ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 aprilie 2017, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta Asociația de A. Snagov, în contradictoriu cu pârâta Federația B., a solicitat instanței să dispună anularea anularea tuturor deciziilor adoptate în Adunarea Generală de Alegeri a Federației B., din data de 31 martie 2017.

2.1. Prin sentința civilă nr. 9571 din 20 septembrie 2017, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Motivând soluția astfel dispusă, instanța a reținut că pârâta Federația B. este o autoritate publică, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o persoană juridică de drept privat, declarată de utilitate publică prin legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Prin urmare, actele emise de federația pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având caracterul de acte administrative emise în regim de putere publică, întrucât sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

2.2. Prin sentința civilă nr. 92 din 15 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere că în cauză sunt aplicabile dispozițiile 23 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, prin care competența de soluționare a acțiunilor îndreptate împotriva hotărârilor adunării generale este atribuită în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul asociația.

Pentru a fi în prezența unui litigiu a cărui competență de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, conflictul să aibă la bază un act administrativ tipic sau asimilat.

Deciziile Adunării Generale Extraordinare a Federației B. nu reprezintă acte administrative deoarece nu au fost emise în regim de putere publică, producând efecte numai în raporturile de drept privat dintre federație și cluburile sportive, astfel încât competența soluționării cauzei revine judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul Federația pârâtă, conform O.G. nr. 26/2000.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

Acțiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze privește legalitatea deciziilor adoptate de Adunarea Generală Extraordinară a Federației B. la data de 31 martie 2017, reclamanta Asociația de A. Snagov susținând că respectivele decizii contravin dispozițiilor legale și statutare.

Dispozițiile art. 35 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 stabilesc că federațiile sportive naționale sunt structuri sportive de interes național, constituite prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale Municipiului București, pe ramuri de sport. Totodată, se stipulează în mod expres că federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

În consecință, Federația B. are calitatea de autoritate publică asimilată, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sunt asimilate autorităților publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Însă calitatea de autoritate publică, dobândită de un subiect de drept prin asimilare, nu conferă caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activității sale. Esențială în acest sens este natura juridică a actului juridic contestat, instanțele de judecată având obligația de a analiza dacă acesta întrunește condițiile unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă are caracterele unui act unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În acord cu opinia Curții de Apel București, Înalta Curte reține că Hotărârea adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Federației B. la data de 31 martie 2017, nu îndeplinește criteriile legale pentru a avea natura juridică a unui act administrativ, iar atribuirea prin lege a statutului de utilitate publică este irelevantă în stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cauză, natura litigiului și instanța competentă fiind determinate în funcție de natura actului dedus judecății.

Din cuprinsul procesului-verbal al adunării generale și a hotărârii din data de 31 martie 2017, rezultă că deciziile contestate de reclamantă privesc alegerea organelor de conducere și control ale Federației B., precum și modificarea și actualizarea actului constitutiv al Federației, conform celor votate de membrii asociați.

Așadar, Hotărârea din 31 martie 2017 nu a fost emisă de autoritatea publică în regim de putere publică, pentru punerea în aplicare a legii, ci a fost adoptată de Federație în calitatea sa de persoană juridică de drept privat, în scopul organizării activității proprii. Măsurile adoptate prin hotărâre nu au servit unui scop de interes public, ca element esențial al unui act administrativ de autoritate, ci au reprezentat un act de punere în executare a actului constitutiv și statutului, ca act juridic de ordine privată.

Înalta Curte reține că izvorul măsurilor adoptate de Federație cu privire la modificarea actului constitutiv nu este legea, ci acordul părților, conform O.G. nr. 26/2000, care reglementează structurile asociative (asociațiile, fundațiile, federațiile), ca o expresie a dreptului la liberă asociere. Potrivit art. 21 din acest act normativ:

"Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaților", iar potrivit art. 21 alin. (2):

"Competența adunării generale cuprinde: ...f) modificarea actului constitutiv și a statutului".

Drept urmare, atunci când o structură asociativă, constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000, adoptă o hotărâre cu privire la modificarea actului constitutiv, în urma desemnării unor noi organe de conducere și control, aceasta nu emite un act de executare a unei legi, ci un act de executare a unei convenții și natura juridică a acestui act este de drept privat.

Înalta Curte va avea în vedere, astfel cum a subliniat Curtea de Apel București, că actul juridic dedus judecății produce efecte doar în ceea ce privește federația și cluburile sportive componente, situație interpretată greșit de Judecătoria sectorului 2 București. Această instanță a apreciat că, întrucât deciziile adoptate prin Hotărârea din 31 martie 2017 sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora, rezultă că sunt emise în regim de putere publică.

În realitate, caracterul obligatoriu al deciziilor/hotărârilor adoptate de Adunarea Generală rezultă din prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, fiind o caracteristică a oricărei structuri asociative și o modalitate de reglementare a raporturilor juridice convenționale, de drept privat, dintre asociați și persoana juridică din care fac parte și nu trebuie confundat cu regimul de putere publică al emiterii unui act administrativ, care nu presupune raporturi convenționale preexistente între autoritatea publică și destinatarii actului.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci prevederile O.G. nr. 26/2000, care, în cuprinsul art. 23, dispun că:

"(2) Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz.

(3) Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul. Hotărârea instanței este supusă numai apelului."

În cauză, sediul pârâtei Federația B. este situat în sectorul 2 al Municipiului București, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine, material și teritorial, Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația de A. Snagov și pe pârâta Federația B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2018.