ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1013/2017

După

deliberare, asupra cauzei de față, prin raportare la

dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

de recurs;

Prin recursul declarat la data de 3

aprilie 2017, împotriva Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă,

prin care a fost respinsă, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile

nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

în Dosarul nr. x/104/2016*, în apel, recurentul-revizuent a susținut, în

sinteză, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 509 alin.

(1), (5) și (6) din C. proc. civ.

A

susținut că schimbarea sentinței pronunțată de prima

instanță, nr. 619 de la 25 octombrie 2016 a Tribunalului Olt, prin Decizia

nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

în Dosarul nr. x/104/2016*, reprezintă un motiv temeinic, atât de

revizuire, cât și de recurs.

A

arătat recurentul că Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova este nelegală și

netemeinică față de prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, raportat la

practica neunitară, fiind încălcat atât principiul

securității raporturilor juridice, cât și cel al

discriminării.

Totodată,

recurentul a invocat faptul că intimata nu a depus întâmpinare, deși

aceasta era obligatorie în raport de dispozițiile art. 513 alin. (2) C.

proc. civ., iar instanța de fond nu a ținut seama de probele

administrate în cauză.

De

asemenea, prin înscrisul depus la data de 12 aprilie 2017, în completare la

cererea de recurs,

recurentul-revizuent

a invocat faptul că, în raport de reținerea instanței de

revizuire în sensul că prevederile art. 509 C. proc. civ. nu sunt

aplicabile în cauză, cele susținute reprezentând eventuale

greșeli de judecată, instanța de revizuire trebuia să

sesizeze organele de urmărire penală ca urmare a săvârșirii

unor fapte penale în legătură cu dezlegarea dată în apel cererii

de chemare în judecată formulată în cauză. A mai susținut

recurentul-revizuent că aceste aspecte transpar din faptul că la

Curtea de Apel Craiova, în cauzele având obiect similar cu cel al Dosarului nr.

x/104/2016*, există o practică neunitară.

În contra

celor reținute de instanța de revizuire, revizuentul a mai

susținut să sunt aplicabile dispozițiile art. 509 pct. 1, 5

și 6 C. proc. civ.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 24 aprilie 2017, fiind repartizat completului CF 2.

La

data de 9 mai 2017, în baza rezoluției din aceeași dată, s-a

procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu

a recursului, prin raportul întocmit la aceeași dată constatându-se

că recursul este inadmisibil față de dispozițiile art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești și pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 513 alin.

(5) C. proc. civ.

Completul

de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 9 mai 2017,

comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să

depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art.

493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor aflate la filele 17-18 din dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat

părților.

Recurentul

a depus punct de vedere la raport, la data de 26 mai 2015, prin care a invocat

faptul că, în contra celor susținute prin raport, a atacat cu recurs Decizia

nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

pronunțată în soluționarea cererii de revizuire, iar nu Decizia

nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în

soluționarea apelului în Dosarul nr. x/104/2016* și arată

că există o contradicție în cuprinsul raportului dat fiind

faptul că, deși s-a arătat că a fost atacată cu recurs

Decizia nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, se face analiza Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă.

A mai

arătat revizuentul că susține caracterul admisibil al recursului

în raport de Decizia nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova,

secția I

civilă, și

necesitatea de a fi remediate greșelile de judecată realizate prin

decizia pronunțată în apel, care contrazic practica unitară a

instanței și încalcă principiul discriminării.

Totodată, recurentul a mai precizat că dosarul are ca obiect

„acțiune în constatare", nefiind de acord cu sintagma „conflict de

muncă" sub care a fost înregistrat dosarul la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

La

data de 7 iunie 2017, constatându-se că se poate trece la examinarea

recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C.

proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 13 iunie

2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,

fără citarea părților.

2.

AnaIizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca

inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cu

caracter prealabil, raportat la punctul de vedere depus de

recurentul-revizuent, Înalta Curte reține că, prin motivele

recursului depus la data de 3 aprilie 2017, recurentul-revizuent a arătat

că se raportează la Decizia nr. 196 din data de 20 ianuarie 2017 a

Curții de Apel Craiova și numai ulterior, prin înscrisul depus la

data de 12 aprilie 2017, acesta a precizat Decizia atacată ca fiind nr. 794

din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în

legătură cu soluționarea cererii de revizuire promovate

împotriva Deciziei nr. 196 din data de 20 ianuarie 2017 a Curții de Apel

Craiova,

În consecință,

deși din eroare, în preambul raportului întocmit în cauză, s-a

arătat că este atacată decizia nr. 196 din data de 20 ianuarie

2017 a Curții de Apel Craiova, analiza admisibilității

recursului s-a raportat la Decizia nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de

Apel Craiova, pronunțată în soluționarea cererii de revizuire,

după cum chiar recurentul-revizuent arată în punctul de vedere depus

în cauză (fila 19 parag. 5 din dosarul acestei instanțe).

