ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2016

Obiectul cauzei; Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului B., pentru următoarele motive: În fapt, prin cererea din 24 martie 2011, adresată A. de către C., s-a solicitat verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. x (cotă A.) și prin cererea din 13 decembrie 2011, adresată A. de către domnul D., s-a solicitat verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. x (cotă A.). În primul dosar menționat, domnul B. a întocmit documente care se regăsesc în vol. 3, la filele 108, 112, 126-128 și 131, în timp ce în cel de-al doilea dosar pârâtul figurează la fila 11. În fapt, așa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare din 09 septembrie 2013, precum și al înscrisurilor pe care l-a atașat acțiunii introductive de instanță, B. a avut calitatea de angajat al fostei Securități, având gradele de locotenent (1978-1979) și, respectiv, căpitan (1985) în cadrul Unității Speciale Vaslui, Securitatea Orașului Huși. În această calitate, din analiza Dosarului nr. x, în opinia reclamantului, rezultă că domnul B. a demarat verificarea informativă a lui x pentru „unele manifestări la adresa orânduirii socialiste, întreține relații suspecte cu persoane din alte localități, audiază și colportează știrile transmise la postul de radio autointitulat Europa Liberă".

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 1664 din 26 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității; a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Calea de atac exercitată; Împotriva acestei sentințe, în temeiul art. 304 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul B. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.1. Motivele de casare; Prin motivele de recurs se susține că, instanța a apreciat în mod greșit că acțiunea A. este întemeiată și a admis-o, precizând că măsurile dispuse de pârât au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv libertatea de deplasare și de exprimare - prevăzute atât de Constituția în vigoare la acea vreme, cât și de tratatele Internaționale la care România era parte -, prin evidențierea relațiilor întreținute de către o persoană viața de activitatea de urmărire operativă cu un cetățean al fostei Republici Federale Germania, relații strict interzise de fostul regim politic totalitar, întrucât erau apreciate drept vulnerabilități asupra sistemului politic restrictiv practicat în perioada respectivă, astfel încât întreținerea unor astfel de relații conduce la aplicare unor sancțiuni fie penale, fie administrative în privința persoanei vizate, aceasta fiind astfel împiedicată să întrețină relații cu persoanele cetățeni ai statelor democratice și de a critica în final regimul politic și economic practicat în România anterior anului 1990. Curtea a mai reținut, tot în mod eronat, ca în privința constatării calității de lucrător al fostei Securități nu are relevant faptul că pârâtul ar fi respectat legile și regulamentele care îi reglementau activitatea, ci exclusiv faptul că în calitatea de ofițer al fostei Securități a desfășurat activități prin care a suprimat și a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, considerente față de care acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată. În speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității: "În înțelesul prezentei O.U.G., termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamente ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste." I. Aspecte esențiale de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea greșită a legii la speța dedusă judecății recursului Este evidentă nerespectarea spiritului și literei O.U.G. nr. 24, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, încălcându-se grav însăși esența actului normativ în discuție, atât cu privire la pârâtă, dar și cu privire la alte persoane/desemnate prin inițiate/invocate în cele două materiale prezentate de A. - Nota de Constatare și Acțiunea în Constatare - de natură a le provoca prejudicii morale și de imagine, doar pentru a putea susține - în mod fals și artificial - concluzia privind presupuse îngrădiri ale drepturilor fundamentale ale omului, sens în care face următoarele considerații de bază în analiza speței: Legiuitorul stabilește în mod clar: - cine are calitatea de persoană îndreptățită (art. 1 alin. (1): "orice cetățean român sau cetățean străin care"; - întinderea/limitele de exercitare a "dreptului de acces" la "propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană", conf. art. 1, alin. (1) și alin. (3) (".persoana îndreptățită poate solicita A. exercitarea dreptului de acces la propriul dosar."), precum și cu Preambulul actului normativ invocat ("îndreptățește accesul la propriul dosar"). Subliniază că, potrivit art. 1, alin. (1), "dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană . se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană". Potrivit art. 1, alin. (1), coroborat cu prevederile alin. (7), exercitarea dreptului de acces la propriul dosar este ierarhizat pe trei niveluri/paliere, persoana îndreptățită având latitudinea să decidă cu privire formularea explicită a solicitării, pentru: 1.