ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2015

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit - Centrul Regional de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit 5 Vest, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat de pârâtă la data de 04 martie 2014, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a acestui act.

Soluția primei instanțe Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 247 din 30 septembrie 2014, a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. Întreprindere Individuală, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, având în vedere îndeplinirea condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. În dovedirea existenței cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a invocat faptul că autoritatea pârâtă nu poate solicita restituirea ajutorului financiar acordat fără să fi dispus în prealabil încetarea contractului de finanțare, potrivit art. 11(3) din Anexa I a Contractului, și somarea beneficiarului în vederea remedierii neregularităților în termenul stabilit, autoritatea nu a respectat dispozițiile art 8 alin. (3) din Anexa nr. 1 a Contractului de finanțare care reglementează emiterea somației de către autoritate. Totodată, a arătat că măsurile și constatările din procesul verbal de control nu țin seama nici de propriile reglementări ale autorității și nici de Hotărârea Curții Europene (camera a 6-a) din 12 septembrie 2013 care s-a pronunțat asupra interpretării art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 privind noțiunea de "creare de condiții artificiale". Niciunul dintre elementele prevăzute de Agenție ca fiind susceptibile de a conduce la crearea unor astfel de condiții nu au fost constatate prin actul de control. Recurenta a susținut că a invocat și motive de netemeinicie a concluziilor procesului-verbal de control, conform cărora nu se justifica angajarea unor salariați și constatări care priveau legăturile dintre societăți și indicatorii prognozați pentru viabilitatea investiției, la care face referire și în recurs, însă prima instanță nu a reținut respectivele critici, apreciind că vor fi analizate de instanța învestită cu acțiunea principală. În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a considerat că nu este îndeplinită această condiție, în considerarea faptului că nu a fost demarată procedura executării silite și că nu este dovedit faptul că bunurile reclamantei vor fi scoase la vânzare. În opinia sa, prejudiciul pe care l-ar cauza o astfel de executare este unul previzibil, atât prin prisma acestui moment al începerii executării silite, cât și prin prisma pagubei care s-ar produce, având în vedere suma stabilită ca obligație de plată. În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată, invocând și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală. În esență, intimata a susținut că recurenta nu prezintă argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, iar în cauză este evident faptul că aparența dreptului este în favoarea autorității, emiterea actului a cărui suspendare se solicită fiind consecința nerespectării de către recurentă a dispozițiilor legale și contractuale asumate. Cât privește paguba iminentă produsă societății prin executare, arată că în cauză nu este nici măcar demarată executarea prin emiterea vreunei somații sau prin instituirea vreunei măsuri.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2015. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat de pârâtă la data de 04 martie 2014, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a acestui act. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate. Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu poate fi reținută în argumentarea cazului bine justificat împrejurarea că autoritatea nu poate solicita recurentei restituirea ajutorului financiar acordat fără să fi dispus în prealabil desființarea contractului de finanțare, și nici faptul că nu a fost somată în vederea remedierii deficiențelor identificate, în condițiile în care este vorba despre culpa întreprinderii recurente care nu și-a respectat obligațiile asumate. De asemenea, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare. Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei. Contrar celor afirmate de recurentă, se constată că prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare. Înalta Curte mai reține că, prin Sentința nr. 362 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamantă privind anularea Deciziei nr. 14503 din 30 aprilie 2014 emisă de către Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit în soluționarea contestației formulate împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 04 martie 2014, care formează obiectul prezentei cauze, ceea ce reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită. Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu. În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ va avea drept consecință diminuarea patrimoniului întreprinderii recurente, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (l) lit. ș) din lege. Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.