Față

de faptul că prin raport a fost analizată admisibilitatea în

principiu a recursului îndreptat împotriva Deciziei nr. 794 din 21 martie 2017

a Curții de Apel Craiova, completul de filtru nr. 2 (C.F. 2), făcând

cuvenitele rectificări pentru erorile de natură formală

realizate, prin rezoluția din data de 7 iunie 2017, a acordat termen, în

temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără

citarea părților, Ia data de 13 iunie 2017, în vederea

soluționării recursului îndreptat împotriva acestei decizii.

Înalta

Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Olt, la data de 18 ianuarie 2016, sub nr. x/104/2016, reclamantul A. a

solicitat instanței, în contradictoriu cu B. Slatina,

să constate că locul

său de muncă s-a încadrat în categoria locurilor de muncă în

condiții deosebite, în perioada 01 aprilie 2001-31 martie 2015. De

asemenea, a solicitat obligarea la plata către C. Olt a

contribuțiilor care revin ca urmare a încadrării în categoria

locurilor de muncă în condiții deosebite, începând cu data de 01

aprilie 2001, până la data de 31 martie 2015, când a fost

pensionat și eliberarea unei

adeverințe din care să rezulte că pârâtul și-a îndeplinit

obligațiile care-i reveneau încă din 2001, respectiv plata

contribuției pentru categoria locurilor de muncă în condiții

deosebite.

Prin

sentința

civilă nr. 192 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt,

secția I civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă

și Asigurări Sociale,

s-a

admis excepția prescripției dreptului material la acțiune,

invocată de pârât, prin întâmpinare, fiind respinsă acțiunea

reclamantului ca urmare a constatării prescrierii dreptului material la

acțiune.

Prin

Decizia nr. 3586 din 30 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

civile nr. 192 din 06 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt,

secția I civilă, Complet Specializat în Conflicte de Muncă

și Asigurări Sociale, fiind anulată sentința și

trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea

a constatat că, prin Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronunțată

în Dosarul nr. x/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție -

completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările

formulate în Dosarele nr. x/63/2014 și nr. x/63/2014 și a stabilit

că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 35 C. proc.

civ., art. 111 C. proc. civ. din 1865, art. 2502 C. civ., respectiv art. 268 alin.

(2) C. muncii, acțiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe

de muncă, conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, intră în

categoria acțiunilor în constatare de drept comun și sunt

imprescriptibile.

Prin

sentința civilă nr. 619 de la 25 octombrie 2016, pronunțată

în rejudecare în Dosarul nr. x/104/2016*, Tribunalul Olt, secția I civilă,

Complet Specializat în Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a

respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de

pârât,

fiind

admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în sensul

că s-a constatat că locul de muncă al reclamantului, în perioada

3 aprilie 2003 - 31 martie 2015, se încadrează în categoria locurilor de

muncă în condiții deosebite. A fost obligat pârâtul să achite

contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare

încadrării în aceste condiții și să elibereze reclamantului

o adeverință în acest sens.

Prin

Decizia civilă nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/104/2016*,

s-a admis apelul declarat de

apelantul-pârât B. Slatina împotriva sentinței civile nr. 619 din 25

octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr.

x/104/2016*. A fost schimbată sentința civilă nr. 619 din 25

octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Olt în sensul că a fost

respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

În

sinteză, instanța a reținut că, așa cum s-a statuat

prin Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în interpretarea prevederilor Legii nr. 19/2000 și Legii nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin raportare și la

criteriile și metodologia de

încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite „nu este deschisă

calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor

deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat

activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în

obligarea angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste

condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau,

după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă

în aceste condiții."

Împotriva

acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A., la data de 24

februarie 2017.

În motivare,

revizuentul a solicitat desființarea Deciziei nr. 196 din 20 ianuarie 2017

a Curții de Apel Craiova, ca fiind nefondată și nelegală

și menținerea sentinței nr. 619 din 25 octombrie 2016 a

Tribunalului Olt, ca fiind fondată, temeinică și legală, în

temeiul art. 509 alin. (1), (5) și (6) din C. proc. civ.

Prin

Decizia civilă nr. 794 din 21 martie 2017, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova,

secția

I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire

formulată de revizuent, instanța reținând, în sinteză,

că revizuirea este o cale de atac extraordinară ce poate fi

admisă doar pentru motivele strict reglementate de dispozițiile art. 509

C. proc. civ. și numai dacă aceste motive sunt întemeiate se poate

trece la rejudecarea cauzei, pronunțându-se o nouă sentință

care poate fi diferită de cea atacată cu revizuire. Or, motivele

invocate de către revizuent pot constitui, eventual, greșeli de

judecată, de apreciere a probelor sau de stabilire a stării de fapt,

dar ele nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 509 C.

proc. civ. și invocate de către revizuent. Așadar nu s-a dat mai

mult decât s-a cerut prin sentința atacată, instanța nu s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu există aspecte

cerute pe care instanța să nu se fi pronunțat, după darea

hotărârii nu s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și nu s-a

casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care

s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., la data de 12 aprilie 2017,

susținând, în sinteză, că sunt aplicabile în cauză

dispozițiile art. 509 alin. (1), (5) și (6) din C. proc. civ.

