ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2016

Decizia nr. 101/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 noiembrie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu B. - C. și D., E. Cluj, F., G. Cluj, să desființeze Decizia nr. 218 din 22 iulie 2013 emisă de C. în soluționarea contestației formulate de către Societate, în cadrul procedurii prealabile administrative, și să oblige C. să soluționeze pe fond contestația formulată de Societate împotriva Deciziei pentru regularizarea situației nr. 1560/50 din 7 martie 2013 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și a Procesului-verbal de control din 07 martie 2013, emise de H. Cluj (atașate la prezenta cerere ca Anexa nr. 2).

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de Societate în legătură cu susținerea prezentei cauze, inclusiv în faza administrativă prealabilă.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 228 din data de 27 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. - C., ca nefondată.

Cererea de recurs;

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din 13 octombrie 2015, recurenta - reclamantă a invocat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc., aplicabil la momentul emiterii actului administrativ, solicitând, ca în măsura în care textul este interpretat în sensul că este necesară solicitarea expresă a contribuabilului pentru comunicarea prin mijloace electronice, să se constate neconvenționalitatea dispozițiilor menționate și să înlăture de la aplicare în soluționarea cauzei, această normă de drept intern, prin raportare la standardul superior al reglementărilor incidente prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a unit această excepție cu fondul recursului urmând a fi analizată odată cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează greșita aplicare pe situația de fapt a dispozițiilor art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc.

Prin excepția de neconvenționalitate invocată reclamanta-recurentă a solicitat instanței de recurs să înlăture de la aplicare dispozițiile art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc. pe motiv că norma prevăzută în actul normativ național nu este conformă cu standardul de reglementare la nivel european, respectiv dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta formulând critici de nelegalitate care privesc două aspecte

Primul vizează greșita stabilire a cadrului procesual prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatelor I. Cluj și a G. Cluj.

Recurenta arată că în raport de dispozițiile art. 205 alin. (1) și art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. aceste părți au calitate procesuală pasivă, deoarece soluția ce urmează a fi pronunțată privind soluționarea contestației administrative trebuie să le fie opozabilă.

Al doilea aspect de nelegalitate privește aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 44 C. proc. civ. ce reglementează modalitățile suplimentare de comunicare a actelor administrativ fiscale. Se arată că autoritatea fiscală H. Cluj nu a respectat procedura de comunicare a actului administrativ conform Deciziei Curții Constituționale nr. 536/2011 prin care s-a statuat că „comunicarea prin publicitate trebuie să reprezinte doar o modalitate ultimă și solidară” de comunicare a actului fiscal după epuizarea celorlalte modalități de comunicare.

Se arată că în cauză modalitatea de comunicare prin publicitate a încălcat dreptul recurentei în calitate de contribuabil de a fi informat și dreptul de acces la justiție, iar soluția instanței de fond de respingere a acțiunii este nelegală deoarece nu a fost sancționat abuzul autorității fiscale.

În cauză instanța de fond a apreciat greșit asupra legalității deciziei contestate prin care a fost respinsă contestația administrativă ca tardiv formulată pe motiv că recurenta nu a comunicat autorității fiscale schimbarea sediului social și nu a solicitat expres comunicarea actului administrativ prin alte mijloace electronice conform art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc. Recurenta arată că această condiție de a fi solicitată expres de contribuabil comunicarea prin alte mijloace este abuzivă, nelegală și neconformă cu dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului în condițiile în care în plan intern nu există norme metodologice de aplicare, ia în ceea ce privește raportul cu norma europeană se apreciază că nu este conformă cu dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece această normă națională este de natură a reprezenta o îngrădire a accesului la o instanță care să se pronunțe pe fond asupra legalității unei decizii fiscale.

Se solicită de recurentă admiterea excepției de neconstituționalitate și în consecință admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, anulării Deciziei nr. 218/2013 și obligării intimatei-pârâte să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei pentru regularizarea situației nr. 1560 din 7 martie 2013.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 7 mai 2015 Curtea a admis în principiu recursul și în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen în ședința publică.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin aceleași considerente comune, Curtea nu va reține excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc. neputând fi reținută înlăturarea acestor dispoziții pe motiv de neconformitate cu dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Primul aspect de nelegalitate privind stabilirea cadrului procesual de către instanța de fond nu este fondat.

În raport de soluția administrativă dispusă prin Decizia contestată nr. 218 din 22 iulie 2013 prin care contestația administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 1560/50 din 7 martie 2013 a fost apreciată ca tardiv formulată și respinsă ca atare, în mod corect s-a stabilit cadrul procesual în sensul că nu au calitate procesuală pasivă I. Cluj și G. Cluj, neavând calitatea de organe emitente ale deciziei contestate.

În cauză în raport de dispozițiile aret. 175-188 C. proc. fisc. și de dispozițiile art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. actul admisibil a fi contestat la instanța de contencios administrativ îl reprezintă decizia emisă în soluționarea contestației respectiv Decizia nr. 218/2013. În raport de soluția administrativă dispusă în cauză calitate procesuală pasivă o are autoritatea administrativă emitentă care putea fi obligată, în caz de admitere a acțiunii la soluționarea pe fond a contestației administrative.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat care privește pe fond soluția recurată nu este fondat, în cauză neputându-se reține inaplicabilitatea sau greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc.

