ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 martie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. anularea tuturor deciziilor adoptate în Adunarea Generală Ordinară a B., din data de 18 martie 2017.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 11042 din 19 octombrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut, din coroborarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, că actele emise de pârâtă sunt supuse controlului instanței de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu controlului instanței de drept comun.

În opinia judecătoriei, deciziile adoptate în Adunarea Generală Ordinară B. îndeplinesc condițiile unor acte emise în regim de putere publică, însă cu diferențele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public.

Puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a-și impune cu forța obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

În speță, deciziile pe care le adoptă adunarea generală a pârâtei sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

2.2. Prin Sentința nr. 1808 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a apreciat că hotărârile Adunării Generale Ordinare a B. nu reprezintă acte administrative, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu au fost emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ci sunt acte interne ale federației pârâte, menite să îi asigure funcționarea.

Prin urmare, s-a apreciat că este irelevantă în cauză împrejurarea că federația pârâtă are regim de utilitate publică, câtă vreme actele a căror anularea se urmărește nu reprezintă acte administrative, în sensul art. 2 lit. (c) din Legea nr. 554/2004.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului declanșat de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu B., vizează anularea tuturor deciziilor adoptate de Adunarea Generală Ordinară a B. din 18 martie 2017.

Potrivit dispozițiilor generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze acele litigii care au ca obiect raporturi juridice de drept administrativ, în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică și care iau naștere ca urmare a emiterii/refuzului de emitere a unui act administrativ.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este un act juridic unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a aplicării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge efecte juridice.

Așadar, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, obiectul litigiului să vizeze un act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește primul element, într-adevăr, dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea a educației fizice și sportului nr. 69/2000 stabilesc că federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 rezultă că asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publică nu poate interveni decât în privința acelor atribuții pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publică sau prin care se prestează un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin urmare, recunoașterea statutului de utilitate publică unei persoane juridice de drept privat nu conduce, de plano, la includerea în categoria actelor administrative a tuturor actelor juridice emise de aceasta, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare.

În cauză, deciziile Adunării Generale Ordinare a B., contestate, nu reprezintă acte administrative care să dea naștere unui raport juridic de drept administrativ, pentru că nu au fost emise în regim de putere publică, ci în regim de drept privat (acte care țin de funcționarea internă a federației) producând efecte numai în raporturile dintre federație și cluburile sportive.

Ca atare, prezentul litigiu are o natură civilă, vizând aplicarea corectă a normelor de drept privat, iar nu a celor de drept public, astfel că revine spre competentă soluționare instanței civile.

Pentru a determina instanța civilă competentă, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 26/2000 potrivit cărora:

"(2) Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispozițiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiție de către oricare dintre membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoștință despre hotărâre sau de la data când a avut loc ședința, după caz.

(3) Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul. Hotărârea instanței este supusă numai apelului."

În cauză, sediul pârâtei B. este situat în sectorul 2 al Municipiului București, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine, material și teritorial, Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația A. și pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT