ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 598/2017

Decizia nr. 598/2017

Asupra recursurilor de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 noiembrie 2012, sub nr. x/2/2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea comunicării B., primită de reclamantă prin e-mail la data de 24 februarie 2012, ora 10:54 a.m.;

(ii) anularea adresei din 10 februarie 2012 emisă de B. și primită la data de 24 februarie 2012, în legătură cu contribuția datorată pentru trim. IV 2011;

(iii) anularea răspunsului din 09 iulie 2012, comunicat de B. la data de 14 iulie 2012, în legătură cu contestația din 02 martie 2012 depusă de reclamantă la B.;

(iv) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2116 din 17 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus:

- admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.;

- respingerea acțiunii față de pârâta C., pentru lipsa calității procesuale pasive;

- admiterea acțiunii în parte, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. și C.;

- anularea comunicării B. din 24 februarie 2012, adresei din 10 februarie 2012 emisă de pârâta B. pentru contribuția datorată de reclamantă pentru trim. IV 2011 și a răspunsului din 09 iulie 2012 emis de pârâta B.;

- majorarea onorariului de expert de la 1.500 lei la 6.289,50 lei;

- obligarea pârâtei B. să plătească reclamantei suma de 14.302,40 lei din care: 6.289,50 lei onorariu de expert, 8.000 lei onorariu de avocat, 12,90 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. este neîntemeiată, având în vedere că C. nu este emitenta actelor administrative contestate. În cauză are calitate procesuală pasivă B., în calitate de organ emitent al actelor administrative și, totodată, în calitate de organ de soluționare a plângerii prealabile.

Pe fondul cauzei, actele au fost nelegal emise, pentru următoarele considerente:

B. nu a emis și comunicat Notificările în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 77/2011.

Astfel, reclamanta trebuia să primească de la B. datele relevante pe baza cărora să determine contribuția aferentă trim. IV 2011 până la data de 31 ianuarie 2012.

Potrivit unui comunicat de presă publicat de B. la data de 1 februarie 2012, aceasta a recunoscut faptul că nu a putut să comunice datele relevante în termenul legal și a stabilit în mod unilateral un alt termen pentru comunicarea respectivelor date, și anume 1 februarie 2012.

Reclamanta a primit la data de 24 februarie 2012 Notificările privind consumul centralizat de medicamente și procentul aferent trim. IV 2011.

Sumele indicate de B. în Notificări nu pot fi folosite la calcularea contribuției datorate pentru trim. IV 2011, întrucât au fost calculate în mod arbitrar, cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative.

Procentul și consumul centralizat de medicamente menționate în notificări sunt incorecte prin raportate la evidențele interne ale reclamantei.

Datele menționate în notificări au fost stabilite de B. fără respectarea principiilor fiscale, respectiv cu încălcarea principiului predictibilității fiscale prevăzut de C. fisc.

Consumul centralizat de medicamente și procentul cuprinse în Notificări depășesc complet posibilitatea de predicție a SC A. SRL. și a deținătorului SC E. SRL. și nu ar trebui utilizate pentru calcularea contribuției datorate de SC A. SRL. sau SC E. SRL.

Nu există nicio legătură directă între datele comunicate prevăzute în Notificări, vânzările sau veniturile SC E. SRL. și contribuție; cuantumul contribuției nu depinde numai de vânzările de medicamente realizate de societățile din cadrul grupului SC E. SRL., ci și de factori externi, care nu se află sub controlul SC A. SRL. și/sau al SC E. SRL., iar aceștia nu dețineau nicio informație în acest sens.

Datele referitoare la consum comunicate de B. în notificări, care ar trebui folosite în vederea calculării contribuției datorate pentru trim. IV 2011, sunt generate cu ajutorul unui sistem de raportare ce nu este accesibil altor părți interesate, în afară de B., ceea ce înseamnă că datele comunicate nu pot fi verificate. În acest sens, în data de 23 mai 2012, SC A. SRL. a primit de la B. o notificare prin care B. recunoaște în mod expres că există o eroare în rapoartele electronice transmise de unitățile sanitare cu paturi prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, descoperită în urma unei verificări interne.

Contribuția nu trebuie stabilită prin raportare la date și informații ce nu pot fi verificate, deoarece aceasta ar conduce la taxe arbitrare, ceea ce contravine principiului predictibilității fiscale prevăzut de C. fisc.

