ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2017

Decizia nr. 1013/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Cererea de recurs; Prin recursul declarat la data de 3 aprilie 2017, împotriva Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/104/2016*, în apel, recurentul-revizuent a susținut, în sinteză, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 509 alin. (1), (5) și (6) din C. proc. civ. A susținut că schimbarea sentinței pronunțată de prima instanță, nr. 619 de la 25 octombrie 2016 a Tribunalului Olt, prin Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/104/2016*, reprezintă un motiv temeinic, atât de revizuire, cât și de recurs.

A arătat recurentul că Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală și netemeinică față de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, raportat la practica neunitară, fiind încălcat atât principiul securității raporturilor juridice, cât și cel al discriminării. Totodată, recurentul a invocat faptul că intimata nu a depus întâmpinare, deși aceasta era obligatorie în raport de dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., iar instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate în cauză. De asemenea, prin înscrisul depus la data de 12 aprilie 2017, în completare la cererea de recurs, recurentul-revizuent a invocat faptul că, în raport de reținerea instanței de revizuire în sensul că prevederile art. 509 C. proc.

civ. nu sunt aplicabile în cauză, cele susținute reprezentând eventuale greșeli de judecată, instanța de revizuire trebuia să sesizeze organele de urmărire penală ca urmare a săvârșirii unor fapte penale în legătură cu dezlegarea dată în apel cererii de chemare în judecată formulată în cauză. A mai susținut recurentul-revizuent că aceste aspecte transpar din faptul că la Curtea de Apel Craiova, în cauzele având obiect similar cu cel al Dosarului nr. x/104/2016*, există o practică neunitară. În contra celor reținute de instanța de revizuire, revizuentul a mai susținut să sunt aplicabile dispozițiile art. 509 pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 aprilie 2017, fiind repartizat completului CF 2. La data de 9 mai 2017, în baza rezoluției din aceeași dată, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit la aceeași dată constatându-se că recursul este inadmisibil față de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ. Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția din 9 mai 2017, comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 17-18 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurentul a depus punct de vedere la raport, la data de 26 mai 2015, prin care a invocat faptul că, în contra celor susținute prin raport, a atacat cu recurs Decizia nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în soluționarea cererii de revizuire, iar nu Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în soluționarea apelului în Dosarul nr. x/104/2016* și arată că există o contradicție în cuprinsul raportului dat fiind faptul că, deși s-a arătat că a fost atacată cu recurs Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, se face analiza Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

A mai arătat revizuentul că susține caracterul admisibil al recursului în raport de Decizia nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și necesitatea de a fi remediate greșelile de judecată realizate prin decizia pronunțată în apel, care contrazic practica unitară a instanței și încalcă principiul discriminării. Totodată, recurentul a mai precizat că dosarul are ca obiect „acțiune în constatare", nefiind de acord cu sintagma „conflict de muncă" sub care a fost înregistrat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 7 iunie 2017, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 13 iunie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., fără citarea părților.

2. AnaIizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, raportat la punctul de vedere depus de recurentul-revizuent, Înalta Curte reține că, prin motivele recursului depus la data de 3 aprilie 2017, recurentul-revizuent a arătat că se raportează la Decizia nr. 196 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova și numai ulterior, prin înscrisul depus la data de 12 aprilie 2017, acesta a precizat Decizia atacată ca fiind nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în legătură cu soluționarea cererii de revizuire promovate împotriva Deciziei nr. 196 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova, În consecință, deși din eroare, în preambul raportului întocmit în cauză, s-a arătat că este atacată decizia nr. 196 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova, analiza admisibilității recursului s-a raportat la Decizia nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în soluționarea cererii de revizuire, după cum chiar recurentul-revizuent arată în punctul de vedere depus în cauză (fila 19 parag.

5 din dosarul acestei instanțe). Față de faptul că prin raport a fost analizată admisibilitatea în principiu a recursului îndreptat împotriva Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, completul de filtru nr. 2 (C.F. 2), făcând cuvenitele rectificări pentru erorile de natură formală realizate, prin rezoluția din data de 7 iunie 2017, a acordat termen, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților, Ia data de 13 iunie 2017, în vederea soluționării recursului îndreptat împotriva acestei decizii.

Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 18 ianuarie 2016, sub nr. x/104/2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu B. Slatina, să constate că locul său de muncă s-a încadrat în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, în perioada 01 aprilie 2001-31 martie 2015. De asemenea, a solicitat obligarea la plata către C. Olt a contribuțiilor care revin ca urmare a încadrării în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, începând cu data de 01 aprilie 2001, până la data de 31 martie 2015, când a fost pensionat și eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile care-i reveneau încă din 2001, respectiv plata contribuției pentru categoria locurilor de muncă în condiții deosebite.

Prin sentința civilă nr. 192 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, prin întâmpinare, fiind respinsă acțiunea reclamantului ca urmare a constatării prescrierii dreptului material la acțiune. Prin Decizia nr. 3586 din 30 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 192 din 06 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, fiind anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările formulate în Dosarele nr. x/63/2014 și nr. x/63/2014 și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., art. 111 C. proc. civ. din 1865, art. 2502 C. civ., respectiv art. 268 alin. (2) C. muncii, acțiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă, conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, intră în categoria acțiunilor în constatare de drept comun și sunt imprescriptibile.

