ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2016

Decizia nr. 1708/2016

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - POR, anularea:

- Deciziei nr. 258 din 7 noiembrie 2013 de respingere a contestației formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din data de 2 septembrie 2013;

- Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din data de 2 septembrie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 533 din 17 februarie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, că la data de 16 martie 2009, reclamanta UAT Județul Brăila a lansat procedura "cerere de oferte" având ca obiect achiziționarea serviciilor de proiectare și verificare a documentațiilor tehnico-economice în cadrul proiectului "Echiparea Ambulatoriului de Specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila", prin publicarea în S.E.A.P. a Invitației de participare din 16 martie 2009, valoarea estimată fiind de 79.050,27 lei fără TVA, activitate finalizată prin semnarea Contractului de servicii nr. x din 7 aprilie 2009 cu SC A. SA SRL cu o valoare de 50.148,54 lei fără TVA.

În urma verificării documentare a cazului de suspiciune de nereguli ce a vizat aspectele menționate în Sesizarea nr. x din 27 mai 2013, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR al Direcției Constatare și Stabilire Nereguli a considerat că autoritatea contractantă, cu ocazia derulării procedurii având ca obiect achiziționarea serviciilor de proiectare și verificare a documentațiilor tehnico-economice în cadrul proiectului menționat, a încălcat dispozițiile legale în materia achizițiilor publice referitoare la impunerea cerințelor minime de calificare și selecție.

A fost întocmită nota de constatare a cărei anulare o solicită reclamanta, prin care i s-a aplicat o corecție financiară de 5.995,25 lei cu TVA și s-a stabilit că debitoarea datorează autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene un debit de 5.511,87 lei plus TVA.

Prin Decizia nr. 258 din 7 noiembrie 2013 s-a respins, ca nefondată, contestația administrativă formulată de reclamantă.

Cu privire la critica de nelegalitate adusă de reclamantă Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din data de 2 septembrie 2013 vizând aplicarea eronată a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de fond a reținut, prin prisma acestor dispoziții legale, că pentru a se putea reține existența unei nereguli trebuie îndeplinite următoarele condiții: să existe o abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene; să existe sau sa se fi putut produce un prejudiciu bugetului Uniunii Europene/bugetelor datornicilor publici internaționali și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora; să fie vorba despre o sumă plătită necuvenit.

Din analiza definiției neregulii se observă că legiuitorul sancționează abaterile de la legalitate, regularitate și conformitate care prejudiciază/au prejudiciat sau care pot prejudicia bugetele comunităților europene finanțatoare printr-o sumă plătită necuvenit.

Suma plătită necuvenit este suma plătită pentru cheltuieli efectuate fără respectarea legislației în materia achizițiilor publice.

În sensul celor de mai sus s-a format și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar CJUE a statuat - în practica sa - că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot efectua interesele financiare a Uniunii - C-465/10 pct. 47 și C-199/03 pct. 31, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării C-271 pct. 48, C-465/10 pct. 32 regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos C-199/03. În concluzie, (...) obligația de recuperare a fondurilor UE există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței producerii unui prejudiciu."

A interpreta în sens contrar înseamnă a lipsi de esență obligația statului de a recupera fondurile acordate care nu sunt eligibile în cadrul unor proceduri de atribuire desfășurate cu nerespectarea dispozițiilor în materie de achiziții publice, fiind încălcate principiile liberei concurențe și al egalității de tratament între posibilii ofertanți la aceste proceduri, dar și impunerea autorităților de management a unor sarcini imposibile în astfel de cazuri, respectiv obligația de a proba ipotetic certitudinea producerii unui astfel de prejudiciu, deși dispozițiile legale și comunitare/europene menționate anterior nu impun o asemenea cerință suplimentară.

Referitor la a doua critică adusă notei de constatare privind faptul că, deși Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, nu a constatat erori în cuprinsul documentației de atribuire, echipa de control a considerat că în invitația de participare au fost inserate cerințe restrictive pentru potențialii ofertanți, instanța a amintit prevederile art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, concluzionând că sunt distinct prevăzute competențele de control/supraveghere ale celor două autorități, astfel că nu se poate susține că actele de constatare sau concluziile unui control efectuat de una dintre autorități ar fi obligatorii pentru cealaltă.

