ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3882/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 211 din data de 11 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de zile, după executarea pedepsei principale S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) C. pen.

privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. În baza art. 86 1 alin. (1) C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe durata termenului de încercare de 6 ani prev. de art. 86 2 alin. (1) C. pen. S-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să fie obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prev. de art. 86 3 C. pen.: a. să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor din cadrul Tribunalului Suceava; b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de: - art. 86 4 alin. (1) rap. la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni și art. 86 4 alin. (1) rap. la art. 84 C. pen., cu referire la neexecutarea obligațiilor civile; - art. 86 4 alin. (2) C. pen., în sensul că, dacă nu îndeplinește, cu rea credință, măsurile de supraveghere stabilite, prevăzute de Lege, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a acesteia. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe dura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.M. SRL Piatra Neamț să plătească pârtii civile Statul Român - A.N.A.F. - prin mandatar D.G.F.P Piatra Neamț, suma de 658.239 lei reprezentând: 20.414 lei impozit pe profit (inițial acesta a fost de 30.414 lei, dar la data de 28 noiembrie 2012, inculpatul a achitat la Trezoreria mun. Suceava suma de 10.000 lei cu chitanță în contul Dosarului nr. 6814/86/2012), 419.390 lei T.V.A., 218.435 lei dobânzi și penalități T.V.A. calculate până la data de 18 septembrie 2012, după care se vor adăuga și accesoriile fiscale aferente acestor obligații până la data achitării debitului. În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a sentinței s-a dispus a se comunica O.N.R.C., o copie de pe dispozitivul acesteia.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 263/P/2011 din 07 mai 2012, a fost trimis în judecată inculpatul S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții S.B. și R.M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de aceștia.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului S.A., constând în aceea că, în calitate de administrator al SC B.M. SRL com. Bosanci, jud. Suceava, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2011, nu a evidențiat în documentele contabile ale societății operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate în sumă de 1.776.566,95 lei și s-a sustras de la plata impozitului pe profit în sumă de 20.210 lei și a T.V.A.-ului în sumă de 426.376 lei, producând bugetului general consolidat de stat un prejudiciu de 446.586 lei (mai mare de 100.000 euro), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul S.A. s-a prevalat de dreptul de a nu face nicio declarație, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, astfel cum se află atașat la dosar. În timpul cercetării judecătorești, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută în rechizitoriu și a solicitat ca soluționarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prev. de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește.

A mai menționat că este de acord să achite prejudiciul cauzat bugetului de stat. În acest sens a depus la dosar chitanța din 28 noiembrie 2012, emisă de Trezoreria mun. Suceava din care rezultă că a achitat suma de 10.000 lei reprezentând o parte din prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, pentru care de fapt a și fost trimis în judecată. Prin Decizia penală nr. 86 din 10 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva sentinței penale nr. 211 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, secția penală . A desființat în parte sentința penală sus menționată și în rejudecare: A înlăturat dispozițiile de aplicare a art. 86 1 alin. (1), art. 86 3 , 86 4 alin. (1), art. 86 4 alin. (2) și art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.A., pe durata termenului de încercare de 5 ani în condițiile prev. de art. 82 C. pen. A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și 84 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, a suspendat și executarea pedepsei accesorii. A luat act că inculpatul S.A. a achitat către partea civilă suma de 4.000 lei din debitul la plata căruia a fost obligat prin sentința apelată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F.

București - prin A.F.P. Piatra Neamț, împotriva aceleiași sentințe. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamț și C.V. În motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamț a solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei atacate, pe care o consideră netemeinică și nelegală sub aspectul laturii civile, în sensul obligării părții responsabile civilmente la plata prejudiciului adus instituției în solidar cu inculpatul și instituirii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului și ale părtii responsabile civilmente. Astfel, se consideră că în mod greșit instanța de apel a respins apelul formulat de A.N.A.F.

în ceea ce privește instituirea unui sechestru asigurător pentru bunurile mobile și imobile aparținând inculpatului S.A. și părții responsabile civilmente SC B.M. SRL, precizându-se că în temeiul art. 163 din C. proc. pen., prin cererea de constituire, partea civilă A.N.A.F. - prin A.F.P. Piatra Neamț a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii, solicitare întemeiată pe periclitarea sau îngreunarea colectării debitelor pentru care s-au constituit parte civilă, prin posibilitatea înstrăinării bunurilor proprietate personală aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente Recurenta C.V., în motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., apreciind că soluția atacată este nelegală și netemeinică pentru că, în ceea ce privește latura civilă, instanța când s-a pronunțat a comis o eroare gravă de fapt, care a dus la obligarea sa în solidar cu SC B.M. SRL Piatra Neamț la plata unei sume de bani foarte mare, în condițiile în care personal nu a avut nici un fel de profit de pe urma acestei societăți, iar contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia s-a declarat sediul social al societății la ea, i-a fost sustras în timpul când se făcea curățenie în apartamentul său, (ea fiind plecată de la domiciliu, o perioadă de timp pentru a munci în străinătate), cel ce a uzat de contract fiind K.M.A., folosirea contractului fiind făcută fără știrea sa.

A mai precizat faptul că nu are calitatea de asociat și nici de administrator al firmei SC B.M. SRL Piatra-Neamț și, pe cale de consecință, nu are nici un fel de răspundere civilă în această cauză, apreciind că înființarea popririi și tragerea la răspundere civilă cu privire la datoriile societății este abuzivă. Examinând recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamț prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Analizând recursul declarat de recurenta C.V. prin raportare la aceleași texte de lege anterior menționate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru motivele ce urmează a fi expuse.

În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamț, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 10 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

În motivarea recursului, deși recurenta parte civilă nu a invocat în drept niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea vizează cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 2 C. proc. pen., însă sunt neîntemeiate. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele reiterate în recurs au fost învederate în fața instanței încă de la judecata în fond, susținute apoi și în apel, când partea civilă A.N.A.F. București - prin A.F.P. Piatra Neamț a solicitat instituirea unui sechestru asigurător pentru bunurile aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente.

Analizând hotărârea atacată sub acest aspect, Înalta Curte constată că în motivare, curtea de apel a avut în vedere solicitarea părții civile, reținând că este real că, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 republicată, „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”, însă așa după cum și instanța de fond a reținut, s-a menționat faptul că, în vederea recuperării prejudiciului produs statului de către inculpat, organul de control fiscal a emis Deciziile nr. 801152 din 22 februarie 2011, sub forma popririi asiguratorii asupra conturilor bancare ale SC. B.M. SRL deschise la SC R B. SA - Sucursala Suceava din 2 martie 2011 sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile proprietatea debitoarei, ambele cu titlu de măsuri asiguratorii.

Cu adresa din 2 martie 2011 A.F.P.C. Suceava a comunicat că măsura indisponibilizării sumelor existente în contul societății precum și a celor viitoare, provenite din încasările zilnice, a fost pusă în executare. Deși, SC B.M. SRL - prin reprezentant S.A. a contestat aceste două decizii, Judecătoria Suceava prin sentința civilă nr. 4437 din 13 noiembrie 2011, a respins cererea ca neîntemeiată, hotărârea respectivă rămânând definitivă și irevocabilă la data de 15 februarie 2012 (fila 82 dos. u.p.). Așa fiind, pe cale de consecință, în mod corect s-a apreciat că nu se mai impune instituirea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului sau ale părții responsabile civilmente. Or, în această situație hotărârea pronunțată nu este nici contrară legii și nici nu s-a făcut o greșită aplicare a legii, disp.

pct. 17 2 ale art. 385 9 C. proc. pen. nefiind incidente. Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii.

De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta C.V. Înalta Curte constată că este inadmisibil. Astfel, potrivit disp. art. 385 1 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen.: „persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare”. Per a contrario, persoanele care nu au folosit calea de atac a apelului, iar în această cale de atac nu le-a fost modificată situația, nu pot folosi direct calea de atac a recursului. Cum hotărârea pronunțată în apel nu o vizează pe recurenta C.V., iar decizia Curții de Apel Suceava nu i-a modificat situația, mai mult decât atât nici sentința primei instanțe nu o vizează, recursul său este inadmisibil.

Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamț și în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.V.. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Neamț împotriva Deciziei penale nr. 86 din data de 10 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.V. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentele la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul în cuantum de 200 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului S.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 06 decembrie 2013.