Înalta

Curte reține că acțiunea promovată în cauză este o

acțiune în constatare grefată pe un conflict individual de

muncă, ce privește drepturi și obligații ce decurg din

contractul individual de muncă încheiat între recurentul-revizuent și

intimatul B. Slatina, privitoare la corecta încadrare în muncă, precum

și la obligațiile angajatorului de a reține și vira

contribuția de asigurări sociale.

Prin

urmare, caracterul de acțiune în constatare, imprescriptibilă, ce a

fost reținut prin Decizia nr. 13/2016, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept, nu înlătură reglementarea specială a

raportului de drept material dedus judecății, prin norme de dreptul

muncii, așa cum prevăd de altfel dispozițiile art. 278 alin. (1)

C. muncii potrivit cărora: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc

cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în

măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de

muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile

legislației civile".

De

altfel, pe dispozițiile normelor de dreptul muncii cuprinse în C. muncii

și în legi speciale și-a întemeiat revizuentul-reclamant

acțiunea introductivă de instanță, iar instanțele

specializate în materia litigiilor de muncă au analizat fondul litigiului,

din perspectiva normelor de dreptul muncii.

Se

reține că, potrivit art. 266 C. muncii, sunt conflicte de muncă

litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea

și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de

muncă prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind

raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit

aceluiași cod, precum și prin dispozițiile art. 1 pct. n)-p) din

Legea nr. 62/2011.

Potrivit

art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conflictul de

muncă individual este cel care are ca obiect exercitarea unor drepturi sau

îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale

și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă

și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și

din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte

individuale de muncă conflictele în legătură cu plata unor

despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți

prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu,

conflictele în legătură cu constatarea nulității

contractelor individuale de muncă ori a unor clauze ale acestora, precum

și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor

de serviciu ori a unor clauze ale acestora.

În

consecință, obiectul litigiului de față, ce privește

drepturi și obligații aferente contractului individual de muncă

încheiat cu pârâtul, se subsumează dispozițiilor art. 266 C. muncii,

precum și dispozițiilor art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, fiind

corect consemnată natura de litigiu de muncă, prin raportul întocmit

în cauză.

Înalta

Curte reține că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 634 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

Totodată,

în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C.

proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele

de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai

apelului.

De

asemenea, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013,

astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016,

hotărârile pronunțate în cererile privitoare Ia litigii de muncă

nu sunt supuse recursului.

Se mai

reține și că, prin art. 73 pct. 18 din Legea nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a modificat art.

214 din Legea nr. 62/2011 în sensul ca hotărârile instanței de fond,

pronunțate în soluționarea conflictelor individuale de muncă

sunt supuse numai apelului.

Or,

din coroborarea dispozițiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, ale art. 18 alin.

(2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ. teza

finală, în condițiile în care există o prevedere expresă în

sensul că hotărârile pronunțate de instanța de apel într-un

litigiu de muncă sunt supuse numai apelului, rezultă ca s-a

renunțat la calea de atac a recursului în cazul litigiilor de muncă,

pentru acțiunile introduse după data intrării în vigoare a N.C.P.C.

fiind supuse numai apelului la curtea de apel. în consecință, având

în vedere dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,

rezultă că hotărârea prin care este soluționat un litigiu

de muncă în apel este definitivă, nefiind supusă căii de

atac a recursului.

în

speță, sentința civilă nr. 619 de la 25 octombrie 2016 a

Tribunalului Olt, a putut fi atacată numai cu apel, soluționat prin Decizia

nr. 196 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

în Dosarul nr. x/104/2016*, definitivă, împotriva căreia nu a putut

fi promovat recurs.

Se mai

reține că, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „Hotărârea

dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute

de lege pentru hotărârea revizuită.''

Față

de cele arătate mai sus, cum hotărârea prin care este soluționat

litigiul de muncă, în apel, nu este supusă căii de atac a

recursului, fiind definitivă, față de dispozițiile art. 513

alin. (5) C. proc. civ., nici hotărârea prin care a fost

soluționată cererea de revizuire a deciziei prin care a fost

soluționat definitiv litigiul de muncă, întemeiată pe

dispozițiile art. 509 pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ., nu poate fi

atacată cu recurs.

Având în

vedere caracterul prioritar al analizei condițiilor de admisibilitate ale

recursului, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., raportat la art.

C. proc. civ., precum și de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că devine inutil a analiza motivele

recursului invocate de revizuent, acestea putând fi supuse analizei numai în

situația unui recurs admisibil.

Se

reține că principiul legalității căilor de atac,

înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească

nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege.

în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi

folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Având

în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei

nr. 794 din 21 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 13 iunie 2017.