În privința susținerilor că autoritatea pârâtă a efectuat interpretarea eronată a dispozițiilor legislației achizițiilor în vigoare la data încheierii contractului supus verificării, care reglementează cerința de calificare și selecție referitoare la capacitatea economico-financiară și a contrazis jurisprudența CJUE, instanța a constatat că, în Fișa de date a achiziției la Cap. V.3, criteriul Bilanț contabil, reclamanta a formulat cerința minimă ca ofertanții să prezinte "Ultimul bilanț contabil (aferent fie exercițiului financiar al anului 2008, fie anului 2007 pentru firme care încheie exercițiul financiar ulterior datei derulării procedurii), pentru care exista exercițiu financiar încheiat conform prevederilor legale în vigoare, vizat și înregistrat de organele competente, în copie cu rezultat financiar pozitiv" . În cadrul aceluiași capitol a introdus în mod distinct mențiunea: "Capacitatea economică și financiară a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 186 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare".

A arătat instanța de fond că, potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (2) și art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, precizarea în Fișa de date a achiziției a cerinței conform căreia ultimul bilanț contabil, pentru care exista exercițiu financiar încheiat conform prevederilor legale în vigoare, vizat și înregistrat de organele competente, trebuia să fie cu rezultat financiar pozitiv, a condus la restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire.

Era suficient ca potențialii ofertanți să-și demonstreze solvabilitatea la momentul prezentării ofertei, în baza indicatorilor prezentați în cadrul bilanțului. Reclamanta avea la dispoziție suficiente elemente care să indice situația economico-financiara a societății din prezentarea bilanțului contabil și nu din faptul că societatea a înregistrat profit, fapt ce nu prezintă importanță pentru faza de atribuire a contractului, restricționând în acest mod participarea unor potențiali ofertanți, care ar fi putut prezenta situații dezavantajoase pentru ei în acest sens la momentul respectiv.

În nota justificativă nr. x din 16 martie 2009 privind alegerea cerințelor minime de calificare pentru achiziția publică având ca obiect Servicii de proiectare și verificare documentații tehnico-economice în cadrul proiectului "Echiparea Ambulatoriului de Specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila", singura justificare a fost "complexitatea documentației".

Existau suficiente elemente care pot indica situația economico-financiară a societății doar din prezentarea bilanțurilor contabile, și nu prin faptul că bilanțul contabil într-un singur an are o anumită valoare, pârâtul reținând corect încălcarea dispozițiilor art. 176, art. 178 alin. (2) și ale art. 185 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Capacitatea ofertanților de a îndeplini contractul nu este influențată de faptul că aceștia au înregistrat profit sau pierdere, acest lucru neprezentând importanță pentru faza de atribuire a contractelor de achiziție publică. Astfel, obținerea de profit (rezultat financiar pozitiv) nu este o informație relevantă pentru viitor, întrucât poate fi doar conjuncturală.

Astfel, legiuitorul a dat posibilitatea ofertanților de a-și demonstra capacitatea economico-financiară fie în mod individual, fie cu susținerea unei alte persoane (art. 186 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006). Prin urmare, legiuitorul dă ofertantului dreptul de a decide cu privire la modul în care înțelege să facă dovada condițiilor de calificare așa cum consideră acesta, iar parata nu putea restrânge un drept legal.

Referitor la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza nr. C-218/2011 Edukovizig împotriva Comisiei arbitrate a Consiliului Achizițiilor Publice din Ungaria, cu privire la cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare ce vizează interpretarea art. 44 alin. (2), a art. 47 alin. (1) lit. b) și a art. 47 alin. (2) și (5) din Directiva 2004/18/CE, invocată de reclamantă, a arătat instanța de fond că această hotărâre specifică faptul că o autoritate contractantă este autorizată să solicite un nivel minim de capacitate economică și financiară prin referire la unul sau la mai multe elemente concrete de bilanț cu condiția ca acestea să fie în mod obiectiv apte să ofere informații cu privire la această capacitate în privința unui operator economic și ca acest nivel să fie adaptat la importanța contractului în cauză, în sensul de a constitui în mod obiectiv un indiciu pozitiv al existenței unei baze economice și financiare suficiente pentru a finaliza executarea acestui contract, fără a depăși totodată ceea ce este necesar în mod rezonabil în acest scop.