- a studia nemijlocit dosarul și a obține eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană (conform alin. (1); 2.- aflarea identității lucrătorilor Securității care au contribuit cu informații la completarea dosarului (conform art. 7, teza I); 3.- verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea cazului . adică dacă aceștia au procedat la încălcarea unor drepturi fundamentale sau au fost suprimate aceste drepturi în mod clar, neîndoios, în scopuri politice sau totalitare. Sub aspectul noțiunii de instrumentare, reține sensul juridic, conform definiției date în Departamentul Executiv și anume: "Instrumentare s.v. anchetare, anchetă, cercetare, instruire sens în care face precizarea că măsurile de verificare informative nu aveau, și nu puteau avea - nici atunci, și nici acum - în activitatea unui serviciu de informații, o finalitate judiciară, conform definiției citate. In susținere, și în același sens, citează din același Departament Executiv definiția noțiunii de "indiciu = semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen, etc." Cerințele prezentate cu privire la exercitarea dreptului de acces se susțin și completează prin coroborare cu precizările de la art. 2, lit. e), potrivit căruia "propriul dosar" se referă la ".orice material întocmit de Securitate .despre persoana îndreptățită la acces sau despre alte persoane, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență"; sintagma "despre alte persoane" nu poate fi interpretată decât în conformitate cu precizările art. 2, lit. d) care definește "terța persoană - orice persoană, alta decât cea care face obiectul verificării sau este titularul dreptului de acces". In mod evident, în categoria "alte persoane" sunt incluse (1) terții, în situația accesului la propriul dosar (sens în care pledează și precizările ref. la protecția ce li se acordă prin anonimizarea identității prevăzută de art. 2, alin. (11), din care rezultă clar că se referă la ipoteza accesului la propriul dosar), și (2) dreptul de acces la informații de interes public, conform art. 3. În aceste condiții, în mod evident, A. a extins în mod abuziv verificările, în cazul de față, fără a exista temei, sau o solicitare, o cerere, legală și justificată de vreun interes legitim. Modul abuziv în care A. a înțeles - din ce rațiuni, poate nu de natura celor ce ar putea fi contrare rațiunii ce i-a consacrat-o legiuitorul, anume de a deconspira activitățile sau acțiunile ce pot fi calificate de poliție politică - este de natura a provoca efecte contrare celor vizate de legiuitor, constând în prejudicierea chiar a persoanelor pe care legiuitorul a înțeles să le protejeze. In vederea admiterii recursului, arată următoarele: În calitate de ofițer, s-a conformat prevederilor Statului Corpului Ofițerilor, statut aprobat prin IICM nr. 924/1964. Direcția Securității Statului era organizată având la bază legi și decrete ale Consiliului de Stat, iar activitatea specifică se desfășura strict prin ordine și instrucțiuni de linie ale Ministerului de Interne sau ale șefului Departamentului Securității Statului, activitate care avea caracter strict secret. Activitatea informativ-operativă se desfășura și era susținută legal de prevederile Constituției din 1965, C. pen. din 1968, Legea nr. 24/1986 privind organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretul nr. 121/1978, Instrucțiunile nr. 00190/1987 ale Departamentului Securității Statului. În nici unul din actele normative menționate, activitatea de informații Nu este identificată cu susținerea puterii totalitare comuniste, ci cu apărarea securității statului. Cazul I: Prin cererea din 24 martie 2011, adresată A. de către C., s-a solicitat accesul la dosarul întocmit de Securitate privind pe tatăl petentei, E., decedat, iar prin cererea cu același număr din 24 martie 2011, respectiva a solicitat numai stabilirea identității colaboratorilor care au contribuit cu informații la Dosarul fond informativ nr. x, vol. 1, 2, 3, 4 (cota A.), nu și verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit cu informații la instrumentarea dosarului în cauză așa cum