ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3568/2015

Decizia nr. 3568/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta R.A. Registrul Auto Român a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurii dispuse la pct. 7 din decizia nr. III/11 din 03 aprilie 2014, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2222 din 7.08.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2222 din 7.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, reținând în sentința atacată că, pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută la art. 15 alin. (1), paguba iminentă ce trebuie prevenită ar trebui să se producă în patrimoniul autorității publice sau serviciului public.

Recurenta-reclamantă arată că, dacă ar fi valabilă o asemenea interpretare, ar însemna că nici o persoană fizică nu poate solicita suspendarea unui act administrativ, deoarece nu poate suferi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, neavând calitatea specială cerută de textul citat.

Recurenta subliniază astfel că în cauză este îndeplinită și cea de-a doua condiție legală prevăzută pentru admiterea cererii de suspendare formulate, măsura provizorie solicitată de aceasta fiind întemeiată pe împrejurarea că punerea în executare a actelor contestate ar crea un prejudiciu iminent.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în cauza dedusă judecății, reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării măsurii dispuse la pct. 7 din decizia nr. III/11 din 03 aprilie 2014, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2014, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2222 din 7 august 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării, formulată de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

În recursul său, declarat împotriva acestei sentințe, reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român a susținut că cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, care să conducă la suspendarea executării actului administrativ în cauză.

Astfel, în cauza prezentă, prin sentința civilă nr. 3146, pronunțată la data de 18 noiembrie 2014 în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei având ca obiect anularea actului administrativ care formează obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că în cauză reclamanta nu a făcut dovada că prin executarea măsurii dispuse la pct. 7 din decizia nr. III/11 din 03 aprilie 2014 i s-ar produce un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, o perturbare previzibilă gravă a funcționării, reținând că măsura avută în vedere este de natură a conduce la recuperarea unui prejudiciu produs în patrimoniul reclamantei, iar nu de a crea acesteia o pagubă, în condițiile în care recuperarea sumelor nu trebuie să se facă din bugetul acesteia, ci de la persoanele responsabile de producerea prejudiciului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată a fost dată cu interpretarea corectă a legii.

Drept urmare, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Înalta Curte constată, de asemenea, că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva sentinței civile nr. 2222 din 7 august 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 noiembrie 2015.