ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2016

HOTĂRÂRE
08.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 1590/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2013 sub nr. x/39/2013 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava și Ministerul mediului și Schimbărilor Climatice:

- anularea Adresei nr. 14453 din 14 octombrie 2013, prin care i-a fost comunicat refuzul/avizul negativ cu privire la acordarea despăgubirilor și dobânzilor aferente anilor 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 până la plata efectivă a debitului principal;

- obligarea pârâților, la plata în solidar a sumei de 395288,91 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată, pentru suprafața de pădure de 152,50 ha, situată în zona de conservare totală a Parcului național Călimani, în zona/tipul funcțional T2, parc ce face parte integrantă a rețelei ecologice Natura 2000, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice ce au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2008 - 2012, după cum urmează: - 74811, 71 lei, reprezentând compensații pentru anul 2008- tip funcțional T 2; - 86943,34 lei, reprezentând compensații pentru anul 2009 - tip funcțional T 2; - 561186943,34 lei, reprezentând compensații pentru anul 2010 - tip funcțional T 2; - 74811,71 lei, reprezentând compensații pentru anul 2011 - tip funcțional T 2; - 71778,81 lei, reprezentând compensații pentru anul 2012 - tip funcțional T 2;

- obligarea pârâților la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 395288,91 lei, începând cel puțin cu data de 19 iulie 2012 - dată la care creanța a devenit fără echivoc exigibilă, până la plata efectivă a debitului principal;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 68 pronunțată în data de 08 aprilie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. - prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 395.288,91 lei și dobânda legală aferentă sumei începând de la data de 19 iulie 2012 și până la achitarea integrală a debitului și suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Comisariatul de regim Silvic și Cinegetic Suceava, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conform dispozițiilor H.G. nr. 38/2015).

4.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

4.2. Prin raport s-a menționat că recursul pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Comisariatul de regim Silvic și Cinegetic Suceava, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conform dispozițiilor H.G. nr. 38/2015) nu îndeplinește condițiile de admisibilitate fiind formulat și motivat cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

4.3. Nu au fost depuse puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

4.4. Prin rezoluția de la data 27 noiembrie 2015 completul filtru a stabilit termen la data de 16 februarie 2016, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării recursurilor în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat.

Prin Decizia nr. 392 pronunțată în data de 16 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava împotriva Sentinței nr. 68 pronunțată în data de 8 aprilie 2014 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și a fixat termen pentru judecarea în fond a cauzei, la data de 24 mai 2016, cu citarea părților.

Prin aceeași decizie s-a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 68 pronunțată în data de 8 aprilie 2014 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii formulate de A. ca netemeinică.

S-a susținut că instanța de fond deși a recunoscut faptul că nu exista temei legal pentru acordarea de despăgubiri, a admis acțiunea reclamantului. Instanța de judecata, deși a reținut faptul ca "Într-adevăr, acordarea compensațiilor vizând numeroșii solicitanți și suprafețe mari de teren, emiterea unei hotărâri de aprobare de norme metodologice în această chestiune este un instrument adecvat pentru uniformizarea tratamentului juridic. Însa faptul ca nici până în prezent Statul Român, prin autoritățile de resort, nu a rezolvat aceasta chestiune și nici nu a prezentat dovezi ca este pe cale să finalizeze un asemenea proces, (...)", în mod nelegal, încălcând prevederile art. 14 alin. (3) raportat la art. 11, alin. (1) și (2), coroborat cu art. 2 și 61 alin. (1) din din Legea nr. 500/2002 - privind Finanțele Publice, anexa nr. 7 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1071/2006, art. 6 din H.G. nr. 861/2009, a dispus admiterea acțiunii.

Față de cele arătate, din punct de vedere a legislației fiscale, instituția recurentă a precizat că trebuia să respecte prevederile legale în vigoare respectiv faptul că, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare, astfel încât sentința atacată este nelegală.

În plus, legislația silvică aplicabilă în cauză pentru perioada 2008 - prezent, nu permite acordarea de compensații pentru proprietarii de păduri cu funcții speciale de protecție. Mai mult decât atât, practica instanțelor de judecată, respectiv Tribunalul Cluj, în cadrul Dosarelor nr. x/117/2013, nr. x/117/2013, având ca obiect acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă, doar părțile diferind, a dispus respingerea acțiunilor ca neîntemeiate și nefondate.

A mai precizat faptul că, instituția recurentă nu are ca atribuții legale emiterea de acte normative, astfel încât, în mod greșit instanța de fond a reținut faptul ca I.T.R.S.V. Suceava este instituție de resort a Statului Român, deoarece nu emite acte normative. De asemenea, I.T.R.S.V. Suceava este ordonator terțiar de credite, în subordinea M.M.S.C, caz în care orice alocare de fonduri pentru plata acestor compensații nu poate fi făcută în mod independent și nici solidar cu autoritatea publică centrală. În consecință, solicitarea acordării de despăgubiri în mod solidar, I.T.R.S.V - M.M.SC. este un non sens.

S-a menționat că, din momentul apariției H.G. nr. 861/2009, alocarea compensațiilor a depins exclusiv de Decizia Comisiei Europene și abia ulterior din anul 2012 de transpunerea ei în legislația românească.

Motive de recurs invocate de pârâta Garda Forestieră Suceava se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Aceste motive de recurs sunt fondate întrucât prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Or, absența normelor metodologice anterior menționate a fost motivul refuzului de plată a compensațiilor, în speță.

Așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționate - hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în condițiile art. 521 C. proc. civ., plata compensațiilor este condiționată de adoptarea normelor metodologice, contrar celor reținute de către prima instanță.

În concordanță cu considerentele Deciziei nr. 36/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Înalta Curte reține că măsurile de compensare, sub forma ajutorului de stat, stabilite prin dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, au ca obiectiv acoperirea costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora (care a fost abrogată prin H.G. nr. 861/2009).

Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009.

Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006), și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora.

Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alineatul (3) litera c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate."

Pe aspectul analizat, pentru perioada de referință (2008 - 2012), prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000.

În continuare, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control."

Așadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control.

În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate a fost elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații.

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare Decizia Comisiei Europene), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre a Guvernului anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă.

Relevante în acest sens sunt dispozițiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor."

La pct. 6 din Decizia Comisiei Europene se precizează cuantumul ajutorului compensatoriu, elementele formulei de calcul, cu referire la datele extrase din lucrarea "Statistica activităților din silvicultură în 2010", iar la pct. 7 din decizie se menționează că ajutorul se aplică suprafețelor forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000.

Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României (...)."

Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern.

În raport cu cele anterior prezentate se apreciază că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul al compensațiilor cuvenite proprietarilor de suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea.

Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în M. Of. al României H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.

Ca atare, în prezent nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința de fond și, rejudecând, va respinge cererea formulată de reclamanta A. prin primar și va menține în rest dispozițiile sentinței.

Admite recursul declarant de pârâta Garda Forestieră Suceava (fost Inspectorat Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava) împotriva Sentinței nr. 68 pronunțată în data de 8 aprilie 2014 de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în consecință:

Casează în parte sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamanta A. prin primar.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2016
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administr
ÎCCJ 2016-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2016
Decizia nr. 2552/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția
ÎCCJ 2017-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2017
Decizia nr. 2036/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Suceava,
ÎCCJ 2017-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2017
Decizia nr. 1028/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administr
ÎCCJ 2016-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2016
efectuează plățile, aceste structuri fiind, totodată, cele care transmit documentația și avizează calculul efectiv al cuantumul despăgubirilor. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență; Înalta Curte, constatând înd
Sursă