ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2016

HOTĂRÂRE
03.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2988/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2988/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Slatina, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea deciziei nr. 56 din 23 ianuarie 2014 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 96264 din 26.11.2013, privind contractul de finanțare nr. 1150/10.12.2010, cod SMIS 6769, beneficiar U.A.T. Municipiul Slatina.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 337 din 29 septembrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Slatina, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motive ce pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul consideră că, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, care sunt guvernate de principiul proporționalității, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, intimatul ar fi trebuit să țină seama de acesta în momentul încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 96264/26.11.2013.

Atât intimatul, cât și prima instanță, au aplicat greșit disp. art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, care obligă ca „orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli să se realizeze cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia”.

Arată recurentul că prestatorul SC A. SRL a realizat comunicatul de presă pentru lansarea proiectului avizat de ADR Sud-Vest Oltenia și publicat în data de 09.06.2011 în ziarul local B.

Luându-se în considerare principiul proporționalității, îndeplinirea parțială a obligațiilor asumate prin contract, ar conduce la reducerea cuantumului sumei declarate neeligibile și nu la declararea ca neeligibilă a întregii sume de 842 lei plus 202 lei TVA, susține recurentul Municipiul Slatina.

Aceeași argumentare o realizează și în privința sumei de 2.526 lei plus 606 lei TVA, reprezentând c/valoarea celor două conferințe de presă considerate neeligibile, întrucât prestatorul și-a îndeplinit parțial obligațiile asumate prin contract, iar autoritatea contractantă a plătit serviciile efectiv efectuate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

Analiza motivelor de casare.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că ofertantul câștigător, SC A. SRL, s-a obligat prin contractul de achiziție încheiat cu recurenta, să publice comunicatul de presă pentru lansarea proiectului în două ziare locale și să organizeze două conferințe de presă.

Ofertantul câștigător nu a prestat în totalitate serviciile, realizând doar un comunicat de presă, iar prin conferințele de presă nu s-au prestat serviciile menționate în oferta tehnică, însă decontarea cheltuielilor s-a făcut în totalitate.

Intimatul a considerat neeligibile cele două cheltuieli, aplicând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, în sensul că pentru ca o cheltuială să fie eligibilă, trebuie să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat și cu prevederile legislației naționale și comunitare.

În speță, s-a efectuat un singur comunicat de presă, iar în cadrul celor două conferințe nu s-a menționat nimic în legătură cu distribuirea de materiale promoționale, filmare și fotografiere, iar tabelul cu participanții la conferința de lansare nu are semnăturile participanților și semnătura/numele celui care l-a întocmit.

Din cele sus-menționate rezultă că recurenta a achitat cheltuieli care nu au fost efectuate de câștigătorul licitației, astfel încât în mod corect intimatul a considerat că acestea sunt neeligibile, cum de altfel recunoaște și recurentul.

Prin motivele de recurs se solicită însă reducerea sumei declarate neeligibile, proporțional cu obligațiile asumate prin contractul de prestări și efectuate de acesta.

Existența și întinderea prejudiciului rezultă în mod indubitabil din faptul neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contract, aceasta reprezentând o neregulă în sensul celor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Abaterea de la legalitate este dovedită, iar prejudiciul este cert, prin plata unor sume necuvenite.

Aplicarea principiului proporționalității în ceea ce privește creanțele bugetare, presupune stabilirea naturii și gravității neregulii constatate, precum și a implicațiilor financiare ale acesteia.

Principiul proporționalității nu are în vedere cuantumul sumei declarate neeligibile (dacă acesta este redus sau ridicat), ci afectarea în concret a unei dispoziții înscrise în contractul de finanțare/achiziție, etc.

Astfel, nu are relevanță, cum susține recurenta, îndeplinirea parțială a obligațiilor asumate pentru a se reduce cuantumul sumei declarate neeligibile, ci faptul că o anumită prevedere din contract nu a fost îndeplinită întocmai cu dispozițiile stipulate prin acel contract, în cazul de față, contractul de achiziție de servicii, promovare și publicitate nr. 10345/14.04.2016, încheiat cu SC A. SRL.

S-ar fi produs încălcarea principiului proporționalității în ipoteza în care neeligibilitatea cheltuielilor s-ar fi extins și la alte contracte încheiate sau la acte achiziții de produse, servicii, etc.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu soluția primei instanțe, că sumele au fost declarate neeligibile în mod legal, neputându-se reduce cuantumul acestora în raport de faptul respectării parțiale a obligațiilor contractuale, cât timp decontarea cheltuielilor trebuie făcută strict în conformitate cu cele stipulate prin contractul încheiat între părți.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Municipiul Slatina, prin Primar, împotriva sentinței nr. 337 din 29 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1785/2017
Decizia nr. 1785/2017 Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, s
ÎCCJ 2016-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 44/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința civilă nr. 160 din 9 mai 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2017-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1418/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Munici
ÎCCJ 2016-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3339/2016
Decizia nr. 3339/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată la data de 04.10.2013 reclamantul Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtul M
ÎCCJ 2016-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2016
Decizia nr. 1798/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de co
Sursă