susține A. în cererea de acțiune în constatare. Conform notei de constatare din 09 septembrie 2013 a A., B., având gradul de locotenent în perioada 1978-1979, în cadrul Unității Speciale Vaslui, Securitatea Orașului, Huși a întocmit documente privind pe x în vol. 3, la filele 108, 112, 126-128, 131, documente prin care a demarat verificarea informativă a lui x, fost ajutor de comisar de siguranță, arestat în 1955, pentru "activitate intensă contra clasei muncitoare" și condamnat la 7 ani de temniță grea, după punerea acestuia în libertate, fiind semnalat "cu relații suspecte, cu un cetățean din Republica Federală Germania, medic german de origine română, cunoscut în detenție" și "cu unele comentarii ostile la adresa politicii partidului". Verificarea informativă a lui x urmărea dacă acesta se mai menținea la vremea respectivă pe o poziție dușmănoasă și stabilirea naturii relațiilor cu medicul german, care, după ieșirea din penitenciar, ar fi plecat în Republica Federală Germania, întrucât "la baza deschiderii dosarului de urmărire informativă au stat unele informații din care rezultă că cel în cauză are unele manifestări la adresa orânduirii socialiste, întreține relații suspecte cu persoane din alte localități, audiază și colportează știrile transmise la postul de radio autointitulat Europa Liberă", fapte care puteau dauna securității statului român, mai ales pentru că era vorba de un "fost condamnat politic", argumente care au motivat verificarea informativă. Datele obținute prin verificarea lui x au confirmat că acesta s-a reeducat în detenție și manifestă în mod vădit calități de bun cetățean, fiind apreciat pozitiv, motiv pentru care a fost scos din preocupări, iar urmărirea informativă la adresa obiectivului nu i-a adus prejudicii morale, materiale sau de altă natură, iar secretul măsurilor informative a fost asigurat până în momentul deconspirării lor de către A. Prin urmare, se cuvine ca instanța de fond să stabilească, pe baza probelor pertinente și utile cauzei că pârâtul, B., a avut o conduită profesională corectă în cadrul atribuțiilor de serviciu, ce nu viza încălcarea sau suprimarea unor drepturi civile sau care să susțină puterea totalitar-comunistă, așa cum cere O.U.G. nr. 24/2008. Cazul II: Prin cererea din 13 decembrie 2011, D. solicită A. verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de urmărire informativă nr. x (cota A.), privind pe bunicul sau, F., decedat. Numitul x a fost condamnat în 1957 de către justiția vremii la 16 ani de muncă silnică (condamnat penal) pentru "uneltire contra ordinii sociale", fiind grațiat în 1964, iar după punerea în libertate a fost supravegheat prin dosarul de urmărire informativă de Inspectoratul Județean al Securității Caraș-Severin, întrucât "a audiat și a colportat știrile transmise de postul de radio Europa Liberă și s-a interesat și a intrat în legătură cu un fost condamnat politic", ulterior fiind preluat de Inspectoratul Județean al Securității Vaslui, după ce, în urma pensionării, s-a stabilit cu domiciliul în comuna natală. In vederea stabilirii poliției politice de la data la care s-a dispus urmărirea informativă și dacă întreține relații cu foștii condamnați politic, au fost necesare dispunerea unor măsuri de către pârâtul, B., căpitan în cadrul Inspectoratului Județean al Securității Vaslui, Securitatea Orașului Huși, în anul 1985, urmând ca și x să fie scos din preocupări, după ce s-a confirmat că are manifestări de bun cetățean, că nu se implică în acțiuni ilegale și nu interesează securitatea statului, care putea fi amenințată. Prin urmare, acțiunile întreprinse de către pârât în vederea clarificării activității lui x, după pensionare și stabilirea acestuia în localitatea natală, au fost legale, cu caracter preventiv, realizată în scopul de a preîntâmpina săvârșirea unor noi fapte de natură să lezeze securitatea statului și a fost strict reglementată prin ordine și instrucțiuni de muncă, la fel ca în cazul lui y. Prin aceste măsuri propuse sau aprobate nu s-a urmărit viața privată a persoanei, ci cunoașterea și prevenirea acțiunilor, faptelor de natură penală ce puteau afecta morala și ordinea de drept. Insușirea/acceptarea de către instanța de fond a tezei promovată de A., conform căreia "nu are relevanță că pârâtul ar fi respectat legile și regulamentele care îi reglementau activitatea, ci exclusiv faptul că în calitatea de ofițer al fostei Securități a desfășurat activități prin care a suprimat și îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, considerente față de care va fi admisă acțiunea" încalcă grav principiul prezumției de nevinovăție, fără a se ține seama și de contextul