În speța de față autoritatea contractanta nu a probat prin nota justificativă faptul că respectiva cerință era în mod obiectiv necesară și proporțională cu obiectul contractului.

Împotriva Sentinței civile nr. 533 din 17 februarie 2014, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila, pentru următoarele motive de casare:

- art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prima critica adusă sentinței regulate privește modul greșit în care instanța de fond a apreciat că în cauză ar exista o neregulă, astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Considerentele legate de caracterul prezumat al prejudiciului în raport cu orice abatere sunt contrazise chiar de dispozițiile pct. 1.12 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora, pentru aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire, în cazul în care neregula este doar de natură formală, fără un potențial impact financiar, nu se va aplica nicio corecție/reducere financiară, astfel că nu orice abatere de la legislația achizițiilor publice poate prejudicia bugetul autorității finanțatoare.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada impactului financiar produs de neregula constatată, în mod nelegal prima instanță a reținut existența acestei nereguli.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Ordonanței, rezultă că reducerile financiare sau corecțiile aplicabile se stabilesc în funcție de natura și gravitatea abaterii, în acord cu principiul proporționalității statuat în art. 2 și art. 17.

A susținut recurenta și faptul că H.G. nr. 759/2007 se referă la conformitatea cheltuielii cu dispozițiile legale, iar nu la conformitatea tuturor actelor și operațiunilor efectuate în derularea procedurii de achiziție publică, indiferent dacă acestea sunt esențiale sau doar formalități.

Recurenta a invocat și jurisprudență națională, pe care a anexat-o în copie la dosar.

A doua critică adusă hotărârii se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 coroborate cu cele ale H.G. nr. 925/2006, instanța de fond neavând în vedere că legislația în domeniul achizițiilor publice permite autorităților contractante să solicite operatorilor economici, pentru demonstrarea situației economice și financiare, prezentarea bilanțului contabil sau a unor extrase din acesta, fără ca actul normativ să impună limite față de rezultatul financiar al societăților.

Consideră recurenta că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 7 și art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

- în subsidiar, art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Prima instanță și-a motivat hotărârea preluând în mod exclusiv argumentele formulate de pârât în întâmpinare pentru susținerea legalității actelor administrative care fac obiectul raportului juridic litigios, ceea ce nu poate echivala cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât MDRAP a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din 5 aprilie 2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Invocarea (subsidiară) de către recurentă a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pe motiv că hotărârea a preluat doar argumentele formulate de către pârât în întâmpinare nu este justificată.

Legiuitorul sancționează situațiile "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", iar nu cazurile în care părțile au nemulțumiri față de considerentele expuse de instanță.

Privit în corelare și cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acest motiv de recurs impune cerința ca hotărârea judecătorească să cuprindă "obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, această cerință este îndeplinită în speță, prin hotărârea pronunțată, curtea de apel făcând propria analiză a actelor deduse judecății și răspunzând punctual și explicit tuturor apărărilor formulate de părți, prin prisma probelor administrate și a textelor legale incidente.

Pe de altă parte, chiar dacă modul de apreciere de către instanța de fond a probatoriului administrat și argumentarea o nemulțumesc pe recurenta-reclamantă, nu se poate susține că motivarea sentinței ar fi contradictorie sau străină de natura pricinii.

Cât privește motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetele comunităților europene finanțatoare printr-o sumă plătită necuvenit.

De asemenea, conform art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale UE: "Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

La rândul său, art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, definește neregularitatea ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care avea sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Atât Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au statuat - în jurisprudența lor - că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării, regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos. În concluzie, obligația de recuperare a fondurilor UE există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței producerii unui prejudiciu.

În același sens este și soluția de principiu adoptată, pentru unificarea practicii de către judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 noiembrie 2014, prin care s-a stabilit. că: "În reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului".

În concluzie, față de prevederile contractuale și legale mai sus menționate, atât timp cât beneficiarii fondurilor europene nerambursabile, încalcă dispozițiile legale în materia achizițiilor publice în implementarea proiectului, iar bugetul Uniunii Europene și cel național aferent acestuia este potențial prejudiciat, se impune aplicarea unor corecții financiare sau considerarea sumelor cheltuite necuvenit ca fiind neeligibile.