Prin sentința civilă nr. 619 de la 25 octombrie 2016, pronunțată în rejudecare în Dosarul nr. x/104/2016*, Tribunalul Olt, secția I civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, fiind admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în sensul că s-a constatat că locul de muncă al reclamantului, în perioada 3 aprilie 2003 - 31 martie 2015, se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite. A fost obligat pârâtul să achite contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare încadrării în aceste condiții și să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens. Prin Decizia civilă nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/104/2016*, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât B. Slatina împotriva sentinței civile nr. 619 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. x/104/2016*.

A fost schimbată sentința civilă nr. 619 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

În sinteză, instanța a reținut că, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea prevederilor Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin raportare și la criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite „nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligarea angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții." Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A., la data de 24 februarie 2017. În motivare, revizuentul a solicitat desființarea Deciziei nr. 196 din 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova, ca fiind nefondată și nelegală și menținerea sentinței nr. 619 din 25 octombrie 2016 a Tribunalului Olt, ca fiind fondată, temeinică și legală, în temeiul art. 509 alin. (1), (5) și (6) din C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 794 din 21 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuent, instanța reținând, în sinteză, că revizuirea este o cale de atac extraordinară ce poate fi admisă doar pentru motivele strict reglementate de dispozițiile art. 509 C. proc. civ. și numai dacă aceste motive sunt întemeiate se poate trece la rejudecarea cauzei, pronunțându-se o nouă sentință care poate fi diferită de cea atacată cu revizuire. Or, motivele invocate de către revizuent pot constitui, eventual, greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de stabilire a stării de fapt, dar ele nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 509 C. proc.

civ. și invocate de către revizuent. Așadar nu s-a dat mai mult decât s-a cerut prin sentința atacată, instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu există aspecte cerute pe care instanța să nu se fi pronunțat, după darea hotărârii nu s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și nu s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., la data de 12 aprilie 2017, susținând, în sinteză, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 509 alin. (1), (5) și (6) din C. proc.

civ. Înalta Curte reține că acțiunea promovată în cauză este o acțiune în constatare grefată pe un conflict individual de muncă, ce privește drepturi și obligații ce decurg din contractul individual de muncă încheiat între recurentul-revizuent și intimatul B. Slatina, privitoare la corecta încadrare în muncă, precum și la obligațiile angajatorului de a reține și vira contribuția de asigurări sociale.

Prin urmare, caracterul de acțiune în constatare, imprescriptibilă, ce a fost reținut prin Decizia nr. 13/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu înlătură reglementarea specială a raportului de drept material dedus judecății, prin norme de dreptul muncii, așa cum prevăd de altfel dispozițiile art. 278 alin. (1) C. muncii potrivit cărora: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile". De altfel, pe dispozițiile normelor de dreptul muncii cuprinse în C. muncii și în legi speciale și-a întemeiat revizuentul-reclamant acțiunea introductivă de instanță, iar instanțele specializate în materia litigiilor de muncă au analizat fondul litigiului, din perspectiva normelor de dreptul muncii.

Se reține că, potrivit art. 266 C. muncii, sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiași cod, precum și prin dispozițiile art. 1 pct. n)-p) din Legea nr. 62/2011. Potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conflictul de muncă individual este cel care are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu, conflictele în legătură cu constatarea nulității contractelor individuale de muncă ori a unor clauze ale acestora, precum și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora. În consecință, obiectul litigiului de față, ce privește drepturi și obligații aferente contractului individual de muncă încheiat cu pârâtul, se subsumează dispozițiilor art. 266 C. muncii, precum și dispozițiilor art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, fiind corect consemnată natura de litigiu de muncă, prin raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G.

nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016, hotărârile pronunțate în cererile privitoare Ia litigii de muncă nu sunt supuse recursului. Se mai reține și că, prin art. 73 pct. 18 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul ca hotărârile instanței de fond, pronunțate în soluționarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului. Or, din coroborarea dispozițiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ. teza finală, în condițiile în care există o prevedere expresă în sensul că hotărârile pronunțate de instanța de apel într-un litigiu de muncă sunt supuse numai apelului, rezultă ca s-a renunțat la calea de atac a recursului în cazul litigiilor de muncă, pentru acțiunile introduse după data intrării în vigoare a N.C.P.C.

fiind supuse numai apelului la curtea de apel. în consecință, având în vedere dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că hotărârea prin care este soluționat un litigiu de muncă în apel este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. în speță, sentința civilă nr. 619 de la 25 octombrie 2016 a Tribunalului Olt, a putut fi atacată numai cu apel, soluționat prin Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/104/2016*, definitivă, împotriva căreia nu a putut fi promovat recurs. Se mai reține că, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.'' Față de cele arătate mai sus, cum hotărârea prin care este soluționat litigiul de muncă, în apel, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, față de dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc.

civ., nici hotărârea prin care a fost soluționată cererea de revizuire a deciziei prin care a fost soluționat definitiv litigiul de muncă, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ., nu poate fi atacată cu recurs. Având în vedere caracterul prioritar al analizei condițiilor de admisibilitate ale recursului, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., raportat la art. C. proc. civ., precum și de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că devine inutil a analiza motivele recursului invocate de revizuent, acestea putând fi supuse analizei numai în situația unui recurs admisibil. Se reține că principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc.

civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2017.