ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 43/2015

Decizia nr. 43/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de revizuire;

Prin Decizia nr. 1308 din 13 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata SC A. SRL și, în consecință, a admis recursurile declarate de B. împotriva Încheierii din 13 februarie 2012 și a sentinței civile nr. 5865 din 18 octombrie 2012 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și de C. - D. București (în prezent E. București) împotriva sentinței civile nr. 5865 din 18 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința și încheierea atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC A. SRL., astfel cum a fost precizată.

În argumentele prezentare instanța de control judiciar a reținut că, este nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată în raport de Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2009.

În concret, instanța are în vedere că nu este îndeplinită tripla identitate de elemente, cerută de art. 1201 C. civ.

Astfel, obiectul principal al acțiunii înregistrate sub nr. x/2/2009 a fost ”recunoașterea dreptului societății la restituirea sumei de 2.512.892,13 lei, achitată cu titlu de acciză.”

Prin Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011, Înalta Curte a obligat autoritatea pârâtă să soluționeze contestația intimatei, înregistrată sub nr. 976609 din 06 mai 2009, în termen de 30 de zile de la pronunțare, sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere și a amenzii prevăzute de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Pentru punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești a fost emisă de către B. - F. Decizia nr. 131 din 12 aprilie 2011 prin care s-a stabilit că este rămasă fără obiect contestația prin care intimata solicita obligarea G. la soluționarea cererii de restituire a accizelor nr. 12.437 din 05 decembrie 2007, ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr. 20 din 25 martie 2009 de către B. - D. București.

Obiectul cauzei de față este anularea Deciziei nr. 131 din 12 aprilie 2011 emisă de pârâta emisă de B.-F., precum și recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 2.512.892,13 lei, achitată cu titlu de acciză.

Pe aspectul analizat, reține instanța faptul că instanța de control judiciar nu a obligat autoritatea pârâtă să admită cererea intimatei de restituire a accizelor nr. 12.437 din 05 decembrie 2007, ci doar să pronunțe o soluția cu privire la aceasta, ceea ce s-a și realizat, ca efect al emiterii Deciziei nr. 131 din 12 aprilie 2011.

S-a reținut în continuate că perioada verificată a fost 04 mai 2004 - 31 decembrie 2007 și a vizat și cantitatea de produse retrase din consum și restituite în antrepozitul intimatei, pentru care partea solicită restituirea accizelor.

Așadar, contrar celor susținute de către societatea intimată, în cadrul Raportului de Inspecție Fiscală nr. 8020 din 25 martie 2009 a fost analizată și cererea de restituire accize nr. 13.437 din 05 decembrie 2007.

În baza acestui raport a fost ulterior emisă Decizia de impunere nr. 20 din 25 martie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina societății intimate obligații fiscale suplimentare în sumă de 4.253.724 lei, cu titlu de accize aferente țigărilor returnate, precum și majorări de întârziere în sumă de 4.308.280 lei.

Ca atare, reține instanța pentru rezolvarea cererii de restituire accize s-a derulat aceeași procedură administrativ-fiscală.

De altfel, chiar intimata, în notele scrise depuse la dosar (fila 59 Înalta Curte de Casație și Justiție), a arătat că ”procedura generală de inspecție fiscală accize a inclus emiterea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală”.

Înalta Curte a mai reținut că prin hotărârea judecătorească pronunțată în Dosarul nr. x/2/2009 a fost dezlegată sub toate aspectele chestiunea juridică litigioasă.

Mai precis, este vorba de manifestarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat și de prezumția legală conform căreia realitatea raportului juridic dintre părți este exprimată de hotărârea judecătorească pronunțată de așa manieră încât ea nu poate primi dovada contrară.

Cu alte cuvinte, în cel de-al doilea proces se opune efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, neputându-se contesta ceea ce o instanță a tranșat deja.

Raportul de drept fiscal supus judecății are ca temei refuzul, considerat de intimată nejustificat, de restituire a sumei de 2.503.292,61 lei, achitate cu titlu de accize pentru produse din tutun retrase din consum.

Motivele și temeiul legal al cererii de revizuire;

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire SC A. SRL., invocând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În argumentele prezentate în susținerea admisibilității cererii de revizuire, revizuenta, în esență, a arătat că:

Referitor la modificarea de către instanța supremă a încheierii de ședință din data de 13 februarie 2013, apreciem că prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, trebuie să fi fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de autoritățile fiscale și vamale prin care acestea au susținut că există lucru judecat între hotărârea pronunțată în dosarul având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală, respectiv a deciziei de impunere și cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2011 privind Cererea de restituire accize.

