ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2015

Decizia nr. 821/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea Curții de Apel București;

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2012,

Cur

tea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

A admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta B.

A dispus suspendarea hotărârii Adunării Generale a B. din data de 14 mai 2012, de validare a Hotărârii Comitetului Executiv al B. nr. 6 din 20 iulie 2011, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

În temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a suspendat soluționarea acțiunii în anulare până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2/2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit disp. art. 35 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, „(1) Federațiile sportive naționale sunt structuri sportive de interes național, constituite prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport.

(2) Potrivit prezentei legi federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

(3) Dobândirea personalității juridice se face în condițiile legii.”

Curtea de apel a reținut, în consecință, că pârâta B. este o autoritate publică asimilată, în înțelesul legii organice a contenciosului administrativ, fiind o persoană juridică de drept privat declarată de utilitate publică prin legea specială a educației fizice și sportului, nesupusă procedurii de recunoaștere a utilității publice reglementate de O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care stabilește cadrul general normativ pentru înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor și fundațiilor în România, precum și procedura de recunoaștere a utilității publice a acestora.

Prin urmare, în raport de această perspectivă a inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta B., curtea reține netemeinicia excepției, pârâta B. fiind autoritate publică asimilată, ale cărei acte sunt supuse cenzurii instanței de contencios administrativ.

Or, reținând că măsurii excluderii provizorii, dispusă prin punctul 3 din Hotărârea Comitetului Executiv al B. nr. 6 din data de 20 iulie 2011, până la soluționarea irevocabilă a prezentului litigiu a fost deja suspendată de Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 4230 din 25 iunie 2012, pronunțată în Dosar nr. x/2/2011, cel puțin din perspectiva acestor aspecte de nelegalitate, analizate prin sentința menționată, soluția suspendării se impune cu putere de lucru judecat.

S-a reținut prin sentința menționată că „măsura excluderii provizorii a reclamantei SC A. SA, a fost adoptată cu un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, curtea a admis cererea de suspendare a hotărârii Adunării Generale a B. din data de 14 mai 2012, de validare a Hotărârii Comitetului Executiv al B. nr. 6 din 20 iulie 2011, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Ca prim motiv de recurs s-a invocat soluționarea nelegală a excepției inadmisibilității acțiunii, arătându-se că, hotărârea Adunării generale a B. din data de 14 mai 2012 de validare a Hotărârii Comitetului Executiv al B. nr. 6 din 20 iulie 2011 prin care s-a dispus excluderea provizorie a SC A. SA din cadrul B. nu este un act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

La examenul de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, se susține că instanța de fond a omis faptul că este posibil ca o instituție asimilată unei autorități publice să emită anumite acte în regim de putere publică și altele în regim de drept privat, iar pentru încadrarea corectă într-o categorie sau alta, contează natura actului, deci dacă la emiterea lui administrația a utilizat sau nu puterea publică cu care a fost investită.

În calitatea sa de federație sportivă, recurenta a învederat că, reprezintă o structură asociativă, constituită în baza acordului de voință expres al membrilor federației și consecința acestui fapt este că o hotărâre adoptată de organul executiv pentru aplicarea statutului este rezultatul voinței comune a membrilor federației și se aplică în exclusivitate acestora.

Spre deosebire de o asemenea hotărâre, s-a precizat că un act administrativ este caracterizat esențialmente de obligativitatea actului față de terți și de privilegiul unilateralului, care nu se regăsesc în cazul actelor reglementare interne ale unei federații.

Din acest motiv, caracterul de utilitate publică al unei federații, asociații și fundații nu are relevanță în aprecierea naturii actelor emise, dacă ele sunt destinate a reglementa funcționarea entității, în baza consensului membrilor lor.

În cazul unei federații sportive, cum este recurenta, actele de funcționare internă ale asociației nu au ca scop organizarea executării unei legi și a organiza funcționarea unei federații nu echivalează cu prestarea unui serviciu public, astfel că actele respective au ca scop aplicarea unor reguli mutual agreate de funcționare a respectivei structuri asociative și deci domeniul lor de aplicare este în mod vădit unul intern, între membrii înțelegerii care a dus la constituirea asociației.

În consecință, s-a arătat că, actele de funcționare internă ale federației recurente, precum cele ale oricărei asociații, nu tind la a norma conduita unor persoane terțe față de membrii federației, nefiind emise în vederea organizării unui serviciu cu caracter public ori în vederea aplicării unui act legislativ.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, prima instanță nu a oferit o explicație, chiar sumară, pentru a justifica încadrarea actului contestat în categoria actelor administrative, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a criticat și pe fond soluția de suspendare a executării hotărârii Adunării Generale a B. nr. 6 din 20 iulie 2011, cu motivarea că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și aceasta cu atât mai mult, cu cât hotărârea respectivă și-a produs în întregime efectele, prin excluderea intimatei - reclamante din federație, fără a fi fost întreprinse demersuri pentru a fi reînscrisă în competiții sportive.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Natura juridică a actului dedus judecății și implicit, regimul juridic la care este supus în cazul contestării în justiție nu au fost corect determinate de către prima instanță în examenul de admisibilitate a acțiunii de suspendare, ceea ce a avut drept consecință pronunțarea unei soluții nelegale cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Raportat la subiectul de drept emitent al actului atacat, se constată că hotărârea Adunării Generale a B. din 14 mai 2012 a fost adoptată de B., ca autoritate publică asimilată, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sunt asimilate autorităților publice și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Relevante în același sens sunt și dispozițiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, conform cărora, federațiile sportive naționale sunt structuri sportive de interes național, constituite prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale Municipiului București, pe ramuri de sport și deci federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

Calitatea de autoritate publică, dobândită prin asimilare, de un subiect de drept nu conferă însă în mod automat caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activității și deci nu impune exercitarea controlului legalității lor pe contenciosului administrativ.