desfășurării activităților specifice de către pârât (ofițer). De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de limitele legale și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de Constituția din 1965, prin art. 29 și 30 și de Pactul International privind drepturile civile și politice - art. 12, 19 (3), 21 alin. (1), limitări în interesul Securității Naționale. Activitatea organelor de Securitate a avut la bază cadrul legal impus de factorul politic (și nu de ofițeri), care aveau obligația de a-l respecta. Cadrul legal era în esență: Constituția din 1965, C. pen. din 1968, Legea nr. 24/1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, Instrucțiunile nr. 00190/1978 ale Departamentului Securității Statului privind organizarea și desfășurarea activităților informativ-operative ale organelor Securității Statului - nepublicate - și alte ordine strict secrete - nepublicate - cărora pârâtul trebuia să se subordoneze, să le respecte și să le aplice în calitate de ofițer. Conform Statutului Corpului Ofițerilor aprobat prin H.C.M. nr. 924/1964, H.C.M. nr. 1177/1965 și H.C.M. nr. 1178/1965 se prevedea obligarea cadrelor militare să fie loiale statului român, să respecte jurământul militar și prevederile regulamentelor militare și să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și șefilor, fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate. Instrucțiunile nr. 00190/1978 ale Departamentului Securității Statului reprezentau cadrul legal pentru activitățile informărilor operative desfășurate (art. 1, alin. (2)), formele activităților informative (art. 9-19), obiectivele activității de culegere de informații și categoriile de informații vizate (art. 10 și 11), mijloacele specifice ale activității informative (rețeaua informativă, tehnica operativă, filajul, investigarea, interceptarea, corespondența, etc.) (art. 6), conceptul de muncă preventivă și măsurile preventive ale Securității (art. 2. lit. b); art. 5, 12, 15, 21, 23-27). Pentru interceptarea corespondenței era încheiat un protocol (strict secret) între Poșta Română și Ministerul de Interne, document care dădea legalitate activităților de interceptare după aprobarea șefilor ierarhici și doar cu motive temeinice. Prin activitățile informativ-operative derulate, în cazurile enunțate de A., întocmirea unor documente, folosirea rețelei informative nu s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, întrucât acestea nu au reprezentat acte de oprimare/persecuție. Aceste activități informativ-operative sunt derulate de toate serviciile de informații din lume, într-un sistem strict secret. Fiecare stat, indiferent de regimul său politic are dreptul să-și apere Securitatea internă și să mențină ordinea de drept ca o garanție a protejării drepturilor omului. In acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului consideră că activitatea informativă desfășurată în cadrul legal nu încalcă drepturile omului. Menționează și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, potrivit cărora: - Art. 12. pct. 3: "drepturile sus menționate nu pot face obiectul unor restricții decât dacă acestea sunt prevăzute prin lege, necesare pentru a ocroti securitatea națională". - Art. 18. pct. 3: "libertatea convingerilor nu poate fi supusă decât restricțiilor prevăzute de lege și necesare pentru ocrotirea securității (statului)". - Art. 19. pct. 3: "exercitarea libertăților prevăzute la parag. 2, al prezentului articol, comportă obligații și răspunderi speciale (...) și ele pot fi supuse anumitor limitări (...) care sunt necesare pentru b) apărarea securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice". Așadar, un document al Organizației Națiunilor Unite, adoptat în decembrie 1966, la care România este parte semnatară, admitea restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești pentru siguranța și securitatea națională a statelor semnatare. Chiar și în prezent, activitățile unor grupări, asociații din care pot rezulta amenințări la adresa siguranței naționale se alia în preocuparea Serviciului Român de Informații, având ca bază legală art. 3, litera e) din Legea nr. 51/1991 constitute amenințări la adresa siguranței naționale a României următoarele: Legea 51 din 1991 legea siguranței naționale; Art. 3: Constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României următoarele: a) planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului roman; e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora; Activitățile informativ-operative (specifice tuturor serviciilor de informații), erau expres stipulate în ordine și instrucțiuni, care erau elaborate, emise și controlate pe cale ierarhică, iar statutul de militar al ofițerilor de Securitate obliga respectarea lor, prin jurământ. Cadrul legal al activității informativ-operative se regăsește în actele normative ale perioadei, respectiv Constituția din 1965, cu modificările ulterioare, C. pen. din 1968, Legea nr. 24/1968 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, Instrucțiunile nr. 00190/1978 ale Departamentului Securității Statului privind organizarea și desfășurarea activității informativ-operative a organelor de securitate, etc. Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulată de reclamant ca netemeinică.

