ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 87/2015

Decizia nr. 87/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. Județul Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare din 07 iunie 2013 întocmită de C. din cadrul D. cu privire la contractul de finanțare din 29 iulie 2009 cu titlul „Modernizarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila.

Prin sentința civilă nr. 2982 din 8 octombrie 2013 Curtea de Apel București. secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Județul Brăila, în contradictoriu cu pârâtul D., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2982 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. Județul Brăila.

În motivarea recursului se arată că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 - motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C., fiind încălcat principiul neretroactivității legii civile, reglementat atât de Constituția României, cât și în N.C.C.

În acest sens, se arătă că procedura de achiziție care a făcut obiectul verificării echipei de control din cadrul instituției pârâte, a fost derulată în anul 2010, cu mult înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, iar singurele efecte juridice pe care le putea produce documentația de atribuire erau cele prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, ale H.G. nr. 925/2006, precum și ale O.G. nr. 79/2003, împreună cu normele de aplicare a acesteia.

Totodată este eronată raportarea la dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, pentru a se susține aplicabilitatea actului normativ în speța dedusă judecății, întrucât dispozițiile tranzitorii vizează numai controlul început și nefinalizat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, fără a reglementa procedurile de achiziție publică ce pot face obiectul unor astfel de controale.

Or, în baza principiului de drept potrivit căruia "unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă" și având în vedere și neretroactivitatea legii civile, prin faptul că actul administrativ care face obiectul raportului juridic litigios a fost motivat în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, rezultă, fără putință de tăgadă că asupra acestuia planează o puternică îndoială în privința legalității sale.

Recurenta mai arată că dintr-o simplă analiză a Notei, a cărei suspendare s-a solicitat, se constată că "presupusele fapte constatate" nu pot fi apreciate ca fiind neregulă în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că în cadrul acesteia nu este prevăzut prejudiciul creat sau care ar putea fi creat prin „presupusele” fapte, de asemenea nu sunt precizate motivele pentru care se apreciază că respectivele cerințe (fapte constatate) sunt în măsură să restricționeze participarea la procedura de achiziție publică.

În susținerea acestor afirmații, s-a precizat că respectivele cerințe au fost solicitate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data publicării documentației de atribuire, că valoarea contractelor încheiate ca urmare a derulării acestei proceduri este sub valoarea estimată prevăzută în documentația de atribuire, precum și că pe parcursul derulării procedurii nu au existat contestații depuse de vreun operator economic referitoare la cerințele de calificare.

Prin urmare, recurenta apreciază că situația de fapt descrisă în nota de constatare cu privire la contractul verificat nu întrunește condițiile pentru a fi socotită "neregulă" în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

Relevant în soluționarea cererii de suspendare este și faptul că, atâta timp cât E., cu ocazia verificării documentației de atribuire înainte de publicarea acesteia în F., nu a procedat la respingerea publicării anunțului de participare (ceea ce presupune că cerințele de calificare și selecție stabilite de reclamantă nu au fost considerate restrictive), este cel puțin îndoielnică decizia echipei de control de a considera că a fost restricționată participarea la procedură a eventualilor operatori economici interesați.

Se mai arată că în mod eronat instanța de fond a considerat că recurenta nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind "cazul bine justificat".

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin nota din 07 iunie 2013, de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare privind contractul de finanțare din 29 iulie 2009 cu titlul „Modernizarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila", întocmită de pârâta C. din cadrul D., s-a aplicat reclamantei o corecție financiară de 1.882.387,10 lei, fără T.V.A. și a stabilit că aceasta datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene un debit de 1.832.635,35 lei, fără T.V.A.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/20204 privind contenciosul administrativ.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Raportat la probele administrate instanța de fond, motivat și argumentat a indicat că nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză, deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, afirmația în sensul că prin chiar cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale nu conduce implicit și automat la concluzia îndeplinirii acestei cerințe.

Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, chiar dacă actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bucură de prezumția de autenticitate și pe cea de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție la care poate ajunge instanța de contencios administrativ, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Activitatea de constatare a neregulilor este reglementată prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile actului normativ invocat, în vederea stabilirii existenței unei nereguli, în situația în care activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost declanșată după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, Înalta Curte constată că au fost corect aplicate de către organul de control prevederile acestui act normativ (legea nouă), chiar dacă fapta a fost săvârșită sub imperiul legii vechi (O.G. nr. 79/2003).

În cauza de față, activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sunt ulterioare datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, drept pentru care acest act normativ a fost aplicat corect reclamantei.

Prin urmare, pentru activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care au început după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile prevederile acestui act normativ.

Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011: „Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare”.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă faptul că O.U.G. nr. 79/2003 continuă să fie aplicată numai pentru activitățile de constatare a neregulilor care erau în desfășurare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, fiind instituit astfel un caz de ultraactivitate a legii pentru că O.U.G. nr. 79/2003 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011, dar că activitățile de constatare a neregulilor ce vor fi declanșate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se vor putea desfășura numai în baza noii reglementări.

Înalta Curte constată nefondate și criticile formulate de recurentă în ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Județul Brăila împotriva sentinței civile nr. 2982 din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.