ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 923/2017

Decizia nr. 923/2017

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin decizia 4/

26 ianuarie 2017

a Curții

de Apel Pitești s-a respins cererea de revizuire formulată de

revizuentul A. și a altor categorii de personal

din

învățământ B. Harghita împotriva Încheierii nr. 2 din 4

februarie 2016

a

Tribunalului

Harghita, secția I civilă.

S-a constatat

că prin cererea de revizuire formulată, s-a solicitat revizuirea

încheierii nr. 2 din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul

Harghita în Dosarul nr. x/96/2012, care acordă drepturile salariale

până la 13 mai 2011, invocându-se contrarietatea acesteia cu sentința

civilă nr. 291 din 09 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul

Argeș în Dosarul nr. x/109/2014.

Curtea de

apel a constatat că prin Încheierea nr. 2/2016 a Tribunalului Harghita, instanța

a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3407

din 20 septembrie 2012, pronunțată de către Tribunalul Harghita

în Dosarul nr. x/96/2012, formulată de către pârâtul C. Harghita

și, în consecință, a lămurit dispozitivul hotărârii

mai sus enunțate, în sensul că a obligat pârâții să

calculeze și să plătească pe seama membrilor sindicatului

reclamant - cadre didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010 și

până la data de 31 decembrie 2010, precum și în continuare, începând

cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 13 mai 2011,

diferența dintre drepturile salariale cuvenite și neacordate în

conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale Legii nr. 285/2010

coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008,

și cele efectiv încasate de către aceștia.

Împotriva Deciziei

civile nr. 4 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă, a declarat recurs revizuentul A.

și a altor categorii de personal din învățământ B.

Harghita.

Prin motivele

formulate, se solicită schimbarea în tot a deciziei civile nr. 4 din 26

ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr.

x/43/2016, ca nelegală și care ar fi fost dată cu încălcarea

legislației în vigoare, constatarea de către instanța de judecată

a faptului că hotărârile în litigiu sunt definitive și

contradictorii, pronunțate în dosare diferite, că există tripla

identitate de părți, obiect, cauză și nu a fost invocată

autoritatea de lucru judecat.

Se arată

că hotărârile potrivnice și contradictorii sunt Încheierea nr. 2

din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr.

x/96/2012, care acordă drepturile salariale până la 13 mai 2011

și sentința civilă nr. 291 din 09 februarie 2015, pronunțată

de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2014, care acordă aceste

drepturi până la 09 februarie 2015.

Se

solicită anularea celei de-a doua hotărâri, adică Încheierea nr.

2 din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita, ca fiind

contrară și care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri.

În motivarea

cererii de recurs, se arată că puterea de lucru judecat nu este

limitată doar la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și

asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea

necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu aceasta.

Așadar, până

la intrarea în vigoare a noilor reglementări, pe lângă recursul în

interesul legii, procedură care nu se află la îndemâna

părților, se consideră că practica unitară a instanțelor

de judecată ar putea fi asigurată prin intermediul instituției

puterii de lucru judecat și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului în materie.

Așadar, Tribunalul

Argeș, prin sentința civilă nr. 291 din 09 februarie 2015, definitivă,

a dispus obligarea pârâților să plătească personalului

didactic, diferența dintre drepturile salariate efectiv încasate și

cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008

și a Legii nr. 63/2011 pe perioada 01 februarie 2011 - 09 februarie 2015 .

Pe de altă parte, Tribunalul Harghita, prin sentință

definitivă, a obligat pârâții să plătească cadrelor

didactice începând cu 01 ianuarie 2010 până la 31 decembrie 2010, precum

și în continuare, începând cu 01 ianuarie 2011, diferența dintre

drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii

nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, numai până la 13 mai 2011.

Așa fiind, se susține că există identitate de obiect în cele

două dosare (drepturi salariale), doar termenele de acordare sunt diferite,

de unde ar rezulta contrarietatea de hotărâri.

Se

susține că instanța supremă a decis că există

identitate de obiect chiar dacă aceasta este diferit formulat în cele

două cereri, dacă rezultă că scopul final al cererii reclamantului

este același.

Analizând

recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor

legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că prezentul recurs este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Deși

recurentul indică drept temei al cererii de recurs dispozițiile art. 483

N.C.P.C., criticile formulate se încadrează în motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se eronata

interpretare și aplicare a art. 322 pct. 7 din același cod, de

către instanța de apel.

Pentru a fi

incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanța să fi

interpretat sau aplicat eronat dispozițiile legale incidente în materia

revizuirii, ipoteză nesusținută în această cauză.

Criticile

recurentului ce vizează interpretarea și aplicarea acestor prevederi

legale în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire sunt

nefondate.

Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. prevăd că „revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere în cazul în care există hotărâri

definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate”.

În prezenta cauză nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 322 pct. 7

din C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii: identitatea de

părți, de cauză si de obiect, cu alte cuvinte condițiile

caracteristice autorității de lucru judecat. Potrivit art. 1201 C.

civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și

este între aceleași părți, făcută de ele și în

contra lor, în aceeași calitate".

Nu se verifică în

speță condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire deoarece

cele două hotărâri nu se circumscriu ipotezei legale sus

menționate, fiind depuse de revizuent ca practică judiciară,

fiind pronunțate în litigii diferite, cu părți și obiecte

diferite.

În Dosarul nr. x/96/2012 al

Tribunalului Harghita, în care s-a pronunțat Încheierea nr. 2 din 04

februarie 2016, părți au fost C. Harghita, B. - Harghita, D.,

Grădinița „E.”, F. Miercurea Ciuc, primarul Municipiului Miercurea

Ciuc, iar în Dosarul nr. x/109/2014 al Tribunalului Argeș, s-a

pronunțat sentința nr. 291 din 09 februarie 2015, părți

fiind A., G., Școala Gimnazială „H.

”, I., Municipiul

Pitești, prin primar. De asemenea, atât cererile, cât și obiectul

celor două dosare sunt diferite.

Drept urmare, cum motivul de revizuire

întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat în prezenta cauză,

presupune îndeplinirea cumulativă a condiției privind existența

unor hotărâri definitive contradictorii, pronunțate în aceeași

pricină, dar în dosare diferite, pentru că această cale

extraordinară de atac are drept scop principal remedierea erorilor

determinate de nesocotirea principiului autorității de lucru judecat,

finalitate ce nu poate fi nesocotită, iar în cauză cele două

hotărâri confruntate nu cuprind dispoziții potrivnice, fiind

pronunțate asupra unor cereri diferite, cu părți diferite,

prezenta cerere de revizuire a fost în mod just respinsă de Curtea de Apel

Pitești, prin decizia ce face obiectul acestui recurs.

Nici

celelalte critici invocate de recurentul revizuent nu pot fi primite, ele

vizează susțineri legate de practica unitară a instanțelor

de judecată care ar putea fi asigurată, în opinia recurentului, prin

intermediul instituției puterii de lucru judecat și

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie,

susțineri ce nu pot conduce la reținerea nelegalității

deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul declarat de revizuentul A. și a altor categorii de personal din

învățământ B. Harghita și în baza art. 312 C. proc. civ. se

va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul A. și a altor categorii de personal din

învățământ B. Harghita împotriva Încheierii nr. 2 din 04

februarie 2016 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 26 mai 2017.