ÎCCJ, Secția penală

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15/P din 29 ianuarie 2014 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza prevederilor art.278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petenții A.A., A.S. și A.E., împotriva rezoluției nr. 515/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța din 13 august 2013, confirmată prin rezoluția nr. 483/11/2/2013 din 06 decembrie 2013 a Procurorului General Adjunct al aceluiași parchet, ca nefondată.

În baza prevederilor art.192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenții să plătească statului câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că la data de 18 octombrie 2013 petenții A.A., A.E. și A.S. au formulat plângere penală împotriva rezoluției din 13 august 2013 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 515/P/2011 confirmată prin rezoluția nr. 483/II/2/2013 din 6 decembrie 2013 a Procurorului General Adjunct al aceluiași parchet prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În motivarea plângerii petenții A.A., A.E. și A.S. au arătat, că intimata făptuitoare M.A.C., cu numai două sau trei zile înainte de decesul numitei C.E., a legalizat un testament, prin care aceasta lăsa întreaga sa avere numitului M.G., preot și reprezentant al Parohiei III Tuzla, precum și o declarație prin care defuncta revoca testamentul făcut în favoarea lor și autentificat la B.N.P. - B.C. și Asociații din mun. Constanța, fără a solicita un certificat medical care să ateste existența discernământului testatoarei încălcând prevederile legale referitoare la actele de dispoziție încheiate de persoanele vârstnice, cauzându-le o vătămare intereselor lor legale prin deposedarea de bunuri testate în favoarea lor.

În concluzie, petenții au solicitat admiterea plângerii lor, desființarea rezoluțiilor parchetului și trimiterea cauzei aceluiași organ de urmărire penală pentru verificarea aspectelor invocate, inclusiv prin efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă numita C.E. avea discernământ la data întocmirii actelor notariale menționate.

S-a dispus atașarea Dosarului nr. 515/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care s-a pronunțat rezoluția din 13 august 2013.

Examinând actele și lucrările dosarului s-au reținut următoarele;

Prin rezoluția din 13 august 2013 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 515/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.A.C. din cadrul Biroului Notarului Public „M.A.C.

”

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale respectivelor infracțiuni.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate parchetul a reținut că petenții A.A., A.E. și A.S. sunt moștenitorii defunctei C.E., în baza testamentului autentificat la B.N.P. - B.C. și Asociații din mun. Constanța sub nr. 107 din 27 februarie 2007, că în ziua de 142009 numita C.E. a fost luată la plimbare de soția preotului Mihai Gheorghe de la Parohia III Tuzla și nu a mai fost adusă înapoi, ulterior preotul comunicându-le că C.E. a suferit un atac cerebral fiind internată în Spitalul Județean Constanța.

Când petenții au vizitat-o la spital pe C.E. au constatat că aceasta se afla într-o stare gravă, suferind o hemipareză pe partea stângă, motiv pentru care nu se exprima normal.

La externarea din spital C.E. a fost dusă de preotul M.G., fără aprobarea petenților, la casa parohială din Tuzla iar la data de 5 noiembrie 2009, cu numai trei zile înainte de deces, a întocmit un testament autentificat din 5 noiembrie 2009 la B.N.P. - M.A.C. prin care C.E. testa în favoarea Parohiei III Tuzla toate bunurile sale.

Față de împrejurarea că numita C.E. era înaintată în vârstă și avea o stare de sănătate precară petenții A.A., A.E. și A.S. au formulat plângere împotriva notarului public M.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen., plângere care a fost soluționată definitiv, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii respective și s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Din declarația notarului public M.A.C. a rezultat că aceasta o cunoștea pe defuncta C.E. și că, la data de 5 noiembrie 2009 când i s-a solicitat încheierea testamentului cu nr. 403 din 5 noiembrie 2009 a constatat că C.E. era conștientă, lucidă și a dorit să semneze personal actul notarial, pentru a nu putea fi contestat ulterior.

În condițiile în care nu au fost probate acte ale notarului public de neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor de serviciu, în scopul prejudicierii intereselor petenților, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea M.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 246 C. pen. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale și în legătură cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 C. pen.

Critica petenților se referă, în esență, la împrejurarea că notarul public M.A.C. nu a solicitat un aviz medical privind discernământul defunctei C.E. la momentul întocmirii actelor notariale și nici nu a dispus sesizarea autorității tutelare, pentru acordarea de consiliere gratuită, conform dispozițiilor art.30 din Legea nr. 17 din 06 martie 2000 republicată, absolut obligatorii în cazul unor acte de dispoziție.

S-a reținut că, din conținutul cererii înregistrată sub nr. 1062/403 din 5 noiembrie 2009 la Biroul Notarului Public - M.A.C. din localitatea Tuzla str. Cișmelei nr. 3A județul Constanța reiese, că defuncta C.E., sub semnătură proprie, a solicitat deplasarea notarului la Casa Parohială, pentru a semna un testament, întrucât are o vârstă înaintată și o hemipareză pe partea stângă.

Față de solicitarea personală a numitei C.E., a împrejurării că aceasta era cunoscută de mai mult timp de notarul public M.A.C. și, că din discuțiile purtate la data întocmirii testamentului autentificat din 5 noiembrie 2009 a rezultat, că testatoarea este conștientă, lucidă și realiza consecințele actelor ce urmau a fi încheiate, s-a constatat, 6ă nu au existat motive întemeiate care să pună sub semnul întrebării discernământul testatoarei și care să facă necesar un aviz medical în această privință. Din niciun act medical nu rezultă, că numita C.E. ar fi suferit de afecțiuni care să-i abolească discernământul iar exprimarea greoaie datorită vârstei înaintate și bolilor de care suferea testatoarea nu echivalează cu o lipsă de discernământ.

S-a reținut că având în vedere că petenții nu au furnizat probe, în sensul că la data întocmirii actelor notariale de către notarul public M.A.C. testatoarea C.E. era lipsită de discernământ, respectiv acte medicale, nu există temeiuri pentru a se considera că notarul a acționat abuziv și astfel a urmărit intenționat vătămarea intereselor personale ale petenților.

În lipsa indiciilor care să nască îndoieli privind discernământul numitei C.E. la data întocmirii actelor notariale de către făptuitoarea notar public M.A.C. nu i se poate imputa acesteia că nu a respectat legea și că intenționat a vătămat interesele petenților inclusiv prin întocmirea unor acte false.

Față de împrejurarea că în prezent C.E. este decedată, o expertiză medico-legală asupra discernământului ei la data de 5 noiembrie 2009 nu ar putea să se facă decât pe baza unor acte medicale, care să ateste existența unor afecțiuni de natură a aboli total sau parțial discernământul, ori astfel de documente nu există.

Împotriva acestei hotărâri la data de 4 februarie 2014 petiționarul A.A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța o cerere de recurs care a fost înaintată spre soluționare la data de 27 octombrie 2014 Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art.10 alin. (2) din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursul a fost calificat ca fiind apel.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art.13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Soluționarea de către instanță a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată era reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. anterior.

Potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

Prin urmare, sentința penală atacată, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, este definitivă, legea neprevăzând posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Astfel, având în vedere că petentul A.A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, investind înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate, aceasta nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A.A. împotriva sentinței penale nr. 15/P din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.A. împotriva sentinței penale nr. 15/P din 29 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2014.