Arată revizuenta că o astfel de soluție este contrară fiind astfel îndeplinite condițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție fiind contrară Deciziei nr. 1781 pronunțate tot de instanța supremă în aceeași cauză, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Așadar în această decizie pronunțată în exact aceeași cauză și între exact aceleași părți instanța supremă reține că „examinarea conținutului actelor respective relevă însă inexistența unei identități de obiect și de temeiuri de fapt și de drept" (pag. 16 din decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Astfel, presupusele acte administrativ fiscale prin care autoritățile fiscale pretindeau că ar fi soluționat Cererea de restituire, respectiv Raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere vizează cu totul alte cereri formulate de Societate, ce nu fac obiectul prezentei cauze și care nu au niciun fel de legătură cu Cererea de restituire.

Concluzionează în sensul că față de aceste împrejurări și raportat la condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 din V.C.C. solicităm instanței supreme să admită prezenta cerere de revizuire și, rejudecând cauza, să schimbe în tot decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, pentru toate argumentele prezentate pe larg în cererea de chemare în judecată și în cadrul întâmpinării la recurs depuse în Dosarul nr. x/2/2011.

În drept revizuenta a invocat dispozițiile art.  322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La data de 5 noiembrie 2015 revizuenta a depus o completare a motivelor de revizuire, prin care a precizat că argumentele expuse de instanță în motivarea Deciziei nr. 1308 din 13 martie 2014 („decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție") și în ce constă contrarietatea hotărârilor pronunțate.

În acest sens a arătat că prin

decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție

instanța supremă a admis recursurile declarate de B. și C. împotriva încheierii din 13 februarie 2012 și a sentinței civile nr. 5865 din 18 octombrie 2012 ale Curții de Apel București, a modificat în tot Sentința și încheierea atacată, în sensul ca a respins acțiunea SC A. SRL, astfel cum a fost precizată, mai susține că instanța de contro judiciara reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de organele fiscale și vamale prin întâmpinările depuse în fața Curții de Apel București - respinsă de prima instanță de judecată prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012 - și reiterată în recursurile formulate, este întemeiată, însă privita ca putere a lucrului judecat.

Excepția invocată de organele fiscale si vamale

viza pretinsa autoritate de lucru judecat pe de o parte, prezenta cauză ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2011 (care are ca obiect anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 131/2011 emisa de F., prin care a fost respinsă cerea de restituire accize ca rămasă fără obiect si restituirea accizelor) și pe de altă parte, cauza soluționată prin Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2000, prin care instanța supremă a decis că cererea de restituire accize nu a fost niciodată soluționată și prin urmare a obligat organele administrative la soluționarea acesteia, constatând în același timp că este inadmisibilă solicitarea societății ca instanța să dispună direct judecarea pe fond a cauzei, și respectiv dacă Societatea are sau nu dreptul la restituire, în lipsa unei decizii de soluționare a organului administrativ.

Argumentația adusă de organele fiscale și vamale în susținerea excepției autorității de lucru judecat a fost fundamentată pe faptul că în acest din urmă Dosar de obligare nr. x/2/2009, Societatea a solicitat, pe lângă obligarea la soluționarea Contestației fiscale și restituirea accizelor, prima instanță și Înalta Curte de Casație și Justiție respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil (în fapt prematur) având în vedere ca nu se putea analiza solicitarea de restituire în lipsa unei decizii de soluționare a Cererii și respectiv Contestației fiscale formulate in această privință.

Arată că instanța a confundat în mod grav susținerile organelor fiscale și vamale și a motivat existența puterii de lucru judecat susținând o cu totul altă excepție, respectiv că, în realitate, ar exista putere de lucru judecat între prezenta cauză ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2011, și cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2000, având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 8020 din25 martie 2009, prin care organele fiscale susțin în Decizia de soluționare a contestației că ar fi soluționat Cererea de restituire accize.