În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de a fi înlăturat textul dispozițiilor art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc. de la aplicare prin admiterea unei excepții de neconvenționalitate, Curtea apreciază ca nefondată această cerere.

Aplicarea de către autoritatea fiscală a dispozițiilor art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc. în ceea ce privește soluționarea contestației administrative respinsă ca tardivă, soluție confirmată prin sentința atacată nu poate fi înlăturată pe calea excepției de neconvenționalitate astfel cum a fost invocată de către recurenta-reclamantă. În esență recurenta-reclamantă arată că modul de reglementare al comunicării actului administrativ fiscal care este lipsit de claritate reprezintă o condiționare abuzivă și neclară reprezentând o încălcare a dreptului la accesul liber la justiție și la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea apreciază că dispozițiile contestate pe calea excepției de neconvenționalitate nu pot fi apreciate ca abuzive, de natură a fi contrare dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Legiuitorul poate institui prin lege termene și condiții privind desfășurarea unei proceduri administrative fără ca aceasta să reprezinte o îngrădire a accesului la o instanță. Principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile prevăzute de lege.

Textul aplicabil cauzei, respectiv dispozițiile art. 44 alin. (2)

1

C. proc. civ. a fost modificat în acord cu motivarea Deciziei nr. 536/2011 a Curții Constituționale deoarece nu lasă la dispoziția autorității fiscale emitentă de acte administrativ fiscale dacă va comunica aceste acte prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Argumentul fundamental privind apărarea drepturilor procedurale ale contribuabilului rezultă din cerința ca doar acesta să poată solicita îndeplinirea modului special de comunicare, iar manifestarea de voință să fie expresă neputând fi dedusă de autoritatea fiscală.

În cauză nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că în lipsa unei metodologii de aplicare a art. 44 alin. (2)

1

C. proc. fisc. s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a solicita expres comunicarea actului administrativ prin mijloace electronice de transmitere la distanță, fapt de natură a-i încălca accesul la o instanță.

În cauză instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 44 C. proc. fisc. respectiv dispozițiile care reglementau comunicarea actului administrativ fiscal.

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului sau împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2)

1

Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

(2)

2

În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau alin. (2)

1

, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a B., a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

(4) Dispozițiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Prin urmare, spre deosebire de reglementarea anterioară (forma anterioară fiind cea avută în vedere de decizia Curții Constituționale citată anterior), atât în prezent, cât și la data emiterii deciziei (actul administrativ fiscal contestat pe cale administrativă) legiuitorul face distincția conform căreia actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia cu condiția ca respectivul contribuabil să fi solicitat expres comunicarea prin aceste mijloace.

Din actele depuse de reclamantă la ultimul termen de judecată rezultă faptul că în corespondența administrativă purtată cu pârâta reclamantă și-a indicat în antet sau subsolul paginilor de corespondență fie adresa de e-mail, fie nr. de fax, fie ambele, însă nu s-a făcut dovada că partea reclamantă a solicitat în mod expres comunicarea actului administrativ fiscal prin fax, e-mail sau alte mijloace.

Textul legal are în vedere faptul că legiuitorul a înțeles ca partea să își fi manifestat în mod expres voința ca actul administrativ fiscal să îi fie comunicat prin acest mijloace anterior expuse, voința neputând fi, așadar tacită, rezultată din alte acte de procedură anterioare în care reclamanta printre elementele de identificare le-a indicat și pe cele de contract constând în e-mail și nr. de fax, partea trebuind, așadar, ca în mod expres să fi solicitat organului fiscal comunicarea la respectivele numere de fax sau adrese de e-mail.

În mod corect prima instanță prin sentința atacată a confirmat legala aplicare în raport de starea de fapt a dispozițiilor art. 44 alin. (2)

2

C. proc. fisc. privind comunicarea prin publicitate în lipsa posibilității de comunicare prin poștă recurenta-reclamantă necomunicând schimbarea de sediu autorității fiscale și în lipsa solicitării exprese a reclamantei-recurente în calitate de contribuabil de a-i fi comunicat actul fiscal prin alte mijloace electronice de transmitere. Față de această situație de fapt în mod corect s-a aplicat de autoritatea fiscală dispozițiile art. 44 alin. (2)

2

C. proc. fisc. termenul de formulare a contestației administrativ fiscale începând să curgă de la expirarea celor 15 zile de la data publicării conform art. 44 alin. (3) C. proc. fisc., respectiv la data de 15 aprilie 2013. Termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ s-a împlinit la data de 16 mai 2013 contestația formulată - depusă prin poștă la data de 21 mai 2013 este tardiv formulată contestația fiind respinsă corect de autoritatea fiscală.

Soluția administrativă a fost menținută corect prin sentința atacată în cauză neputându-se reține interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 44 C. proc. fisc.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Bușteni împotriva sentinței nr. 228 din 27 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2016.