Considerentele Înaltei Curți; Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat. Prin primul motiv de recurs se susține aspecte esențiale de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea greșită a legii. În acest sens se susține că este evidentă nerespectarea spiritului și literei O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008, încălcându-se grav însăși esența actului normativ în discuție, atât cu privire la pârâtă, dar și cu privire la alte persoane/desemnate prin inițiate invocate în cele două materiale prezentate de A. - Nota de Constatare și Acțiunea în Constatare - de natură a le provoca prejudicii morale și de imagine, doar pentru a putea susține - în mod fals și artificial - concluzia privind presupuse îngrădiri ale drepturilor fundamentale ale omului. Cu privire la acest motiv de recurs Înalta Curte precizează că, dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 reglementează dreptul de acces la propriul dosar ce poate fi exercitat de către persoanele menționate la art. 1 alin. (1) și dreptul de acces la informații de interes public, care poate fi exercitat de către persoanele menționate în preambulul art. 3 din același act normativ. Astfel, dreptul de acces la propriul dosar presupune, în condițiile art. 1 alin. (1), (7) și (8) posibilitatea oricărui „cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română” și a oricărui „cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene”, subiecte ale dosarelor întocmite de Securitate, precum și a urmașilor acestora, de: 1) a studia nemijlocit propriul dosar și de a i se elibera nemijlocit copii de pe actele dosarului; 2) a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea propriului dosar; 3) a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Dreptul de acces la informații de interes public presupune, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări, posibilitatea oricărui „cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice" de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător sau de colaborator al Securității a: candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European; persoanelor care ocupă demnitățile și funcțiile enumerate la lit. a)-z) de la acest text legal. De această posibilitate beneficiază nu numai persoanele fizice enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, ci, în temeiul alin. (8) teza I al aceluiași text legal, și soțul supraviețuitor, precum și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ori moștenitorii săi testamentari, în cazul în care persoana îndreptățită este decedată. Modalitatea în care este permis accesul succesorilor menționați la dosarul întocmit de fosta Securitate este reglementat în art. 1 alin. (8) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, text legal prin care legiuitorul instituie, pentru accesul la dosarul persoanei decedate, o ordine de preferință în favoarea, în primul rând, a soțului supraviețuitor și, în măsura în care și acesta este decedat, a rudelor în ordinea proximității legăturii de rudenie. în cazul rudelor de același grad, au acces la dosar toți în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimțământul tuturor. Astfel, așa cum corect a reținut prima instanță, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) teza I și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, a fost introdusă cererea din 24 martie 2011, adresată A. de către doamna C., în care se solicită potrivit acestui text legal verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. x, dosar în care domnul B. figurează în vol. 3, la filele 108, 112, 126-128 și 131. De asemenea, în temeiul art. 1 alin. (7) teza I și alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, a fost introdusă și cererea din 13 decembrie 2011, adresată A. de către domnul D., în care se solicită potrivit textelor legale menționate verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. x, dosar în care domnul B. figurează la fila 11. Nu trebuie neglijat faptul că, pentru constatarea calității da lucrător al securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 2 lit. a) cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reținerea acestei calități, în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit în calitatea menționată la pct. a), să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Activitățile, la care face referire acest text legal, constau nu numai în sarcinile trasate și măsurile dispuse de către ofițerul/subofițerul de Securitate sau de Miliție, cu atribuții pe linie de securitate, în vederea realizării acestor sarcini, precum și îndeplinirea efectivă a acestor măsuri prin intermediul informatorilor recrutați de aceștia în vederea furnizării de informații, ci și în folosirea ulterioară a informațiilor astfel obținute, în procesul de supraveghere sau urmărire informativă. Rezultatul activităților desfășurate ori al folosirii ulterioare a informațiilor obținute constau în suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel cum erau prevăzute acestea, la momentul desfășurării acestor activități, în Constituție și în pactele și tratatele internaționale ratificate de România. Incidența acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiția ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie „stabilite de lege" și, în al doilea rând, ca excepțiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea „cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o ordine democratică". Altfel spus, în cazul existenței unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranța statului, prevederile menționate permit desfășurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activități de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activitățile desfășurate cad sub protecția acestui text legal. Având în vedere aceste prevederi legale, în mod corect, prima instanță a observat îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de lucrător al Securității, și anume: 1) persoana verificată să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit. Această cerință este asigurată în speța de față deoarece, așa cum, de altfel, recunoaște și domnul B., acesta a avut gradele de locotenent (1978-1979) și, respectiv, căpitan (1985) în cadrul Unității Speciale Vaslui, Securitatea Orașului Huși; 2) să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Și această cerință este îndeplinită având în vedere acțiunile expuse Dosarele nr. x și nr. y analizate în baza cererilor formulate potrivit ari. 1 alin, (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări. Astfel, Dosarul x (cota A.) privește supravegherea prin dosar de urmărire informativă a dl. B.C., pentru „unele manifestări la adresa orânduirii socialiste, întreține relații suspecte cu persoane din alte localități, audiază și colportează știrile transmise la postul de radio autointitulat „Europa Liberă". Participarea dl. B. la instrumentarea Dosarului nr. x (cotă A.) de urmărirea informativă a dl. x, rezultă și din notele informative preluate de la sursele „x" (vol. 3, filele 108 și 126v.) și „x" (vol. 3, fila 112), arhivate în dosar în format dactilo. Documentele citate nu susțin în nici un fel alegațiile recurentului-pârât, cu privire la eventualele riscuri pe care faptele sau opiniile sale le-ar fi putut ridica pentru comunitate, pentru siguranța publică sau pentru securitatea națională. Propunerea ca titularul să fie urmărit cu prioritate în cadrul problemei „foști condamnați” a fost pusă în aplicare, așa cum rezultă din notele informative preluate de subofițerii de la Postul de Miliție Stănilești de la sursele ,,x" și „y" (filele 17-20). Faptul că statul comunist încerca să limiteze relațiile neoficiale dintre cetățenii români și cei străini este de notorietate, întrucât, prin astfel de contacte, cetățenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă și care nu erau foarte bine cunoscute în țară, iar cetățenii străini puteau cunoaște adevărata situație cu privire la condițiile de viață din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în țară, situații care, evident, difereau profund față de cele prezentate de propaganda oficială a regimului. De asemenea, comentariile privind conducerea de partid și de stat erau complet interzise de regimul comunist, iar persoanele semnalate intrau în atenția organelor de Securitate. Totodată, înainte de 1989, ascultarea emisiunilor posturilor de radio interzise, în primul rând ale Europei Libere, constituia un act de sfidare a regimului. Este notorie împrejurarea că emisiunile acestui post de radio erau bruiate de autoritățile comuniste datorită faptului că Europa Liberă, încă de la înființare, a reprezentat pentru români, dacă nu singura, atunci