Raportat la aceste reglementări și principii, în mod temeinic a reținut instanța de fond că, în cauză, neregula constă în acțiunea UAT Județul Brăila de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare, prin nerespectarea, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică de servicii, a dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006, cu efect direct asupra eficientei utilizări a fondurilor publice.

Susținerea recurentei reclamante în sensul că H.G. nr. 759/2007 se referă la conformitatea cheltuielii cu dispozițiile legale, iar nu la conformitatea tuturor actelor și operațiunilor efectuate în derularea procedurii de achiziție publică, este lipsită de logică, în condițiile în care art. 2 din hotărâre stipulează că "(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): (...); c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare".

Or, o cheltuială este conformă cu contractul de finanțare și cu legislația dacă este efectuată cu respectarea tuturor prevederilor acestora.

În cauză, astfel cum bine a reținut și instanța de fond, s-a constatat că beneficiara finanțării nu a respectat dispozițiile în materia achizițiilor publice și ale art. 1 alin. (4) și art. 9 alin. (2

2

) din contractul de finanțare din 29 iulie 2009, care fac referire expresă la acordarea finanțării sub condiția respectării integrale a prevederilor contractuale.

Raportat la prevederile art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, care fac referire la "demonstrarea situației economico-financiare, prin prezentarea unui sau mai multor documente relevante, fără a indica așadar, limitativ, ultimul bilanț contabil, ca și la prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, ce stipulează necesitatea elaborării unei note justificative, în care urmează a fi motivate detaliat cerințele minime de calificare, atunci când sunt impuse, și Înalta Curte constată că, în cauză, autoritățile pârâte au evaluat corespunzător conduita recurentei-reclamante, în sensul că aceasta a depășit nejustificat parametri contractuali și legali.

Astfel, pe de-o parte, în Fișa de date a achiziției, recurenta a precizat cerința ca ofertanții să prezinte "ultimul bilanț contabil (aferent, fie exercițiului financiar al anului 2008, fie anului 2007 pentru firme care încheie exercițiul financiar ulterior datei derulării procedurii), pentru care există exercițiu financiar încheiat conform prevederilor legale în vigoare, vizat și înregistrat de organele competente, în copie, cu rezultat financiar pozitiv", ceea ce a condus la restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire.

Pe de altă parte, ceea ce în opinia Înaltei Curți este esențial în menținerea soluției adoptate de prima instanță, recurenta nu a motivat detaliat și corespunzător prevederilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, în cuprinsul notei justificative din 16 martie 2009, necesitatea introducerii respectivei cerințe minime, câtă vreme singura justificare a autorității contractante a fost "complexitatea documentației" ce urmează a fi elaborată în cadrul contractului de achiziție de servicii.

Or, potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire", iar în contextul obiectiv al lipsei explicațiilor pertinente ce se impuneau a fi oferite de recurenta-reclamantă, se poate aprecia, astfel cum a reținut instanța de fond, că cerința ca rezultatul ultimului exercițiu financiar să fie pozitiv, conform bilanțului contabil, era nerelevantă și a condus la restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire.

Nici în ceea ce privește pretinsa nesocotire de către autoritatea pârâtă a principiului proporționalității, statuat în art. 2 alin. (1) lit. n) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, nu se pot considera întemeiate susținerile recurentei, aplicarea corecției de 10% din valoarea contractului din 7 aprilie 2009 încadrându-se în dispozițiile pct. 2.3 - Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor criterii de atribuire nelegale din Anexa O.U.G. nr. 66/2011 și fiind motivată de autoritatea intimată prin gravitatea abaterii, de vreme ce - în lipsa cerinței restrictive - participarea mai multor ofertanți s-ar fi putut materializa în oferte mai avantajoase decât cea atribuită.

Greșit susține recurenta că era aplicabil pct. 1.12, potrivit căruia, pentru aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire, în cazul în care neregula este doar de natură formală, fără un potențial impact financiar, nu se va aplica nicio corecție/reducere financiară.

În speță, era vorba de un element esențial - cerință minimă de calificare - ce a avut impact direct asupra numărului de participanți la procedură și a rezultatului acesteia și, astfel, asupra finanțării în sine, de vreme ce nu a existat concurența necesară pentru a se putea verifica cea mai avantajoasă ofertă.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brăila împotriva Sentinței civile nr. 533 din 17 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iunie 2016.

Procesat de GGC - CL