Prin urmare,

subliniază că această eroare gravă în care s-a aflat instanța de judecată la momentul analizei excepției autorității de lucru judecat invocată de organele fiscale și vamale a condus la pronunțarea unor hotărâri contradictorii, decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție din prezenta cauză care susține că Cererea de restituire a fost soluționată prin Raportul de inspecție fiscală 8020/2009), fiind contrară Deciziei Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 1781/2011 - care reține că Cererea de restituire nu a fost niciodată soluționată si nici nu putea printr-un Raport de inspecție fiscală, obligând organele administrative la soluționarea acesteia.

Apărările formulate în cauză;

Intimatele

B. - G., B. - F. și E. București nu au înțeles să formuleze întâmpinare potrivit art. 326 alin. (2) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire;

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. r

evizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

Astfel, posibilitatea de a se cere revizuirea în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este supusă între altele, condiției ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice existenței lucrului judecat, iar rațiunea reglementării izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța sa fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat.

În cauză, Înalta Curte constată că pe calea revizuirii reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate solicita, în condițiile reglementate de textul respectiv, desființarea unei hotărâri judecătorești pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătorești.

În considerarea acestor dispoziții, din ansamblul probator al cauzei, rezultă fără echivoc că în cel de-al doilea proces s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1708 din 24 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2009.

Aceasta, cu atât mai mult, rezultă din apărările pe care revizuenta a înțeles să le formuleze prin concluziile scrise depuse la Dosarul nr. x/2/2011 precum și din dispozitivul Deciziei nr. 1308 din 13 martie 2014 prin care instanța de control judiciar a decis „r

espinge excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata SC A. SRL.”

Așadar, se observă că pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fondată pe acest motiv este necesar, între altele, ca hotărârile contradictorii să fie pronunțate în procese distincte, dar identice sub aspectul părților, obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat a hotărârii date în primul proces, sau chiar dacă s-a invocat, instanța s-o fi lăsat nesoluționată.

În caz contrar, revizuirea nu poate fi primită, aceste cerințe ale legii fiind imperative.

În prezentul proces revizuenta a invocat contrarietatea dintre Decizia nr. 1308 din 13 martie 2014 și Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011, ambele pronunțate de Înalta curte, apreciind că s-ar afla întrunite exigențele pretinse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Această apreciere a revizuentei este însă eronată, căci în considerentele Deciziei nr. 1308 din 13 martie 2014 instanța a statuat (fila 26 Dosar nr. (x/2/2011 al Înaltei Curți) că „este nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată în raport de Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2009”.„În concret, instanța are în vedere că nu este îndeplinită tripla identitate de elemente, cerută de art. 1201 C. civ.”

Raportat la a acest aspect, așa cum s-a reținut și în decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire,

obiectul principal al acțiunii înregistrate sub nr. x/2/2009 a fost ”recunoașterea dreptului societății la restituirea sumei de 2.512.892,13 lei, achitată cu titlu de acciză.

De asemenea, obiectul cauzei de față este anularea Deciziei nr. 131 din 12 aprilie 2011 emisă de pârâta emisă de B.-F., precum și recunoașterea dreptului reclamantei la restituirea sumei de 2.512.892,13 lei, achitată cu titlu de acciză.

Așadar, nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât prin sintagma „una și aceeași pricina" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauza și de părți, cu privire la cele doua cereri de chemare în judecata, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.

Î

n aceste circumstanțe ale procesului este de considerat că prin Decizia nr. 1308 din 13 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte s-a stabilit deja că nu există autoritate de lucru judecat în Decizia nr. 1781 din 24 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2009”.

Ca un ultim aspect, în realitate, cererea de revizuire conține critici aduse Deciziei din recurs (nr. 1308 din 13 martie 2014 a Înaltei Curți), arătându-se că ea se bazează pe o interpretare și aplicare eronată a datelor din dosar, precum și a dezlegărilor date prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat.

Rezultă că, în afara cadrului procesual creat prin promovarea cererii de revizuire, sunt aduse judecății elemente străine care nu pot face obiect de analiză, constituindu-se fie într-o critică de nelegalitate împotriva unei hotărâri irevocabile a instanței de recurs, fie într-o înșiruire a actelor jurisdicționale sau procedurale anterioare.

În consecință, potrivit considerentelor expuse, se constată că prin intermediul căii extraordinare de atac formulate, revizuenta a tins la punerea în discuție a autorității de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile deși nu subzistă cerințele procedurale reglementate expres de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., așa încât revizuirea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SRL. împotriva Deciziei nr. 1308 din 13 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.