ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1798/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Slatina, prin Primar, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, solicitând anularea Deciziei nr. 324 din 13 decembrie 2013 și a procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzilor datorate nr. x din 14 octombrie 2013.
1.2. Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 170 din 19 mai 2014, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii, s-a argumentat că sentința recurată conține motive contradictorii, în condițiile în care s-a respins cererea de chemare în judecată reținându-se că "faptul că reclamanta a contestat sub aspectul legalității debitul principal nu reprezintă un impediment prevăzut de lege pentru calculul dobânzii aferente acestuia", iar, pe de altă parte, "o eventuală infirmare a legalității actului ulterior soluționării irevocabile a contestației asupra debitului principal va avea efecte în planul executării acestuia, precum și asupra accesoriilor."
Anterior actului contestat în prezenta cauză, prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 26 iulie 2012, privind proiectul cu titlu "Reabilitare spații verzi, alei de acces rutier și pietonal și mobilier urban str. X, Y, Z și W (Sistematizare pe verticală cartier X străzile X, Y, Z și W)" s-au reținut în sarcina UAT Municipiul Slatina abateri în procesul de atribuire a unor contracte de achiziție publică și s-au dispus corecții financiare potrivit O.U.G. nr. 66/2001.
Împotriva notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 26 iulie 2012, UAT Municipiul Slatina a formulat contestația din 31 august 2012, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene prin decizia din 25 septembrie 2012 a respins contestația ca nefondată.
UAT Municipiul Slatina a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței anularea deciziei din 25 septembrie 2012 a MDRAP și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 26 iulie 2012 a MDRAP, indicând motivele pentru care consideră aceste acte administrative ca fiind netemeinice și nelegale și anexând înscrisuri doveditoare în susținere motivelor invocate.
Cererea de chemare în judecată mai sus menționată a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova și face obiectul dosarului nr. x/54/2012 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen de judecată 25 iunie 2014.
Este nelegală și neîntemeiată creanța bugetară în valoare de 6.187,18 lei, întrucât UAT Municipiul Slatina a contestat actele administrative prin care s-a stabilit în sarcina sa o creanță bugetară în valoare de 1.852.455,69 lei, iar instanța nu s-a pronunțat în mod definitiv și irevocabil asupra legalității și temeiniciei deciziei din 25 septembrie 2012 a MDRAP și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 26 iulie 2012 a MDRAP.
Întrucât instanța nu a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă privind legalitatea și temeinicia notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 26 iulie 2012 a MDRAP, în baza căreia s-a întocmit procesul-verbal din 28 octombrie 2013 și s-a calculat dobânda datorată considerăm că MDRAP - Direcția Plăți și Contabilitate în mod nelegal și neîntemeiat a stabilit în sarcina UAT Municipiul Slatina o creanță bugetară rezultată din calculul dobânzii datorate de 6.187,18 lei.
1.4. Apărările intimatului
Legal citat, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că, în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritățile care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare au obligația de a calcula cuantumul dobânzii datorate de debitor și de a emite un proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titlu de creanță și se comunică debitorului.
A arătat că cererea recurentei de anulare a notei de constatare din 26 iulie 2012 a fost respinsă irevocabil, astfel încât procesul-verbal din 28 octombrie 2013, prin care s-a stabilit o dobândă în cuantum de 6.187,18 lei, a fost încheiat în mod legal și temeinic.
Procedura de soluționare a recursului
2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 16 februarie 2016, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul reclamantului UAT Municipiul Slatina, prin Primar, ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.
2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, în limitele în care a fost învestită prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent în motivarea cererii de recurs, Curtea constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, fiind respectate exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Raportat la obiectul cauzei și limitele stabilite prin cererea cu care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susținerile părților apreciate ca relevante pentru raționamentul prezentat, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.
Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei.
În susținerea existenței, în cuprinsul hotărârii atacate, a unor considerente contradictorii, recurentul a evocat trunchiat unele aspecte ale raționamentului primei instanțe, scoase din contextul argumentației logice expuse de judecătorul fondului.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond s-a raportat la principalul argument al reclamantului, evocat și în recurs, anume faptul că este nelegal a se impune plata unor dobânzi aferente debitului principal cât timp acesta face obiectul unei contestații în derulare, concluzionând în sensul legalității actului administrativ contestat, în condițiile în care actul administrativ anterior, prin care se constatase debitul principal avea caracter executoriu și nu fusese anulat la momentul pronunțării hotărârii.
Se constată, de altfel, că, prin Decizia civilă nr. 3001 din 25 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Slatina prin primar împotriva Sentinței nr. 149 din 28 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin această sentință fusese respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul Municipiul Slatina împotriva deciziei din 25 septembrie 2012, a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 26 iulie 2012 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 iulie 2012 privind contractul de finanțare din 27 octombrie 2010 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului "Reabilitare spații verzi, alei de acces rutier și pietonal și mobilier urban str. X, Y, Z și W (Sistematizare pe verticală cartier X, străzile X, Y, Z și W), beneficiar U.A.T. Municipiul Slatina.
În condițiile în care nu au existat alte critici, privind modul de calcul sau întinderea accesoriilor, soluția și considerentele instanței de fond sunt legale și temeinice.
Pentru aceste considerente, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Slatina prin primar împotriva Sentinței nr. 170 din 19 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.
Procesat de GGC - CL