Esențială în acest sens este și natura juridică a actului atacat, iar Hotărârea Adunării Generale a B. din 14 mai 2012 pentru care s-a formulat prezenta cererea de suspendare a executării nu reprezintă un act administrativ, în sensul definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Această hotărâre nu îndeplinește criteriile legale pentru a avea natura juridică a unui act administrativ, în principal pentru următoarele argumente:

- actul nu a fost emis de autoritatea publică în regim de putere publică, fiind adoptat de orice persoană juridică de drept privat, care aplică sancțiunea extremă unui membru al său în condițiile propriului statut, ceea ce lipsește de relevanță și statutul special de utilitate publică al federației recurente, întrucât măsura excluderii nu a fost luată prin utilizarea puterii publice;

- caracterul unilateral nu este independent de vreun consimțământ al destinatarului actului, întrucât actul de confirmare a excluderii, întemeiat pe prevederile Statutului, are la bază un consimțământ dat anticipat și deci indirect al destinatarului actului și anume, consimțământul dat în mod abstract ca organul competent să aplice sancțiunile statutare oricărui membru al federației care încalcă prevederile acestui statut;

- actul nu a fost emis pentru punerea în aplicare a legii, în sensul de norme imperative care trebuie să se impună, chiar cu forța, tuturor subiecților de drept și deci măsura adoptată nu a avut un scop de interes public, ca element esențial al unui act administrativ de autoritate, fiind în realitate un act de punere în executare a statutului, ca act juridic de ordine privată.

În consecință, izvorul deciziei luate de federație cu privire la confirmarea pierderii calității de membru B. nu este legea, ci acordul părților, conform O.G. nr. 26/2000, care reglementează în dreptul român structurile asociative (asociațiile, fundațiile, federațiile) ca o expresie a dreptului la liberă asociere.

Drept urmare, la momentul în care o asociație/federație ia o decizie asupra dobândirii sau încetării calității de membru a unei entități afiliate, ea nu emite un act de executare a unei legi/caz în care ar putea avea natura unui act administrativ, ci un act de executare a unei convenții și deci natura juridică a unui asemenea act este de drept privat.

Statutul B. este un act de drept privat, în cadrul căruia noțiunea de excludere acoperă ipotezele de pierdere a calității de membru ca urmare a aplicării unor reguli de drept privat care au forță obligatorie pentru membrii structurii asociative și deci Hotărârea Adunării Generale a B. din 14 mai 2012, pct. 13 nu a fost adoptată în exercitarea prerogativelor de ordine publică privind disciplina sportivă, ci în baza vocației fiecărei federații/asociații de a-și administra funcționarea, vocație conferită prin O.G. nr. 26/2000, în coroborare cu statutul federației/asociației respective.

Față de natura juridică a actului contestat în prezenta cauză, se impunea respingerea cererii de suspendare a executării ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile generale de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ.

Pe de altă parte, raționamentul primei instanțe din perspectiva existenței „puterii de lucru judecat” de care se bucură sentința civilă nr. 4230 din 25 iunie 2012 pronunțată în primă instanță de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. x/2/2011 este răsturnat în totalitate la momentul soluționării a prezentei căi de atac.

Astfel, prin Decizia nr. 1888 din 9 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de B., împotriva sentinței civile nr. 4230 din 25 iunie 2012 pronunțată în primă instanță de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

în Dosarul nr. x/2/2011 și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii ca inadmisibile atât a acțiunii în anulare, precum și a cererii de suspendare a executării Hotărârii Comitetului Executiv al B. nr. 6 din 20 iulie 2011.

Prin urmare, această din urmă hotărâre se bucură de „puterea de lucru judecat” în raport de prezenta cauză, având în vedere că, atâta vreme cât Înalta Curte a apreciat că Hotărârea Comitetului Executiv al B. nr. 6 din 20 iulie 2011 nu are caracter de act administrativ, ci este un act juridic de natură privată, Hotărârea Adunării Generale a B. din 14 mai 2012, care la punctul 13 a validat Hotărârea Comitetului Executiv al B. nr. 6 din 20 iulie 2011 privind excluderea SC A. SA din cadrul B., nu poate avea altă natură juridică.

Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că prezentul recurs este întemeiat în privința primului motiv de modificare invocat de către recurentă și anume, soluționarea nelegală de către prima instanță a excepției privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării formulată de intimata - reclamantă.

Față de soluția dată acestui prim motiv de recurs, nu se mai impune examinarea excepției lipsei de interes și nici a criticilor formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează în mod exclusiv fondul cererii de suspendare a executării, care nu poate constitui obiectul judecății în raport cu natura juridică a actului contestat, astfel cum a fost expusă în considerentele anterioare.

În consecință, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că, va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC A. SA.

În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca inadmisibilă acțiunea în anulare și cererea de suspendare a executării Hotărârii Adunării Generale a B. din 14 mai 2012 formulată de reclamanta SC A. SA, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea recurată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Hotărârii Adunării Generale a B. din 14 mai 2012, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.