ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1452/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Galați, la data de 1 martie 2016, reclamanta A. a formulat contestație, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, împotriva procesului-verbal de contravenție seria PCVX nr. 0021151 din 13 februarie 2016 emis de pârât.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Judecătoriei Galați
Prin Sentința civilă nr. 6337 din 29 septembrie 2016 a Judecătoriei Galați a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Secuiesc.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform cărora competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Analizând procesul-verbal contestat, instanța a constatat că locul săvârșirii contravenției este pe raza localității Ojdula, județul Covasna, localitate aflată în zona de circumscripție a Judecătoriei Târgu-Secuiesc.
2.2. Hotărârea Judecătoriei Târgu-Secuiesc
Prin Sentința civilă nr. 62 din 30 ianuarie 2017 a Judecătoriei Târgu-Secuiesc a fost admisă excepția necompetenței teritoriale absolute a instanței și a fost declinată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin procesul-verbal contestat reclamanta a fost sancționată conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. Astfel, instanța a reținut aplicarea în cauză a prevederilor art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau are sediul.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune ce are ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria PCVX nr. 0021151 din 13 februarie 2016 încheiat de IPJ-Covasna -Serviciul Rutier, proces-verbal prin care, în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din același act normativ, reținându-se în sarcina acesteia că, la data de 13 februarie 2016, autovehiculul înmatriculat sub nr. (...), proprietatea sa, ar fi circulat pe DN2D, Ojdula, județul Covasna, fără a deține rovinietă valabilă.
Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, ca normă specială cu caracter derogator de la norma generală prevăzută de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, normă prin care se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul contravenientului.
Potrivit art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, introdus prin art. III din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în M.Of. nr. 89/12.02.2013, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Văzând faptul că petenta are domiciliul în Galați, în raza de competență a Judecătoriei Galați, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petenta A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna în favoarea Judecătoriei Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.
Procesat de GGC - GV