ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 821/2017

Decizia nr. 821/2017

Cu privire ia

admisibilitatea în principiu a recursului, se rețin următoarele:

cauzei.

În cauza de față,

prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău, sub nr. x/114/2014 la data de 03 noiembrie 2014,

reclamantul A. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții

B., SC C. SRL și SC D. SA, solicitând instanței ca, prin

sentința pe care o va

pronunța să dispună obligarea pârâților să-i

plătească suma de 650.000 lei, reprezentând daune morale și materiale

cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 19 iunie 2013,

în timp ce conducea regulamentar un tractor cu prăsitoare pe DN2-E85, în

afara localității Tișița Jud. Vrancea, a fost acroșat

de autotractorul, condus de pârâtul B., în urma accidentului utilajul pe care

îl conducea răsturnându-se in afara părții carosabile, accidentul

produs din vina exclusiva a pârâtului, având drept consecință

vătămarea sa, leziunile traumatice suferite necesitând pentru

vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijiri medicale.

Latura

penală a cauzei a fost soluționată în cadrul Dosarului penal nr.

x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, respectiv

prin sentința penală nr. 148, pronunțată de

Judecătoria Panciu la data de 27 mai 2014, în Dosarul penal nr. x/275/2014,

autorul accidentului B. făcându-se vinovat de săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporala din culpa,

prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2), și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., prin acțiunile sale

producând vătămarea reclamantului din prezenta cauză, prin

leziuni ce au necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale, legătura de

cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediata fiind

evidentă.

2.

Judecata în prima instanță;

Prin

sentința civilă nr. 559 din 6 iunie 2016, Tribunalul Buzău a

admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată

de reclamantul A. și a obligat pârâții în solidar la plata către

reclamant a sumei de 32.368 lei, din care 30.788 lei cu titlu de daune morale

și 1.580 lei cu titlu de daune materiale.

3.

Judecata în apel.

Prin

Decizia civilă nr. 126 din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploiești,

secția I-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A.

împotriva sentinței civile nr. 559 pronunțată la data de 6 iunie

2016 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-pârâți B.,

SC C. SRL și SC D. SA, a schimbat, în parte, sentința atacată în

sensul că a obligat pârâții, în solidar, să plătească

reclamantului suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale și a

menținut restul dispozițiilor sentinței. A dispus obligarea

pârâților la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată din apel.

4.

Judecata

în recurs.

Împotriva

deciziei curții de apel a fost formulat prezentul recurs. Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, la data de 17 martie 2017, conform dovezii aflate Ia

fila 8 a dosarului ICO și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).

Prin rezoluția completului de filtru din 21 martie 2017, a fost

dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților la data de 14 aprilie 2017, conform dovezilor aflate la

filele 28-31, iar Ia data de 26 aprilie 2017 intimații B. și SC C.

SRL au depus punct de vedere la raport prin care au învederat instanței

că recursul nu este admisibil în principiu.

La

termenul de judecată stabilit pentru data de 17 mai 2017, Înalta Curte a

rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a

recursului. din perspectiva legalității căii de atac, cu privire

la care a reținut următoarele:

Potrivit,

dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile

prevăzute la art. 94 pct. 1 fit. a) - j), în cele privind navigația

civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și

de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte

cereri evaluabile în bani în valoare de până Ia 500.000 lei inclusiv.

Conform

prevederilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea

unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ. " procesele pornite începând cu dată intrării în

vigoare a prezentei legi și până ta data de 31 decembrie 2018,

prelungit până la 31 decembrie 2019, nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

Iit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicata, în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele

de muncă și. de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

lei inclusiv.

Prin

urmare, reiese că în procesele începute de la intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013 și până la data de 31 decembrie 2019, hotărârile

pronunțate în cererile evaluabile in bani în valoare de până la

1.000.000 lei, nu sunt susceptibile de recurs.

De

asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., în situația în care reclamantul a sesizat

instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori

cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau,

după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte.

Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei

instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și

își va declina în mod corespunzător competența. De asemenea, în

cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun

ori având aceeași cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate în

strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o

unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă

să le soluționeze se determina ținându-se seama de acea pretenție

care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Această

noimă reglementează ipoteza în care un reclamant formulează,

prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe capete principale

de cerere, atât împotriva aceluiași pârât, cât și împotriva mai

multor pârâți. în cazul mai multor capete de cerere, instanța trebuie

sa își verifice competența de soluționare a fiecărui

capăt de cerere în parte, în raport de obiectul, natura sau valoarea

fiecărei pretenții în parte.

În

aceiași timp, pentru determinarea competenței legiuitorul a stabilit

ca instanța să verifice dacă există cel puțin o

legătură strânsă între pretențiile care formează

obiectul capetelor principale de cerere.

Reiese,

așadar, că în ipoteza în care nu există o legătură

între capetele principale de cerere, nu se cumulează valoarea obiectului acestor

cereri, competența stabilindu-se pentru fiecare cerere în parte.

În

cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, aliată

la fila 3 a Dosarului nr. x/114/2014 al Tribunalului Buzău, reclamantul A.

a solicitat obligarea pârâților SC D. SA, B. și SC C. SRL la plata

sumei de 650.000 lei, cu titlu de daune morale și materiale, ca urmare a

accidentului rutier soldat cu vătămarea sa corporală.

Acțiunea

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1381,

art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1387 C. civ. și art. 453 din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Din

conținutul cererii de chemare în judecată, reiese că niciuna

dintre sumele solicitate de reclamant prin cele două capete principale de

cerere nu depășește pragul de 1.000.000 lei, stabilită

drept criteriu pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege, nu se pot folosi alte

mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.

129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale

prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt

cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

tăcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenta

pârâtă a fost reprezentată în faza procesuală a recursului de o

persoană specializată în domeniul juridic, respectiv avocat E.,

așa cum reiese din ștampila aplicată pe cererea de recurs

aflată la fila 13 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în această fază

procesuală, ea și în etapele procesuale anterioare, conform

împuternicirii aflate la fila 58 a Dosarului nr. x/114/2014 al Tribunalului

Buzău, de asistență juridică de specialitate, o

necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în

acest context, legea acordând avocaților prezumția de

specialiști ai dreptului.

Văzând

conținutul dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425

alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în

considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora,

arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. în cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se

anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va

cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și

analiza motivelor de casare", având în vedere că inadmisibilitatea căii

de atac, reprezintă o excepție procesuală de procedură,

absolută și peremptorie, care împiedică analiza oricăror

alte chestiuni, inclusiv excepții, Înalta Curte constată că

analiza motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, nu mai pot

fi supuse controlului judecătoresc de către instanța de recurs.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de

pârâta SC D. SA împotriva Deciziei civile nr. 126 din 19 ianuarie 2017,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva Deciziei civile

nr. 126 din 19 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va

comunica părților, în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.