ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 923/2017

Decizia nr. 923/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin decizia 4/ 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel Pitești s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. și a altor categorii de personal din învățământ B. Harghita împotriva Încheierii nr. 2 din 4 februarie 2016 a Tribunalului Harghita, secția I civilă. S-a constatat că prin cererea de revizuire formulată, s-a solicitat revizuirea încheierii nr. 2 din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/96/2012, care acordă drepturile salariale până la 13 mai 2011, invocându-se contrarietatea acesteia cu sentința civilă nr. 291 din 09 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2014.

Curtea de apel a constatat că prin Încheierea nr. 2/2016 a Tribunalului Harghita, instanța a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3407 din 20 septembrie 2012, pronunțată de către Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/96/2012, formulată de către pârâtul C. Harghita și, în consecință, a lămurit dispozitivul hotărârii mai sus enunțate, în sensul că a obligat pârâții să calculeze și să plătească pe seama membrilor sindicatului reclamant - cadre didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până la data de 31 decembrie 2010, precum și în continuare, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 13 mai 2011, diferența dintre drepturile salariale cuvenite și neacordate în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 și ale Legii nr. 285/2010 coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G.

nr. 15/2008, și cele efectiv încasate de către aceștia. Împotriva Deciziei civile nr. 4 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat recurs revizuentul A. și a altor categorii de personal din învățământ B. Harghita. Prin motivele formulate, se solicită schimbarea în tot a deciziei civile nr. 4 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/43/2016, ca nelegală și care ar fi fost dată cu încălcarea legislației în vigoare, constatarea de către instanța de judecată a faptului că hotărârile în litigiu sunt definitive și contradictorii, pronunțate în dosare diferite, că există tripla identitate de părți, obiect, cauză și nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat.

Se arată că hotărârile potrivnice și contradictorii sunt Încheierea nr. 2 din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/96/2012, care acordă drepturile salariale până la 13 mai 2011 și sentința civilă nr. 291 din 09 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2014, care acordă aceste drepturi până la 09 februarie 2015. Se solicită anularea celei de-a doua hotărâri, adică Încheierea nr. 2 din 04 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Harghita, ca fiind contrară și care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În motivarea cererii de recurs, se arată că puterea de lucru judecat nu este limitată doar la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu aceasta.

Așadar, până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, pe lângă recursul în interesul legii, procedură care nu se află la îndemâna părților, se consideră că practica unitară a instanțelor de judecată ar putea fi asigurată prin intermediul instituției puterii de lucru judecat și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Așadar, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 291 din 09 februarie 2015, definitivă, a dispus obligarea pârâților să plătească personalului didactic, diferența dintre drepturile salariate efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G.

nr. 15/2008 și a Legii nr. 63/2011 pe perioada 01 februarie 2011 - 09 februarie 2015 . Pe de altă parte, Tribunalul Harghita, prin sentință definitivă, a obligat pârâții să plătească cadrelor didactice începând cu 01 ianuarie 2010 până la 31 decembrie 2010, precum și în continuare, începând cu 01 ianuarie 2011, diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, numai până la 13 mai 2011. Așa fiind, se susține că există identitate de obiect în cele două dosare (drepturi salariale), doar termenele de acordare sunt diferite, de unde ar rezulta contrarietatea de hotărâri. Se susține că instanța supremă a decis că există identitate de obiect chiar dacă aceasta este diferit formulat în cele două cereri, dacă rezultă că scopul final al cererii reclamantului este același.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prezentul recurs este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși recurentul indică drept temei al cererii de recurs dispozițiile art. 483 N.C.P.C., criticile formulate se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se eronata interpretare și aplicare a art. 322 pct. 7 din același cod, de către instanța de apel. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanța să fi interpretat sau aplicat eronat dispozițiile legale incidente în materia revizuirii, ipoteză nesusținută în această cauză.

Criticile recurentului ce vizează interpretarea și aplicarea acestor prevederi legale în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire sunt nefondate. Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii: identitatea de părți, de cauză si de obiect, cu alte cuvinte condițiile caracteristice autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate". Nu se verifică în speță condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire deoarece cele două hotărâri nu se circumscriu ipotezei legale sus menționate, fiind depuse de revizuent ca practică judiciară, fiind pronunțate în litigii diferite, cu părți și obiecte diferite. În Dosarul nr. x/96/2012 al Tribunalului Harghita, în care s-a pronunțat Încheierea nr. 2 din 04 februarie 2016, părți au fost C. Harghita, B. - Harghita, D., Grădinița „E.”, F. Miercurea Ciuc, primarul Municipiului Miercurea Ciuc, iar în Dosarul nr. x/109/2014 al Tribunalului Argeș, s-a pronunțat sentința nr. 291 din 09 februarie 2015, părți fiind A., G., Școala Gimnazială „H.

”, I., Municipiul Pitești, prin primar. De asemenea, atât cererile, cât și obiectul celor două dosare sunt diferite. Drept urmare, cum motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat în prezenta cauză, presupune îndeplinirea cumulativă a condiției privind existența unor hotărâri definitive contradictorii, pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite, pentru că această cale extraordinară de atac are drept scop principal remedierea erorilor determinate de nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, finalitate ce nu poate fi nesocotită, iar în cauză cele două hotărâri confruntate nu cuprind dispoziții potrivnice, fiind pronunțate asupra unor cereri diferite, cu părți diferite, prezenta cerere de revizuire a fost în mod just respinsă de Curtea de Apel Pitești, prin decizia ce face obiectul acestui recurs.

Nici celelalte critici invocate de recurentul revizuent nu pot fi primite, ele vizează susțineri legate de practica unitară a instanțelor de judecată care ar putea fi asigurată, în opinia recurentului, prin intermediul instituției puterii de lucru judecat și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, susțineri ce nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de revizuentul A. și a altor categorii de personal din învățământ B. Harghita și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. și a altor categorii de personal din învățământ B. Harghita împotriva Încheierii nr. 2 din 04 februarie 2016 a Tribunalului Harghita. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2017.