ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2972/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 10 noiembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Hotărârii din data de 20 octombrie 2016 emise de Comitetul Director al pârâtei prin care, la pct. 22, s-a dispus pierderea de către reclamant a dreptului de membru al Comitetului Director.

Prin Sentința civilă nr. 3245 din 20 martie 2017, instanța a admis excepția necompetenței materiale, ridicate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut Judecătoria că hotărârile comitetului director al pârâtei îndeplinesc condițiile unor acte emise în regim de putere publică, însă cu diferențele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este publică, ci doar una de interes public. Puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a-și impune cu forță obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

Astfel, hotărârea emisă de pârâta B., care este asimilată unei autorității publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, se circumscrie unui act administrativ, astfel cum este definit la lit. c) a aceluiași articol.

Prin Sentința civilă nr. 2070 din 31 mai 2017, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Curtea a apreciat că, deși pârâta B. este o autoritate publică asimilată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, nu toate actele emise de aceasta în exercitarea activității au caracterul unui act administrativ, neimpunându-se exercitarea controlului legalității lor pe calea contenciosului administrativ.

Ceea ce critică reclamantul este dispoziția de la pct. 22 al hotărârii, prin care a pierdut calitatea de membru al Comitetului Director, dispoziție care nu are natura juridică a unui act administrativ, întrucât nu a fost emisă în regim de putere publică, ci a fost adoptată în calitate de persoană juridică de drept privat care a aplicat o sancțiune unui membru al său în condițiile Statutului adoptat.

A mai reținut instanța că măsura nu a fost dispusă pentru punerea în aplicare a legii, în sensul de normă imperativă care trebuie să se impună tuturor subiecților de drept, nu a avut drept scop un interes public, ca element esențial al unui act administrativ, ci a fost doar un act de punere în executare a statutului, ca act juridic de ordine privată.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea, în baza art. 133 și 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea pct. 22 din Hotărârea B. din 20 octombrie 2016 prin care s-a constatat că, potrivit art. 49 din Statutul B., reclamantul A. și-a pierdut dreptul de membru al Comitetului Director.

Art. 49 din Statut, avut în vedere la emiterea hotărârii contestate, dispune că "Membrii Comitetului Director care, pe parcursul unui an calendaristic, nu participă la cel puțin jumătate din numărul ședințelor, își pierd, de drept, calitatea de membru".

Deci, în cauză, se pune problema naturii juridice a actului prin care federația a stabilit, prin organul său competent, potrivit statutului, excluderea unui membru al Comitetului Director pentru o presupusă încălcare a Statutului său.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Art. 2 alin. (1) din Statutul pârâtei FRJ prevede că aceasta este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, iar alin. (2) dispune că aceasta funcționează în baza Statutului propriu, a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, a H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, a O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și a altor dispoziții legale în materie, precum și în conformitate cu Statutul C. și D. la care B. este afiliată.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 26/2000, actele juridice de constituire a asociațiilor, inclusiv ale federațiilor, sunt guvernate de legea civilă.

Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată nu a fost luată în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, ci a fost luată în baza statutului federației și în aplicarea dispozițiilor acestuia. Statutul federației nu poate fi asimilat legii, pentru că nu este emis în interes public, ci este emis în interesul federației și al membrilor acesteia.

De asemenea, o măsură de felul celei ce face obiectul acțiunii de față nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege actului administrativ, pentru că poate fi adoptată de orice persoană juridică de drept privat care aplică o sancțiune unui membru al său în condițiile propriului statut, neavând nicio relevanță faptul că federația pârâtă este o persoană juridică de utilitate publică.

PENTru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2017.