Decizia nr. 2259/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 362/2014 a Curții de Apel Timișoara

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul Suciu B. - întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, să se dispună anularea Deciziei nr. 14503 din 30 aprilie 2014 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în soluționarea contestației administrative, a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 4 martie 2014 privind proiectul "Achiziție de utilaje de către A. PF" beneficiar Suciu B., Contract de finanțare nr. X din 10 iunie 2010 și a măsurii privind recuperarea ajutorului financiar acordat beneficiarului în valoare de 515.433,75 RON, echivalentul a 122.242,85 euro.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 362 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Suciu B. - întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Suciu B. - Întreprindere Individuală, invocând motivul de casare prevăzut în art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Criticile recurentului au vizat, în esență, următoarele aspecte: - instanța nu a avut în vedere că autoritatea contractantă a emis titlul de creanță fără să dispună anterior încetarea contractului de finanțare și, de asemenea, că avea obligația de a soma cu termen beneficiarul să remedieze deficiențele identificate, condiție prealabilă recuperării integrale a finanțării, potrivit art. 8 alin. (3) din Anexa I a Contractului; - nu au fost analizate apărările formulate instanța preluând constatările organului de control; - elementele de fapt reținute în procesul-verbal de constatare a neregulilor nu conduc la concluzia că s-au creat condiții artificiale pentru obținerea finanțării, raportat la dovezile existente la dosar.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, conform alin,(4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 23 februarie 2017, completul filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședința publică, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de recurs încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 14503 din 30 aprilie 2014 prin care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a respins contestația administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrată sub nr. x din 11 martie 2014, prin care s-a dispus recuperarea ajutorului financiar acordat beneficiatului, în valoare de 515433,75 RON, echivalentul a 122.242,85 euro, precum și a măsurii privind încetarea Contractului de finanțare X din 10 iunie 2010. Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentului -reclamant în încheierea și derularea contractului de finanțare, constând în încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, care interzic efectuarea de plăți către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a beneficia de plăți în cadrul Programului FEADR cu depășirea plafonului maxim eligibil. Concluziile activității de verificare au fost în sensul că beneficiarul a obținut finanțarea nerambursabilă prin crearea în mod artificial a condițiilor de accesare a fondurilor, astfel: a) legăturile dintre societăți (sediu social, amplasamentul, același cod CAEN); b) indicatorii prognozați pentru viabilitatea investiției nu sunt realizați; c) nu respectă Criteriul general de selecție S2 Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiți în funcție de tipul solicitantului. Curtea de apel a respins acțiunea ca nefondată, constatând că actele contestate sunt legale, soluție împărtășită și de instanța de control judiciar. Critica recurentului-reclamant, potrivit căreia instanța de fond nu a avut în vedere faptul că autoritatea contractantă a emis un titlu de creanță fără să dispună anterior încetarea contractului de finanțare este nefondată. Prin procesul-verbal (titlu executoriu) intimata notifică beneficiarul cu privire la încetarea contractului de finanțare și recuperarea ajutorului financiar acordat (capitolul 8). Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Contractul de finanțare nr. X din 10 iunie 2010 "Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare, iar pe perioada de monitorizare de 5 ani de la data ultimei plăți, beneficiarul trebuie să-și respecte toate angajamentele asumate prin documente depuse în vederea obținerii ajutorului nerambursabil". În mod evident prin constatarea neregulilor săvârșite cu privire la executarea contractului de finanțare consecința firească este încetarea contractului și restituirea integrală a sumelor primite ca finanțare nerambursabilă împreună cu dobânzile și penalitățile aferente, conform dispozițiilor art. 11 alin. (3) Anexa 1 la Contract. Nefondată este și critica referitoare la obligația autorității pârâte de a notifica beneficiarul pentru remedierea deficiențelor identificate, întrucât neregulile constatate de către echipa de control (crearea de condiții artificiale) nu constituie deficiențe ce pot fi remediate, ci încălcări ale prevederilor contractuale ce au drept consecință recuperarea întregului ajutor acordat. Referitor la susținerile recurentei-reclamante conform cărora nu a creat condiții artificiale, o scurtă inventariere a legăturilor existente între societățile deținute de A. și Suciu C. relevă legăturile financiare dintre acestea. Astfel, Suciu B. a prestat servicii către mai mulți agenți, însă preponderent (90%) a prestat către PFA A. și Suciu C. PFA, entități juridice deținute de tatăl și fratele contestatorului. Totodată, din totalul veniturilor realizate, o parte semnificativă este constituită din cele obținute din vânzarea produselor agricole, deși contestatorul deține o suprafață mică de teren agricol, iar pentru o astfel de activitate -cultivarea cerealelor, există o altă măsură finanțată prin FEADR. Rezultă că lucrările efectuate sunt preponderent pentru societățile membrilor familiei, iar veniturile realizate sunt din vânzarea produselor agricole obținute de familie, ceea ce conduce la concluzia că proiectul nu demonstrează viabilitatea investiției. În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că reclamanta a creat în mod artificial condițiile de accesare a fondurilor, prin fracționarea proiectului pentru a accesa sume nerambursabile. Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, articol care a fundamentat actele a căror anulare se solicită în prezenta cauză, "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiecțiunilor schemei de ajutor." Conform unei jurisprudențe constante a CJUE, condițiile care contravin obiectivelor schemei implică prezența unui element obiectiv, legat de atingerea finalității urmărite de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și a unui element subiectiv, care vizează crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea finanțării, în scopul procurării unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, concluzia se bazează "nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existenta unei coordonări deliberate intre aceste persoane". În speță, după cum corect a reținut instanța de fond, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că intimata - reclamantă a participat la fracționarea artificială a unui proiect de investiții pentru a eluda normele în materie și a beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat Măsurii 312, supusă regulii ajutorului de minimis. În privința criticilor referitoare la încălcarea principiului proporționalității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, principiul proporționalității presupune ca orice măsură administrativă adoptată să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 17 din același act normativ "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității". Intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a respectat principiul proporționalității prevăzut de dispozițiile legale citate, dar și recomandarea Comisiei Europene prin Direcția Generală pentru Dezvoltare Rurală nr. 1289133 din 30 noiembrie 2011, potrivit căreia în cazul în care neregula afectează proiectul în proporție de mai mult de 50% și chiar într-un procent mai mic în cazul în care se dovedește că s-au creat condiții artificiale se recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă. Cum prin actele contestate s-a reținut crearea unor condiții artificiale, în mod corect debitul stabilit în sarcina recurentei-reclamante a vizat întreaga sumă nerambursabilă. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.