principala sursă obiectivă de informații. Mai mult, Europa Liberă a criticat constant abuzurile exercitate de dictatura comunistă, militând pentru reinstaurarea în România și în celelalte state est-europene a unor regimuri democratice și a statului de drept. Pentru aceste motive regimul comunist încerca să limiteze prin orice mijloace (bruiajul era cel mai cunoscut dintre ele) audierea emisiunilor acestui post. De altfel, Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste a reținut ca regimul comunist a contracarat „pe toate căile posturile de radio libere din Occident și în primul rând secția română a postului de radio «Europa Liberă»". Același raport consemnează nenumărate cazuri ale unor cetățeni români care au avut de suferit pentru „vina" de a fi ascultat acest post. Istoricii care au semnat Raportul citat au consemnat că „nu întâmplător regimul a purtat un război neîntrerupt (...) mai cu seamă împotriva «Europei Libere». Trei directori ai acestui post au murit în condiții suspecte, probabil iradiați (...). Spre disperarea politrucilor din țară Radio Europa Liberă a fost într-adevăr ceea ce s-a dorit: ziarul vorbit al românilor de pretutindeni." Având în vedere documentele din Dosarele nr. x și nr. y, expuse anterior este irelevant argumentul invocat de recurentul - pârât, care susține că, (…), a avut o conduită profesională corectă în cadrul atribuțiilor de serviciu, ce nu viza încălcarea sau suprimarea unor drepturi civile sau care să susțină puterea totalitar-comunistă, (…) documentele prezentate pe larg anterior dovedind contrariul. În concluzie, în absența unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existența unor riscuri pentru binele și interesul colectiv, prin preluarea acestui tip de informații, care vizau atât viața privată, cât și opiniile persoanelor urmărite, și prin trasarea de sarcini și dispunerea de măsuri specifice, recurentul-pârât a contribuit la instrumentarea unor acțiuni abuzive, prin care s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale. În ceea ce privește „prezumția de nevinovăție", invocată de către recurentul-pârât, trebuie menționat că prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 293/2008, nu urmăresc reținerea unei vinovății colective față de toți foștii ofițeri de Securitate, ci doar consemnarea publică (și nu atragerea răspunderii juridice) a celor care au contribuit la încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului. Evident că eventuala neîndeplinire a celor două condiții puse de prevederile art. 2 lit. a) împiedică reținerea calității de lucrător al Securității, care nu pot avea aplicare directă în analizarea fiecărui caz în parte și, prin urmare, nu impun nici un fel de orientare către admiterea acțiunii. De altfel, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009 (M. Of. nr. 255 din 06 aprilie 2009), că „în ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile art. 2 lit. a) și ale art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 nesocotesc prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea constată că domeniul de aplicare a prezumției de nevinovăție vizează materia penală, respectiv situațiile în care fapta atribuită unei persoane are conotații penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumția constituție suportul dreptului la apărare și, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal. Or, în condițiile în care procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securității se desfășoară potrivit regulilor procedurii civile și are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică a activității acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice, Curtea constată că prevederile art. 23 alin (11) din Constituție, respectiv prezumția de nevinovăție, nu este aplicabilă procesului declanșat în temeiul dispozițiilor ordonanței. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, afirmațiile recurentului B., potrivit căruia „activitatea organelor de securitate a avut la bază cadrul legal impus de factorul politic și nu ofițeri, care aveau obligația de a-l respecta", evidențiind, în acest context, „Constituția din 1965, C. pen. din 1968, Legea nr. 24/1968 privind organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, Decretul nr. 121/1978, instrucțiunile nr. 00190/1987 ale Direcției Securității Statului" sunt lipsite de temei. Din cuprinsul documentelor atașate Dosarelor nr. x și nr. y. (cotă A.), rezultă indubitabil încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot, de asemenea, legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Soluția pronunțată; Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.