ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 535/2017

Decizia nr. 535/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele SC A. SA, în calitate de lider de asociere, și SC B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta CN C. SA, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Documentului constatator privind îndeplinirea obligațiilor contractuale din 10 aprilie 2014, emis de pârâtă, și comunicat în data de 23 aprilie 2014.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1984 din 20 iunie 2014, a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta

SC B. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de suspendare.

În esență, a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că societatea nu a făcut dovada aparentei nelegalități a actului atacat, care trebuia reținută prin raportare exclusivă la data emiterii acestuia, dar și prin analiza comparativă a respectivului document și a concluziilor ultimului raport de expertiză, și a prejudiciului iminent.

Astfel,

documentul constatator a fost emis cu depășirea termenului prevăzut de

dispozițiile

art. 97

1

alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, respectiv în termen de 14 zile de la semnarea proceselor-verbale de recepție finală, așadar, contrar celor reținute de prima instanță, reperul temporal indicat de aceste prevederi există în cauză.

În opinia recurentei, documentul atacat contrazice în mod vădit concluziile ultimului raport de expertiză, aparența de nelegalitate reieșind și din această analiză, care, contrar judecătorului fondului, nu era una complexă.

În ceea ce privește dovada prejudiciului iminent, de asemenea, a arătat recurenta că în mod greșit prima instanță a reținut că nici această condiție nu este îndeplinită.

În cauză, contrar celor reținute prin hotărârea recurată, participarea societății în mod curent la proceduri de achiziție publică este dovedită, prejudiciul iminent fiind reprezentat de excluderea din procedurile de atribuire câtă vreme executarea documentului constatator nu este suspendată. În plus, prejudiciul vizează și costurile pe care le presupune simpla participare în cadrul acestor proceduri.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă

CN C. SA

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 20 octombrie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În prealabil, în ceea ce privește motivul de ordine publică referitor la necompetența materială a primei instanțe, Înalta Curte constată ca acesta reprezintă un motiv nou de recurs, care nu poate fi primit având în vedere art. 132 alin. (2) și art. 185 din C. proc. civ., iar prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (3) din același cod, numai dacă legea nu dispune altfel, instanța din oficiu poate să invoce acest motiv de ordine publică.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Documentului constatator privind îndeplinirea obligațiilor contractuale din 10 aprilie 2014, emis de pârâtă, și comunicat în data de 23 aprilie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantelor legate de

aspecte ce vizează legalitatea și temeinicia documentului constatator atacat, încălcarea dispozițiilor art. 97

1

alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, întrucât, în cauză, la baza solicitării privind rezilierea contractului de execuție de lucrări este invocată o neexecutare a obligațiilor contractuale, care nu poate fi analizată în cadrul prezentului demers, constituind

apărări de fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Contrar celor afirmate de recurentă, se constată că, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin “pipăirea” fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, d

ocumentul constatator atacat nu creează un prejudiciu iminent prin executarea lui, acesta nu constată o pagubă, ci evidențiază o neexecutare culpabilă a unor dispoziții contractuale, determinând astfel o eventuală incompatibilitate a reclamantelor, ceea ce

nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

De altfel, din punctul de vedere depus la dosar de către intimata-pârâtă, se reține că documentul

constatator a cărui suspendare se solicită și-a pierdut valabilitatea încă de la data de 11 aprilie 2016, așa încât efectele sale juridice au încetat.

P

rin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B. SRL împotriva sentinței nr. 1984 din 20 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.