ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2016

HOTĂRÂRE
08.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22 octombrie 2013 și înregistrată sub nr. x/39/2013, reclamanta Comuna Șieuț prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava și Ministerul mediului și Schimbărilor Climatice:

• anularea Adresei nr. x din 14 octombrie 2013, prin care i-a fost comunicat refuzul/avizul negativ cu privire la acordarea despăgubirilor și dobânzilor aferente anilor 2008, 2009, 2010, 2011, 2012 până la plata efectivă a debitului principal;

• obligarea pârâților, la plata în solidar a sumei de 395288,91 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltată, pentru suprafața de pădure de 152,50 ha, situată în zona de conservare totală a Parcului național Călimani, în zona/tipul funcțional T2, parc ce face parte integrantă a rețelei ecologice Natura 2000, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice ce au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anilor 2008 - 2012, după curm urmează:

- 74811,71 RON, reprezentând compensații pentru anul 2008 - tip funcțional T 2;

- 86943,34 RON, reprezentând compensații pentru anul 2009 - tip funcțional T 2;

- 561186943,34 RON, reprezentând compensații pentru anul 2010 - tip funcțional T 2;

- 74811,71 RON, reprezentând compensații pentru anul 2011 - tip funcțional T 2;

- 71778,81 RON, reprezentând compensații pentru anul 2012 - tip funcțional T 2;

• obligarea pârâților la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 395288,91 RON, începând cel puțin cu data de 19 iulie 2012 - dată la care creanța a devenit fără echivoc exigibilă, până la plata efectivă a debitului principal;

• obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 68 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanta Comuna Șieuț - prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 395.288,91 RON și dobânda legală aferentă sumei începând de la data de 19 iulie 2012 și până la achitarea integrală a debitului și 300 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Comisariatul de regim Silvic și Cinegetic Suceava, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conform dispozițiilor H.G. nr. 38/2015).

2.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

2.1.1. Prin raport s-a menționat că recursul pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent Comisariatul de regim Silvic și Cinegetic Suceava, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conform dispozițiilor H.G. nr. 38/2015) nu îndeplinește condițiile de admisibilitate fiind formulat și motivat cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

2.1.2. Nu au fost depuse puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

2.1.3 Prin rezoluția de la data 27 noiembrie 2015 completul filtru a stabilit termen la data de 16 februarie 2016, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării recursurilor în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat.

2.2. Cu privire la cererile de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

2.2.1 Înalta Curte va constata că cererea de recurs formulată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Față de acestea, având în vedere și faptul că din raport nu rezultă că ar exista o jurisprudență constantă, conturată la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, care să dezlege unitar problema de drept dedusă judecății, completul de filtru constată că cererea de recurs formulată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, va admite în principiu recurs și va fixa termen pentru judecarea în fond a cauzei, la data de 24 mai 2016, cu citarea părților.

2.2.2. În raport cu dispozițiile art. 485 C. proc. civ., se constată că recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

În cauză, instanța de judecată a fost învestită cu o cerere privind anularea unui act administrativ, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, normă specială, incidentă în prezenta speță, arată că "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, se constată că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat recurs la data de 27 mai 2014, în condițiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acesteia la data de 9 mai 2014 și, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, a fost 26 mai 2014.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ca tardiv formulat.

Admite în principiu recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava împotriva Sentinței nr. 68 pronunțată în data de 8 aprilie 2014 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și fixează termen pentru judecarea în fond a cauzei, la data de 24 mai 2016, cu citarea părților.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 68 pronunțată în data de 8 aprilie 2014 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Fără cale de atac împotriva soluției de respingere a recursului formulat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2016
Decizia nr. 1590/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2013 sub nr. x/39/
ÎCCJ 2016-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2016
Decizia nr. 2552/2016 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția
ÎCCJ 2017-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2017
Decizia nr. 2036/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Suceava,
ÎCCJ 2017-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 989/2017
Decizia nr. 989/2017 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de con
ÎCCJ 2021-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1225/2021
Ședința publică din data de 2 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civil
Sursă