Situația de fapt stabilită reiese din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei cu concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expert I.

În concluzie, prima instanță a reținut că pârâta B. nu a emis și comunicat Notificările către reclamantă în conformitate cu legislația aplicabilă, astfel că a dispus admiterea acțiunii în parte și anularea actelor contestate.

Împotriva sentinței civile nr. 2116 din 17 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SRL și pârâta B.

3.1. În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta SC A. SRL. a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală cu privire la următoarele aspecte:

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. și a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă, prin aplicarea greșită și cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 554/2004 (în principal, cu neobservarea art. 16

1

din acest act normativ), a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011.

În mod neîntemeiat și fără a da dovadă de aplecare asupra prezentei cauze, prima instanță a cenzurat nemotivat cheltuielile de judecată (cele privind onorariul de avocat) în legătură cu care reclamanta avea dreptul de a-i fi restituite de către pârâți.

Nu se poate justifica diminuarea cuantumului onorariului de avocat de către instanța de judecată în lipsa unei motivări complete și echitabile, mai ales că se discută despre o cauză cu element de noutate în ceea ce privește obiectul dedus judecății.

De asemenea, trebuie avute în vedere și aspectele ce țin de complexitatea raporturilor juridice deduse judecății, de complexitatea și amploarea lucrărilor pregătite în această cauză și, mai ales, de asistența neîntreruptă și sprijinul constant acordat reclamantei de către apărătorul ales.

Prin urmare, în temeiul art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ. din 1865, art. 20 raportat la art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a C., admiterii acțiunii și față de pârâta C., menținerii dispozițiilor de admitere a acțiunii față de B. și obligării intimatelor pârâte la suportarea în tot a cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză în fond, precum și a cheltuielilor de judecată aferente soluționării prezentului recurs.

3.2. Recurenta-pârâtă B. a susținut că în cuprinsul motivării sentinței recurate, prima instanță a reținut în mod greșit argumentele invocate de intimata-reclamantă și a dat o greșită aplicare și interpretare dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față (O.U.G. nr. 77/2010, forma în vigoare pentru trim. IV 2011), aspecte care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din N.C.P.C.

Astfel, în mod eronat a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., având în vedere natura juridică a taxei clawback, dar și faptul că C. este autoritatea care are atribuții de administrare a tuturor obligațiilor fiscale, deci a contribuției trimestriale, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, în mod eronat prima instanță a reținut ca fiind incorect consumul centralizat de medicamente pentru trim. IV 2011, întrucât acesta s-a determinat în conformitate cu art. 5 alin. (4), (5) și (6) din O.U.G. nr. 77/2011, pe baza datelor raportate de casele de asigurări de sănătate privind consumul centralizat al raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă.

Totodată, se impune respingerea motivării primei instanțe cu privire la faptul că procentul comunicat de B. pentru trim. IV 2011 este incorect, având în vedere că B. a respectat prevederile legale în vigoare la stabilirea procentului „p” și a consumului de medicamente, care a fost raportat de către furnizorii de medicamente/servicii medicale către casele de asigurări de sănătate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cu privire la motivarea primei instanțe, în sensul că datele menționate în Notificare au fost stabilite de B. cu încălcarea principiului predictibilității fiscale, se impune a se avea în vedere că mecanismul clawback, astfel cum este reglementat în legislația aplicabilă nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal. Acest mecanism presupune întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanțare și a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul F. și la bugetul G., pentru a asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente.

Referitor la motivarea instanței, în sensul că nu există nicio legătură directă între datele comunicate de către B. și vânzările de medicamente ale reclamantei, este necesar a se reține faptul că modul de calcul a contribuției trimestriale nu are în vedere vânzările realizate de către H., ci consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui H., în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Este criticabilă și motivarea instanței, în sensul că datele comunicate de B. sunt generate cu ajutorul unui sistem de raportare ce nu este accesibil altor părți, ceea ce înseamnă că datele comunicate nu pot fi verificate.

Astfel, în legislația specifică există prevederi clare referitoare la modul de raportare a datelor privind consumul centralizat trimestrial de medicamente de către furnizorii de servicii medicale. B. raportează consumul centralizat către B. în baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă care utilizează medicamente, astfel că datele comunicate reclamantei și puse la dispoziția instanței de judecată sunt raportări efectuate de furnizorii de servicii existente în Sistemul Informatic Unic Integrat.

