număr de credite necesar promovării anului universitar și implicit că acesta nu poate fi în nici un caz egal cu numărul de credite transferabile stabilit pentru un an de studiu (60) rezultă și din interpretarea logică-juridică a dispozițiilor art. 148, alin (1) - (3) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.

Înalta Curte, examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că prezenta contestație în anulare este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Totodată, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În speță, susținerile formulate prin contestația în anulare se referă, în esență, la faptul că ceea ce era supus analizei instanței de recurs consta în analizarea tuturor motivelor de recurs, respectiv a celor suplimentare și nu numai a celor formulate în cererea inițială.

Acestea nu se circumscriu noțiunii de eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ. care vizează erori procedurale și nu pretinsa eroare de argumentare.

Instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală cu respectarea principiului disponibilității, analizând în mod temeinic și legal aspectele privind verificarea legalității actelor administrative supuse atenției.

De altfel, instanța de recurs a arătat de ce motivele suplimentare formulate în notele scrise nu pot fi considerate motive de recurs de ordine publică, iar datorită faptului că au fost formulate în afara termenului imperativ prevăzut de art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., acestea nu au fost analizate.

De asemenea, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală făcând o amănunțită analiză a întregului probatoriu administrat în cauză precum și a susținerilor părților

O greșeală de apreciere a probelor, chiar omisiunea de examinare a acestora, urmare căreia, situația de fapt reținută de instanță ar putea fi eronată, este o greșeală de fond care în orice caz nu poate fi valorificată, îndreptată pe calea contestației în anulare.

Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greșeli de judecată cum ar fi aprecierea probelor sau interpretarea dispozițiilor legale, pentru că aceasta ar implica reformarea unor greșeli de fond, ceea ce ar excede condițiilor prevăzute expres și restrictiv în cuprinsul art. 318 C. proc. civ.

Neexaminarea, în mod real și adecvat a tuturor susținerilor părților, a probelor cauzei și a prevederilor legale de drept substanțial nu constituie, potrivit art. 318 C. proc. civ., motiv de contestație în anulare.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1354 din 18 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM