ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 785/2017

Decizia nr. 785/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 octombrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Activitatea de Inspecție Fiscală, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere din 28 mai 2014, în termen de 3 zile de la pronunțare, și obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale evaluate la 10.000 lei.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 7 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere din 28 mai 2014 și a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 10.000 lei, reprezentând 2.000 lei daune materiale și 8.000 lei daune morale.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată, și exonerarea sa de la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 lei.

A susținut recurenta-pârâtă că depășirea termenului de soluționare a contestației s-a datorat unor motive de ordin obiectiv, respectiv existența unui număr foarte mare de dosare în curs de soluționare la nivelul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași. A precizat că, în prezent, contestația reclamantei este în curs de soluționare.

Referitor la despăgubirile la care a fost obligată, a apreciat recurenta că soluția este nelegală, în lipsa unor probe care să justifice daunele, prejudiciul suferit și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că recurenta nu a produs nicio probă care să justifice depășirea termenului legal de soluționare a contestației și că, în mod întemeiat, instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă la plata despăgubirilor.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

4.2.1. Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, în parte, doar în ceea ce privește plata despăgubirilor solicitate de reclamantă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate și motivele de drept pe care și-a întemeiat soluția.

Motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este întemeiat, în ceea ce privește despăgubirile acordate de prima instanță.

Reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Activitatea de Inspecție Fiscală la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere din 28 mai 2014 și la plata unor daune materiale și morale evaluate la 10.000 lei.

Prin decizia de impunere menționată, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 28 mai 2014, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată la bugetul de stat a sumei de 1.984.407 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, dobânzi/majorări și penalități de întârziere.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă la data de 24 iunie 2014, nesoluționată până la data formulării acțiunii, 06 octombrie 2014.

Potrivit art. 70 C. proc. fisc., cererile depuse de către contribuabil se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare iar, în cazul în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

Recurenta-pârâtă nu a respectat termenul prevăzut dispozițiile amintite și nici nu a precizat motivul nerespectării acestui termen, menționând doar că ar fi avut un număr foarte mare de dosare în curs de soluționare.

A mai susținut că nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a cererii, pentru că, prin Adresa nr. 3.814 din 17 februarie 2015, a solicitat documente în completarea dosarului contestației reclamantei.

Înalta Curte apreciază ca nefondate apărările recurentei, de vreme ce contestația societății a fost înregistrată la organul fiscal la data de 24 iunie 2014 iar adresa de solicitare a documentelor necesare soluționării contestației a fost emisă cu mult peste termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. fisc.

Nici aspectul emiterii deciziei de soluționare a contestației nu poate fi reținut, pentru că această decizie a fost emisă după formularea acțiunii, în timpul soluționării recursului.

Însă, instanța de recurs apreciază fondate susținerile pârâtei în ceea ce privește obligarea sa la plata despăgubirilor în sumă de 10.000 lei, constând în 2.000 lei daune materiale și în 8.000 lei daune morale.

Art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) poate solicitat, eventual, reparații pentru daune morale.

Legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune materiale și morale prin emiterea unor acte administrative nelegale sau prin refuzul nejustificat al autorităților administrative de a rezolva cererea celor îndreptățiți.

Însă, daunele materiale trebuie dovedite prin înscrisuri justificative. În cauză, intimata-reclamantă a apreciat prejudiciul material la suma de 2.000 lei, fără, însă, a justifica în niciun fel modul în care a cuantificat această sumă în raport cu circumstanțele cauzei și cu presupusa pagubă cauzată.

De asemenea, prejudiciul moral se stabilește în funcție de importanța valorii lezate, durata și consecințele vătămării și de repercusiunile asupra activității societății. Astfel, Înalta Curte apreciază că nu se justifică nici daunele morale, cuantificate de societatea reclamantă la 8.000 lei, nefăcându-se dovada lezării imaginii societății sau a prestigiului acesteia în activitatea desfășurată.

4.2.2. Soluția instanței de recurs

Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul și va casa, în parte, sentința recurată, în ceea ce privește soluția asupra despăgubirilor solicitate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva Sentinței nr. 7 din 22 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată.

Respinge cererea de obligare a autorității pârâte la plata despăgubirilor.

Menține celelalte dispoziții.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2017.

Procesat de GGC - ED