În privința dispoziției instanței de a obliga B. la plata sumei de 14.302,40 lei către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, recurenta-pârâtă a susținut că acordarea acestora este nejustificată, întrucât și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului, raportat la dispozițiile legale aplicabile în speță.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de anulare a comunicării B. din 24 februarie 2012 și a adresei din 10 februarie 2012/nr. 1048/10 martie 2015, prin care au fost comunicate procentul „p” și datele necesare calculării contribuției clawback pentru trim. IV al anului 2011.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză;

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (1865), modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Ipotezele care se regăsesc în cauza supusă judecății vizează motivarea insuficientă, confuză și contradictorie a hotărârii, atât în privința soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., cât și asupra fondului cauzei.

(i) Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.

Sub acest aspect, se constată existența unor considerente contradictorii, dar și o neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii.

Astfel, potrivit considerentelor, prima instanță reține că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. este neîntemeiată, pentru ca în dispozitiv, pe de o parte, să admită această excepție și să respingă acțiunea față de pârâta C., pentru lipsa calității procesuale pasive, iar, pe de altă parte, să admită în parte acțiunea reclamantei, în contradictoriu atât cu pârâta B., cât și cu pârâta C.

În plus, motivarea acestei soluții este confuză, întrucât se apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a C. este neîntemeiată, invocându-se argumente care ar fi justificat o soluție de admitere a excepției, respectiv obiectul cererii de chemare în judecată și lipsa calității de emitent al actelor administrative contestate.

(ii) Referitor la fondul cauzei;

O primă constatare este aceea că prima instanță nu a analizat, în fapt și în drept, motivele de nelegalitate invocate în susținerea acțiunii, referitoare la:

- existența unor produse care nu puteau fi luate în calcul și raportate în consumul aferent trim. IV 2011;

- determinarea eronată a consumului centralizat de medicamente și a procentului menționate în Notificare, prin luarea în considerare a adaosurilor distribuitorilor en gros, farmaciilor și a T.V.A.

Această conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în real examinate de către instanța sesizată.

Relativ la pretinsa nerespectare a principiului predictibilității fiscale reținută de prima instanță, se impune precizarea că art. 3 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (act normativ în vigoare la data emiteri actelor administrative contestate, reglementează principiul certitudinii impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor.

În raport de conținutul acestui principiu, se observă că susținerile reclamantei, validate de instanță, nu se circumscriu principiului certitudinii impunerii, întrucât nu se referă la modalitatea de redactare a unor norme juridice,ci a unui act administrativ.

Devine incident însă principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, principiu care, în speța de față, impune ca atât Notificarea, cât și răspunsul la contestația administrativă să conțină elementele de fapt și de drept concrete pe care se fundamentează, elemente în lipsa cărora controlul de legalitate nu se poate efectua.

În exercitarea controlului de legalitate, prin raportare la motivele invocate și la prevederile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prima instanță avea obligația de a solicita pârâtei B. să prezinte întreaga documentație care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, precum și orice lucrări necesare soluționării cauzei.

Un eventual refuz de prezentare integrală a documentației impunea o analiză suplimentară din partea instanței, pentru a stabili dacă acest refuz este sau nu justificat.

În acest context, un element esențial este reprezentat de faptul că, deși prima instanță a apreciat ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei efectuarea unei expertize contabile, a procedat la judecata cauzei fără ca expertul să răspundă la toate obiectivele încuviințate.

Reclamanta a formulat în acest sens obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, iar o cercetare judecătorească efectivă impunea încuviințarea lor, dar și stabilirea în sarcina pârâtei B. a obligației de a pune la dispoziția expertului toate datele necesare efectuării expertizei.

Se constată astfel, că prima instanță a dispus în mod legal administrarea probei cu expertiza contabilă, dar nu a clarificat aspecte esențiale dezlegării pricinii și nu a oferit un răspuns specific și explicit la argumentele decisive invocate de reclamantă în susținerea acțiunii, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării pricinii instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte critici invocate în recurs a căror analiză a devenit inutilă în raport de soluția dată recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL și pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 2116 din 17 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2017.